Spre surprinderea
mea şi probabil a multora dintre voi, se pare că în Craiova o să fie create primele piste de biciclete şi se
pare că de data aceasta o să fie pe bune
acest proiect. De ce zic asta? Păi probabil, aşa cum v-aţi obişnuit până acum,
multe se promit, dar până se realizează... trece
multă apă pe Jiu.
Se pare că într-un
fel sau altul UE, obligă conducerile oraşelor din noile state membre (pentru că
cele vechi au deja), să aibă un minimum de km de piste pentru biciclişti. Multe
ne obligă uniunea şi puţine facem noi, dar de ce acum să fi altfel, adică de ce
s-ar face acum?
Păi simplu, se
pare că în ultima vreme s-a coagulat un grup de pasionaţi de deplasarea pe două
roţi (sau roate J), care au început să militeze pentru respectarea acestui
drept. Iniţiative au fost multe de acest gen, de a încerca să se creeze un grup
numeros de pasionaţi de biciclete. Se pare că cea mai consistentă iniţiativă a
fost a celor de la JCI Craiova, care au organizat multe marşuri pe biciletă.
Până acum din ce
cunosc, sunt dezbătute mai multe variante de trasee pe care să le urmeze
pistele. Trebuie să spun că sunt promisiuni că acestea vor fi unite între ele,
nu fracţionaţi aiurea şi practic să fie inutilizabili şi să figureze doar pe
hârtie.
Cei de la JCI
Craiova au lansat şi o provocare, un sondaj prin care să încerce să afle care este
părerea craiovenilor despre acest proiect – de a construi piste de bicilete în
oraş – şi eventual câţi pasionaţi de mersul pe bicicletă sunt în Bănie.
Ca sociolog de
meserie vă pot spune că este foarte important să încerci să răspunzi la astfel
de chestionare, chiar dacă îţi consumă 2 minute din timpul liber J. Pentru noi
şi nu numai este imperios necesar să aflăm concret ce îşi doresc craiovenii,
pentru a putea să-i tragem la răspundere pe cei din autorităţi dacă nu-şi fac
treaba.
În fine, dacă eşti
pasionat de mersul pe bicicletă – răspunde la acest sondaj, iar dacă nu, tot
asta va trebui să faci, sîc J, pentru că este important să-ţi aflăm punctul de vedere.