ȘOC - SCRISOARE ÎNTRE UN TERORIST ȘI AYATOLAH

Zalutam cu rezbekt, Jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar. Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la c_r, noi luat c_r fok. Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum... !
Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate. 
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam... Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin ! Zbierat, zguibat la sin, c___t be mine de frica ! Jefu, ma indorg acasa ! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba. Hussein




PS: scrisoarea nu-mi aparține, dar o pot considera ca fiind a mea în speranța că mâine mă voi umple de bani

Ce înseamnă mesajul "Je suis Charlie"

Am susţinut în articole precedente, ce înseamnă pentru mine Je suis Charlie, mesajul în sine nu reprezintă neapărat o acceptare a ceea ce făceau acei jurnalişti de la publicaţia franceză – Charlie Hebdo, ci el reprezintă un mesaj de susţinere a ideii de libertate, de a putea face ce doreşti, să spui ce doreşti – atât timp cât nu-i afectezi pe cei din jur.

Pot înţelege faptul că mulţi creştini sau musulmani s-au simţit ofensaţi de acele caricaturi publicate în mai sus amintita publicaţie, dar asta nu poate justifica atacurile armate soldate cu victime. Cei care doreau să îi atace pe cei de la Charlie Hebdo, o puteau face paşnic, tot printr-o publicaţie sau prin proteste democratice, nu să recurgă la crime şi asasinate. Folosirea muniţiei şi a armelor de război împotriva civililor reprezintă un act criminal în sine, care nu va face altceva decât să inflameze spiritele şi mai puţin să închidă gura unora sau altora.  

Cei care cred că violenţa îi poate reduce la tăcere pe cei care au puncte de vedere, mai mult sau mai puţin argumentate, care ne convin sau nu, se înşală amarnic, ele vor duce chiar la o escaladare a unor reacţii violente pe toate planurile.

Revin la mesajul pe care am dorit să-l transmit şi pe care îl voi transmite ori de câte ori voi avea ocazia: când te duci într-o ţară, într-o societate – respectă-i regulile, dacă vrei să fi acceptat, dacă nu vrei să o faci, eşti liber să te cari de unde ai venit.

Acelaşi mesaj a fost transmis, ce-i drept, mult mai bine şi de către Prim-ministrul Australiei, Kevin Rudd, care le-a propus musulmanilor care doresc sa trăiască după legile islamice să părăseascăa Australia, în contextul în care guvernul a ţintit radicalismul într-o încercare de a decapita potenţiale tentative de atac terorist.

“IMIGRANŢII ŞI NU AUSTRALIENII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Asta e, vă convine sau nu. Sunt sătul de ingrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali încoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritaţii australienilor.

Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbati şi femei în căutarea libertăţii.

Vorbim mai cu seamă ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţaţi limba!

Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât bărbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensa pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinţele voastre fără a va întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaţi pe a noastra şi sa trăiţi cu noi în armonie şi bucurie paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU şi STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand cu căldură să profitaţi de o altă mare liberatate australiană, LIBERATATEA DE A PLECA.

Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci PLECAŢI. Nu v-am obligat noi să veniţi aici. Voi aţi solicitat să fiţi aici. Asadar, acceptaţi ţara pe care VOI aţi dorit-o.”

Cuvintele acestea trebuie băgate la cap de către orice găgăuţă care crede că lui i se cuvine totul. Nu-ţi convine, pleci, cu atât mai mult cu cât tu ai venit în căutarea unui trai mai bun.

Ţine-ţi minte: cu toţii avem acelaşi Dumnezeu, chiar dacă avem credinţe diferite, nicio religie nu promovează violenţa şi crima, ci pacea şi armonia.

(sursa)

Je suis Charlie

Nu s-au dezmeticit bine francezii după ziua de ieri, în care a avut loc măcelărirea pur şi simplu a unor ziarişti, chiar la ei în birouri, că astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, au mai avut loc câteva incidente. Unul dintre acestea seamănă izbitor cu cel de ieri, diferenţa este că acesta  s-a soldat doar cu uciderea unui singur poliţist, o femeie şi rănirea gravă a colegului acesteia. Actul terorist a fost săvârşit de către doi cetăţeni înarmaţi cu arme automate, asemănătoare celor pe care le-au avut şi atacatorii de ieri. La scurt timp după acest incident au avut loc alte trei incidente, de data aceasta fără victime. Incidentele de această dată au privit locaţii frecventate de către musulmani – locaşuri de cult sau restaurante. Acestea ne arată foarte clar că situaţia în Franţa s-a agravat şi că sunt posibile oricând astfel de incidente, justificate religios şi care doresc răzbunare, din partea ambelor tabere.

În ceea ce priveşte evenimentul de ieri, de la publicaţia Charlie  Hebdo, după ultimele informaţii făcute publice, se pare că atacatorii au venit chitiţi să-i omoare pe Stephane Charbonnier, Jean Cabut , Bernard Verlhac şi Georges Wolinski, care conduceau publicaţia franceză. După ce au întrat în biroul redacţiei, acolo unde jurnaliştii tineau o şedinţă de rutină, le-au strigat numele celor trei, i-au tras deoparte, iar apoi i-au executat cu câte un glonţ în cap. Acest lucru denotă clar că atacatorii nu erau simplii fanatici care doreau să răzbune umilinţa profetului Mahomed, ci ei au acţionat, cel mai probabil la ordin, execuţia fiind comandată,  nefăcând obiectul unui act terorist întâmplător, organizat de nişte descreieraţi.

Modul în care au acţionat ucigaşii arată clar că aceştia nu erau simplii musulmani, ci beneficiaseră de instrucţie militară, fiind foarte bine organizaţi şi riguroşi în acţiuni. Cu alte cuvinte, aceşti terorişti au fost defapt mercenari/asasini care au acţionat la comanda, cel mai probabil, a unui şeic sau calif.

 Într-un astfel de context, în care sunt săvârşite acte teroriste la comandă de către oameni bine instruiţi şi în care cetăţeni născuţi în occident se alătură benevol grupărilor teroriste, ne putem aştepta oricând la apariţia unor cazuri similare sau chiar de o amploare sporită şi cel mai probabil din partea ambelor tabere.

Oricum ar fi, sincer condamn toate incidentele desfăşurate în Franţa în ultimele două zile, atât actele de terorism săvârşite de către musulmani, cât şi actele de răzbunare săvârşite de către creştini (aşa cum se crede la această oră). Personal nu am cum să argumentez sau să susţin un act terorist sau unul de răzbunare, în care se folosesc arme de război asupra unor cetăţeni simplii în plină stradă.

 Trebuiesc comdamnate la fel de ferm toate actele de acest gen, pentru că ele nu fac altceva decât să ducă la escaladarea violenţelor şi vor încinge şi mai tare spiritele de ambele tabere, iar o astfel de situaţie este de evitat.

 Dacă suntem cu adevărat credincioşi – fie creştini, fie musulmani – şi credem cu tărie în puterea unei forţe divine, nu recurgem la astfel de demersuri, în care nu facem altceva decât să stricăm ceea ce Dumnezeu/Allah a creat.

 În încheiere o să vă aduc aminte o vorbă din bătrâni: peniţa este mai ascuţită decât sabia, lasă urme mai adânci şi crează efecte ce nu mai pot fi şterse cu buretele. Adaptaţi şi voi contextului actual şi veţi vedea cine a câştigat în final partida de ieri, cei care s-au luptat pentru libertatea cuvântului sau cei care au folosit armele, pentru a-i reduce la tăcere? 

Paradoxul României

V-aţi întrebat vreodată care sunt valorile după care se orientează românii şi ce-i determină să acţioneze sau să nu acţioneze într-un anume fel?

Nu o să vorbesc aici despre clisee de tipul: familia, morala creştină şi frica de Dumnezeu, despre ele am mai vorbit sau  vor face subiectul altor articole.

Acum însă voi încerca să deduc alte asemenea valori, care stau la baza ne-reacţiei românilor. Cunoaştem cu toţii o multitudine de fapte de corupţie ale înalţilor funcţionari, mai marilor aleşi sau înalte feţe bisericeşti şi cu toate acestea nu prea există niciun fel de reacţie din partea cetăţenilor şi a societăţii civile. Aceste ultime două instituţii ale oricărui stat democratic, sunt primele care reacţionează atunci când se întâmplă lucruri necurate şi când organele abilitate nu reacţionează sau o fac cu întârziere şi doar de faţadă.

Cu toate că la noi se întâmplă astfel de lucruri necurate, nimeni nu reacţionează, nici măcar cetăţenii care sunt de cele mai multe ori vizaţi de actele abuzive. Nici măcar cei care se declară credicioşi şi foarte credincioşi (din punct de vedere religios) nu au niciun fel de reacţie când sunt comise furturi sau alte asemenea acţiuni. Ba mai mult, de multe ori ei sunt primii care se duc să-i realeagă sau să-i susţină pe cei care comit acele păcate. Păi cum vine asta? Eşti susţinătorul bisericii şi al celor zece porunci, dar îi susţii pe cei care fură (să dăm doar un exemplu).

De unde vine această lipsă de reacţie a românilor?! Pai în primul rând că ei nu au un sistem de valori binedefinit după care să se ghideze, totul este negociabil atâta timp cât nu mă afectează în mod direct. Şi dcă mie mi-a bine, nu mă interesează că-l fură pe vecinu, eu să stau liniştit. Această atitudine nu este una demnă de o societate, ci mai degrabă de o populaţie, indivizii ne-reuşind să empatizeze între ei, fiind chiar indiferenţi şi chiar îi încearcă de foarte multe ori un sentiment de împlinire atunci când aproapele său dispare înaintea lui.

Această canibalizare a populaţiei îmi aduce aminte de un banc pe care l-am auzit de la cineva foarte în vârstă, care a încercat să-mi răspundă (eu copil fiind) la întrebarea: cum este poporul român? Răspunsul a venit destul de promt sunb forma unui banc: se duce Ceauşescu în Iad şi este întâmpinat de către Tartorul Dracilor, care se oferă să-i prezinte fostului dictator noul mediu în care va trebui să-şi ducă veşnicia; îi arată mai multe cazane cu smoală pe care erau inscripţionate numele unor ţări, iar deasupra acestora erau mai mulţi draci care-i împingeau cu furcile pe cei care încercau să scape; numai un cazan era fără draci deasupra şi pe care scria România; Tartorul Dracilor îi explică de ce cazanul românilor este fără paznici *pentru că ei se păzesc singuri, cum se ridică unu să scape, cum vin cinci să-l tragă în jos*.

Cred în continuare că această definiţie este una de actualitate, din păcate. Spun asta pentru că se pare că au trecut 25 de ani, de pomană, peste acest popor care nu se mai deşteaptă. Uitaţi-vă la ceea se întâmplă cu majoritatea borfaşilor de clasă ai României care au ajuns, întâmplător sau nu, la mititica. Nici când ar trebui să ne luminăm puţin că reuşim să scăpăm de cei care şi-au bătut joc de noi, nu o facem. Ba mai mult, le plângem de milă şi organizăm marşuri de protest, în semn de solidaritate cu hoţii. Oare ne identificăm cu hoţii, oare aceste adevăratul nostru set de valori?!?

Acesta este un paradox al acestui popor român: ne bucurăm că vecinul s-a stins înaintea noastră, dar îi plângem de milă borfaşului. Ne declarăm credincioşi, dar nu ne ajutăm aproapele. Asta dacă nu cumva ne identificăm  aproapele în rândul borfaşilor, dar în situaţia asta – cu siguranţă nu ne putem declara credincioşi.

Până când nu o să ne identificăm singuri (fiecare dintre noi trebuie să facem asta), un set de valori pe care să-l respectăm, ne-negociabil şi să ni-l asumăm, nu ne putem transforma în popor (în ceea ce înseamnă în mod real un popor), nu o să ne poate fi mai bine.

Cred că această fotografie, care mi-a parvenit de la o prietenă, este suficient de grăitoare pentru ceea ce este românul în ziua de astăzi.