Paradoxul României

V-aţi întrebat vreodată care sunt valorile după care se orientează românii şi ce-i determină să acţioneze sau să nu acţioneze într-un anume fel?

Nu o să vorbesc aici despre clisee de tipul: familia, morala creştină şi frica de Dumnezeu, despre ele am mai vorbit sau  vor face subiectul altor articole.

Acum însă voi încerca să deduc alte asemenea valori, care stau la baza ne-reacţiei românilor. Cunoaştem cu toţii o multitudine de fapte de corupţie ale înalţilor funcţionari, mai marilor aleşi sau înalte feţe bisericeşti şi cu toate acestea nu prea există niciun fel de reacţie din partea cetăţenilor şi a societăţii civile. Aceste ultime două instituţii ale oricărui stat democratic, sunt primele care reacţionează atunci când se întâmplă lucruri necurate şi când organele abilitate nu reacţionează sau o fac cu întârziere şi doar de faţadă.

Cu toate că la noi se întâmplă astfel de lucruri necurate, nimeni nu reacţionează, nici măcar cetăţenii care sunt de cele mai multe ori vizaţi de actele abuzive. Nici măcar cei care se declară credicioşi şi foarte credincioşi (din punct de vedere religios) nu au niciun fel de reacţie când sunt comise furturi sau alte asemenea acţiuni. Ba mai mult, de multe ori ei sunt primii care se duc să-i realeagă sau să-i susţină pe cei care comit acele păcate. Păi cum vine asta? Eşti susţinătorul bisericii şi al celor zece porunci, dar îi susţii pe cei care fură (să dăm doar un exemplu).

De unde vine această lipsă de reacţie a românilor?! Pai în primul rând că ei nu au un sistem de valori binedefinit după care să se ghideze, totul este negociabil atâta timp cât nu mă afectează în mod direct. Şi dcă mie mi-a bine, nu mă interesează că-l fură pe vecinu, eu să stau liniştit. Această atitudine nu este una demnă de o societate, ci mai degrabă de o populaţie, indivizii ne-reuşind să empatizeze între ei, fiind chiar indiferenţi şi chiar îi încearcă de foarte multe ori un sentiment de împlinire atunci când aproapele său dispare înaintea lui.

Această canibalizare a populaţiei îmi aduce aminte de un banc pe care l-am auzit de la cineva foarte în vârstă, care a încercat să-mi răspundă (eu copil fiind) la întrebarea: cum este poporul român? Răspunsul a venit destul de promt sunb forma unui banc: se duce Ceauşescu în Iad şi este întâmpinat de către Tartorul Dracilor, care se oferă să-i prezinte fostului dictator noul mediu în care va trebui să-şi ducă veşnicia; îi arată mai multe cazane cu smoală pe care erau inscripţionate numele unor ţări, iar deasupra acestora erau mai mulţi draci care-i împingeau cu furcile pe cei care încercau să scape; numai un cazan era fără draci deasupra şi pe care scria România; Tartorul Dracilor îi explică de ce cazanul românilor este fără paznici *pentru că ei se păzesc singuri, cum se ridică unu să scape, cum vin cinci să-l tragă în jos*.

Cred în continuare că această definiţie este una de actualitate, din păcate. Spun asta pentru că se pare că au trecut 25 de ani, de pomană, peste acest popor care nu se mai deşteaptă. Uitaţi-vă la ceea se întâmplă cu majoritatea borfaşilor de clasă ai României care au ajuns, întâmplător sau nu, la mititica. Nici când ar trebui să ne luminăm puţin că reuşim să scăpăm de cei care şi-au bătut joc de noi, nu o facem. Ba mai mult, le plângem de milă şi organizăm marşuri de protest, în semn de solidaritate cu hoţii. Oare ne identificăm cu hoţii, oare aceste adevăratul nostru set de valori?!?

Acesta este un paradox al acestui popor român: ne bucurăm că vecinul s-a stins înaintea noastră, dar îi plângem de milă borfaşului. Ne declarăm credincioşi, dar nu ne ajutăm aproapele. Asta dacă nu cumva ne identificăm  aproapele în rândul borfaşilor, dar în situaţia asta – cu siguranţă nu ne putem declara credincioşi.

Până când nu o să ne identificăm singuri (fiecare dintre noi trebuie să facem asta), un set de valori pe care să-l respectăm, ne-negociabil şi să ni-l asumăm, nu ne putem transforma în popor (în ceea ce înseamnă în mod real un popor), nu o să ne poate fi mai bine.

Cred că această fotografie, care mi-a parvenit de la o prietenă, este suficient de grăitoare pentru ceea ce este românul în ziua de astăzi.