Și pentru că tot veni vorba de căldură, ce ați zice de
o relaxare la piscină într-un loc departe de agitația urbană, într-un loc în
care civilizația și natura se împletesc și reușesc să te desfete? Ei bine, noi
am găsit un astfel de loc, zic noi, referindu-mă la subsemnatul alături de
trupa de bloggeri.
Cum toată lumea caută să evadeze din agitația și
toropeala tropicală ce a invadat România, am decis să facem și noi același
lucru.
Am ales o zonă în care personal nu mai fusesem de mai
bine de 10 ani și eram curios să văd cum a evoluat zona și cu ce mă poate
surprinde după atât vreme. Hunedoara, pentru că despre ea este vorba, nu pare
să se fi schimbat prea mult în ultimii ani; exceptând eventual cele câteva
supermarketuri apărute și câteva fațade de blocuri renovate, timpul pare să fi
stat în loc pentru această zonă.
Nu a fost neapărat un aspect negativ pentru noi care
ne propusesem să scăpam de agitația urbana, de arșiță și doream să ne relaxăm
și pe cât posibil să ne distrăm.
Avantajul acestui oraș este că se află la doar câteva
minute de alte câteva mici orășele de provincie, liniștite și nu foarte
aglomerate, lucru rar întâlnit în ziua de astăzi. Și cum niciunul dintre noi nu
era de-al locului, a trebuit să căutăm cazare, și unde altundeva am fi putut
sta decât la una din vilele complexului Gorunul, o locație de patru stele, unde
am fost primiți cum se cuvine de către Călin, cel care s-a oferit să ne susțină
în tentativa noastră de a cunoaște zona Hunedoarei.
După ce ne-am primit fiecare camera și ne-am odihnit
după un drum destul de istovitor, a doua zi am plecat către cea de a doua
locație – locația de distracții, care era la o distanță nu foarte mare, mai
ales că aveam și o autostradă care să ne ducă până acolo. Băile Daco-Romane,
pentru că despre ele este vorba se află în localitatea Geoagiu Băi și
beneficiază de prezența în zonă a mai multor izvoare cu apă termală ce
alimentează piscinele complexului.
Având în vedere că temperaturile erau foarte ridicate
și în zonă, o bălăceală în piscină era tot ceea ce ne puteam dori. Apa a fost
super, la o temperatura medie de 28 de grade, ideală pentru o zi toridă.
Și ca să fie tacâmul complet, seara am fost invitați
și la discotecă, la deschiderea Tarabostes, club desfășurat în dreptul uneia
dintre piscinele complexului.
Ce poate fi mai inspirat decât să participi la o
petrecere in aer liber la piscină, cu muzică și alături de prieteni?
PrinHD2017 este un eveniment organizat de Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Vila HD, Complexul Gorunul și este susținut deTarabostes Geoagiu Băi, Băile Daco-Romane Geoagiu Băi, Pizzeria Napoli șiT@O Prodcom.