Cunoaștem cu toții expresia conform căreia un necaz nu
vine niciodată singur. Ei bine se pare că nici Craiova nu a scăpat de data
aceasta. Este vorba despre două evenimente neplăcute legate de Municipiul
Craiova care au avut loc în cursul zilei de 11.12.2015.
De dimineață am aflat că orașul Craiova a fost scos înafara competiției Capitală Culturală Europeană 2021, în finală mergând doar 4
orașe din cele 14 înscrise în competiție. Finalistele sunt: Timișoara,
Cluj-Napoca, București și Baia Mare, restul orașelor din concurs, perdante, nu
le mai amintim – lumea își va aminti doar de câștigători.
Nu știu cum vor reuși autoritățile locale să dreagă
busuiocul, după această usturătoare înfrângere (să nu apuci nici finala), după
ce anunțaseră cu surle și trâmbițe că vor câștiga detașat, că nimeni nu ne
poate sta în cale etc. Cu astfel de slogane nu poți câștiga o competiție de o
astfel de anvergură, dacă ele nu sunt și concretizate și puse în practică prin
măsuri prompte și sustenabile. Aroganța și infatuarea i-a costat enorm pe mai
marii craioveni, care erau cu nasul pe sus și plini de obrăznicie, cel puțin la
capitolul imagine și au stârnit indignare peste tot în țară. Asta am simțit-o
pe propria piele când mă ducem oriunde în România (exceptând zona Olteniei) și
lumea auzea că vin din acest oraș, reacționa destul de ciudat, până îți dădeau
seama că nu îi țin partea Olguței și își dădeau drumul la gură – și nu vreți să
știți cum erau bălăcăriți oltenii din pricina ei – din apelative de genul
comuniști, asistați social, aroganți, tâmpiți și nesimțiți nu scotea nimeni. Și
pentru ce? Doar pentru simplul fapt că suntem reprezentați de o individă care este
caracterizată de astfel de apelative, eram băgați cu toții în aceeași oală.
Când celelalte orașe capitale de regiuni evoluau și
își atrăgeau investitori pentru a crea locuri de muncă, acest oraș era
reprezentat de un om care nu vorbea nicio limbă străină, cerea șpagă la orice,
dar nu era nesimțit. Acum l-am schimbat cu o tipă arogantă, proastă, fără
viziune, cu suspiciuni de plagiat, rea de gură și nesimțită – care nu a făcut
nimic din a corecta greșelile din trecut. În afară de proiectul Craiova Capitală culturală Europeană
2021 nu a avut nici un proiect major, care să conteze pentru cetățeni – iar această
pălărie s-a dovedit a fi prea mare
pentru capitala Olteniei.
Cine va deconta acest eșec? Rămâne o întrebare la care
vom căuta răspunsul până la mijlocul anului viitor, până atunci sperăm că
proiectul de promovare a culturii în acest oraș nu se va încheia odată cu
pierderea statutului de oraș candidat. Este singurul lucru bun făcut de actuala
administrație, dar care nu a fost făcut suficient de bine. Nu poți face lucruri
în domeniul culturii pe repede înainte. Pentru a deveni oraș cultural și mai
ales capitală culturală trebui ca cetățenii ei să fie consumatori de cultură,
să știe cu ce se mănâncă acest domeniu, trebuie să plătească atunci când se duc
la un spectacol – fie el de teatru, film sau eveniment sportiv. Cu o populație
săracă nu poți face cultură (sunt cca. 36 000 angajați în Craiova din 264 000
de locuitori – judecați voi această situație).
În plus toate celelalte orașe au tradiție îndelungată
în domeniul cultural, au festivaluri de amploare internațională pe toate
domeniile – teatru, film, muzică pictură/sculptură – Craiova în afară de
Teatrul Național Marin Sorescu (odată la doi ani) și Filarmonica Oltenia nu
există proiecte de amploare, iar oamenii nu sunt consumatori de astfel de
evenimente.
Trăgând o concluzie – eșecul era de așteptat, cel
puțin pentru cei care aveau ochii deschiși și nu se lăsau orbiți de mândria
locală. Oricum ar fi sper sincer ca acest oraș să evolueze în domeniul cultural
și poate cine știe, cândva cumva o să și câștigăm acest statut – de Capitală
Culturală, sub o administrație ceva mai capabilă și mai realistă, dar cu
viziune.
Și pentru că la început ziceam de necazul care nu vine
niciodată singur – astăzi a mai avut loc un eveniment nefericit – a fost unincendiu de amploare la Târgul Zilnic Municipal (fost Târg Romanești – relocat),
care se pare nu avea niciun fel de plan pentru situații de acest fel – având în
vedere că apare la scurt timp după Colectiv, se pare că municipalitatea nu a
învățat nimic din acel episod nefast. Sincer
vă spun că era de așteptat că acolo să apară un incendiu, dat fiind modul în
care era organizat acest târg, totul era claie peste grămadă și se pare că era
tolerat așa.
Trist, intr-adevar! Si oricat de mult mi-as fi dorit sa ne calificam, si eu ma asteptam la acest rezultat din exact aceleasi motive pe care le-ai enumerat si tu, Andrei. Nu avem istoric in domeniu, nu apreciem actul cultural, suntem prea saraci si...etc.
RăspundețiȘtergereSi mai trist e ca - si sper sa ma insel - acum ca nu ne-am calificat, vor renunta la tot ce au inceput si o sa ne trezim iarasi intr-un oras mort de-a binelea. Chiar si in perioada asta in care s-au organizat tot felul de evenimente, am simtit de multe ori ca erau complet artificiale si "pe lângă"...iar chestia asta imi dadea o senzatie de gol si amar. Cand n-o mai fi nimic...o sa fie pustiu...E nasol sa locuiesti in cea mai saraca regiune din tara :D.
De targ ce sa mai vorbim...citisem undeva ca voiau sa il reamenajeze/sa il mute. Iata ca a aparut si motivul :D. Oricum, cred ca stim de ce a fost tolerat asa pana acum...:)