Se afișează postările cu eticheta imprumuturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imprumuturi. Afișați toate postările

luni, 29 septembrie 2014

Case de Ajutor Reciproc

Vă mai aduceţi aminte de CAR-uri? Este vorba despre Casele de Ajutor Reciproc. Eu personal imi amintesc că mama mea obişnuia să împrumute bani de la astfel de CAR-uri, pe la începutul anilor 90 pentru a face diferite achiziţii prin casă. Apela la astfel de mecanisme de ajutor din mai multe considerente: în primul rând că aveau dobânzi mai mici, erau sume mai mari decât putea strânge de la o lună la alta, iar ratele erau foarte flexibile; şi un alt considerent ce a stat la baza acelor decizii a fost şi faptul că reuşea să obţină banii destul de repede, fără să aştepte săptămâni în şir, ca în cazul împrumuturilor bancare.
Ei bine, se pare că astfel de CAR-uri încă mai există, deşi personal le credeam dispărute de ceva vreme. Un astfel de exemplu este şi Casa de EconomiiEuro Credit, care merge pe aceleaşi principii de bază ale acestor tipuri de instituţii nebancare şi de ajutor reciproc.
Deşi sună puţin ciudat, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu astfel de instituţii, aceste mecanisme, de ajutor, au la baza un rol social şi nu unul comercial, ca bancile. Scopul principal al acestor CAR-uri nu este de a obţine profit, ci este acela de a ajutora semenii prin împrumuturi rapide, nu foarte mari ca valoare nominală, dar extrem de utile în anumite momente.
Pentru a veni în spijinul clienţilor, CAR Euro Credit pune la dispoziţie mai multe tipuri de împrumuturi:
Nu voi descrie fiecare dintre aceste tipuri de împrumuturi (o puteţi face fiecare dintre voi deschizând link-urile de mai sus), dar pot spune că par foarte avantajoase şi se mulează perfect nevoilor target-ului acestor Case de Ajutor Reciproc.
Pe mine personal mă avantajază în special oferta lor de economisire, pentru că au şi astfel de servicii. De ce spun acest lucru? În primul rând pentru că nu am planuri de achiziţii pentru următorul an şi nu consider că a ţine banii la saltea, este cea mai bună variantă, niciodată banii nu rămân acolo, iar tentaţia de a-i cheltui este foarte mare, fără a face ceva util.

În plus dobânzile obţinute sunt destul de avantajoase, de 9%/ an (dobânda aferentă anului 2014). Cu alte cuvinte – poţi înmulţii suma depusă, fără a face vreun efort, iar suma obţinută este scutită de orice taxe şi impozite.