Se afișează postările cu eticheta terorism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta terorism. Afișați toate postările

miercuri, 23 martie 2016

BRUXELLES - IMAGINEA TERORII, NEPUTINȚEI ȘI IGNORANȚEI

Una din definițiile date omului până aproape de secolul XX era: omul =  animal biped fără pene. Atentatele de la Bruxelles de ieri de dimineață ne-au arătat că uneori oamenii pot fi mai inumani ca animalele, imaginea asta este extrem de grăitoare:

Nu mă refer acum la imbecilii și fanaticii religioși care cred cu ardoare tot ce primesc ca îndemn de la alți imbecili – reprezentanți ai religiilor (în cazul de față, al islamului), care nici măcar nu au citit vreodată cartea sfântă a confesiunii lor religioase, care sar în aer și măcelăresc zeci sau sute de semeni în numele … lui X al Paișpelea (nume de zeu); mă refer de această dată la occidentali. Oamenii din această parte a planetei par desprinși din altă lume – dezumanizați, ignoranți, proști, inculți, dar cu pretenții că ei sunt buricul pământului. Această mentalitate poate este reminiscența trecutului colonialist. Au făcut programe de integrare a imigranților, fac în continuare, dar fără nici un rezultat. Deși nu se vede nicio schimbare în bine, liderii occidentali au discursuri de încurajare a imigranților să vină în continuare în Europa. De ce ai face asta, în contextul în care ești incapabil să îi aduci cu picioarele pe pământ pe sălbaticii aia care vin din Orientul Apropiat sau din Africa? Cine știe? Putem face doar speculații pe acest subiect.
Cert este că lumea civilizată a Occidentului pare să nu conștientizeze pericolul în care se află, din moment ce sunt incapabili să reacționeze prompt în cazurile de terorism. Nu te apuci să mergi cu lugu lugu pe la damblagii aia care vor să se arunce în aer sau care au omorât zeci de alți semeni, nu le vorbești de drepturile omului, pentru că ăia nu au habar de nimic din acești termeni abstracți. Atunci când vrei să te duci cu căruța la câmp, dar nu vrei să biciuiești boii, ci doar le vorbești frumos la ureche și îi implori să te ducă unde vrei, rezultatul este unul singur – ești mai dobitoc ca dobitoacele.
În cazuri de atentate și de violența extremă, trebuie intervenit prompt și cu putere nu cu vorbe bune.
Acum câțiva ani am fost și eu în Bruxelles și am fost oripilat de ceea ce am văzut pe acolo: mizerie cruntă în mai toate colturile orașului, oameni care nu respectă nicio normă a bunului simț, indivizi care-și făceau nevoile în parc, lângă copaci cu copiii de mână și în fața zecilor de trecători, oameni beți morți după o anumită oră. Când le spuneam prietenilor de cele văzute acolo am fost criticat vehement și mi s-a spus că sunt prea exigent și că exagerez. În multe cartiere ale capitalei europene poliția nu intră de teama locuitorilor care îi atacă.
Când tolerezi așa ceva pot spune că îți meriți soarta. Când o minoritate ajunge să-și impună propriile reguli în casa ta, atunci … primești ceea ce primești – atentate. Când ești nepăsător cu propriile valori și când accepți aberațiile unora veniți din neant, sub pretextul că suntem open-minded și noi promovăm multiculturalismul și suntem toleranți, atunci meriți să fii aruncat în aer de un alt imbecil cu bombă la brâu, care nu dă doi lei pe valorile tale.

Valorile UE sunt unele de bun simț, dar care trebuie aplicate doar cetățenilor care au citit măcar o carte în viața lor și nu au înclinații extremiste. Cu aceste categorii de sălbatici trebuie să te comporți altfel, cu exigență și promptitudine până reușești să-i integrezi și apoi poți să-i lași să se roage la cine doresc, că nu vor mai sări în aer pentru 72 de virgine sau stafide (depinde de traducere).

luni, 1 februarie 2016

SEMNE DE NORMALITATE - NU IMIGRANȚILOR ILEGALI

Apar primele semne de normalitate, dar din păcate prea târziu și prea anemice. Este vorba despre reacțiile societății occidentale la valurile de infracțiuni comise de către imigranți, îndeosebi de către cei care au venit în Europa în ultimul an. Cu toate aceste acte de criminalitate odioasă comise asupra cetățenilor europeni, se pare că politrucii de la nivelul întregii uniuni sunt consecvenți în deciziile aberante de a primii sute de mii de așa-ziși imigranți sirieni. Nimeni nu reacționează la faptul că cca.97% dintre acești fugari nu au niciun fel de act care să ateste că vin din zonele de conflict, că sunt sirieni sau că au vreo formă de studii sau de calificări (ca să nu mai punem la socoteală că peste 75% dintre ei sunt bărbați tineri care ar putea face mai multe în țările de origine, dacă chiar doreau democrație și libertate).
Mai mult decât atât se pare că mai marii din Occident le mai acordă și numeroase subvenții acestor neajutorați de soartă, ajutoare care vin punctual, fără nici un fel de întârziere să nu cumva să-i supere pe sirieni. Romii sau est-europenii care au lucrat ani de zile în țările civilizate ale Europei de Vest și care au rămas fără job și solicită asistență socială nu o primesc, în cel mai fericit scenariu pentru ei, ajutorul vine cu întârziere și numai după foarte multe controale și hârtii semnate.
Îmi aduc aminte cu câtă vehemență se vorbea împotriva romilor sau românilor în Franța sau Belgia, iar acum când vin sălbaticii ăștia din Africa sau Asia nu mai fac nimic și nu mai zic nimic public, chiar dacă numărul de infracțiuni comise asupra cetățenilor europeni, în special asupra femeilor.
Se pune întrebarea: de ce nu reacționează niciun politician cu influență și să încerce să coaguleze în jurul lui o masă de oameni care să lupte pentru respectarea drepturilor omului, ale cetățeanului plătitor de taxe și împotriva infractorilor ăstora analfabeți veniți din junglă? De ce par toți extrem de amorțiți atunci când vine vorba de a reacționa împotriva imigranților infractori și care nu fac altceva decât să ceară ajutoare – fără să depună nici cel mai mic efort de a se angaja și de aș câștiga singuri existența?
Poate este vorba de faptul că acum plătim pentru anii întregi de campanii împotriva rasismului și a apărării drepturilor minorităților de orice origine, campanii care au ajuns să ne spele pe cap. nu susțin rasismul, dar nu pot accepta ca niște imigranți să aibă în propria mea țară – unde plătesc taxe la greu, unde mă chinui să supraviețuiesc – mai multe drepturi, să ceară și să primească ajutoare, fără să aducă nici cel mai mic plus societății în care au venit.
Cu alte cuvinte – dacă ești muncitor, nu furi, nu ești membru al unei comunități minoritare nu ai nici un drept – nici măcar să te aperi. Am ajuns în situația în care majoritatea este discriminată de minoritate.
Deși am criticat de numeroase ori reacțiile și atitudinea fraților de la răsărit (Rusia), dar de data aceasta mă văd nevoit să îi aplaud și să sper că și politrucii noștri vor avea aceeași atitudine față de extremiștii religios și față de terorism. Nu o să dau multe amănunte, dar vă recomand să citiți articolul acesta și să faceți o analiză la rece a situației din Europa, privind imigranții ilegal.
Pentru cei care încă mai cred că acești imigranți din ultimul val, mai pot fi considerați oameni, doar pentru că au două picioare – le recomand câteva filmulețe (1, 2, 3 )în care să vadă dacă sunt adevărate sau nu informațiile conform cărora acești imigranți sunt sălbatici nu oameni. Nu susțin ceea ce afirma ofițerul rus, că ar trebui să-i lichidăm pe acești imigranți, dar nu trebuie primiți în Europa, iar dacă sunt prinși, trebuie automat trimiși în sălbăticia lor.
Puteți vedea, dacă aveți curiozitatea și inima tare, în filmulețele (care de altfel sunt doar câteva exemple, internetul abundând de exemple), care este reacția imigranților, îndeosebi a celor musulmani, la vederea pe străzile orașelor europene semnul crucii. Europa este creștină, are (sau mai bine zis avea), niște norme și niște seturi de valori care au fost respectate de secole și care au transformat acest continent în ceea ce este acum, un tărâm de basm. Acum după primirea valurilor de imigranți și de lăsare a acestora în libertate, în ciuda infracțiunilor comise, avem premisele transformării acestui continent în ceea ce este acum zona Africa – Asia de Sud-Vest și Centrală, un tărâm pustiu de civilizație, un deșert în care anarhia și tembelismul religios este la el acasă. Priviți doar cum era  Afganistan-ul sau Iran-ul în anii 70 și cum arată după revoluțiile religioase.

Nu sunt fanul niciuneia dintre religii, nu susțin că Ortodocși  sau Catolicii sunt mai buni ca musulmanii, dar măcar nu au lăsat populația la nivelul Epocii de Piatră ca gândire și că dezvoltare socială. Sunt convins 100% că acești musulmani, nu au citit în viața lor niciun paragraf/verset din Coran, dar ascultă de tot felul de damblagii care îi îndeamnă să comită acte criminale.

miercuri, 16 septembrie 2015

ȘOC - SCRISOARE ÎNTRE UN TERORIST ȘI AYATOLAH

Zalutam cu rezbekt, Jefu.
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar. Indalnit frate Ahmed
, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la c_r, noi luat c_r fok. Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum... !
Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate. 
Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam... Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei...
Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin ! Zbierat, zguibat la sin, c___t be mine de frica ! Jefu, ma indorg acasa ! Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba. Hussein





PS: scrisoarea nu-mi aparține, dar o pot considera ca fiind a mea în speranța că mâine mă voi umple de bani

marți, 13 ianuarie 2015

Ahmed - Je suis Charlie

Şi pentru că tot am văzut în presa de tot râsul din România, mesaje de genul: şi-au căutat-o cu lumânarea, şi-o meritau etc. mesaje referitoare la deja celebrele atentate de la trustul de presă Charlie Hebdo din Paris; se pare că este cineva care le dă peste bot acelora care au încercat, mai voalat sau direct, să argumenteze acele atrocităţi. Nu este vorba chiar de ultimul om de pe stradă, ci de Primarul, musulman al Rotterdam-ului, Ahmed Aboutaleb, care a transmis un mesaj radical pentru jihadişti: Faceţi-vă bagajele şi plecaţi dracului de aici

Ahmed Aboutaleb şi-a exprimat în direct furia faţă de acei musulmani care refuză să se adapteze la noul mediu, specificând că el a făcut acest lucru după ce s-a mutat în Olanda, în 1976. 
"Este de neînţeles că vă puteţi întoarce spatele libertăţii...Dar dacă nu va place libertatea, pentru numele lui Dumnezeu, faceţi-vă bagajele şi plecaţi", a spus primarul.
"S-ar putea să existe un loc în lume unde puteţi fi voi inşivă, unde puteţi fi sinceri cu voi şi unde nu trebuie să mergeţi să omorâţi jurnalişti nevinovaţi. Şi dacă nu vă place aici pentru că nişte umorişti care nu vă sunt pe plac scriu la un ziar, aş putea spune că puteţi pleca dracului", a afirmat Ahmed Aboutaleb.
"Aceasta este o prostie, este ceva de neînteles. Dispăreţi din Olanda dacă nu vă gasiţi locul aici. Toţi musulmanii bine-intenţionaţi de aici vor fi priviţi ciudat acum", a adăugat primarul. 
Peste jumatate din populaţia Rotterdam-ului este formată din minorităţi etnice sau persoane care nu s-au născut în Olanda.
Aboutaleb s-a nascut în Maroc şi a devenit primarul Rotterdam-ului în 2008. 
Aceasta nu este prima oară cand Aboutaleb face comentarii controversate la adresa musulmanilor olandezi. 
În 2004, actualul primar a spus că musulmanii care nu vor să practice valorile olandeze sunt liberi să prindă primul avion şi să plece din ţară. (sursa)
Am şi eu o întrebare, pentru aşa-zişii deontologi într-ale presei: cum vă simţiţi acum, când un musulman a susţinut cauza acelor ziarişti asasinaţi în atentatul terorist? Oare nu vă este ruşine puţin de modul arhaic de a gândi de care da-ţi dovadă? Se pare că nu.
Şi nu este singurul caz, în care un musulman condamnă răspicat acele  atentate şi modul în care unii semeni de-ai lor înţeleg să-şi impună punctul de vedere. Chiar astăzi, stăteam de vorbă cu un tip, sirian musulman, care mi-a spus, aproximativ cu aceleaşi  cuvinte ca ale primarului Rotterdam-ului, că musulmanii care sunt dezgustaţi de viaţa din Occident, să se întoarcă la ei acasă. Eu nu am venit aici, în România, ca să trăiesc ca acolo. Dacă imi plăcea acolo, în Siria, rămâneam sau plecam în Arabia Saudită. Mie îmi place aici, sunt respectat şi respect oamenii din ţara asta.
Aşadar, domnilor deontologi, mai încercaţi să vă folosiţi şi sinapsele, nu doar să vă daţi cu presupusul aiurea în tramvai!


joi, 8 ianuarie 2015

Je suis Charlie

Nu s-au dezmeticit bine francezii după ziua de ieri, în care a avut loc măcelărirea pur şi simplu a unor ziarişti, chiar la ei în birouri, că astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, au mai avut loc câteva incidente. Unul dintre acestea seamănă izbitor cu cel de ieri, diferenţa este că acesta  s-a soldat doar cu uciderea unui singur poliţist, o femeie şi rănirea gravă a colegului acesteia. Actul terorist a fost săvârşit de către doi cetăţeni înarmaţi cu arme automate, asemănătoare celor pe care le-au avut şi atacatorii de ieri. La scurt timp după acest incident au avut loc alte trei incidente, de data aceasta fără victime. Incidentele de această dată au privit locaţii frecventate de către musulmani – locaşuri de cult sau restaurante. Acestea ne arată foarte clar că situaţia în Franţa s-a agravat şi că sunt posibile oricând astfel de incidente, justificate religios şi care doresc răzbunare, din partea ambelor tabere.
În ceea ce priveşte evenimentul de ieri, de la publicaţia Charlie  Hebdo, după ultimele informaţii făcute publice, se pare că atacatorii au venit chitiţi să-i omoare pe Stephane Charbonnier, Jean Cabut , Bernard Verlhac şi Georges Wolinski, care conduceau publicaţia franceză. După ce au întrat în biroul redacţiei, acolo unde jurnaliştii tineau o şedinţă de rutină, le-au strigat numele celor trei, i-au tras deoparte, iar apoi i-au executat cu câte un glonţ în cap. Acest lucru denotă clar că atacatorii nu erau simplii fanatici care doreau să răzbune umilinţa profetului Mahomed, ci ei au acţionat, cel mai probabil la ordin, execuţia fiind comandată,  nefăcând obiectul unui act terorist întâmplător, organizat de nişte descreieraţi.
Modul în care au acţionat ucigaşii arată clar că aceştia nu erau simplii musulmani, ci beneficiaseră de instrucţie militară, fiind foarte bine organizaţi şi riguroşi în acţiuni. Cu alte cuvinte, aceşti terorişti au fost defapt mercenari/asasini care au acţionat la comanda, cel mai probabil, a unui şeic sau calif.
 Într-un astfel de context, în care sunt săvârşite acte teroriste la comandă de către oameni bine instruiţi şi în care cetăţeni născuţi în occident se alătură benevol grupărilor teroriste, ne putem aştepta oricând la apariţia unor cazuri similare sau chiar de o amploare sporită şi cel mai probabil din partea ambelor tabere.
Oricum ar fi, sincer condamn toate incidentele desfăşurate în Franţa în ultimele două zile, atât actele de terorism săvârşite de către musulmani, cât şi actele de răzbunare săvârşite de către creştini (aşa cum se crede la această oră). Personal nu am cum să argumentez sau să susţin un act terorist sau unul de răzbunare, în care se folosesc arme de război asupra unor cetăţeni simplii în plină stradă.
 Trebuiesc comdamnate la fel de ferm toate actele de acest gen, pentru că ele nu fac altceva decât să ducă la escaladarea violenţelor şi vor încinge şi mai tare spiritele de ambele tabere, iar o astfel de situaţie este de evitat.
 Dacă suntem cu adevărat credincioşi – fie creştini, fie musulmani – şi credem cu tărie în puterea unei forţe divine, nu recurgem la astfel de demersuri, în care nu facem altceva decât să stricăm ceea ce Dumnezeu/Allah a creat.
 În încheiere o să vă aduc aminte o vorbă din bătrâni: peniţa este mai ascuţită decât sabia, lasă urme mai adânci şi crează efecte ce nu mai pot fi şterse cu buretele. Adaptaţi şi voi contextului actual şi veţi vedea cine a câştigat în final partida de ieri, cei care s-au luptat pentru libertatea cuvântului sau cei care au folosit armele, pentru a-i reduce la tăcere? 

miercuri, 7 ianuarie 2015

Când toleranţa nu are limite

   Vorbeam zilele trecute despre diferitele crize ale Europei şi ale lumii occidentale, de la cele economice la cele ideologice. Nu am vorbit însă despre o altă problemă, la fel de gravă, cea legată de imigranţii stabiliţi aici, în occident, care încearcă să îşi impună valorile sau ceea ce înţeleg unii dintre aceştia ca fiind valori.
   Mulţi dintre aceşti imigranţi vin în occident pentru a-şi face o viaţă mai bună decât cea pe care şi-o puteau permite în ţările de origine. Nimic spectaculos până aici. Dar dacă analizăm mai atent ne dăm seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Mulţi dintre aceştia nu înţeleg valorile şi principiile după care întreaga lume civilizată se ghidează: toleranţă, libertate de exprimare etc. Pentru mulţi, în special musulmani, aceste volori nu sunt recunoscute drept valori, ci mai degrabă pseudo-valori şi din acest motiv ei nu se pot regăsi şi nu se pot adapta lumii occidentale. Majoritatea dintre ei depun eforturi pentru a se intergra sau de a convieţui paşnic cu cetăţenii ţării adoptive. Dar există şi grupuri care încearcă să adapteze noul context social, cel occidental, valorilor lor, după care şi-au dus traiul în zonele de origine. Tocmai din aceste forţări, se nasc conflicte, unele dintre ele ajung să degenereze şi se soldează cu victime.
   Este şi cazul ultimului atentat terorist (aşa cum a fost el catalogat de către mediile occidentale), din Paris, soldat până în acest moment cu 12 morţi şi 7 răniţi (acestea sunt cifrele oficiale). Atentatul a fost produs de către fanatici religioşi simpatizanţi ai grupării jihadiste (aşa cum se auto-intitulează adepţii săi), Al-Qaeda. Justificarea acestui atac a fost: apariţia în nenumărate rânduri, în ziarul francez Charlie Hebdo, a unor caricaturi cu profetul Mahomed. Aceşti terorişti au dorit să răzbune denigrarea imaginii profetului lor. Din punctul lor de vedere, apariţia acestor caricaturi aduceau ofensă liderului lor spiritual, profetul Mahomed. Trebuie precizat că în publicaţia franceză au apărut numeroase caricaturi şi cu Iisus, diferiţii papi sau cu alţi lideri religioşi sau  politici. Şi caricaturile cu Iisus sau cu lideri ai Bisericii Creştine (în special Catolică), au stârnit valuri de indignare în rândurile creştinilor şi au fost de nenumărate ori criticate de aceştia, dar creştinii nu au recurs la acte violente sau de sorginte teroristă.
   În ciuda valurilor de nemulţumiri, au existat şi oameni care apreciau umorul jurnaliştilor francezi, de la publicaţia Charlie Hebdo, ceea ce  i-a făcut pe aceştia să continue în acelaşi stil, urmând una din regulile pieţei – dacă există cerere, există şi ofertă.
   Dacă atunci când mă refeream la musulmanii proveniţi din zona arabă sau Africa de Nord, care aveau anumite obiecţii la adresa unor astfel de apariţii media, reacţiile lor (obiecţiunile lor neviolente), le puteam înţelege – din simplul fapt că pentru ei aceste lucruri reprezentau o noutate pe care o puteau înţelege cu greu, sau deloc – în ceea ce îi priveşte pe cei născuţi în Franţa, spre exemplu, nu pot fi la  fel de îngăduitor – pentru simplul fapt că au trăit numeroase astfel de experienţe şi le puteau accepta mult mai uşor, nu neapărat să fie şi susţinători ai acestor caricaturi (ca să analizăm doar acest exemplu).
   Oricare ar fi justificarea unor astfel de reacţii, de genul atentatelor, ele nu rămân în picioare în faţa evenimentelor în sine. Nu poţi susţine sau argumenta într-un fel sau altul uciderea unor semeni, pe motiv că nu-ţi împărtăşesc convingerile religioase sau că apelează la umor pentru a-şi susţine punctul de vedere (chiar dacă prin acest umor se depăşesc limitele bunului-simţ). Oricum am lua-o, uciderea unor oameni sau săvârşirea unor atentate teroriste trebuie condamnată şi respinsă vehement, prin cele mai dure metode.
    Problema cu cetăţenii de origine musulmană din Occident nu este o  noutate, dar ea este ignorată de către mai toate sferele de conducere şi de către cei care ar putea/ şi trebui să ia decizii în acest sens. O să mai dau un exemplu, la care am fost martor: în decembrie 2012 am fost într-o excursie la Bruxelles şi am constat cu stupoare că în pieţele lor publice nu mai erau împodobiţi brazi de Crăciun, deşi până atunci o făcuseră, ci în locul lor erau amplasate nişte hărăgăiopere de artă (aşa cum erau ele descrise de către cei care luaseră decizia de a le amplasa). Nedumerit, am încercat să întreb şi eu ce reprezintă acele obiecte, iar răspunsul a fost de genul – sunt brazi de Crăciun, reacţia mea a fost una pe care nu v-o descriu. Apoi am fost lămurit – acele obiecte existau pentru că cetăţenii de origine musulmană au protestat public, faţă de amplasarea brazilor de Crăciun, pe motiv că aceştia ar fi în contradicţie cu prevederile Coranului (în Bruxelles numărul musulmanilor se ridică la 33% din numărul total al populaţiei), iar ca urmare – brazii au fost înlocuiţi cu opere de artă. Chiar dacă exemplul meu nu este unul important, el ne arată cum cei pe care-i primim cu braţele deschise şi încercăm să le oferim posibilitatea unui viitor mai bun, ajung să îşi bată joc de tradiţiile noastre, pe motiv că ele contravin principiilor lor.
   Păi dacă vi la mine în casă, atunci trebuie să-mi respecţi regulile şi valorile, dacă ele contravin atât de mult principiilor tale, atunci caută-ţi alt loc sau adaptază-te, nu mă obliga să mă schimb ca să-ţi fie ţie bine. Dacă veneam la tine acasă, atunci da, îţi impuneai valorile, iar eu eram obligat să le respect. Atâta timp, cât tu eşti cel care caută un trai mai bun, iar eu te ajut, atunci respectă-mă.
   Exact asta nu au pus în aplicare liderii europeni. Toleranţa fără margini faţă de oaspeţi şi impunerea de restricţii populaţiei băştinaşe, nu poate duce niciunde. Eventual ne poate transforma în ceea ce este acum Africa sau Orientul Mijlociu, unde omul nu are nicio valoare.
   Atâta timp cât nimeni nu i-a forţat pe imigranţii proveniţi din zonele obscure ale planetei să-şi schimbe religia, ba mai mult, le-a permis să-şi construiască lăcaşuri de cult – ceea ce nu este un lucru rău – atunci şi ei trebuie să respecte principiile şi valorile noastre – cum ar fi libertatea presei.
   Atunci când o să fie obligaţi (prin orice mijloace), aceşti imigranţi să ne respecte valorile şi să nu ne mai calce în picioare (pentru că aşa le spune imamul), probabil vom avea o viaţă mai bună, chiar  unii alături de ceilalţi. Cei care consideră că principiile şi valorile occidentale sunt denigratoare şi neadecvate omenirii sau decadente, sunt invitaţii mei să părăsească această zonă şi să o caute pe aceea unde valorile lor sunt la putere.

PS: nu susţin că trebuie ca musulmanii care vin în Europa, spre exemplu, trebuie să renunţe la religia lor, ci să respecte valorile noastre. Coranul nu susţine că adepţii lui Mahomed trebuie să ucidă creştini, ci astea sunt aberaţiile unor bolnavi mintal.