Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările

duminică, 25 septembrie 2016

POLITICA O MESERIE MAI PERICULOASĂ CA CEA A SOLDATULUI DIN RĂZBOI

sursa
Deși vine cam târziu reacția mea în legătură cu afirmațiile unuia dintre liderii ALDE, consider că este încă o temă care ar trebui intens dezbătută de media, mediul internaut și mai ales de către cetățenii de rând – ei fiind practic cei care dau girul unor astfel de personaje … (puteți pune ce adjective doriți în locul punctelor de suspensie).
Personal, consider că afirmațiile de genul celor date de către senatorul Daniel Barbu la una dintre întâlnirile la care a luat parte: meseria de politician este una grea, este cea mai grea dintre meserii, politicienii își riscă zi de zi viața în libertate, sănătatea – este o afirmație extrem de aberantă, dacă nu chiar nesimțită, mai ales dacă ținem cont de faptul că a fost făcută în fața aleșilor locali.
În loc să-i susțină să meargă pe un drum corect, în care chiar fac proiecte pentru cetățenii care i-au trimis în funcții, și nu truchează licitații, derulează acțiuni extrem de costisitoare pentru diferitele tipuri de bugete, costuri inutile cu panseluțe, boscheți de mii și zeci de mii de euro, drumuri făcute din gumilast care se topesc la venirea ploilor/zăpezii, tovarășul de la ALDE le plânge de milă penalilor și anchetaților. Nesimțirea a întrecut orice limită atunci când ante-menționatul senator (din păcate încă în funcție), a afirmat că meseria de politician (sau politruc pușcăriabil) este mai periculoasă decât cea de militar pe câmpul de luptă, de exemplu din Afganistan. Nu mai are rost să spun că a jignit o categorie de oameni, care încă își fac bine treaba.
Probabil în mintea acestui tovarăș cu creierii pe alte meleaguri meseria de politician a devenit atât de riscantă după apariția DNA-ului, căci într-acolo băteau aluziile sale, încât săracii politicieni nu mai pot lua și ei o șpagă și nu mai pot să-și pună creaturile, pe care le numesc odrasle, în funcții înalte și nu ne mai pot lua la mișto atât de bine cum o făceau până cu până nu de mult timp. Cred că acest deontolog într-ale politicii dâmbovițene consideră mai periculoasă misiunea politicianului de a lua șpagă și de a face lobby multinaționalelor, în dauna firmelor românești, decat pe aceea a soldatului aflat între talibani gata să se arunce în aer și să-l ucidă. Pentru el este mai indezirabil să nu ia șpagă decât să fie omorât sau să fie lăsat infirm.
Cred că grotescul situației actuale în care avem un Parlament supra-dimensionat în care au intrat numai neica-nimeni ar trebui să înceteze și românii să se trezească și să meargă la vot în decembrie, să aibă capul pe umeri și să-și asume decizia de a pune ștampila pe X sau Y, în speranța că decizia va fi una mult mai favorabilă nouă decât a fost până acum. Pentru cei care au simțul umorului recomand video-ul.

Cât pentru domnul senator Daniel Barbu, îi dorim să pună în practică prima dorință, de bun simț, a oricărui roman, care-i vine în minte la auzul afirmațiilor politicianului – o sursă de inspirație.  


sâmbătă, 25 iunie 2016

PĂDURI TĂIATE ILEGAL ȘI COMPLICII SPECTATORI

În ultima perioadă apar tot mai multe voci care susțin faptul că România și-a vândut ce avea – resurse, drumuri, pământuri etc. și că acest lucru este foarte grav. Într-adevăr, a-ți vinde resursele pe nimic duce la colaps și sărăcește populația. Situația ar putea fi simplă dacă cei care vociferează sau postează pe rețelele de socializare ar învăța să și acționeze cu măsuri concrete în loc să stea consternați în fața monitoarelor.
Recent au apărut o serie de imagini și articole carene arată cum sunt defrișați munții, cum este furat lemnul și transportat peste granițe etc. Defrișarea pădurii este o problemă globală, dar care are accente de dezastru cu precădere în statele sărace ale planetei, acolo unde oamenii nu pot și/sau nu vor să acționeze și se complac în această situație.
Ce ar putea face cetățeanul de rând pentru a putea stopa aceste defrișări ilegale? Simplu, ar putea crea ONG-uri puternice care să lupte împotriva celor care taie pădurile, iar acolo unde acestea s-au tăiat să planteze puieți. Dar din păcate lucrurile nu stau nici pe departe așa. Oamenii se mulțumesc să se mire și să se arate indignați sau mai sunt unii care ajung să fure și ei, că vorba aia – ce, sunt mai prejos ca alții?!
Citeam acum ceva vreme în urmă cum urmează să se construiască o biserică/mănăstire într-un parc național, unde este/era ilegal să construiești ceva cu fundație și folosind alte materiale în afara lemnului și a pietrei, însă BOR (Biserica Ortodoxă Română) a reușit să obțină avizele în acest sens. Ce au făcut oamenii? Nimic, nimeni nu se bagă peste deciziile Bisericii. Nimeni nu s-a băgat peste Biserică nici când au început să construiască biserici în mai toate parcurile din orașele mari din țară. Biserica are statut special. Statut special au și tovarășii care ne conduc- primarii care dau aceste avize și care sunt realeși la al N-lea mandat, parlamentarii care votează legi care susțin/permit defrișările ilegale și care ajung să aibă poziții importante de conducere și sunt realeși de cetățenii care se miră că le sunt tăiate pădurile.
Într-o astfel de situație cetățeanul devine complice la furt, dar unul fraier, care nu primește nimic în schimb, el este mulțumit ca a oferit votul ăluia mai șmecher și el în sinea lui se consideră șmecher pentru simplul fapt că a contribuit la furt. Cetățeanul este în postura celui care vrea să fure și își ia tovarăși de caz și începe să se antreneze furând din propria casă fără să mai aducă nimic înapoi, tovarășii îl părăsesc, iau prada și prostul se întoarce acasă flămând și mai sărac decât era. Dar măcar e mulțumit că a contribuit la îmbogățirea unora și visează că poate ajunge și el cândva să devină bogat, însă doar visează, fără să facă ceva concret în acest sens.

O să pun o listă aici (lista parlamentarilor care auvotat împotriva opririi defrișărilor ilegale) și o să aștept până la toamnă când vor fi alegeri pentru Parlament și voi urmări cum toți cei de pe listă vor primi girul votanților orbi, săraci, dar complici.

luni, 6 iunie 2016

REACȚII DUPĂ ALEGERILE LOCALE DIN DUMINICA ORBULUI

În cele din urmă, am decis să scriu un articol despre impresiile mele legate de aceste alegeri. Nu promit că o să mă abțin și nu o să folosesc cuvinte dure, așa că dacă sunteți mai pudici stați deoparte și lăsați-i pe cei mai cu capul pe umeri să citească, dacă vor.
După 26 de ani, ziua votului a fost din nou în ziua orbului (deși are rădăcini în Biblie, această zi se pare că este din nou una nefericită pentru români). Și pentru că tot era zi de alegeri, toți pensionarii, asistații social și cei cu probleme de funcționalitate a creierului s-au dus la vot și și-au exercitat dreptul fundamental. În schimb cei care trudesc la muncă, au o mică afacere a lor sau muncesc pentru alții (la privat, nu la STAT), au preferat să stea la bere, să iasă în părculeț cu copiii și să-i lase pe bătrâni sau asistați să decidă pentru ei. Până la urmă este și acesta dreptul lor, să comenteze că merge prost țara, că suntem conduși de hoți, dar ei nu-și asumă niciodată decizia de a vota pe X sau pe Y. În urmă cu un an și ceva tinerii au ieșit la vot și au schimbat radical soarta alegerilor și am ales pe unul care măcar nu ne ia la mișto. La 7 luni după incidentele de la clubul Colectiv, tinerii au ieșit în stradă și au schimbat Guvernul. Acum tinerii nu au mai ieșit la vot, oare ei și cei care pretind că mai au ceva materie cenușie, de ce nu au făcut și acum același lucru? Poate sunt dezamăgiți sau poate atunci era vremea mai rece și stăteau în case la TV și s-au inflamat de la ceea ce vedeau, acum însă au stat la grătar sau la terase și discutau.
În fine, oricum am privi lucrurile putem spune că cei care s-au dus la vot ne-au întors la situația din 1990, când au votat tot comuniștii ca să ne aducă prosperitate capitalistă. De data aceasta s-au schimbat puțin lucrurile, nu am mai votat comuniști, ci pe urmașii lor, tot hoți, dar care acum să ne scape de hoți.
Dovada vie constă în faptul că au fost votați (cu majoritate covârșitoare) politicieni corupți, care au dosare penale sau care erau în pușcărie (vezi cazul lui Cherecheș de la Baia Mare). A avea dosar penal a devenit un must have al politicii noastre. Dacă nu ai dosar la DNA și nu o înjuri pe Codruța nu ai șanse în alegeri, altfel nu se explică procentele zdrobitoare pe care le-au obținut penalii României în aceste alegeri.
Oamenii se plâng constant că nu au pe cine vota, că toți sunt la fel. Este o imbecilitate să crezi acest lucru. În primul rând oamenii deși aparent sunt la fel, ei au trăsături diferite – au comportament, atitudine, temperament și educație diferite, cum poți pretinde că sunt la fel? Priviți-vă una dintre mâini, vedeți cum degetele aceleiași mâini sunt diferite, cum poți spune că oameni care trăiesc în medii diferite, primesc educație diferită sau învață mai puțin sau mai mult sunt la fel?
În toate orașele țării pe listele de candidați au fost minimum 5 candidați pentru funcția de primar, în unele cazuri au fost și 15, cum ai putea spune că nu ai avut de unde alege? Nu au cum să fie toți la fel, nici dacă ar fi fost gemeni nu erau la fel.
La Craiova au fost 9 candidați și cu toate acestea Olga, primarul în funcție (cu dosare la DNA și cu foarte puține realizări pozitive în fostul mandat), a obținut cca. 60% dintre voturile celor care s-au prezentat la urne. Cu toate că a avut contracandidați oameni de afaceri, intelectuali, oameni care au demonstrat că știu să administreze cu succes ceva (o firma sau mai multe, o școală etc), primărița, care a avut prima meserie notabilă – cea de politician, i-a zdrobit pur și simplu pe contracandidați.
Având în vedere rezultatele din Craiova și din țară, să nu ne mirăm că o plece din România tinerii și oamenii care muncesc, iar orașele precum Bănia o să rămână în continuare fruntașe la numărul de șomeri, investitorii o să ocolească în continuare această zonă, iar afacerile celor care încă mai dețin așa ceva o să se năruiască. Dar nu contează, avem foișoare pentru pensionari unde să joace table și să pună țara la cale, pentru că nu-i așa, ei sunt generația de viitor a țării. Tinerii își merită soarta, pentru că stau în fața PC-ului sau a smartphone-ului și au nicio reacție.
După 26 de ani, duminica orbului ne readuce în același punct – să avem PSD (PDSR atunci) în cca. 70% din localitățile din România, fără nimic din ceea ce se cheamă opoziție și nimic nu o să-i oprească să-și continue drumul de dezintegrare a țării.

În ceea ce mă privește, opțiunea emigrării pare să fie cea mai bună soluție, sunt prea dezamăgit de români, țara este superbă, dar din păcate locuită. Nu cred că oriunde m-aș duce stau câinii cu covrigi în coadă, dar măcar de aceia nu-mi pasă cum sunt.

vineri, 3 iunie 2016

ALEG SĂ VOTEZ Alianța PENTRU CRAIOVA - Pentru că...

De când a început campania electorală, internetul este bombardat de postările aplaudacilor diverselor partide care afirmă că sunt apolitici, dar care își exprimă părerile politice de fiecare dată când au ocazia. Ceea ce este de evitat, dacă te consideri om cu ceva materie cenușie, nu citi postările acestor apolitici care fac propagandă partidului care le dă de mâncare sau, dacă o faci, nu le lua în serios.
Eu nu sunt apolitic, fac parte din acea categorie de oameni care s-au săturat de actuala clasă politică, dar care nu afirmă cu obstinație că toți sunt la fel și aleg să nu se ducă la vot. Mă consider om serios, cu ceva școală, cu înclinații politice de dreapta (adică fără PSD și pomeni electorale) și din acest motiv am ales să mă implic în campania electorală din considerentul: dacă nu m-a mulțumit niciunul până acum, măcar să demonstrez eu că sunt mai bun sau să încerc.
Și dacă mai toți postacii de pe internet pun postări de genul: cât de bun este PSD (sau tentaculele sale – ALDE, UNPR, PSRO etc.) sau PNL (care a făcut blat cu PSD-ul în toată țara și face non-combat prin tot felul de candidați anchilozați care nu sunt în stare să-și facă o imagine clară și să încerce să își dezlipească imaginea politică de cea brevetată de PSD – aroganță, nesimțire, hoție, mituire și teatru ieftin).
Ei bine eu nu sunt parte din PSD sau ombilicurile sale și nici din blatiștii anchilozați mintal PNL, fac parte din candidații AlianțeiPENTRU CRAIOVA (PNȚCD și M10). De ce? Simplu:
-        Pentru că nu există niciun candidat urmărit de DNA
-        Pentru că nu facem lobby împotriva DNA pentru a ne apăra colegii penali
-        Pentru că toți candidații noștri întâi și-au făcut un nume în meseria lor și apoi au intrat în politică
-        Pentru că avem o viziune clară asupra definiției oraș european
-        Pentru că avem un proiect clar PENTRU Craiova și nu pentru interesele obscure de partid
-        Pentru că avem o istorie de care suntem mândri – mai ales dacă ne gândim la PNȚCD
-        Pentru că am demonstrat că facem politică pentru cetățeni, din suflet și nu pentru a ne mări averile – de asta PNȚCD-ul încă mai există și după 16 ani de stat în afara Parlamentului
-        Pentru că noi nu dăm mită electorală și nu apelăm la șantaje pentru a obține voturi și funcții
-        Pentru că partidul nostru nu este urmașul Partidului Comunist și nu apelăm la stratageme electorale specifice URSS
-        Pentru că știm ce înseamnă bunul simț și nu-i înjurăm pe cei care au reușit să facă mai multe lucruri bune decât noi
-        Pentru că știm să facem diferența dintre simțul umorului și bășcălie
-        Pentru că am avut candidați care au fost elevi și studenți eminenți, nu am pus analfabeți, repetenți sau plagiatori
-        Pentru că știm că un oraș modern are oameni care nu duc grija zilei de mâine și nu stau cu frica în sân că-și pot pierde locul de muncă și nu-și mai găsesc altul pentru că nu sunt membrii PSD
-        Pentru că un oraș trebuie să aibă o infrastructură solidă care să ofere facilități tuturor locuitorilor săi, nu doar celor care locuiesc în anumite zone
-        Pentru că spațiile verzi din oraș nu trebuie să fie doar cu gazon, panseluțe și boscheți multicolori care costă câteva milioane pe an, ci trebuie să aibă și arbori, să ofere umbră și pot să nu coste cât întregul buget echivalent pentru 10 comune
-        Pentru că nu punem sistem de irigații în pădure (vezi cazul Parcului Romanescu), când sunt cartiere întregi fără canalizare
-        Pentru că nu izolăm termic gardul cimitirului, când majoritatea locuințelor din oraș nu au așa ceva
-        Pentru că pentru noi un canal natural ce traversează orașul nu se astupă (casetează), ci se decolmatează și se transformă în parc cu băncuțe
-        Pentru că un oraș se dezvoltă în jurul unui râu care este în apropiere (pentru a crea zone de agrement și pentru a nu avea doar betoane care se încing vara la peste 60  de grade), nu în jurul aeroportului local care trebuie să fie la distanță de zonele locuite
-        Pentru că nu punem mai mult asfalt în parcuri decât pe străzi
-        Pentru că nu dăm contracte din bani publici firmelor de partid care tărăgănează lucrările, le fac de proastă calitate și la prețuri exorbitante, ci știm ce înseamnă să organizezi corect o licitație fără să ceri para-ndărătul
-        Pentru că avem candidați care au oferit locuri de muncă, nu care au promis că vor face
-        Pentru că știm ce este un proiect cu finanțare nerambursabilă din bani europeni și nu promitem că o să facem sute de astfel de proiecte, care se dovedesc a fi prost făcute și care primesc bani doar de la bugetul de stat, pentru că acolo este un tovarăș și pentru că de acolo se fură mai ușor fără să te controleze cineva
-        Pentru că avem un comportament civilizat, gândire pro-Occidentală și cunoaștem ce înseamnă mediul de afaceri privat și care sunt problemele sale
-        Pentru că nu promitem mii de locuințe construite de chinezi, care nu se mai fac niciodată, după ce în prealabil am băgat firme românești în faliment pentru că nu am făcut plățile la timp sau niciodată


-        Pentru că lista poate continua la infinit și o știi și tu, cititorule și de asta te îndemn să te duci la vot pe data de 05.06.2016 și să-ți asumi votul, indiferent care va fi el. Important este să nu stăm spectatori și să așteptăm minuni când soluția se află în mâinile noastre



 Vă recomand să citiți și articolul ăsta!

vineri, 13 mai 2016

PROTESTE ALE SINDICALIȘTILOR LA CRAIOVA - CU IZ ELECTORAL?

Câteva sute de membrii ai sindicatelor din învățământ, sănătate și angajați ai Poștei Române au protestat joi 12 mai pe străzile Craiovei cerând demisia Guvernului Cioloș.
Am apreciat întotdeauna faptul că oamenii nemulțumiți își cer drepturile și își plâng situația disperată în stradă atunci când decidenții politici par să fie surzi.
Totul pare să fie ok la prima vedere – oameni nemulțumiți care protestează pentru mai bine. În realitate lucrurile nu stau deloc așa. În ultimele zile, odată cu începerea campaniei electorale s-au întețit atacurile asupra așa-zisului Guvern Tehnocrat. Atacurile vin din toate direcțiile – de la politicieni, de la presa aservită politic care a început să fie purecată de datorii către bugetul de stat și mai nou de așa-numiții reprezentanți ai societății civile (dar care trăiesc din bani publici) și acum sindicatele.
Privind superficial lucrurile, putem concluziona că Guvernul este unul de incompetenți și de oameni cu interese obscure. Dacă nu dorim să fim echidistanți și ne dăm voalul orbului de pe față, observăm ușor cum suntem direcționați să luptăm împotriva unor oameni care, nu or fi ei cei mai deștepți și mai profesioniști, dar este cam singurul Guvern care are în componența sa oameni care reprezintă ceva în meseriile lor și nu sunt cunoscuți că s-au îmbogățit din politică.
Considerăm că singura mare problemă a Guvernului Cioloș este cea de comunicare. Nu reușește să transmită concret cetățenilor ce acțiuni sunt ale lui și care sunt venite în urma unor legi adoptate de Parlament în perioada în care frâiele erau în mâna lui Ponta. Nimeni nu s-a sesizat atunci când a ajuns în parlament aberația legislativă cu taxarea românilor din străinătate, nimeni nu s-a sesizat că autorizațiile de funcționare a cluburilor și barurilor erau date în funcție de culoarea politică a patronilor și nimeni nu s-a sesizat că dezinfectanții sunt diluați cu peste 2500% față de concentrația normală. De ce toate aceste ascunderi sub preș? Simplu, mecanismele grupurilor de interese funcționa corect – statul dădea contracte cu licitații mascate, fără controale asupra respectării calității, banii ajungeau la băieții din sistem care mai plăteau din când în când publicitate presei ca să aibă și ea ce să mănânce și să nu mai mârâie și să lase lucrurile să meargă în continuare pe cursul firesc.
Cunoaștem faptul că majoritatea liderilor de sindicat din România sunt în funcții de peste 25 ani, cu rădăcini în vechiul regim, de acolo de unde își trage seva și PSD-ul. Câte proteste sindicale au fost în vremea când Guvernul era condus de Ponta și oficial de PSD (tot de ei este condus și acum, dar într-o formă mascată)? Răspunsul – niciunul. De ce? Vă puteți da singuri seama. Acum se apropie alegerile și toți politrucii ies la rampă pentru noi mandate și pentru poziții din ce în ce mai favorabile pentru alegerile parlamentare din toamnă și au nevoie de curente de opinie pe care să le manipuleze în interes propriu, pentru a arăta publicului spectator că cei de acum (Cioloș și compania) sunt vinovați de dezastrul din sistemele de sănătate, învățământ și cel poștal.
Faptul că aceste sisteme sunt în colaps și practic muribunde, dar fără de care România nu se poate descotorosi în acest moment, cunoaștem, dar ne punem întrebarea – de ce nu au protestat și acum 1 an și acum 5 ani și acum 10 ani? Situația de față nu este nouă, ea pare să fie de o veșnicie și pare fără ieșire. Nu poți învinui un Guvern de tehnocrați (sau de marțieni sau de burchinavezi)  care este instalat de 6 luni și ai cărui membrii emblematici nu au făcut parte din alte Guverne, că sunt principalii vinovați de o situație de 25 ani. Singurul element comun din toți acești ani este PSD-ul – principalul partid din România din perioada post decembristă și cel care a condus de fapt și de drept țara indiferent de numele Guvernului sau al președintelui.
Pentru a-i crede pe sindicaliștii care au protestat joi în Craiova, ar fi trebuit să-i aud vociferând și în urmă cu cel puțin  an și nu în prag de campanie electorală. Am fi vrut să-i vedem că demaschează din interior practicile frauduloase, cele care au băgat companiile de stat și sistemul de sănătate și pe cel de învățământ în faliment, nu că se agită acum când acest Guvern a început să continue anchete ale unor oameni din presă (și așa flori rare), ce semnalau fraude masive în sistem și să facă publice date care incriminează finanțatori ai anumitor partide politice.
Cum poți să ceri demisia unui Guvern, pus pe post de carne de tun, instalat de 6 luni, după ce a început să funcționeze și să scoată la iveală matrapazlâcuri ale sistemului? Probabil cineva a început să fie deranjat de aceste controale și descoperiri și îi folosește pe cei care lucrează în sistemele corupte pentru a-și apăra interesele. Mulți dintre cei care au fost prezenți la mitingul sindicaliștilor erau plictisiți, nu credeau în aceste demersuri și arătau ca și cum ar fi fost aduși cu forța la protest. Au fost scoși în față pentru a masca interesele electorale și financiare ale celor care îi susțin pe șefii lor din sindicat.
Pentru a nu o mai lungi prea mult, o să concluzionăm logicprotestele de joi ale sindicaliștilor au fost organizate în scop electoral și au folosit oameni ai sistemelor de stat, falimentare.
Pentru a da o greutate demersului sindicalist aș dori ca astfel de mitinguri să fie organizate și în restul anului, când nu urmează alegeri electorale și să propună soluții viabile pentru sistem și să-i demascheze din interior pe cei care fraudează buna desfășurare a instituțiilor statului.

Până atunci nu uitați:
 (sursa Facebook)

miercuri, 10 februarie 2016

LEGEA DEFĂIMĂRII PUBLICE SAU LEGEA PUMNULUI ÎN GURĂ ÎN DEZBATERE LA PARLAMENT

Astăzi tovarășii deputați dezbat Legea Pumnului în Gură, așa cum este mai nou numită inițiativa celor de la PSD în frunte cu Tovarășul Șef și cu Senatoarea Foamei. E ca și cum am încerca să revenim la perioada de început a comunismului în România când Partidul controla absolut totul – de la publicații la câtă mâncare trebuie să avem în frigidere. Ca s-o spunem pe a dreaptă – e ca și cum am recunoaște oficial că suntem retardați și suntem incapabili de a ne coordona viața și vine Partidul să ne ajute să supraviețuim. Numai că acest Partid este unul de plagiatori, escroci și imbecili care acum dorește liniște, să  nu-i mai deranjăm cu invectivele noastre la adresa lor, pentru că se simt jigniți. De parcă noi nu simțim același lucru când ne fură și ne umilesc în fiecare zi prin aroganța de a ne rânji în nas după ce ne pun să stăm la cozi să plătim taxe interminabile.
De ce trebuie să folosesc mănuși atunci când vorbesc despre X sau Y că este corupt, imbecil sau hoț? Nu acesta este rostul presei, nu acesta este scopul pentru care mai scriem pe site-uri, blogg-uri, nu vrem să fim informați, nu vrem să ne spunem măcar părerile – bune sau absurde, dar care sunt creațiile minților noastre? Rostul exprimării libere este de a oferi o supapă tensiunilor sociale, frustrărilor  fiecărui individ SAU PUR ȘI SIMPLU DREPTUL LUI CONSTITUȚIONAL DE A AVEA O OPINIE ȘI DE A O FACE PUBLICĂ.
Se pare că au trecut degeaba 26 de ani de libertate, dacă ajungem acum să avem astfel de legi.
Inițiatorilor acestei legi nu le pasă de reacțiile cetățenilor de rând, pentru că legea aceasta nu le afectează electoratul lor – compus din analfabeți, asistați social și oameni care în general sunt de acord cu nemunca și primitul unor remunerații lunare din munca altora. Electoratul lor habar n-are de Facebook, Tweeter sau rețele de socializare în mediul online, nu cunosc ce este acela un site de știri și cel mai probabil nu cunosc nicio limba străină – nici măcar rusa. Este normal pe de o parte ca această adunătură de escroci, politruci și imbecili (mă refer la întreaga clasă politică), să voteze astfel de legi pentru a putea Pune Pumnul în Gură tuturor celor care au o opinie, care au deschis o carte (și nu se află în pachetul de 52) și care vor să-și facă publice gândul și opiniile.
Nu de puține ori am spus despre PSD că este moștenitorul moral și de drept al Partidului Comunist dinainte de 1989 și de data aceasta își arată direct gândirea strategică. Problema principală este că și reprezentanți ai altor partide vor vota astfel de legi, nu din convingere, ci în ideea că nu vor mai putea fi acuzați public că fură sau că sunt implicați în tot felul de afaceri care mai de care mai dubioase.
LegeaPumnului în Gură inițiată de Liviu Dragnea nu vine întâmplător, ci într-un context special. În ultimii ani, mai multe state din zonă au adoptat legi care cenzurează presa și opiniile care nu sunt în concordanță cu șefii din Parlament și/sau Guvern – putem da câteva exemple: Ungaria, Belarus, Ucraina, Federația Rusă. Acum este rândul României să aibă o asemenea lege care cenzurează tot ce nu este în conformitate cu dorințele minților luminate din politică.
Personal cred că această lege nu vine din senin și că este un prim pas în legarea populației și tăierea tuturor mijloacelor de reacție a cetățenilor la abuzurile conducătorilor.

Pentru cei care vor să-și exprime punctele de vedere și să protesteze împotriva acestor legi abuzive (cât nu încă este interzis acest lucru), ni se pot alătura în Piața Prefecturii (la o plimbare) începând cu orele 19:00.

luni, 1 februarie 2016

SEMNE DE NORMALITATE - NU IMIGRANȚILOR ILEGALI

Apar primele semne de normalitate, dar din păcate prea târziu și prea anemice. Este vorba despre reacțiile societății occidentale la valurile de infracțiuni comise de către imigranți, îndeosebi de către cei care au venit în Europa în ultimul an. Cu toate aceste acte de criminalitate odioasă comise asupra cetățenilor europeni, se pare că politrucii de la nivelul întregii uniuni sunt consecvenți în deciziile aberante de a primii sute de mii de așa-ziși imigranți sirieni. Nimeni nu reacționează la faptul că cca.97% dintre acești fugari nu au niciun fel de act care să ateste că vin din zonele de conflict, că sunt sirieni sau că au vreo formă de studii sau de calificări (ca să nu mai punem la socoteală că peste 75% dintre ei sunt bărbați tineri care ar putea face mai multe în țările de origine, dacă chiar doreau democrație și libertate).
Mai mult decât atât se pare că mai marii din Occident le mai acordă și numeroase subvenții acestor neajutorați de soartă, ajutoare care vin punctual, fără nici un fel de întârziere să nu cumva să-i supere pe sirieni. Romii sau est-europenii care au lucrat ani de zile în țările civilizate ale Europei de Vest și care au rămas fără job și solicită asistență socială nu o primesc, în cel mai fericit scenariu pentru ei, ajutorul vine cu întârziere și numai după foarte multe controale și hârtii semnate.
Îmi aduc aminte cu câtă vehemență se vorbea împotriva romilor sau românilor în Franța sau Belgia, iar acum când vin sălbaticii ăștia din Africa sau Asia nu mai fac nimic și nu mai zic nimic public, chiar dacă numărul de infracțiuni comise asupra cetățenilor europeni, în special asupra femeilor.
Se pune întrebarea: de ce nu reacționează niciun politician cu influență și să încerce să coaguleze în jurul lui o masă de oameni care să lupte pentru respectarea drepturilor omului, ale cetățeanului plătitor de taxe și împotriva infractorilor ăstora analfabeți veniți din junglă? De ce par toți extrem de amorțiți atunci când vine vorba de a reacționa împotriva imigranților infractori și care nu fac altceva decât să ceară ajutoare – fără să depună nici cel mai mic efort de a se angaja și de aș câștiga singuri existența?
Poate este vorba de faptul că acum plătim pentru anii întregi de campanii împotriva rasismului și a apărării drepturilor minorităților de orice origine, campanii care au ajuns să ne spele pe cap. nu susțin rasismul, dar nu pot accepta ca niște imigranți să aibă în propria mea țară – unde plătesc taxe la greu, unde mă chinui să supraviețuiesc – mai multe drepturi, să ceară și să primească ajutoare, fără să aducă nici cel mai mic plus societății în care au venit.
Cu alte cuvinte – dacă ești muncitor, nu furi, nu ești membru al unei comunități minoritare nu ai nici un drept – nici măcar să te aperi. Am ajuns în situația în care majoritatea este discriminată de minoritate.
Deși am criticat de numeroase ori reacțiile și atitudinea fraților de la răsărit (Rusia), dar de data aceasta mă văd nevoit să îi aplaud și să sper că și politrucii noștri vor avea aceeași atitudine față de extremiștii religios și față de terorism. Nu o să dau multe amănunte, dar vă recomand să citiți articolul acesta și să faceți o analiză la rece a situației din Europa, privind imigranții ilegal.
Pentru cei care încă mai cred că acești imigranți din ultimul val, mai pot fi considerați oameni, doar pentru că au două picioare – le recomand câteva filmulețe (1, 2, 3 )în care să vadă dacă sunt adevărate sau nu informațiile conform cărora acești imigranți sunt sălbatici nu oameni. Nu susțin ceea ce afirma ofițerul rus, că ar trebui să-i lichidăm pe acești imigranți, dar nu trebuie primiți în Europa, iar dacă sunt prinși, trebuie automat trimiși în sălbăticia lor.
Puteți vedea, dacă aveți curiozitatea și inima tare, în filmulețele (care de altfel sunt doar câteva exemple, internetul abundând de exemple), care este reacția imigranților, îndeosebi a celor musulmani, la vederea pe străzile orașelor europene semnul crucii. Europa este creștină, are (sau mai bine zis avea), niște norme și niște seturi de valori care au fost respectate de secole și care au transformat acest continent în ceea ce este acum, un tărâm de basm. Acum după primirea valurilor de imigranți și de lăsare a acestora în libertate, în ciuda infracțiunilor comise, avem premisele transformării acestui continent în ceea ce este acum zona Africa – Asia de Sud-Vest și Centrală, un tărâm pustiu de civilizație, un deșert în care anarhia și tembelismul religios este la el acasă. Priviți doar cum era  Afganistan-ul sau Iran-ul în anii 70 și cum arată după revoluțiile religioase.

Nu sunt fanul niciuneia dintre religii, nu susțin că Ortodocși  sau Catolicii sunt mai buni ca musulmanii, dar măcar nu au lăsat populația la nivelul Epocii de Piatră ca gândire și că dezvoltare socială. Sunt convins 100% că acești musulmani, nu au citit în viața lor niciun paragraf/verset din Coran, dar ascultă de tot felul de damblagii care îi îndeamnă să comită acte criminale.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

POLITICA NEPĂSĂRII - imigranții la putere

Am tot văzut prin presa națională și internațională tot felul de articole care prezintă situația tragică a imigranților care au ajuns în Uniunea Europeană și care se zbat în lipsuri. La aceste informații se mai adaugă și cele legate de cei care încearcă să ajungă pe pământ european, însă de multe ori ajung să moară înecați sau cad victime grupurilor de cărăuși. În concluzie, se încearcă să ne sensibilizeze cu privire la soarta bieților imigranți și la ideea că trebuie să-i acceptăm orice ar fi. De ce să-i acceptăm orice ar fi?? Nu știu, dar ni se arată tot felul de imagini cu copii și femei disperate care fug de cei care păzesc granițele Uniunii.
Am mai avut articole în care mi-am spus opiniile cu privire la soarta acestor imigranți și i-am condamnat (în felul meu), pe cei care susțin că ar trebui primiți toți acești imigranți – fie ei politicieni, media ? sau ong-iști.
Nu o să reiau decât foarte pe scurt argumentele pe care le-am avut atunci în susținerea ideii alungării imigranților ilegali în țările de origine și securizarea granițelor UE. În primul rând s-au încălcat regulile de intrare și de tranzit ale UE – au fost primiți cetățeni care nu aveau acte (în această situație se regăsesc peste 90% din cei 1,2 milioane de imigranți veniți în Europa și recunoscuți oficial), nu au venit în baza unor protocoale naționale sau internaționale, nu există niciun control clar al acestora privind deplasarea lor, mijloacele de trai ale lor, nu există nicio politică clară legată de gestionarea acestei crize a refugiaților – în afara faptului că sunt încurajați să vină de către liderii politruci din Franța și Germania.
În Germania s-au dus campanii de promovare a toleranței față de alte rase sau etnii după cel de al Doilea Război Mondial în încercarea de a-i determina pe nemți să fie mai toleranți cu cei de culoare și de a contracara ideologiile naziste și neonaziste. Până în acest punct campaniile de toleranță față de rasele umane pot părea justificate, dar dacă ne uităm la consecințe vedem că lucrurile nu stau deloc așa. S-a ajuns în situația în care nemții au ajuns să-i trateze ca ultimele jeguri umane pe albii proveniți din estul Europei – români, polonezi, cehi slovaci etc. și să se comporte excesiv de bine cu cei de culoare sau cu cei proveniți din țările arabe. Nu susțin că ar trebui să se revină la situația anilor 20-30 când curentele naziste își făceau loc în gândirea europenilor din apusul Europei. O consecință clară a acestor campanii duse în Occident este aceea de transformare a celor de origine caucaziană (albi/est-europeni) în paria societății – vezi campaniile duse împotriva românilor, romilor și albanezilor în Franța, Italia sau Spania, prin simplul fapt că ei nu fac subiectul acelor campanii de combatere a discriminării.
O să sar peste acest subiect, de discriminare a românilor sau a cetățenilor europeni proveniți din est și o să trec direct la subiectul ultimelor zile – legat de valurile de infracțiuni comise de sirieni sau cetățeni de culoare asupra femeilor și copiilor în ultima săptămână.
Este la mintea cocoșului că atunci când accepți în țara ta sute de mii de cetățeni care provin din zone de conflict ale planetei, unde nivelul de educație este ca și inexistent, iar acești cetățeni nu au acte și sunt lăsați să umble liberi pe unde doresc, fără să-i întrebe nimeni din ce trăiesc sau unde urmează să locuiască, aceștia vor ajunge să-și facă de cap șisă nu țină cont de niciun fel de lege scrisă sau a bunului simț (din simplul fapt că ei nu le cunosc și nu-i interesează deloc acest lucru).  Recent am fost și eu prin Germania, să-mi fac sărbătorile și am observat la rându-mi ceea ce scriau diferiți bloggeri din Occident, care atacau dur știrile prezentate de media din toată Europa legate de imigranți și care inevitabil erau însoțite de imagini cu n-șpe copii jegoși și femei disperate. Oamenii neaserviți grupurilor de interese prezentau situația reală în care doar 13% dintre imigranți sunt copii și că peste 75% dintre cei care au venit ilegal în Europa sunt bărbați cu vârste între 20 și 35 de ani, în forță și care ar fi trebuit să rămână în țările de origine să lupte pentru libertate, dacă asta își doreau.
Aceleași imagini le-am surprins și eu în Dortmund, Hamburg și Bremen pe unde m-am plimbat. Grupuri imense de tineri, destul de bine făcuți, care proveneau din zona Africii și din zona Arabiei, umblau pe unde doreau, fără un scop anume, în timp ce alții ca ei coborau din trenurile care veneau din sudul Germaniei. Comportamentul acestor tineri lasă mult de dorit, pe lângă faptul că urmăresc ostentativ cu privirea orice fată mai simpatică care le iese în cale, aruncă gunoaiele pe unde apucă, iar zonele unde își duc veacul arată ca niște zone de război sau ca niște gropi de gunoi; intră câte cinci șase indivizi într-un singur magazin pentru a cumpăra o doză de cola, iar din ce am apucat să  văd, dacă li se fac controale se găsesc asupra lor diferite alte bunuri pe care nu păreau să aibă de gând să le plătească.
În schimb, dacă vorbim despre controalele poliției sau modul în care își fac treaba nu pot să caracterizez munca lor decât prin invective, pentru că aceea nu este muncă. Nu au legitimat nici un individ care făcea parte din aceste găști și care se comporta dubios sau violent, ba mai mult, se făceau nevăzuți când găștile începeau să-și facă simțită prezența într-o zonă anume. De ce un astfel de comportament?
De dimineață citeam un articol care prezenta faptul că pe Facebook au început să apară tot felul de grupuri care militează pentru--scoaterea afară din Europa a imigranților ilegali. Cei care formează aceste grupuri de inițiativă cetățenească doresc să ia singuri inițiativa de a-i căuta pe cei responsabili cu infracțiunile și să nu mai aștepte reacția autorităților care caută mai degrabă să-i apere pe imigranți, decât pe proprii cetățeni. Poliția și autoritățile au condamnat dur grupurile de inițiativă cetățenească, argumentând că nu cetățenii trebuie să se ocupe de infractori. Corect, dar dacă cei care trebuie să reacționeze stau și le mai și oferă protecție imigranților atunci cetățeanul de rând ce ar trebui să facă?
Consider că aceste grupuri sunt bine-venite și că formarea lor este un semnal de alarmă pentru politrucii din fruntea Europei și că dacă nu se iau rapid măsuri de prevenire a atacurilor și violențelor asupra cetățenilor europeni, comise de către imigranți, lucrurile vor degenera și se va ajunge la un val de violențe asupra imigranților, comise de către europenii care vor dori să se apere.

Va trebui să se spună STOP  imigranților și autoritățile să-și facă treaba și să apere cetățenii proprii, care plătesc taxe și care contribuie la bunăstarea socială, chiar dacă acest lucru înseamnă expulzarea imigranților fără acte și care vin doar pentru ajutoarele oferite de statele din Occident.

vineri, 18 decembrie 2015

SOLUȚIE!!! - DOAR PENTRU CIOBANI

Observ că după 2 zile în care media s-a lamentat până aproape de isterie pe tema ciobanilor ieșiți în stradă să conteste legea care le dădea voie să aibă cel mult 3 câini și asta doar in cazul celor din zona montană; acum s-a  așternut liniștea complet. S-a uzat într-atât de tare acest subiect încât trebuie scos de pe lista priorităților naționale sau a știrilor de interes național sau poate sunt alte interese la mijloc ale unor băieți deștepți care până la urmă asigură existența acestor trusturi de presă prin plata unor campanii publicitare?
Personal cred că este o îmbinare a celor două, cu o pondere covârșitoare a intereselor celor deștepți împotriva prostimii care tace, care este luată la mișto de campanii ale acelorași băieți deștepți.  Dacă ajungem să punem botul la șmecheriile acestora și să considerăm că reacțiile maselor și protestele nu rezolvă nimic, într-adevăr nu o să ajungem să rezolvăm nimic și vom fi călcați în picioare și ne merităm soarta. Să nu uităm că la câteva mii de oameni ieșiți în stradă s-au dărâmat 2 guverne în ultimii 3 ani și jumătate – Guvernul Boc și Guvernul Ponta.
Poate că sunt de vină și apropiatele sărbători de iarnă care îl  bagă în transă pe român, care ajunge să nu mai facă nimic altceva decât uitatul la Tv și cumpărăturile inutile, pregătindu-se de chermezele interminabile de Crăciun și Anul Nou care-i va băga în spital pe mulți nesătuli. Dacă nu învățăm nimic din istorie și rămânem în amorțeală, merităm să fim bătaia de joc a unor cetățeni ai lumii ăsteia care-și cunosc interesele. Am uitat că în urmă cu doar 26 ani am schimbat un regim dictatorial ieșind în stradă chiar în preajma sărbătorilor.
În fine, poate până la urmă nu interesează pe nimeni soarta ciobanilor. Nu există în limba română expresia Nu fi cioban! care  arată practic ceea ce credem despre acești oameni care practică una dintre cele mai vechi meserii de pe aceste meleaguri. Ce ne interesează pe noi de unii care stau la capătul lumii, în creierii munților, că nu-și pot lua mai mult de 3 potăi la turmă?!? Noi stăm bine merci la căldură în fașa Tv-ului și ne uitam la telenovele sau la talk-show-uri în care se ceartă unii.
Pentru cei care mai vor și cred că pot să facă ceva am o propunere, să-i ajutăm cumva pe ciobanii aia care au ieșit în stradă, numai așa să nu le facem pe plac politrucilor care au votat legi împotriva cetățenilor români și care sunt îmbuibați de bani din acte de corupție – să adoptăm un câine fiecare dintre noi pe care să-l dăm ciobanilor să-l folosească la stâne, iar dacă se găsește vreun zelos să-i împuște să-l acționăm în instanță că ne omoară câinii.

Nu zic că această propunere este cea mai bună, dar poate fi o soluție de moment până vom reuși să punem presiune pe politruci.

luni, 7 decembrie 2015

DE CE AM DECIS DE CE NU O SĂ VOTEZ PNL LA URMĂTOARELE ALEGERI

Mă tot țin de câteva zile să scriu despre un eveniment la care am participat și să vă împărtășesc câteva opinii.
Nu câți dintre voi știu, dar anul următor vor fi alegeri electorale – locale și parlamentare. Fiind în febra alegerilor politicienii încep să apară cât mai des în public, să se arate alături de cetățeni și să demonstreze cât de implicați sunt în problemele societății. Poate mulți dintre voi zic că totuși e bine și așa decât să nu apară și să nu facă nimic. Poate până la un punct aș putea fi de acord cu asta, dar am pretenția ca măcar în puținele dăți când  apar în public, politrucii noștri să ne impresioneze cu ceva, să ne atragă, să ne convingă măcar de faptul că nu sunt retardați. Ei bine, pe mine m-au convins să nu-i votez la următoarele alegeri. Nu știu care a fost intenția lor, dar asta au reușit – mai ales prin aroganța și prostia lor.
O să pun pe scurt întregul eveniment la care am participat, fiind invitat din partea societății civile.
Am primit o invitație de la un amic, aflat în organizarea evenimentului. Deși nu prea am înțeles prea multe detalii atunci când am vorbit cu el (inițial am avut impresia că dorește ajutorul meu, nu neapărat prezența mea acolo), dar m-am lămurit rapid atunci când mi-a fost trimisă și invitația – în format electronic. În fine, i-am promis omului că mă duc și așa am și făcut.
Lăsând faptul că evenimentul era programat la ora 16:00 la Facultatea de Drept și Științe Sociale, din Craiova, iar noi, plebea, am fost rugați în mod expres să venim mai devreme cu cel puțin 15 min, ca să nu ne aștepte oaspeții – mai și tari din politichia românească. Și pentru că am fost băgați în sală la 15:45, evident că politichienii au ajuns la 16:15, că de, cine mai este ca ei.
Pentru început am fost obligați să ascultăm celebrele discursuri goale și sterile, pe care oricum le știam pe de rost din presă. Însă a fost un element al discursului care mi-a atras atenția – tovarășa Co-Președinte al PNL, Alina Gorghiu, a scos pe gură o ceva legat de promovarea femeilor în politică, ca singură alternativă la actuala clasă politică românească – cu o serie de argumente absurde de genul – femeile din Parlament reprezintă doar 11% din total politicieni și că ele merită mai mult, că sunt nedreptățite, că trăim într-o țară cu mentalitate arhaică și că femeile din politica românească sunt cele mai prolifice, având cele mai multe amendamente. La toate aceste bazaconii s-au mai adăugat altele, dar nu o să insist asupra lor. O să mă leg doar de primul aspect la care am făcut referire anterior.
Când mi-a venit rândul să vorbesc – adică să am 30 secunde pentru a enunța o întrebare – firesc m-am legat de aberația de mai devreme. Întrebarea mea a fost: Ați vorbit ceva mai devreme despre reîmprospătarea clasei politice actuale și că vă doriți ca poporul să se simtă reprezentat de către politicieni, care este planul PNL pentru schimbarea clasei politice actuale, înafara legii propuse de dumneavoastră prin care doreați să se impună un plafon de n% femei în Parlament, care sunt criteriile de evaluare a viitorilor politicieni propuși de partidul pe care-l reprezentați? Răspunsul m-a lăsat mască, am aflat că (cel puțin așa a susținut tovarășa Gorghiu), sunt cel mai misogin om din sală, că văd femeile numai la cratiță și că am o mentalitate arhaică și depășită.
Pe lângă faptul că nu mi s-a mai dat dreptul la replică, după ce am fost atacat pe nedrept, dar discursul a continuat în aceeași linie, femeile sunt cele mai tari politicieni, iar noi bărbații suntem superficiali în analiză și în tot ceea ce întreprindem.
Cu un astfel de discurs m-a făcut tovarășa Gorghiu, Co-Președinte al PNL, să nu votez partidul pe care îl reprezintă. Argumentele mele sunt simple:
-        Nu răspunzi unui cetățean al acestei țări cu un atac la persoană, ceea ce Alina Gorghiu a făcut.
-        Nu a răspuns prompt întrebării, care deși puțin mai lungi, era destul de clară. A dat cu trăiască republica! și a dat răspunsuri aberante și ilogice
-        Nu o să votez niciodată politicieni care vin cu pseudo-probleme în discursul public, iar când sunt întrebați de realele probleme încep să bată câmpii și vin cu atacuri la persoană
-        Nu mă consider misogin, deși pot să afirm că mă descurc mai bine în bucătărie ca tovarășa Gorghiu și cu toate acestea nu văd ca rol principal al oricărei femei – bucătăria. Când aud discursuri sexiste, care nu-și au rostul, cel puțin în contextul actual,
-        Consider că actualul Co-președinte al PNL este un model de AȘA NU  pentru politica românească și nu pentru că este femeie, ci pentru că ESTE PROASTĂ.
-        Nu am aflat care sunt criteriile după care se face selecția viitorilor politicieni liberali – bărbați sau femei și astfel nu am nicio garanție că nu înlocuim niște hoți cu niște hoațe sau niște dobitoci cu unii/unele ca doamna Gorghiu
-        Consider că discursuri sexiste atunci când vine vorba despre profesie (fie ea și politică) nu ar trebui să existe într-o societate modernă – omul politic sau omul profesionist nu are sex, este androgin eventual.

vineri, 6 noiembrie 2015

NEGOCIERI LA COTROCENI

După o nouă zi de proteste, Președintele României – Klaus Johannis, a anunțat că vineri 6.11.2015 se va întâlni cu liderii partidelor politice parlamentare și cu lideri ai străzii începând cu ora 13:30. Printre cei care ar trebui să reprezinte strada și societatea civilă se numără și solistul trupei Vița de Vie – Adi Despot  (deși inițial refuzase invitația, dar după ce a primit telefonul de la Johannis a acceptat). Acesta din urmă a anunțat că a fost sunat de către președinte și a fost invitat să participe la întâlnire în calitate de reprezentant al societății civile.
Îmi pun sincer întrebarea: cum au fost selectați acești reprezentanți ai străzii/ ai protestatarilor? Ce-i drept pe internet au apărut o serie de personalități din mediul artistic sau al televiziunii care erau propuși de către societatea civilă să-i reprezinte. Cine, cum a făcut și mai ales pe ce criterii, selecția acestora nu știu, cert este că au apărut nume ale unor persoane cunoscute pentru opiniile lor anti-sistem și anti-guvern.
Recent au început să apară voci ale unor deontologi într-ale  politicii, care susțineau ca cei din stradă să se unească sub o formă juridică – cel mai probabil într-un partid politic. Cert este că cei din piață sunt anti-sistem și anti-partide-politice, cu alte cuvinte, se pune întrebarea firească: de ce s-ar uni într-un partid? Cel mai probabil reprezentanții clasei politice au fost speriați de-a dreptul de numărul mare de manifestanți care susțin căderea sistemului politic pe de-a-ntregul, nu doar schimbarea Guvernului Ponta cu un altul tot din foștii guvernanți. Cineva, dintre oamenii deștepți ai nației, a văzut în aceste proteste o oportunitate de a câștiga capital de imagine și astfel posibilitatea de a ajunge la ciolan sau mai degrabă de a rămâne acolo.
A exploata această situație, în care oamenii s-au adunat să lupte pentru o cauză nobilă, cea de a fi alături de victimele incidentului de la Colectiv, din punct de vedere politic – în sensul câștigării de capital de imagine, trădează intențiile actualei clase politice și arată că în realitate nu-i pasă de cetățeanul de rând. Singurul mod în care putea fi exploatată această situație, era aceea de a schimba ceva, în bine, pentru românii care doresc ca țara această să arate altfel, să evolueze.
Sincer să fiu, sper ca cei care au fost în piețele publice din toată țara să nu se apuce să ia de bună propunerea deontologilor de la TV și din presă și să creeze noi structuri politice (este perfect legal, dar imposibil de obținut o finalitate practică pentru ei, neexistând o posibilitate reală de a crea un partid de la zero), ci eventual să adere la actualele structuri (dacă tot vor să facă politică) sau să adere la ONG-uri sau creeze unele noi, iar prin intermediul acestora să acționeze liber și independent de clasa politică, pentru ei și pentru semenii lor.

Așteptăm rezultatele negocierilor și sperăm că Președintele să aibă o zi sclipitoare și să ia deciziile cele mai înțelepte!



PS: și pentru că tot au fost acuzați rock-erii că ar fi sataniști, țin să anunț că Papa Francisc va lansa pe data de 27 noiembrie un album de rock progresiv - WAKE UP