joi, 30 iunie 2016

PERLELE ELEVILOR

Pentru că tot a venit perioada examenelor de trecere dintr-un ciclu de învățământ într-altul, m-am gândit să vă prezint câteva dintre perlele elevilor care au susținut aceste examene vara aceasta, pentru că se pare că nici de data asta nu s-au lăsat mai prejos.
Analizate individual, unele dintre aceste perle ar putea reprezenta răspunsuri mai mult decât interesante. Ele trădează istețimea elevilor, dar și lenea de a învăța și/sau de a scrie ceva la subiectele respective. Uneori cred că ar trebui să acceptăm și astfel de răspunsuri, fără să avem așteptarea ca acești copii să memoreze ideile și frazele profesorilor sau cele regăsite în manuale.
“Genul liric este atunci când autorul nu are chef să scrie cărți lungi, cum ar fi romanele și scrie poezii.”
“În genul liric se cască gura la plante, insecte și animale, iar poezia se scrie ușor.”
”Omul spune că e frate cu copacii pentru că nu-și suporta rudele când era mic.” (nici eu nu-mi suportam toate rudele, aș fi preferat uneori să mă plimb prin pădure decât să stau alături de persoane enervante)
“Omul ăla era atât de singur că vorbea cu pomii, gen salcâmii, care nici nu-i răspundeau.”asta da singurătate, dacă nici pomii nu-ți răspund și nu te bagă în seamă.
“Poezia este despre diverse buruieni în care a copilărit poetul.”
“Cratima se pune ca să mai lăbărțeze rândul, când nu se înțelege nimic din text.”
“Întrebarea asta cu cratima pică în fiecare an. Am scris rolul, dar vă recomand să mai schimbați ca e chiar plictisitor.” (de câte ori o fi dat examenul?)
“Poetul bagă repetiții când nu mai știe ce să scrie, de exemplu “scuturând-le, scuturând-le. Doamna profesoara spunea că cine repetă ca papagalul e bâlbâit sau prostovan.” - asta cred și eu
Iar la cerința de a scrie o narațiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o stațiune turistică, unii elevi au întâmpinat probleme serioase…
“Nu pot să vă scriu o insulă, pentru ca n-am atlasul la mine și eu știam ca dau examen LA ROMANĂ!!!”
“Familia mea a fost anul trecut în Bulgaria, dar acolo nu se vorbește în limba română deci nu am ce să povestesc. Îmi pare rău.”
“Aici în stațiunea asta turistică eu m am întâlnit cu Donald Trump, care era președintele SUA și mi-a propus să lucrez cu el la Casa Albă.”
“Am 17 cuvinte în plus la compunere, vă rog frumos să-mi dați un bonus.” (sursa)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu