Se afișează postările cu eticheta ciobani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciobani. Afișați toate postările

vineri, 18 decembrie 2015

SOLUȚIE!!! - DOAR PENTRU CIOBANI

Observ că după 2 zile în care media s-a lamentat până aproape de isterie pe tema ciobanilor ieșiți în stradă să conteste legea care le dădea voie să aibă cel mult 3 câini și asta doar in cazul celor din zona montană; acum s-a  așternut liniștea complet. S-a uzat într-atât de tare acest subiect încât trebuie scos de pe lista priorităților naționale sau a știrilor de interes național sau poate sunt alte interese la mijloc ale unor băieți deștepți care până la urmă asigură existența acestor trusturi de presă prin plata unor campanii publicitare?
Personal cred că este o îmbinare a celor două, cu o pondere covârșitoare a intereselor celor deștepți împotriva prostimii care tace, care este luată la mișto de campanii ale acelorași băieți deștepți.  Dacă ajungem să punem botul la șmecheriile acestora și să considerăm că reacțiile maselor și protestele nu rezolvă nimic, într-adevăr nu o să ajungem să rezolvăm nimic și vom fi călcați în picioare și ne merităm soarta. Să nu uităm că la câteva mii de oameni ieșiți în stradă s-au dărâmat 2 guverne în ultimii 3 ani și jumătate – Guvernul Boc și Guvernul Ponta.
Poate că sunt de vină și apropiatele sărbători de iarnă care îl  bagă în transă pe român, care ajunge să nu mai facă nimic altceva decât uitatul la Tv și cumpărăturile inutile, pregătindu-se de chermezele interminabile de Crăciun și Anul Nou care-i va băga în spital pe mulți nesătuli. Dacă nu învățăm nimic din istorie și rămânem în amorțeală, merităm să fim bătaia de joc a unor cetățeni ai lumii ăsteia care-și cunosc interesele. Am uitat că în urmă cu doar 26 ani am schimbat un regim dictatorial ieșind în stradă chiar în preajma sărbătorilor.
În fine, poate până la urmă nu interesează pe nimeni soarta ciobanilor. Nu există în limba română expresia Nu fi cioban! care  arată practic ceea ce credem despre acești oameni care practică una dintre cele mai vechi meserii de pe aceste meleaguri. Ce ne interesează pe noi de unii care stau la capătul lumii, în creierii munților, că nu-și pot lua mai mult de 3 potăi la turmă?!? Noi stăm bine merci la căldură în fașa Tv-ului și ne uitam la telenovele sau la talk-show-uri în care se ceartă unii.
Pentru cei care mai vor și cred că pot să facă ceva am o propunere, să-i ajutăm cumva pe ciobanii aia care au ieșit în stradă, numai așa să nu le facem pe plac politrucilor care au votat legi împotriva cetățenilor români și care sunt îmbuibați de bani din acte de corupție – să adoptăm un câine fiecare dintre noi pe care să-l dăm ciobanilor să-l folosească la stâne, iar dacă se găsește vreun zelos să-i împuște să-l acționăm în instanță că ne omoară câinii.

Nu zic că această propunere este cea mai bună, dar poate fi o soluție de moment până vom reuși să punem presiune pe politruci.

marți, 15 decembrie 2015

LUPUL PAZNIC LA OI - Legea care le interzice ciobanilor să mai aibă câini

După cum probabil ați aflat în România a fost votată o lege, de către Parlament, prin care se interzice ca ciobanii să dețină mai mulide trei câini și asta dacă ei ar fi în zona montană, dacă sunt în alte zone mai puțini câini.

Personal mărturisesc că abia astăzi am aflat de o astfel de lege, care mi se pare de-a dreptul bizară. Cum poți interzice ca un cioban să aibă mai mult de trei câini??? Și mai ales de ce să faci așa ceva? Nu cunosc până în acest moment care au fost argumentele ce au stat la baza acestei legi aberante, dar cert este că astăzi a avut loc un miting al ciobanilor, care au protestat în București împotriva acestei bazaconii. Așa cum era de așteptat niciun parlamentar, semnatar al și votant al legii nu se arată și nu își susține argumentele. De ce tac acești politruci. Ba mai mult văd că se încearcă să se arunce totul în cârca actualului Guvern Cioloș. Legea a fost votată de Parlament, iar executivul nu poate intervenii împotriva aplicării ei.
Și ca să vedem încă odată care este nivelul și caracterul acestor reprezentanți ai poporului, regăsiți în Parlament, o vedem a N-a oară pe Senatoarea Foamei –Cristina Anghel, care atunci când nu are ce face se ia la harță cu oricine doar o mai baga-o cineva în seamă. Dacă este vreo inițiativă legislativă mai aberantă, ea este acolo s-o susțină – este vorba de votarea pensiilor speciale ale parlamentarilor (nu este neapărat un lucru rău, dacă  nu ar fi speciale și nesimțit de mari) sau actuala lege a vânătorii (cea cu interzicerea ciobanilor să aibă mai mult de trei câini) și a mai fost vorba de legea cu pădurile – lege extrem de controversată sau legea care prevedea ca DNA-ul să aibă puteri diminuate și să nu mai poată aresta politicienii corupți.
Revenind la scandalul iscat de această lege aberantă cu câinii ciobanilor, această veritabilă Senatoare a Foamei s-a găsit să-i facă nesimțiți și proști pe ciobani. Evident acum că nu o să susțin că acești oameni sunt chiar niște academicieni, dar măcar își fac treaba bine și trăiesc din munca lor, pe când ea se pare că face interesele altora – oricum nu a cetățenilor.
Pe internet circulă o serie de informații destul de bizare conform cărora ar fi adevărate interese obscure prin care băieții deștepți vor să pună mâna pe terenurile pe care ciobanii își pasc oile. La o primă privirea pare o idee aberantă, dar dacă o analizăm mai atent vedem că s-ar putea să nu mai fie atât de aiuritoare. România are cca. 3.000.000 ha de pășuni, ceea ce ar putea reprezenta o afacere destul de importantă. Dacă am adăuga la aceasta și faptul că pășunile se regăsesc în zonele montane unde băieții deștepți din energie doresc să înființeze parcuri eoliene sau micro-hidrocentrale  deja miza crește fantastic. Și totuși la acestea am mai putea adăuga și posibilele zăcăminte de minerale rare sau gaze de șist. Dacă am încerca să facem un calcul sumar am putea vedea că miza de fapt este o afacere de câteva zeci de miliarde de euro anual – cca. 2 miliarde vin numai din subvențiile de la Uniunea Europeană pentru pășuni, sunt subvențiile pe care ar putea să le ia băieții deștepți din investițiile în energiile regenerabile (eoliană și hidro) plus posibilele zăcăminte de metale prețioase sau rare (posibil chiar uraniu dacă luăm în calcul descoperirile din zona Roșia Montană).
Cu alte cuvinte – cum pot sta niște amărâți de ciobani în calea intereselor de miliarde ale companiilor multinaționale?
Dacă nu v-ați dat seama cum am trecut de la ciobanii fără câini la companiile multinaționale vă explic pe scurt – un cioban în creierii munților cu o turmă de 1000 de oi și cu doar 3 câini devine prada animalelor sălbatice (trebuie să ținem cont de faptul că România deține în acest moment mai mult de jumătate din numărul de urși și lupi din Europa), în acest context ciobanul se va vedea nevoit să renunțe la ciobănie pentru că nu poate face față numărului de atacuri ale animalelor sălbatice.  O inițiativă de genul – să distrugem animalele sălbatice nu cred că este o soluție.
Dacă ciobanii ar părăsi meseria evident că terenurile lor ar rămâne de izbeliște și astfel ar deveni prada băieților deștepți din imobiliare care le-ar  vinde băieților deștepți din energie sau minerit – evident trebuie să-și împartă cumva profitul.
Cetățeanul român ar rămâne fără posibilitatea cumpărării unor produse lactate de calitate și o să importăm din Franța unele fără gust, făcute din te miri ce. Cu alte cuvinte ne transformăm și mai mult în piață de desfacere pentru marile companii. Am zice că statul câștigă mai mult de la companiile din energie decât ia de la țărani din impozite, dar nu este așa – să ne gândim la faptul că Petromul și alte companii similare vând litrul de benzină la nivel record când barilul a ajuns la nivelul minim pe piețele internaționale, când avem vândute rezervele de țiței, iar redevențele pe care companiile astea le plătesc sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Profitul acestor companii este trimis prin paradisuri fiscale în țările de origine sau pur si simplu expatriate – deci nu profită statul român de pe urma acestor rezerve.

Teoria asta este doar o ipoteză ce merită analizată mai cu atenție, zic eu, si trebuie că cetățenii acestei țări să reacționeze mult mai dur ca în cazul Colectiv și să nu uităm că 2016 este an electoral și să nu-i mai trimitem în Parlament oameni gen Senatoarea Foamei.