Mă tot țin de câteva zile să scriu despre un eveniment
la care am participat și să vă împărtășesc câteva opinii.
Nu câți dintre voi știu, dar anul următor vor fi
alegeri electorale – locale și parlamentare. Fiind în febra alegerilor
politicienii încep să apară cât mai des în public, să se arate alături de
cetățeni și să demonstreze cât de implicați sunt în problemele societății. Poate
mulți dintre voi zic că totuși e bine și așa decât să nu apară și să nu facă
nimic. Poate până la un punct aș putea fi de acord cu asta, dar am pretenția ca
măcar în puținele dăți când apar în
public, politrucii noștri să ne impresioneze cu ceva, să ne atragă, să ne
convingă măcar de faptul că nu sunt retardați. Ei bine, pe mine m-au convins să
nu-i votez la următoarele alegeri. Nu știu care a fost intenția lor, dar asta
au reușit – mai ales prin aroganța și prostia lor.
O să pun pe scurt întregul eveniment la care am
participat, fiind invitat din partea societății civile.
Am primit o invitație de la un amic, aflat în
organizarea evenimentului. Deși nu prea am înțeles prea multe detalii atunci
când am vorbit cu el (inițial am avut impresia că dorește ajutorul meu, nu
neapărat prezența mea acolo), dar m-am lămurit rapid atunci când mi-a fost
trimisă și invitația – în format electronic. În fine, i-am promis omului că mă
duc și așa am și făcut.
Lăsând faptul că evenimentul era programat la ora
16:00 la Facultatea de Drept și Științe Sociale, din Craiova, iar noi, plebea,
am fost rugați în mod expres să venim mai devreme cu cel puțin 15 min, ca să nu
ne aștepte oaspeții – mai și tari din politichia românească. Și pentru că am
fost băgați în sală la 15:45, evident că politichienii au ajuns la 16:15, că
de, cine mai este ca ei.
Pentru început am fost obligați să ascultăm celebrele
discursuri goale și sterile, pe care oricum le știam pe de rost din presă. Însă
a fost un element al discursului care mi-a atras atenția – tovarășa Co-Președinte
al PNL, Alina Gorghiu, a scos pe gură o ceva legat de promovarea femeilor în
politică, ca singură alternativă la actuala clasă politică românească – cu o
serie de argumente absurde de genul – femeile din Parlament reprezintă doar 11%
din total politicieni și că ele merită mai mult, că sunt nedreptățite, că trăim
într-o țară cu mentalitate arhaică și că femeile din politica românească sunt
cele mai prolifice, având cele mai multe amendamente. La toate aceste bazaconii
s-au mai adăugat altele, dar nu o să insist asupra lor. O să mă leg doar de
primul aspect la care am făcut referire anterior.
Când mi-a venit rândul să vorbesc – adică să am 30
secunde pentru a enunța o întrebare – firesc m-am legat de aberația de mai
devreme. Întrebarea mea a fost: Ați
vorbit ceva mai devreme despre reîmprospătarea clasei politice actuale și că vă
doriți ca poporul să se simtă reprezentat de către politicieni, care este
planul PNL pentru schimbarea clasei politice actuale, înafara legii propuse de
dumneavoastră prin care doreați să se impună un plafon de n% femei în
Parlament, care sunt criteriile de evaluare a viitorilor politicieni propuși de
partidul pe care-l reprezentați? Răspunsul m-a lăsat mască, am aflat că
(cel puțin așa a susținut tovarășa Gorghiu), sunt cel mai misogin om din sală,
că văd femeile numai la cratiță și că am o mentalitate arhaică și depășită.
Pe lângă faptul că nu mi s-a mai dat dreptul la
replică, după ce am fost atacat pe nedrept, dar discursul a continuat în
aceeași linie, femeile sunt cele mai tari politicieni, iar noi bărbații suntem superficiali
în analiză și în tot ceea ce întreprindem.
Cu un astfel de discurs m-a făcut tovarășa Gorghiu, Co-Președinte
al PNL, să nu votez partidul pe care îl reprezintă. Argumentele mele sunt
simple:
-
Nu răspunzi unui cetățean al acestei țări
cu un atac la persoană, ceea ce Alina Gorghiu a făcut.
-
Nu a răspuns prompt întrebării, care deși
puțin mai lungi, era destul de clară. A dat cu trăiască republica! și a dat răspunsuri aberante și ilogice
-
Nu o să votez niciodată politicieni care
vin cu pseudo-probleme în discursul public, iar când sunt întrebați de realele
probleme încep să bată câmpii și vin cu atacuri la persoană
-
Nu mă consider misogin, deși pot să afirm
că mă descurc mai bine în bucătărie ca tovarășa Gorghiu și cu toate acestea nu
văd ca rol principal al oricărei femei – bucătăria. Când aud discursuri
sexiste, care nu-și au rostul, cel puțin în contextul actual,
-
Consider că actualul Co-președinte al PNL
este un model de AȘA NU pentru politica
românească și nu pentru că este femeie, ci pentru că ESTE PROASTĂ.
-
Nu am aflat care sunt criteriile după care
se face selecția viitorilor politicieni liberali – bărbați sau femei și astfel
nu am nicio garanție că nu înlocuim niște hoți cu niște hoațe sau niște
dobitoci cu unii/unele ca doamna Gorghiu
-
Consider că discursuri sexiste atunci când
vine vorba despre profesie (fie ea și politică) nu ar trebui să existe într-o
societate modernă – omul politic sau omul profesionist nu are sex, este
androgin eventual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu