Cu toată
bulibășeala din media din ultimele zile, a trecut practic neobservată o deciziea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor care propune omorârea unui numărde 1691 de animale sălbatice din specii protejate de lege. De ce ar face
ministerul o astfel de propunere? Cel mai probabil pentru a încasa sume de bani
de pe urma acestor animale. Speciile aflate pe lista ministerului sunt: pisica
sălbatică, ursul brun și lupul. Aceste animale se mai găsesc doar în România și
în alte câteva state, arealul lor geografic restrângându-se drastic în ultimele
decenii din cauza vânătorii și a braconajului, dar și din cauza defrișărilor
masive.
Având în
vedere că numărul de exemplare din aceste specii este relativ mare în România,
comparativ cu majoritatea statelor lumii cei de la minister s-au gândit că ar
putea face mulți bani din acordarea de permise de vânătoare pentru cele trei
specii, care în țara noastră sunt ocrotite de lege. Cum nu se putea acorda o
astfel de decizie cu argumente legate de bani s-a inventat un studiu, întocmit
de către Universitatea Transilvania din Brașov care spunea că numărul mare de
prădători din acste specii afectează fondul cinegetic de erbivore și păsări. În
acel raport/studiu al acestei universități nu se menționează niciunde de
impactul pe care-l are asupra faunei din multe zone ale țării – braconajul. În loc
să combată braconajul care a ajuns la cote alarmante, mai marii din minister au
luat decizia de a ucide alți prădători, naturali și de a încă astfel și niște
bănuți pe care să-i mătrășească după bunul plac.
Există numeroase alte rapoarte, independente, care
menționează contrariul, numărul de prădători naturali (urs, lup, râs, pisica
sălbatică) din România este mult mai mic decât o arată rapoartele Ministerului.
Cauza principală a scăderii numărului de animale sălbatice o constituie chiar
braconajul care este ținut ascuns publicului (am mai putea adăuga și
defrișările masive).
Deși obiectul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor este acela de a
proteja mediul natural, în realitate funcționarii acestui minister au grija de
a obține sume de bani din vânzarea a ceea ce a mai rămas nevândut – pădurile,
animalele, apele, resursele etc. Nimeni nu se sesizează, iar întreaga societate
este hipnotizată de circul făcut la TV de către politrucii care au luat șpăgi,
au furat și care acum încep să fie băgați la pușcării.
Un ONG dinCraiova a încercat să preia inițiativa și de a reacționa într-un fel, sperăm și
cu efecte pozitive și a trimis o scrisoare deschisă Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor, Universității Transilvania din Brașov și Academiei Române
(care și –a dat girul pentru o astfel de decizie), prin care solicită anularea
deciziei și refacerea studiilor care să demonstreze clar care este numărul de
animale sălbatice din pădurile României.
Scrisoare deschisă
Bună ziua! Vă apelez din partea Asociației Evolve, o
organizație neguvernamentală care își propune să se implice mult mai activ în
viitorul apropiat în lupta pentru protejarea mediului înconjurător.
Am primit numeroase sesizări, atât online, cât și telefonic,
cu privire la posibila decizie de a da derogări pentru împușcarea a 1691 de
animale sălbatice din speciile: pisică sălbatică, urs, lup.
Am înțeles, de asemenea, că există un studiu al
Universității Transilvania din Brașov care arată necesitatea ca aceste animale
să fie ucise. Recunosc că nu am apucat să studiez această lucrare în detaliu,
dar la prima vedere pare să fie o teză încropită în fugă, aruncată la grămadă
într-o perioadă tulbure și agitată în presă și practic v-ați asigurat că nu
există nicio dezbatere publică serioasă în acest sens.
În primul rând am dori să aflăm dacă există un astfel
de studiu, cât de serios este și dacă s-au căutat soluții alternative pentru
protejarea acestor specii și implicit a exemplarelor pe care le-ați condamnat
la împușcare.
Am dori să știm dacă s-au făcut studii serioase cu
privire la verificarea corectitudinii datelor cu privire la numărul exact de
animale existente în pădurile din România. În prezent sunt semnale serioase că
aceste date nu ar fi cele reale, fiind umflate exagerat pentru a permite în
continuare vânătoarea și practic uciderea unor exemplare din specii pe cale de
dispariție în multe state euro-asiatice, acolo unde își aflau arealul.
Considerăm că o soluție mult mai bună era aceea de a
transfera aceste animale în zonele în care trăiau odinioară și în care în
prezent au dispărut, fie că era vorba de zone din țară sau zone sălbatice din
Europa etc. Asta dacă datele oficiale privind efectivele de animale sălbatice
este real.
Părerea unanimă a membrilor și colaboratorilor
Asociației Evolve este că decizia de aproba omorârea unui număr atât de mare de
animale, 1691, protejate de lege este una păguboasă pe termen lung pentru
mediul înconjurător, pentru efectivul cinegetic al României și pentru noi toți
ceilalți care nu suntem pasionați de vânătoare, dar care ne dorim ca mediul
natural să fie păstrat cât mai apropiat de ceea ce ne-a lăsat natura.
Dacă se dorește protejarea efectivelor de animale care
constituie grosul efectivelor cinegetice ar trebui eradicate braconajul și
distrugerea arealului prin defrișări și intervenții hazardate ale omului asupra
naturii. Braconajul este înfloritor în majoritatea zonelor țării. Dacă știi
unde să cauți poți găsi oricând braconieri la lucru și care mai apoi își vând
marfa ziua în amiaza mare, ne-deranjați de autorități.
Există situații și mai grotești: în comuna Maglavit,
județul Dolj există multe persoane care practică braconajul; a existat o
perioadă în care un singur cetățean a capturat într-o singură zi cca. 100 de
iepuri, prinși cu lațul, iar autoritățile nici măcar nu s-au sesizat, poliția
nici nu a înregistrat apelurile unor cetățeni care s-au alarmat. (această
situație ne-a fost povestită de locuitori din zonă). Dacă tolerați aceste
practici barbare, practic măcelărirea faunei, este evident că natura nu are
capacitatea de a se regenera atât de repede și vom ajunge să avem un mediu
sălbatic pustiu, iar copiii noștri să nu mai aibă habar ce este un iepure, un
urs sau cum arată o căprioară. Le vor vedea numai în poze, asta dacă nu cumva
le veți scoate și de acolo.
Noi, membrii Asociației Evolve, solicităm pe această cale eliminarea definitivă a deciziei de omorâre a
1691 de animale sălbatice protejate de lege și efectuarea de urgență a unor
studii de amploare și veridice care să stabilească foarte clar care sunt
efectivele cinegetice REALE pentru fiecare specie în parte, iar în cazul în
care există mai multe exemplare dintr-o anumită specie într-o zonă restrânsă ca
acele exemplare să fie mutate în alte zone/țări unde există deficit.
Ne
opunem deschis oricăror măsuri radicale de micșorare a efectivelor de animale.
Nu
uciderea acestor animale este soluția!!!
Luarea unor măsuri urgente și foarte dure privind
eradicarea practicilor de braconaj este o măsură mult mai eficientă, mult mai
inteligentă și este o măsură de dorit pe care vă solicităm prompt să o luați într-un
timp cât mai scurt. Raziile periodice ale organelor abilitate în zonele unde se
știe că se face braconaj sunt mult mai eficiente pentru protejarea faunei,
decât stârpirea prădătorilor naturali.
În cazul în care
nu se va elimina această decizie și nu se vor lua măsuri clare pentru
eradicarea braconajului sau măcar diminuarea lui drastică luăm în calcul
deschiderea unor procese atât cu instituțiile care au efectuat studiile (pe
care noi le considerăm eronate), instituțiile care au inițiat aceste măsuri,
cât și cu cele care le vor aplica.
Suntem îndreptățiți să luptăm pentru protejarea
mediului înconjurător și eliminarea imposturii și intereselor meschine axate exclusiv
pe partea financiară.
ASOCIAȚIA EVOLVE
PREȘEDINTE
BOIANGIU ANDREI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu