De când a început campania electorală, internetul este
bombardat de postările aplaudacilor diverselor partide care afirmă că sunt
apolitici, dar care își exprimă părerile politice de fiecare dată când au
ocazia. Ceea ce este de evitat, dacă te consideri om cu ceva materie cenușie,
nu citi postările acestor apolitici care fac propagandă partidului care le dă
de mâncare sau, dacă o faci, nu le lua în serios.
Eu nu sunt apolitic, fac parte din acea categorie de
oameni care s-au săturat de actuala clasă politică, dar care nu afirmă cu
obstinație că toți sunt la fel și aleg să nu se ducă la vot. Mă consider om
serios, cu ceva școală, cu înclinații politice de dreapta (adică fără PSD și
pomeni electorale) și din acest motiv am ales să mă implic în campania
electorală din considerentul: dacă nu m-a mulțumit niciunul până acum, măcar să
demonstrez eu că sunt mai bun sau să încerc.
Și dacă mai toți postacii de pe internet pun postări
de genul: cât de bun este PSD (sau tentaculele sale – ALDE, UNPR, PSRO etc.)
sau PNL (care a făcut blat cu PSD-ul în toată țara și face non-combat prin tot
felul de candidați anchilozați care nu sunt în stare să-și facă o imagine clară
și să încerce să își dezlipească imaginea politică de cea brevetată de PSD –
aroganță, nesimțire, hoție, mituire și teatru ieftin).
Ei bine eu nu sunt parte din PSD sau ombilicurile sale
și nici din blatiștii anchilozați mintal PNL, fac parte din candidații AlianțeiPENTRU CRAIOVA (PNȚCD și M10). De ce? Simplu:
-
Pentru
că
nu există niciun candidat urmărit de DNA
-
Pentru
că
nu facem lobby împotriva DNA pentru a ne apăra colegii penali
-
Pentru
că
toți candidații noștri întâi și-au făcut un nume în meseria lor și apoi au
intrat în politică
-
Pentru
că
avem o viziune clară asupra definiției oraș
european
-
Pentru
că avem
un proiect clar PENTRU Craiova și nu pentru interesele obscure de partid
-
Pentru
că avem
o istorie de care suntem mândri – mai ales dacă ne gândim la PNȚCD
-
Pentru
că am
demonstrat că facem politică pentru cetățeni, din suflet și nu pentru a ne mări
averile – de asta PNȚCD-ul încă mai există și după 16 ani de stat în afara
Parlamentului
-
Pentru
că noi
nu dăm mită electorală și nu apelăm la șantaje pentru a obține voturi și
funcții
-
Pentru
că partidul
nostru nu este urmașul Partidului Comunist și nu apelăm la stratageme
electorale specifice URSS
-
Pentru
că
știm ce înseamnă bunul simț și nu-i
înjurăm pe cei care au reușit să facă mai multe lucruri bune decât noi
-
Pentru
că știm
să facem diferența dintre simțul umorului și bășcălie
-
Pentru
că am
avut candidați care au fost elevi și studenți eminenți, nu am pus analfabeți,
repetenți sau plagiatori
-
Pentru
că știm
că un oraș modern are oameni care nu duc grija zilei de mâine și nu stau cu
frica în sân că-și pot pierde locul de muncă și nu-și mai găsesc altul pentru
că nu sunt membrii PSD
-
Pentru
că un
oraș trebuie să aibă o infrastructură solidă care să ofere facilități tuturor
locuitorilor săi, nu doar celor care locuiesc în anumite zone
-
Pentru
că spațiile
verzi din oraș nu trebuie să fie doar cu gazon, panseluțe și boscheți
multicolori care costă câteva milioane pe an, ci trebuie să aibă și arbori, să
ofere umbră și pot să nu coste cât întregul buget echivalent pentru 10 comune
-
Pentru
că nu
punem sistem de irigații în pădure (vezi cazul Parcului Romanescu), când sunt
cartiere întregi fără canalizare
-
Pentru
că nu
izolăm termic gardul cimitirului, când majoritatea locuințelor din oraș nu au
așa ceva
-
Pentru
că pentru
noi un canal natural ce traversează orașul nu se astupă (casetează), ci se
decolmatează și se transformă în parc cu băncuțe
-
Pentru
că un
oraș se dezvoltă în jurul unui râu care este în apropiere (pentru a crea zone
de agrement și pentru a nu avea doar betoane care se încing vara la peste
60 de grade), nu în jurul aeroportului
local care trebuie să fie la distanță de zonele locuite
-
Pentru
că nu
punem mai mult asfalt în parcuri decât pe străzi
-
Pentru
că nu
dăm contracte din bani publici firmelor de partid care tărăgănează lucrările,
le fac de proastă calitate și la prețuri exorbitante, ci știm ce înseamnă să
organizezi corect o licitație fără să ceri para-ndărătul
-
Pentru
că avem
candidați care au oferit locuri de muncă, nu care au promis că vor face
-
Pentru
că știm
ce este un proiect cu finanțare nerambursabilă din bani europeni și nu promitem
că o să facem sute de astfel de proiecte, care se dovedesc a fi prost făcute și
care primesc bani doar de la bugetul de stat, pentru că acolo este un tovarăș
și pentru că de acolo se fură mai ușor fără să te controleze cineva
-
Pentru
că avem
un comportament civilizat, gândire pro-Occidentală și cunoaștem ce înseamnă
mediul de afaceri privat și care sunt problemele sale
-
Pentru
că nu
promitem mii de locuințe construite de chinezi, care nu se mai fac niciodată,
după ce în prealabil am băgat firme românești în faliment pentru că nu am făcut
plățile la timp sau niciodată
-
Pentru
că lista poate continua la infinit și o știi și tu, cititorule și de asta te
îndemn să te duci la vot pe data de 05.06.2016 și să-ți asumi votul, indiferent
care va fi el. Important este să nu stăm spectatori și să așteptăm minuni când
soluția se află în mâinile noastre
Vă recomand să citiți și articolul ăsta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu