marți, 30 decembrie 2014

Banc cu nord-coreeni

Au apărut întreprinzători care dau seri de calculator, cam cum erau la noi serile de video. Se adună tinerii și se uită la calculator. Dacă e curent, îl și pornesc.
(sursa)

Ce facem când vine iarna? - Aşteptâm...

Şi pentru că tot a venit iarna, a apărut şi prima ninsoare mai serioasă, ce-i drept abia după o lună. Prima ninsoare a scos la iveală şi prostia omenască şi nesimţirea – care merg mână în mână.
Cred că am văzut cu toţii, cel puţin la Tv, deşi sunt convins că şi în realitate, situaţii de genul: drumuri blocate, patinoare în faţa blocurilor sau pe lângă gardurile caselor, cretini care pleacă cu maşinile la drum, deşi nu era musai şi mai pleacă şi neechipaţi, că vorba aia – de ce să fiu doar prost, dacă nu mă vede nimeni?
Nu ştiu câţi dintre voi aţi ieşit cu o lopată să daţi zapada din faţa casei/blocului, nu doar de pe maşinile personale şi nu ştiu câţi dintre voi nu aţi dat vina pe alţii pentru că vă rupeţi gâtul când ieşiţi din scara blocului după doar doi paşi. Ei bine, că tot vorbeam în articole precedente despre bunsimţ, normal ar fi ca fiecare dintre noi, dacă nu suntem cu deficienţe majore, să ieşim să ne dăm singuri zăpada şi să ne creăm o potecă.
Sincer să fiu, ieri a trebuit să fac câteva drumuri şi am observat că în dreptul celor mai multe blocuri, zăpada bătotorită începuse deja să se transforme în gheaţă, asta înseamnă că acolo nu stăteau decât putori, ca să nu folosim termeni mai duri. Păi cum poţi să nu fi numit altfel, dacă stai în casă la Tv, să fi spălat pe creieri continuu, iar în dreptul casei tale îşi rup oamenii gâtul.
Ce-i drept am văzut şi oameni care au iesit să facă potecă prin zăpadă, dar nu erau dintre cei tineri, ci mai degrabă ajunşi la vârsta pensionării. Asta denotă un singur lucru: mai avem mult până să fim cu adevărat un popor de oameni civilizaţi. Vorbeam cu nişte rude plecate în Canada, care-mi spuneau că acolo dacă trec reprezentanţi ai primăriei şi văd că nu ţi-ai luat zăpada din faţa casei, primeşti amendă şi încă una de câteva sute de dolari. Asta înseamnă civilizaţie, fiecare individ să-şi facă singur treaba, nu să stea să îi înjure pe alţii. Abia după ce ai făcut ceea ce ţine de tine, poţi pretinde şi ca alţii să-şi facă  datoria.
La noi se întâmplă un fenomen straniu: oamenii preferă să-şi rupă oasele când cad pe gheaţă, decât să dea la lopată zăpada din faţa casei. Armata şi instituţiile statului sunt înjurate şi înfierate că nu-şi fac treaba în asfel de situaţii, chiar de către cei care stau doar în case în faţa televizorului. Evident, că şi instituţiile abilitate mai au mult până să devină performante, dar şi noi oamenii de rând suntem la ani lumină de civilizaţie.
Când o să vedem aplicate amenzi drastice pentru cei care pleacă la drum cu maşinile pe drumuri închise circulaţiei şi mai sunt şi neechipaţi corespunzător, iar cei care nu-şi mişcă fundurile din faţa Tv-ului să dea o mână de ajutor sau să-şi facă singuri datoria, poate o să fim şi noi mulţumiţi de ceea ce vedem în jur, până atunci o să ne uităm cu jin la canadieni, suedezi sau japonezi că ei se descurcă fără probleme chiar şi în cele mai cumplite ierni.


În ziua când o să înţelegem că schimbarea pleacă în primul rând de la noi, iar reacţiile o să fie în consecinţă, poate o să ne meargă ceva mai bine.

Scrapbooking

Dacă ai un kinder cu ceva veleităţi creative sau dacă iti place să te joci cu hârtia şi să creezi propriile felicitări, dacă decorezi cam tot ce-ţi pică in mână şi ai o mulţime de fotografii pe care ai vrea să le valorifici într-un mod creativ, Casa Cultura Traian Demetrescu are atelierul perfect pentru tine. 
Aici veţi învăţa să creaţi cele mai frumoase şi originale felicitări, decoraţiuni, pagini de album personalizate şi calendare scrapbook. La final, veţi participa la un concurs de creaţie şi veţi fi premiaţi.

Cost: 15 lei / kit
Când: 15 ianuarie - 11 iunie 2015
Locuri disponibile: 20
Vârstă recomandată: minim 7 ani

Înscrierile se fac la e-mail info@mvcreative.eu, tradem@tradem.ro sau la numerele de telefon 0754-489046 si 0351-413 369.

luni, 29 decembrie 2014

Banc de sărbători

Recomandări pentru cei care se cântăresc după sărbători:
1) Ai văzut rezultatul, ai urlat, ai început să plângi… 
2) Acum șterge lacrimile, calmează-te și urcă și cu al doilea picior.


Sarbatori fericite tuturor!

joi, 25 decembrie 2014

Bancul de joi - cu supliment

- Ce-i negru și fuge cu un sac în spate?
- Poate fi Moș Crăciun după ce a ieșit din horn, dar poliția vă sfătuiește totuși să trageți, preventiv, niște focuri de armă la picioare.

Moş Crăciun a venit în România cu sacul gol, pentru că românii vor respect.

duminică, 21 decembrie 2014

Bancul săptămânii

Cei mai urâţi brazi sunt în Caracal, pentru că acolo după ce se taie bradul se pârleşte

este un banc, ia-l ca atare :)

Un nou început

Astăzi am asistat la trecerea într-o nouă etapă, am trecut de la una în care degringolada şi nepăsarea erau notele dominante ale mediului românesc, în toate structurile sale, la nivelul următor, dar care ne obligă să sărim peste nişte paşi.
Fără să ardem anumite etape nu vom putea să „uimim lumea” aşa cum a afirmat şi noul preşedinte al României, în discursul său de investitură. Acest discurs, al lui Klaus Werner Johannis, este din multe puncte de vedere cel mai bun discurs al unei persoane care ocupă o funcţie importantă în stat. Este unul revoluţionar, pentru că pune punctul pe „i, fixând câetva obiective ale proiectului de ţară, pe termen lung, care vor duce România în rândul ţărilor civilizate şi puternice ale lumii.
Nu mă joc cu vorbele, când afirm că ţara asta poate ajunge între elitele mondiale, nu  de una singură, ci alături de Uniunea Europeană, sprijinită de alianţele strategice cu USA şi NATO. Doar o Românie puternică în Uniunea Europeană, poate realiza un astfel de obiectiv. Dacă vom trăi doar cu gândul că nu putem face nimic şi aşteptăm de fiecare dată de la alţii soluţia, fără ca noi să facem ceva, dacă aşteptăm ca alţii să ne scoată la lumină, ca alţii să muncească şi să ne tragă şi pe noi după ei, nu vom face altceva decât să fim în urma altora.
Aş putea spune că România are datoria şi obligaţia să devină puternică, pentru a putea realiza într-un final ceea ce caută de secole – unirea tuturor românilor şi construirea unei naţiuni puternice – iar contextul actual este unul extrem de favorabil realizării şi împlinirii acestui vis ancestral, pentru care înaintaşii noştrii şi-au dat viaţa.
Ar fi greşit să credem că acest neam îşi va putea realiza visul fără muncă, fără sacrificii şi fără luptă, numai că, mai afirm încă odată, contextul ne este extrem de favorabil şi dacă nu plecăm imediat pe acest drum, s-ar putea ca să trebuiască să mai aşteptăm alte câteva secole pentru a mai întâlni un altul. Şi nu ne putem permite acest lucru.
Poate aveţi impresia că mă hazardez în declaraţii şi că euforia va dispare odată cu trecerea timpului şi că în scurt timp voi revenii la starea dinaintea alegerilor.
Ei bine, nu o să fie aşa şi cred cu tărie ceea ce afirm – este pentru prima dată când un şef al statului ridică câteva probleme şi le transformă în obiective pe termen lung ale întregii naţiuni:
Ξ reîntregirea neamului
Ξ transformarea României în putere economică
Ξ stabilitatea şi predictibilitatea pe termen lung ale României
Ξ întărirea parteneriatelor strategice.
Aceste patru puncte enumerate mai sus, sunt doar câteva din cele propuse de către noul preşedinte Klaus Werner Johannis, reprezentând cele mai importante obiective pe care această ţară le are după mai mult de un secol, fiind poate depăşite doar de obţinerea independenţei şi crearea unei indentităţi naţionale unanim acceptate de către toţi românii.
O să trec pe scurt de ce cred eu că punctele enumerate mai sus reprezintă cele mai importante obiective ale României pe termen lung, poate din întreaga sa istorie:
Ξ reîntregirea neamului – este un obiectiv multi-secular, la care românii doar au visat până acum şi care nu a putut fi realizat decât secvenţial în întreaga noastră istorie. Nu cred că există un român adevărat cre să poată susţine că acesta nu este un obiectiv şi o obligaţie, care trebuie atins/ă indiferent de sacrificii – aşa că nu voi insista mai mult asupra lui.
Ξ transformarea României în putere economică – o ţară puternică economic este caracterizată de un grad ridicat al calităţii vieţii cetăţenilor – şi până la urmă nu astă scopul fiecăruia dintre noi???
Ξ stabilitatea şi predictibilitatea pe termen lung ale României şi întărirea parteneriatelor strategice – sunt esenţiale şi complementare, pentru realizarea primelor două. Fără aceste din urmă Reintregirea neamului şi România putere economică, ar rămâne doar vise utopice ale noastre.
Cine crede că poţi realiza ceva de unul singur se înşală amarnic, fără să intri într-o alianţă şi fără să ai parteneri cu care împarţi aceleaşi valori nu vei putea realiza absolut nimic notabil, ci vei reuşi doar să îţi creezi duşmani cu care va trebui să te lupţi, fie că este vorba de un război propriu-zis sau unul economic/strategic.
De ce afirm că România beneficiază de un context favorabil? Păi simplu:
Ξ România se află în cea mai puternică uniune politico-economică din lume şi care reprezită cel mai puternic proiect de această factură din istoria omenirii
Ξ are ca aliat strategic cel mai puternic stat din lume
Ξ se află în cea mai puternică alianţă militară din istorie – NATO
La acestea am mai putea adăuga şi faptul că Republica Moldova a luat o opţiune serioasă pro-europeană, atingerea obiectivelor de mai sus nu va mai reprezenta un deziderat, ci un  ţel real, realizabil şi obligatoriu. Unirea cu fraţii de peste Prut nu trebuie privită neapărat ca una de genul celor realizate în secolele trecute, ci se va putea îndeplinii în contextul Uniunii Europene.
Dar pentru ca aceste obiective să poată fi atinse, mai trebuie adăugat un aspect: factorul politic şi societatea trebuie să creadă în această posibilitate şi să lupte împreună pentru acest lucru. Până acum unul dintre factorii decizionali la nivel politic a afirmat deschis acest lucru – este vorba despre noul preşedinte al României, iar din partea societăţii nu cred că vor apărea frânări în cursa de atingere a acestor obiective. Ne trebuie în schimb multă răbdare şi forţă de muncă.
Pentru ca un popor să fie puternic are nevoie de lideri puternici, care să fie capabili să mobilizeze masele pentru a lupta pentru scopuri şi idealuri comune.

Până atunci: Felicitări noului preşedinte al României, domnul Klaus Werner Johannis! Iar noi – la treabă! J



joi, 18 decembrie 2014

Imaginile anilor de comunism

Şi pentru că tot este decembrie şi se împlinesc 25 de ani de la căderea unui regim (de tristă amintire zic eu, chiar daca eram foarte mic atunci, dar am văzut care au fost efectele şi în anii ce au urmat), vă propun să vizionaţi câteva imagini (din Bucureşti), din acea perioadă. Imaginile le găsiţi aici, cu menţiunea că o să revin şi cu altele personale.

luni, 1 decembrie 2014

Ziua Naţională a României la Centrul Cultural Polonez

Şi pentru că tot este astăzi ziua naţională a României, evident, am decis şi noi să sărbătorim. Zic noi, referindu-mă la blogării craioveni, sau o parte dintre noi. Şi nu am sărbătorit oricum, ci am fost, ca tot românul la Parada Militară, după care am petrecut la Centrul Cultural Polonez din Craiova. Cu alte cuvinte: blogării olteni au petrecut Ziua Naţională a României la Centrul Cultural Polonez din Craiova.
Sună interesant nu? Mai ales că până în urmă cu două săptămâni habar-n-aveam că există un astfel de centru la noi în oraş. Recent am primit (toţi blogării olten), o invitaţie de la Magdalena Filary, cea care coordonează activitatea instituţiei, prin intermediul lui Daniel, iar o astfel de invitaţie nu poate fi refuzată – doar onorată J
Şi pentru că tot a fost ziua naţională, nu a putut lipsi fasolea cu ciolan afumat (din partea casei), pe care am garnisit-o cu nişte murături şi evident vin de ţară adus de către Daniel. Unii dintre noi, mai simandicoşi, am înlocuit vinul cu vodcă originară din Polonia.
Pentru cei care nu au apucat să viziteze până acum Centrul Cultural Polonez din Craiova, trebuie să ştie că o pot face aproape în fiecare zi, iar periodic se organizează aici diferite acţiuni culturale.
În data de 4 decembrie începând cu orele 18:00, va rula filmul Ida” în regia lui Paweł Pawlikowski cu subtitrare în limba română. Sediul instituţiei este str. Tehnicii, cartier Lăpuş, în clădirea Bibliotecii Universității (lângă căminul 10).
Personal aş avea o sugestie pentru cei de la Centrul Cultural Polonez din Craiova, să organizeze evenimente culturale în şcoli, în care să se facă prezentări despre cultura şi tradiţiile poloneze şi să se facă o paralelă între acestea şi elementele culturale româneşti, pentru a se evidenţia punctele de legătură dintre ele


.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Sarcasmul naturii

Când luăm viaţa şi natura la mişto, ele or să se întoarcă către noi cu un dos de palmă, acesta este: sarcasmul naturii

joi, 27 noiembrie 2014

Bancul de joi


Ieri, în timpul şedinţei Parlamentului, în sală au intrat doi hoţi, şi-au cerut scuze pentru întârziere iar apoi şi-au ocupat locurile J


PS: E un banc şi ia-l ca atare

miercuri, 26 noiembrie 2014

Ce înseamnă să crezi cu adevărat în visul tău


   De mai mult timp mă gândeam să scriu şi despre ce ne face să ne urmăm cu adecărat visul, ce ne face să mergem până în pânzele albe pentru a ni-l putea atinge.
   Se pare că nimic nu ne poate sta în cale dacă ne urmăm acele nebunii, de care majoritatea celor din jur râd. Idealurile şi aspiraţiile noastre ne definesc  ca oameni, dacă renunţăm la ele - renuntăm la ceea ce suntem.

   Vă propun un video interesant care să-mi susţinp cele afirmate, iar comentariile sunt inutile
da-ţi click aici.

marți, 25 noiembrie 2014

RESPIRAM VERDE - iniţiativă locală

Şi pentru că suntem craioveni, vă propun să susţinem iniţiativa unu ONG local, detalii despre proiect aveţi mai jos.
Ce trebuie să facem pentru acest lucru? Răspunsul este simplu – trebuie să intri pe site-ul , îţi faci cont, îl activezi de pe e-mail-ul pe care l-ai trecut şi apoi cauţi în lista de proiecte numele RESPIRAM VERDE, dai clik pe numele iniţiativei şi apoi apeşi butonul VOTEAZĂ.
             E simplu ca bună ziua!

Inițiatorul proiectului: ASOCIATIA ECOLOGICA GAIA
DESCRIERE PROIECT:
               Proiectul se înscrie în programul Asociatiei Ecologice GAIA din Craiova de constientizare a elevilor si studentilor despre importanta calitatii mediului urban intr-un oras cu peste 300.000 de locuitori.Într-o manieră interactivă, ce integrează abordările non-formale şi noile mijloace de comunicare, acest proiect se subscrie iniţiativelor care au ca scop creasterea gradului de implicare al elevilor in activitati care urmaresc cresterea calitatii vietii in orasul Craiova.
               Astfel, proiectul urmăreşte cresterea gradului de cunostinte despre ecologie, identificarea solutiilor pentru fiecare cartier si dezvoltarea unor relatii stranse cu Primaria pentru implementarea solutiilor identificate de copii.
               Proiectul ofera o abordare pe mai multe paliere :
1.Cursuri de educatie ecologica in 4 scoli generale din Craiova
2.Solutii propuse de elevii care au participat la training pentru fiecare cartier al orasului
3.Informarea a 10.000 de locuitori care vor utiliza un website care va cuprinde problemele de ecologie urbana identificate de elevi,solutiile pe care le propun elevii,date de contact ale persoanelor de decizie din autoritatile locale.
4.Dezvoltarea unui website si FB care cuprinde toate informatiile privind ecologia urbana din oras.
               Obiectivele proiectului:
 - 16 sesiuni de instruire de educatie ecologica urbana pentru 400 de elevi din 4 scoli generale din cartiere diferite.Fiecare sesiune de instruire se desfasoara  dupa urmatorul program: timp de 4 zile a cate 2 ore.Temele prezentate sunt: 1.Notiuni teoretice de ecologie,2.Categorii de agenti ai mediului care influenteaza organismal uman,3.Factorii caracteristici ai ecosistemului urban,4.Curs interactiv-propuneri de imbunatatire a calitatii factorilor de mediu in zona in care locuiesc.Se vor folosi diorame si materiale interactive din Muzeul de Stiinte ale Naturii. 
 - 2 intalniri cu persoanele de decizie din Primaria Craiova si Compania de Salubritate cu care se vor analiza  problemele pe care  tinerii care au participat la training le-au identificat in cartierele in care locuiesc.
 - Informarea 10.000 de locuitori  (tineri si adulti) intr-un interval de 30 de zile despre un spatiu real si virtual (website) unde  pot anunta zonele care necesita solutii de ecologie urbana, solutiile pe care le propun precum si datele de contact ale autoritatilor locale care pot fi sesizate.
 - WebSite  si FB care contine informatii despre problemele din fiecare cartier,


Eveniment dedicat ultimului monarh al României

Ieri a fost dezvelit bustul ultimului monarh al României, Regele Mihai I, amplasat între Teatrul Naţional Marin Sorescu şi Universitatea din Craiova, pe partea dinspre A.I.Cuza.
La eveniment am participat împreună cu câţiva prieteni monarhişti şi rude cu care m-am intersectat involuntar la faţa locului. Prezenţa cetăţenilor nu a fost extrem de numeroasă, maximum 100 de persoane. Asta poate şi datorită faptului că evenimentul nu a fost mediatizat suficient, eu personal nu am aflat decât cu 30 de minute înainte şi asta datorită faptului că mă aflam în zonă.

Oricum ar fi, important este că acest lucru s-a realizat în sfârşit, la ridicarea unui monument care să amintească de faptul că unele dintre ultimele decrete date de către Mihai I, în calitate de rege, vizau crearea unor instituţii culturale în Craiova, instituţii cu care astăzi oraşul se mândreşte, este vorba despre Filarmonica Craiova şi Universitatea din Craiova.
La ceremonie a fost prezent ASR Principele Radu Duda, alături de doamna Primar şi de către Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care nu s-au aruncat să susţină discursuri sforăitoare, ci s-au limitat la câteva cuvinte adresate celor prezenţi, în care au fost punctate argumentele care au stat la baza acestei iniţiative.


Acest demers al Primăriei Craiova, nu este nu este unul în premieră, în urmă cu 2 ani a mai existat o iniţiativă asemănătoare din partea unor ONG-uri craiovene (Asociaţia Evolve şi Asociaţia Creştină Fiecare Contează), prin care se solicitau fonduri de la Ministerul Culturii, prin intermediul unui program de finanţare dedicat. Respectiva iniţiativă a ONG-iştilor nu a primit finanţare din lipsă de fonduri. Demersul a fost reluat de către managerii urbei, de data aceasta cu mai mult succes, motiv pentru care le mulţumim pe această cale.

luni, 24 noiembrie 2014

Banc


Judeţul Tulcea e singurul judeţ a cărui suprafaţă creşte continuu, mulţumită aluviunilor şi deşeurilor aruncate de ţăranii din amonte. S-a calculat că în 20 de ani Insula Şerpilor va face parte din judeţ, iar peste două secole tulcenii se vor certa cu ruşii pe Crimeea. (sursa)

duminică, 23 noiembrie 2014

Premium quality wood fired pizza

Şi pentru că-i duminică, zic să mai diversificăm puţin meniul de articole şi da, zic meniul pentru că astăzi o să scriu despre pizza.
Ciudat nu??! Până acum am scris despre orice mai puţin despre mâncare şi nu orice fel de mancare, ci despre pizza.
Cu ceva vreme în urmă am cunoscut un prieten, un mare amator de mâncăruri italieneşti. Ne-am cunoscut la o întâlnire a blogărilor craioveni, la care inevitabil se bea bere. Ei bine după primul blogmeet, pe lângă berea de rigoare se va adăuga şi pizza. De ce pizza şi nu altceva? Păi simplu, nu poţi savura un alt fel de mâncare, când îl ai lângă tine pe Mircea, cel mai mare expert în materie din Craiova.  El ne-a explicat cum stau lucrurile din punctul lui de vedere: la orice întâlnire între prieteni, pentru ca relaţiile să dureze, este musai să se servească şi pizza. Nu l-am putut contrazie, nici nu aveam de ce să o facem. Şi nu ştiu cum s-a întâmplat, dar de la acea întâlnire grupul blogărilor s-a tot mărit şi toţi au devenit (dacă nu erau deja), mari fani PIZZA.
Mai în glumă mai în serios îi ziceam lui Mircea că probabil visul lui este să aibă Pizza non-stop la discreţie. Nu de alta, dar se pare că i-am dat idei, nu a reuşit să creeze cea mai bună pizza din oraş, ci pe cea mai bună pe care ţi-o poţi imagina. Probabil că dacă eşti italian, imi vei zice pe aia s-o crezi tu, iar eu îţi voi răspunde cu aceleaşi cuvinte: pe aia s-o crezi tu, încearc-o! Acelaşi lucru vă spun şi vouă (chiar dacă nu sunteţi italieni): încercaţi-o şi nu mă credeţi pe cuvânt!
Ei bine, trebuie să vă spun şi faptul că toate sortimentele sunt făcute într-un cuptor cu lemne aşa cum cere şi datina.

Vă mărturisesc că nu am apucat să încerc toate variantele pentru a putea spune care este cea mai bună, deşi am o bănuială: nu voi reuşi să mă decid asupra vreunei reţete. O să încerc totuşi să vă fac o propunere Pizza Diavolo, care cred că mă caracterizează: IUTE J

Dacă nu sunteţi amatori de mâncăruri iuţi, mai ales când sunteţi cu prietenii, puteţi alege un alt sortiment din lista de meniuri.
Trebuie totuşi să fac o precizare – nu contează ora la care vrei să faci comandă pentru că Plutos Pizza face livrări non-stop în Craiova.



PS: Savutraţi în tihnă cea mai bună pizza pe vatră ever!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

vineri, 21 noiembrie 2014

De ce nu am avut o democraţie veritabilă în România

Îmi propusesem ca pentru o lungă perioadă de timp să nu mai abordez subiecte legate de politică, alegeri etc. dar nu pot rămâne indiferent la abordările ciudate şi discursurile şi luările de poziţie aberante ale unor lideri ai politichiei româneşti.

Este vorba despre fostul ministru de externe şi europarlamentar Adrian Severin, care a luat o poziţie ciudată, ca să nu-i spunem cretinoidă, atunci când s-a referit la ultimele alegeri prezidenţiale şi la mişcările ample de stradă din România din ultimele 2 săptămâni, catalogându-le fascistoide şi legionare. Ba mai mult, a catalogat alegerile, pentru ocuparea funcţiei de peşedinte al României, ca fiind o lovitură de stat.
Deşi recunoaşte că voturile şi numărarea lor au fost efectuate corect. Păi, dacă îl considerăm pe acest politruc întreg la minte, i-aş adresa o întrebare: cum poţi vorbi despre o lovitură de stat, la care a participat întreaga societate românească, printr-un exerciţiu democratic? Pe semne că acest personaj nu prea cunoaşte termenul de DEMOCRAŢIE. Cum poţi face politică într-un stat european, democratic, fără ca tu să ai noţiuni elementare de cultură generală (o să dau mai târziu un astfel de exemplu) şi despre ceea ce înseamnă puterea poporului.
Ştiu că sună utopic pentru mulţi că: poporul îşi exercită puterea asupra celor care ocupă funcţii de conducere în organismele şi instituţiile de stat prin vot direct şi prin mecanisme democratice – cum ar fi protestele. Deşi sună idealist, de data aceasta în România aceste instrumente au funcţionat extraordinar de bine şi au fost extrem de eficiente. Pentru prima dată în ţara noastră acestea au funcţionat ideal. Şi nu mă folosesc de cuvinte mari, doar ca să pară articolul mai interesant, ci doar ca să pot exprima cât mai fidel ultimele evenimente importante din spectrul politic românesc.
Să revenim la acest Adrian Severin, care ne-a făcut pe aştia care am ieşit în stradă în săptâmâna premergătoare alegerilor prezidenţiale: fascişti şi legionari. Ori individul nu cunoaşte termenii, ori are intenţii ascunse, ori vrea să-şi bată joc de noi – jignindu-ne (acuzându-ne pe nedrept). Toate aceste variante sunt posibile, fără ca ele să se excludă definitiv una pe cealaltă.
Înainte de toate aş dori să fac câteva afirmaţii:
Ω sunt unul dintre cei care au iesit în stradă şi mă regăsesc între cei acuzaţi de politruc, fără să mă consider legionar sau fascist (şi am pretenţia că am noţiunea termenilor);
Ω sunt chiar unul dintre cei care au dorit să organizeze aceste manifestări în Craiova (aceste manifestări au fost împiedicate prin mijloace specifice de către autorităţile locale – susţinând că în oraş se vor organiza târguri de iarnă);
Ω scopul acestor manifestări (spontane în cele din urmă – deşi au fost invitaţi oamenii la o plimbare organizată, la care au aderat sute de cetăţeni în mod voluntar), a fost acela de a susţine dreptul unor cetăţeni români de a putea vota în condiţii decente, sunt acei cetăţeni din diaspora – care acum sunt renegaţi de tentativele de politicieni care ne-au condus timp de 25 de ani.
Ω chiar dacă scopul acestor plimbări/manifestări au avut un scop (cel puţin în Craiova aşa au fost şi înclin să cred că aşa s-a întâmplat şi în alte oraşe), el (scopul), a divagat – datorită faptului că oamenii au aderat voluntar la aceste mişcări şi au început să-şi manifeste şi alte frustrări şi dorinţe.
Dar de la a manifesta pentru o cauză sau alta, până a la a considera aceste mişcări ale societăţii civile (nealiniate politic), ca fiind unele de sorginte fascistă este deja prea mult.
În primul rând ţin să-i transmit domului fost ministru de externe şi fost europarlamentar şpăgar (încă nu are un verdict clar dat de către o instanţă, dar dovezile în acestsens sunt grăitoare), că dacă nu a învăţat până în prezent ce înseamnă democraţia şi că cetăţenii au dreptul constitiţional să manifeste, indiferent pe ce temă (de bun simţ – legea având câteva elemente restrictive în acest sens), mă ofer voluntar să-l şcolesc pe acest domn, în acest domeniu, să cunoască şi dumnealui câteva noţiuni elementare şi această ofertă este moca, adică fără bani – că să înţeleagă şi el că am gânduri pozitive în ceea ce îl priveşte.
Acum avem dovezile clare ale faptului că nu am fi putut avea o democraţie funcţională în România, atâta timp cât am fost conduşi de astfel de indivizi, care nu au nici cele mai elementare notiuni şi cunoştinţe generale. Nu poţi pretinde că ai democraţie, când tu habar-n-ai cu ce se mănâncă aceasta. Acum ne dăm seama ce vroia să spună Ilici în 1990 când afirma că o să avem o democraţie originală sau capitalism cu faţă umană. Defapt ele erau forme de comunism, puternic coafate, dar care în esenţă nu erau altceva decât surogate ale vechiului regim de tristă amintire.
Şi ca să mai descreţim puţin frunţile, vă pot spune că pentru prima dată în România segmentul societăţii civile este cu adevărat existent, până acum existând doar forme incipiente ale acestuia, destul de anemice, dar care au reuşit în cele din urmă să se coaguleze în ceva concret. Abia din acest moment putem afirma că România îşi începe cu adevărat parcursul european ca ţară democratică – în adevăratul sens al cuvântului. Nu putem avea o democraţie veritabilă, fără o societate civilă puternică – ceea ce a şi devenit.

PS: şi pentru că ziceam la începutul articolului că acest politruc, Adrian Severin, nu are cunoştinţe generale vă aduc aminte (celor care au peste 30 de ani, iar celorlalţi vă aduc la cunoştinţă), că în urmă cu ceva ani, acest domn a fost întrebat – de către un reporter – ce părere are despre faptul cămolecula de apă (H2O), are doi atomi de hidrogen şi doar unul de oxigen (căutaţi la secţiunea GAFE)– răspunsul a venit prompt – este inatmisibil ce se întâmplă, cineva trebuie să plătească pentru acest lucru – interpretările trebuie făcute de către fiecare dintre voi în parte.




Banc de Black Friday

Şi pentru că tot este Black Friday un banc pe măsură: 

Mii de politicieni se înghesuie la DNA, după ce instituția a anunțat că, doar azi, se vor cere pedepse cu 30% mai mici pentru cei care se dau singuri în gât.

joi, 20 noiembrie 2014

Bancul săptămânii

Este doar un banc, luaţi-l ca atare!

"Klaus Iohannis, Monica Luisa Macovei si Victor Ponta se deplasau cu avionul in strainatate, pentru a sustine o conferinta de presa.
In timpul zborului, li se defecteaza motoarele si pierd o aripa. Trebuie sa se parasuteze ca sa poata scapa.
Aveau insa o mare problema: ei erau trei, insa aveau doar doua parasute.
Victor Ponta, luand o parasuta in spate, sare si striga:
-Eu sunt un geniu! Sunt DOTTORE! Eu trebuie sa traiesc, ca sa fiu presedintele Romaniei!
Iohannis se uita la Macovei...Macovei se uita la Iohannis. La un moment dat Iohannis ii spune:
-Poftim, ia parasuta!
-Nu pot sa cred...un domn desavarsit..un gentleman. Multumesc mult, dar nu pot accepta! E prea mult.
-Stai linistita, ca nu-i nimic. Geniul a sarit cu sacul meu de dormit!"

miercuri, 19 noiembrie 2014

Evenimente culturale Craiova

Şi ca să nu rămânem cantonaţi în subiectele legate de politică, am decis să public şi un calendar al evenimentelor ce urmează a fi desfăşurate în Craiova în perioada următoare, în cazul în care decideţi să vă ocupaţi timpul liber şi cu altfel de activităţi J

Miercuri 19 Noiembrie   Casa de Cultura Traian Demetrescu La Galeria Vollard, de la ora 15:00 are loc Cenaclul Literaria, De la ora 17:00, in Salonul Medieval au loc Serile Veteranmont, La Galeria Vollard, de la ora 18:00, se desfasoara Atelierul de pictură pentru adulţi, coordonat de Roberta Ionescu.
Teatrul National “Marin Sorescu” De la ora 18:30, in Sala studio “Ion D. Sîrbu” se joaca piesa Năpasta, de I. L. Caragiale, regia Kincses Elemer.

Joi 20 Noiembrie   Casa de Cultura Traian Demetrescu De la ora 17:00, la Galeria Volard are loc Atelierul de scrapbooking, coordonator Veronica Svanström.
Teatrul National “Marin Sorescu” De la ora 18:00, in Sala studio “Ion D. Sîrbu” se joaca piesa Năpasta, de I. L. Caragiale, regia Kincses Elemer.

Vineri 21 Noiembrie   Casa de Cultura Traian Demetrescu De la ora 16:00, la Galeria Volard se desfasoara Cursul pictură pentru copii, prof. coordonator Magda Buce-Răduţ.
Teatrul National “Marin Sorescu” De la ora 17:00, in Sala studio “Ion D. Sîrbu” se joaca piesa Cabina artistelor, de Arnost Goldflam, regia Raluca Păun, De la ora 18:30, in Sala “Amza Pellea” se joaca piesa Ultimul amant fierbinte, de Neil Simon, regia Mircea Cornişteanu.
Filarmonica “Oltenia” Craiova   De la ora 19:00 suntem invitati la deschiderea Festivalului Internaţional Craiova Muzicală, ediţia a 41-a, printr-un concert Franz-Joseph-Haydn sustinut de Orchestra Simfonica a Filarmonicii Oltenia. Dirijor Cristian Orosanu. Solisti: Diana Tugui - soprană, Carmen Topciu - mezzosprană, Cristian Mogosan - tenor, Marius Manyov - bas.   In program: Haydn – Simfonia nr. 92 in Sol major, “Oxford”/ Oxford Symphony Haydn – Missa in Re minor, “Nelson” (pentru solisti, cor si orchestra) / Nelson Messe

Sambata 22 Noiembrie   Filarmonica “Oltenia” Craiova De la ora 11:00, suntem invitati la Ateliere de creaţie cu instrumente muzicale neconvenţionale in cadrul Festivalului Internaţional “Craiova Muzicală”.
Casa de Cultura Traian Demetrescu De la ora 11:00, in Salonul Medieval suntem invitati la Atelier de dezvoltare personală prin tehnici teatrale - coordonator Daniela Ionescu, La Galeria Vollard, de la ora 11:00 suntem invitati sa descoperim Puterea cuvântului şi vindecarea spiritului - Ileana Stănculeasa.
Teatrul de Papusi “Colibri”   De la ora 18:00, cei mai mici spectatori sunt invitati la spectacolul Inima de piatra.  
Teatrul National “Marin Sorescu” De la ora 18:30, in Sala “Amza Pellea” se joaca piesa Ultimul amant fierbinte, de Neil Simon, regia Mircea Cornişteanu.
Filarmonica “Oltenia” Craiova De la ora 19:00, la Muzeul de Arta, in Sala Oglinzilor, are loc un concert de de muzică veche - Kajoni Concert Barolt. Conducerea muzicala: Gyulai-Gyorgy Éva. În program: Pange melos lacrimosum – Anonim (sec. XII) Stella splendens – Llibre Vermell de Monserrat (sec. XIV) Alleluia cantio – Codex Montpellier (sec. XIV) Orlando di Lasso (1532?-1594): Magnificat din Codicele Cajoni Vanitas vanitatum – Codicele Cajoni Esterhazy Pal (1635-1713): O quam pulchra, Dulcis Jesu – Colecţia Harmonia Caelestis (1711) Giacomo Moro da Viadana: Alleluia. Gaudeamus omnes, Codicele Cajoni Jacob Arcadelt (1505?-1568): Ave Maria Jacob Arcadelt (1505?-1568): Il bianco e dolce cigno Adrian Willaert (1480?-1562): A quand’ a quand’ haveva, O bene mio famm’uno favore, Madonna mia fa, Vecchie lettrose. Siebenbürger Tanz – Tabulatura lui Nicolaus Schmall pentru lăută (1608-1613) Valentin Greff Bakfark (1506?-1576): Gagliarda „Non dite mai” Johannis Honterus (1498-1549): Odae cum harmoniis (1548), Rectius vives Lycini (Horatius), Vitam que faciunt (Martialis), Da puerum plectrum choreis (Prudentius) Dansuri maghiare şi româneşti din Codicele Cajoni

Duminica 23 Noiembrie   Teatrul de Papusi “Colibri” De la ora 11:00, cei mai mici spectatori sunt invitati la spectacolul Invitatie la joaca.
Filarmonica “Oltenia” Craiova De la ora 17:00, la Cafe-Teatru „PLAY” suntem invitati la un concert neconvenţional alaturi de Benedict Popescu (teramin) si Florinel Lăutaru (pahare de sticlă).
Teatrul National “Marin Sorescu” De la ora 18:30, in Sala “Amza Pellea” se joaca piesa Al de l-a vazut pe Dumnezeu, de Marin Sorescu, regia Mirela Cioabă.
Filarmonica “Oltenia” Craiova   De la ora 19:00 suntem invitati alaturi de Orchestra de camera Virtuozii din Bucuresti. Dirijor: Horia Andreescu, solista Cristina Anghelescu - vioara.   În program: Wolfgang Amadeus Mozart: Mica serenadă nocturnă, K. 525 Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul nr. 5 în La major pentru vioară şi orchestră, K. 219 Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 40 în Sol minor, K. 550 .

Luni 24 Noiembrie   Filarmonica “Oltenia” Craiova Micro-recitaluri susţinute în cadrul orelor de educaţie muzicală, in cadrul Festivalului Internaţional “Craiova Muzicală” De la ora 19:00 este Seara Liceului de Arte “Marin Sorescu” - Concert susţinut de elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” in cadrul Festivalului Internaţional “Craiova Muzicală”. Dirijor – Florian George Zamfir
Casa de Cultura Traian Demetrescu De la ora 18:00, in Salonul Medieval are loc Atelierul de artă fotografică susţinut de Diana Adina Burciu.


(sursa: Craiova Forum)

Reacţii de după alegeri - România europeană.

Revin acum cu un articol legat de campania electorală, modul în care s-a desfăşurat şi rezultatele alegerilor.
Am evitat să mai postez articole în acea perioadă, pe cât posibil, pentru că m-am simţit cam revoltat de ceea ce se întâmpla în jur, de modul în care decurgeau evenimentele şi nu doream să-mi expun gândurile, la cald. Deşi nu a ieşit chiar cum mi-am dorit şi au mai scăpat ceva expresii mai dure, în puţinele postări, cred totuşi că am făcut un lucru bun.
Nu am postat imediat după încheierea alegerilor, pentru că încă eram prins în tumultul evenimentelor şi doream ca scurta analiză pe care urmează să o postez să fie una echilibrată, gândită la rece, lipsită, pe cât posibil, de implicaţii emoţionale excesive.
Pe scurt, consider că a fost o campanie murdară, cel puţin de o parte a baricadei (mă refer strict la cea pentru turul doi de scrutin), dar căreia i s-a opus, pentru prima dată în istoria post-decembristă, o campanie de bun-simţ, echilibrată, dar nu foarte eficientă. Nu a fost eficientă pentru că respectivul candidat nu a apucat să îşi exprime suficient ideile şi viziunile sale în ceea ce priveşte România. Nu că de partea cealaltă am avut ceva concret, dar campania dusă de către etnicul german, s-a bazat foarte mult pe două teme: consolidarea parteneriatelor strategice şi consolidarea statului de drept – implicit lupta împotriva corupţiei, mesaj accentuat îndeosebi în ultima săptămână.
De partea cealaltă am avut un candidat care se pare că nu a înţeles nimic din campaniile duse de către formaţiunea sa politică, în ultimii 10 ani, pe care le-a pierdut. S-a bazat prea mult pe nesimţire, aroganţă şi evitarea unor răspunsuri concrete la întrebări acute.
Se pare că de această dată a învins poporul, care s-a revoltat pentru prima dată, împotriva nesimţirii şi a imposturii.
Cu alte cuvinte: nu a căştigat un candidat, ci mai degrabă a pierdut celălalt. Câştigătorul din turul doi nu a făcut nimic extraordinar, ci s-a prezentat publicului exact aşa cum este, nu a încercat să îşi creeze o imagine artificială, ba mai mult – atunci când a fost acuzat de non-combat, datorită stilului său lipsit de agresivitate, ceea ce reprezenta o noutate pentru România, acesta a răspuns extrem de simplu: decât să fiu mitocan, mai bine pierd. A căştigat enorm cu această atitudine, mai ales în ochii celor care au un nivel de pregătire profesională peste medie şi care îşi obţin informaţiile dintr-un mediu online, care este împânzit de date dintre cele mai diverse şi care nu este supus cenzurii.
Faptul că tinerii, şi mai ales cei cu pregătire profesională peste medie, au putut obţine informaţii reale, care contraziceau de cele mai multe ori ceea ce se dădea pe posturile de ştiri (aşa-numite de ştiri), i-a făcut pe aceştia să ia atitudine şi să se implice în exerciţiul demiocratic. Nu au mai putut fi atraşi de sloganuri medievale de genul: ăla nu este ortodox, nu este român, ne vinde ungurilor etc. Faptul că tinerii au conştientizat că trăiesc într-o ţară membră a Uniunii Europene, unde sunt prezente valori ca: multiculturalismul, multilingvismul şi se pune accentul pe diversitate, imi dă speranţe de mai bine. Mă face să cred că viitorul meu nu va mai fi legat de o societate cu mentalităţi învechite, care nu fac altceva decât să dezbine.
Exact această implicare a unor categorii de cetăţeni, care obişnuiau să stea într-o stare latentă, a făcut ca aceste alegeri să fie atipice din multe puncte de vedere şi să fie analizate pe toate părţile de către specialiştii din întreaga lume.
Noile tehnologii au avut un rol determinat în această campanie şi în rezultatele obţinute după turul al doilea de scrutin. Au transmis informaţii în timp real către categorii de cetăţeni, până atunci ignoraţi de către politicieni, pentru simplul motiv – că nu erau implicaţi în procesul electoral şi nu erau interesanţi.
Ei bine, se pare că tocmai această nepăsare şi ignorare a politicienilor, a acestor categorii de cetăţeni, i-a scos din sărite pe tineri, care s-au decis să se implice activ.
Ignorarea cu bună-ştiinţă a românilor aflaţi în diaspora şi lipsa de reacţie, voită, a organizatorilor alegerilor, a mai pus încă o picătură, în paharul deja plin al românilor, sătuli de clasa politică românească.
Acest fapt a determinat crearea unui bulgăre de zăpadă, lansat pe versantul unui munte, care s-a mărit rapid şi a lovit clasa politică românească, invadată de către politruci, cu forţa unei avalanşe de proporţii. Votul românilor  fost în primul rând unul împotriva sistemului politic. Din această revoltă a ieşit căştigător personajul/candidatul care nu era perceput ca reprezentantul politichiei româneşti. Decenţa cu care acest candidat s-a prezentat în toate apariţiile sale publice, a întărit opinia românilor, că el este altfel, nu este aceeaşi mâncare de peşte care ni se servea la fiecare campanie electorală. Şi într-adevăr românii au votat altfel, au votat o schimbare radicală a modului în care se face politică în România.
Practic acest moment reprezintă, din punctul meu de vedere, adevărata revoluţie şi ruperea de un regim al umbrelor macabre, care subjuga România de câteva decenii. De ce afirm acest lucru? Din simplul motiv că românii s-au implicat masiv în aceste alegeri şi au lovit cu putere un regim, bazat pe un mod arhaic de a conduce o ţară, o naţiune.
S-a mai încercat în anul 1996 o astfel de schimbare, în care s-au investit emoţii şi speranţe enorme, dar care au fost înabuşite rapid, de către structurile care încă nu muriseră. De data această, există mult mai multe premise favorabile îndeplinirii scopurilor comune. În aceşti 18 ani, contextul în care se află România este altul, suntem alături de cele mai puternice state ale lumii, atât în plan economic, politic, cât şi militar, ceea ce reprezintă un plus considerabil.
La acest context economico-politico-militar, se mai adaugă şi faptul că românii cunosc mult mai bine ce înseamnă democraţia şi economia de piaţă. Au fost în ţările occidentale, au văzut cu ochii lor care etse nivelul de trai şi nu mai pot fi amăgiţi cu un litru de ulei şi un kg de zahăr. Nu mai vor să primească de la stat alimente, ci vor să şi le permită singuri, asta nu au înţeles cei care au fost implicaţi în politică în ultimii 25 de ani.
Şi totuşi, nu toţi românii au înţeles acest lucru, încă mai există oameni care aşteaptă locuri de muncă de la preşedinte, încă mai cred că statul trebuie să le asigure pâinea. Aceşti oameni au rămas încremeniţi în timp şi spaţiu, ei nu au habar că trăiesc în secolul XXI şi s-au arătat nemulţumiţi de alegerile pe care le-au făcut copiii şi nepoţii lor. Nu o să întru foarte mult în amânunte.
Oricum, e bine, când totul se termină cu bine; în ideea că am rămas cu speranţe după aceste alegeri (pentru prima dată de cand am devenit major), şi cel mai important este că de data aceasta contextul pare să fie favorabil unei reorganizări a societăţii.