După cum vă povesteam cu puțină vreme în urmă, experiența
din Lituania a implicat, pe lângă șansa de a explora un orășel (dar cât se
poate de verde și cochet), schimburi interculturale, escapade prin berării locale și, nu mai puțin, întoarcerea mai mult
sau mai puțin voită la viața de școlar.
Dacă în primele zile, atât eu cât și colegii mei de “suferință” de diferite
naționalități, eram nevoiți să pierdem nopțile ca să terminăm temele pe care le
aveam de prezentat a doua zi la curs, pentru proiectul final ni s-a alocat ceva
mai mult timp la dispoziție ca să îl “rumegăm”. De altfel, acesta avea
subiectul la alegere, dar și miza era ceva mai mare, întrucât fusesem preveniți
că urma să facă parte dintr-o expoziție în galeria de artă a orășelului, urmărită
cu interes atât de localnici cât și de televiziunea locală. Nu e greu de intuit
că, într-un loc ca Birzai, unde nativii ne priveau uneori ca pe niște creaturi
zgomotoase și bizare aterizate de pe altă planetă (nu complet nejustificat),
expoziția cu pricina constituia probabil marele eveniment cultural al anului :)
Cum bănuiesc ca deja fierbeți de curiozitate, nu am să vă
mai țin pe jar și o sa vă dezvălui că proiectul meu final se numea A
second chance: even a black hole can reemerge as a star (ceea ce s-ar
traduce prin “A doua șansă: chiar și o
gaură neagră poate renaște sub forma unei stele”). A fost gândit ca un soi de
micro campanie cu mesaj social, exprimată printr-o succesiune de fotografii,
sper eu grăitoare pentru firul poveștii. Provocarea a constat însă în a lucra
atât în spatele obiectivului de filmat, ca regizor al scenetelor captate, cât
și în fața lui, ca actor, ce-i drept ușor lipsit de experiență, dar cu multă
voie bună și plăcere a jocului.
Desigur, am beneficiat și de ceva ajutor pentru implementarea proiectului,
pot să spun că am avut alături un mic staff tehnic, de la parteneri de discuții
legate de aspectele de redare a conceptului prin imagini, la cameraman iscusit
și actori amatori. Ba chiar, pentru a asigura autenticitatea poveștii am fost răsfățat și cu un machiaj
profesional, care presupunea un aspect tineresc de ochi învinețiți și buze
livide, ca orice pătimaș connaisseur
al licorii lui Bacchus care se respectă (care era un soi de Jagger local al
cărui nume este imposibil de pronunțat pentru mine, extrem de aromat). Mai
savuros a fost să mă perind prin fața colegilor și a profesorilor în pregătirea ședinței de shooting, machiat ca
un living dead al tomberoanelor și
costumat pe măsură, în vreme ce privirile lor confuze trădau semne de întrebare
cu privire la echilibrul meu mintal.
Miezul narațiunii vizuale o să vă las să îl descoperiți
singuri prin intermediul pozelor, plăcerea interpretării nu ar fi deplină
altfel. Menționez doar că, în contextul în care Romania e adesea etichetată ca
sora mai mică și mai incompetentă a U.E., iar lupta noastră continuă cu prejudecățile
celor din afară pare una de Sisif, cu atât mai mult mi-am dorit să stimulez
privitorii să nu se agațe din comoditate de idei prefabricate și să nu uite că,
uneori, iepurele sare de unde nu te-aștepți și în sensul bun al cuvântului J
Vă lansez și o provocare – să ghiciți care este metoda de
prezentare a acestui proiect!!!
