Nu s-au dezmeticit
bine francezii după ziua de ieri, în care a avut loc măcelărirea pur şi simplu a
unor ziarişti, chiar la ei în birouri, că astăzi, încă de la primele ore ale
dimineţii, au mai avut loc câteva incidente. Unul dintre acestea seamănă
izbitor cu cel de ieri, diferenţa este că acesta s-a soldat doar cu uciderea unui singur
poliţist, o femeie şi rănirea gravă a colegului acesteia. Actul terorist a fost
săvârşit de către doi cetăţeni înarmaţi cu arme automate, asemănătoare celor pe
care le-au avut şi atacatorii de ieri. La scurt timp după acest incident au avut loc alte trei incidente, de data aceasta fără victime. Incidentele de
această dată au privit locaţii frecventate de către musulmani – locaşuri de
cult sau restaurante. Acestea ne arată foarte clar că situaţia în
Franţa s-a agravat şi că sunt posibile oricând astfel de incidente, justificate
religios şi care doresc răzbunare, din partea ambelor tabere.
În ceea ce priveşte
evenimentul de ieri, de la publicaţia Charlie
Hebdo, după ultimele informaţii făcute publice, se pare că atacatorii au
venit chitiţi să-i omoare pe Stephane Charbonnier, Jean Cabut ,
Bernard Verlhac şi Georges Wolinski, care conduceau publicaţia
franceză. După ce au întrat în biroul redacţiei, acolo unde jurnaliştii tineau
o şedinţă de rutină, le-au strigat numele celor trei, i-au tras deoparte, iar
apoi i-au executat cu câte un glonţ în cap. Acest lucru denotă clar că
atacatorii nu erau simplii fanatici care doreau să răzbune umilinţa profetului Mahomed, ci ei au acţionat, cel mai probabil la ordin, execuţia fiind comandată, nefăcând obiectul unui act terorist
întâmplător, organizat de nişte descreieraţi.
Modul în care au
acţionat ucigaşii arată clar că aceştia nu erau simplii musulmani, ci
beneficiaseră de instrucţie militară, fiind foarte bine organizaţi şi riguroşi
în acţiuni. Cu alte cuvinte, aceşti terorişti au fost defapt mercenari/asasini care au
acţionat la comanda, cel mai probabil, a unui şeic sau calif.
Într-un astfel de
context, în care sunt săvârşite acte teroriste la comandă de către oameni bine
instruiţi şi în care cetăţeni născuţi în occident se alătură benevol grupărilor
teroriste, ne putem aştepta oricând la apariţia unor cazuri similare sau chiar
de o amploare sporită şi cel mai probabil din partea ambelor tabere.
Oricum ar fi,
sincer condamn toate incidentele desfăşurate în Franţa în ultimele două zile,
atât actele de terorism săvârşite de către musulmani, cât şi actele de
răzbunare săvârşite de către creştini (aşa cum se crede la această oră). Personal
nu am cum să argumentez sau să susţin un act terorist sau unul de răzbunare, în
care se folosesc arme de război asupra unor cetăţeni simplii în plină stradă.
Trebuiesc comdamnate
la fel de ferm toate actele de acest gen, pentru că ele nu fac altceva decât să
ducă la escaladarea violenţelor şi vor încinge şi mai tare spiritele de ambele
tabere, iar o astfel de situaţie este de evitat.
Dacă suntem cu
adevărat credincioşi – fie creştini, fie musulmani – şi credem cu tărie în
puterea unei forţe divine, nu recurgem la astfel de demersuri,
în care nu facem altceva decât să stricăm ceea ce Dumnezeu/Allah a creat.
În încheiere o să
vă aduc aminte o vorbă din bătrâni: peniţa este mai ascuţită decât sabia,
lasă urme mai adânci şi crează efecte ce nu mai pot fi şterse cu buretele. Adaptaţi
şi voi contextului actual şi veţi vedea cine a câştigat în final partida de
ieri, cei care s-au luptat pentru libertatea cuvântului sau cei care au folosit
armele, pentru a-i reduce la tăcere?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu