Şi ca să fiu
oarecum în ton cu linia ultimelor postări, legate de starea de facto a
poporului român o să continui astăzi cu un articol despre NOILE MODIFICĂRI ALE
FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
din România. Cred că formularea corectă era: cum nu funcţionează acest sistem.
De ce doresc să
scriu un astfel de articol? Pentru simplul fapt că mi-a stârnit indignare. Pe lângă
faptul că mi s-a confirmat că suntem conduşi de oameni forte competenţi, care pe langă plagiate şi alte păcate ne obligă să devenim ca ei.
Am văzut ultima ordonanţă de urgenţă care viza funcţionarea
învăţământului apărută relativ recent în monitorul oficial, urmănd să se aplice
începând cu data de 15 septembrie, anul curent.
La aceste ştiri sau mai adăugat şi câteva discuţii
cu diverşi care susţineau sus şi tare că: suntem frumoşi, deştepti şi chiar
genii, că celelalte popoare nu sunt nici măcar la degetul mic al nostru.
Evident că am încercat să concentrez concluziile discuţiilor, concluziile lor.
Pentru cei care gândesc astfel, am câteva întrebări:
-
Dacă suntem deştepţi şi chiar genii – de ce suntem săraci lipiţi? De ce avem rata de
analfabetism cea mai ridicată din Europa?
-
De
ce nu am fost nici măcar o dată imperiu? – ba chiar am fost cotropiţi de toate popoarele ( o altă concluzie a acelor discuţii era – românii sunt curajoşi, bravi etc)
-
De
ce CULTURA noastră nu a influenţat alte culturi şi civilizaţii, de-a lungul
istoriei?
-
De
ce toţi MARII ROMÂNI au fost mai întâi recunoscuţi peste hotare, iar de către
noi abia la mulţi ani după? Să dau şi câteva exemple: Brâncuşi, Coandă,
Moscovici, Ionesco, Eliade, Cioran.
-
De
ce există atâţia români care se calcă în picioare ca să ajungă la moaşte?
Şi ca să intru
puţin şi pe sfera politică J: de ce suntem conduşi de plagiatori şi borfaşi pe care-i
votăm.
În primul rând,
dacă vrei să rezolvi o problemă, trebuie să o identifici. Iar noi, exact asta
NU FACEM. Ne ascundem gunoiul sub preş. Evident
că suntem genii, iar 40% dintre absolveniţii de
clasa a VIII-a au deficieţe în a înţelege un text scris în propria limbă. Există un raport, în
ceea ce priveşte învăţământul din România, făcut chiar de către un fost ministru
al învăţământului - Raportul Miclea, aşa cum a fost el cunoscut în presă. Această
analiză scotea în evidenţă o serie de DEFICIENŢE ale sitemului şi cauze grave
ale acestora, ca de exemplu un număr foarte mare de studenţi care au mai puţine
cunoştinţe la terminarea facultăţii, decât aveau atunci când erau în primul an.
Uitarea este absolut normală, dar problema este: că informaţiile pierdute nu
sunt înlocuite cu altele noi.
Să revenim la
ştirea cu NOILE SCHIMBĂRI ale învăţământului. În
fapt aceste aşa-zise schimbări sunt de fapt unele mai vechi, reactualizate. Chiar şi aşa ele nu aduc îmbunătăţiri, ci doar mimează acest
lucru. În fond problema esenţială rămâne aceeaşi: este un sistem ineficient.
Într-un articol precedent vorbeam despre lipsa corelării
şcolii cu piaţa muncii şi de faptul că nu există consilieri vocaţionali în
şcoli, care să-i ajute pe elevi să se
orienteze către o carieră sau alta.
În loc să rezolve
această problemă, a eficientizării acestui sistem, mai marii noştri conducători
dau decrete prin care legiferează o tâmpenie fără margini, ca progeniturile incapabile să ia note de
trecere la Bacalaureat să se poată înscrie LA
FACULTATE. Adică unu care nu este în stare să ia o notă de trecere la un examen după 4 ani de studiu, poate să ia note de trecere la 10 examene pe sesiune??????
Asta este o logică eventual
pentru un univers paralel. Asta dacă plecăm de la premisa că au bune intenţii. Dar
cum eu nu pot pleca de la această premisă, chiar dacă mai marii sunt destul de înapoiaţi, logica de mai sus nu se aplică,
fiind aberanţă chiar şi pentru unii ca ei.
Părerea mea. sinceră. este că cei care au promovat o
asemenea iniţiativă nu se gândesc decât la BANI şi la VOTURI.
Banii care vin din
taxele şcolare sunt mulţi şi îi pot ţine în sistem pe profesorii incapabili,
pentru că mulţi dintre ei, dacă nu ar fi în sistem, în universităţi ar fi şomeri.
În plus sunt mulţi
analfabeţi cu diplomă care vor doar o diplomă, un carton pe care să scrie că au făcut şi ei o facultă, care însă nu este de nicio
valoare şi nu este acoperită de cunoştinţe. Odată satisfăcută această dorinţă, a
incapabililor, ei se vor transforma în votanţi, pentru că ei sunt cei care se
duc la vot şi nu ratează nicio ocaziede acest fel.
V-aţi întrebat de
ce aceşti conducători nu sunt interesaţi de faptul că NICIO UNIVERSTIATEROMÂNEASCĂ NU ESTE ÎN PRIMELE 600 DIN LUME.
Raspunsul îl găsiţi ascultând melodia J
În fine, să revin la
subiectul cu care am început, de ce nu cred eu că suntem frumoşi şi deştepţi. În primul rând la nivel de discuţii
publice nu sunt teme legate de problemele mai sus menţionate şi pentru că
raspunsurile la întrebările anterioare au mai degrabă cu conotaţii negative.
De ce într-un secol
al vitezei şi al informaţiei să vrei să înveţi mai puţin şi refuzi informaţia,
dar nu eviţi să-i dezbaţi pe alţii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu