Din campania
România naşte genii, începută odată cu crearea acestui blogg, vă prezint astăzi
personalităţi născute în ţara noastră care au reuşit să primească Premiul
Nobel, cea mai apreciată distincţie pe care oamenii de ştiinţă şi cercetătorii
o pot primi.
Astăzi 08.10.2014, cercetătorul născut în România, la
Arad, pe 23 decembrie 1962, Ştefan Hell a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Distincţia a primit-o împreună cu alţi doi cercetători
americani Eric Betzig şi William Moerner.
Ştefan Hella reuşit să plece din
România în anul 1978, în plin comunism şi s-a stabilit împreună cu familia sa
în Germania, în oraşul Ludwigshafen
unde a terminat studiile liceale. A absolvit cursurile facultăţii din
Heidelberg, acolo unde a reuşit să obţină şi diploma de Doctor în Fizică.
În prezent, neamţul născut în România, ocupă funcţia de director la
Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen, unde coordonează
şi câteva departamente de cercetare ştiinţifică. Acesta este şi membru de
onoare al Academiei Române.
Până în prezent
România a mai avut încă trei personalităţi laureate cu Premiul Nobel: ElieWiesel – laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986; George EmilPalade – laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974;
Herta Muller – laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009. La aceştia
se mai adaugă şi scriitorul român MirceaCărtărescu acre este printre nominalizaţii prestigioasei distincţii, în domeniul
literaturi, pentru anul 2014.
Niciuna dintre
aceste mari personalităţi ale lumii, premiate cu această distincţie nu se afla
în România în momentul în care eforturile lor în domeniile de activitate au
fost recunoscute înternaţional. Am putea să ne întrebăm de ce? De ce toate
marile personalităţi ale acestei ţări reuşesc să se afirme în străinătate, să
fie recunoscuţi internaţional, iar în patria natală sunt nişte iluştrii anonomi? Ba mai mult, în cazul unora au fost
duse campanii de denigrare publică, este cazul Hertei Muller, care în vremea
comunismului ajunsese să profeseze ca lăcătuş mecanic, pentru simplul fapt că nu ridica în slăvi regimul de la acea
vreme.
Dacă vă gândiţi că
atunci erau alte vremuri, iar acum lucrurile s-au mai schimbat, vă înşelaţi amarnic;
dacă e să luăm cazul lui Mircea Cărtărescu, în prezent încă, doar nominalizat la Premiul Nobel, au
fost duse campanii media de lungă durată pentru a-l ridiculiza şi a-l batjocorii. Motivul principal, dacă putem
spune că ar putea fi justificată în mod raţional o astfel de campanie, a fost
acela că scriitorul român ar fi fost adeptul
politicilor actualului preşedinte. Păi dacă un scriitor îşi manifestă
simpatia pentru un om politic, care întâmplător
sau nu, este ales în mod democratic preledinte, două mandate consecutiv,
îl deningrezi şi îl faci albie de porci, ce
fel de ţară mai este şi asta?
Astfel de ARGUMENTE
ABERANTE au fost invocate de fiecare dată când apărea câte un om care era
altfel decât ceilalţi şi care avea o sclipire de geniu. Aş putea argumenta
astfel de afirmaţii de genu: poporul român şi-a denigrat în permanenţă
personalităţile; şi cu situaţiile în care s-au aflat mai toţi marii români,
oameni de ştiinţă: Mircea Eliade, Emil Cioran, care se adaugă pe lista
personalităţilor mai sus amintite, deşi nu au primit Premiul Nobel, dar au fost
izgoniţi de către sistem şi nevoiţi
să o ia de la capăt, pe alte meleaguri. Vorba aceea: nimeni nu-i profet în ţara lui.
Imi pun încă odată
veşnica întrebare: CÂND OARE O SĂ AVEM ŞI NOI CA NEAM, UN CULT AL VALORII
REALE, CÂND NE VOM RESPECTA PERSONALITĂŢILE?
Până când răspunsul acestei întrebări nu va fi ASTĂZI sau ACUM, România nu va putea
reprezenta o forţă la nivel mondial, să fie respectată, iar cetăţenii ei de o
certă valoare să rămână şi să fie apreciaţi – nu vom face altceva decât să ne
minunăm la reuşitele unor sau altora şi noi o să ne întrebăm veşnic – de ce ei si nu noi?