Generația copiilor hipersensibili și afectați de școală

Este deja multă vreme de când, pe toate canalele media și new-media, se discută despre calitatea sistemului de învățământ.

Majoritatea opiniilor așa-zișilor specialiști merg în direcția în care acuză sistemul de învățământ, în special pe cel românesc, că nu face nimic pentru copii și că nu-i educă cum trebuie, că nu-i pregătește cu adevărat pentru viață. Poate că într-adevăr așa și este, dar argumentele lor sunt de cele mai multe ori inconsistente.

Ni se spune de tot felul de psihologi și specialiști în dezvoltarea copilului că școala nu face altceva decât să streseze copilul, că profesorii îi terorizează pe cei mici cu teme și cu lecții grele și că aplică metode deja depășite. Conform acestor teorii copiii ar trebui să se ducă la școală de plăcere, că ei eu oricum calitățile necesare pentru dezvoltare și mai ales curiozitatea de a cunoaște din ce în ce mai mult.

Nimic mai fals. Mă gândesc sincer că acești specialiști nu sunt altceva decât foștii copii care nu învățau nimic la școală și care erau cocoloșiți de părinți cu atenții și cadouri. Erau genul ala de copii ai căror părinți veneau la școală să vorbească cu doamna să îi pună în prima bancă și să-i trimită la concursuri pentru că odraslele lor sunt pline de calități, dar nimeni nu vedea că acei copii erau depășiți complet de situație. Probabil după terminarea școlii acei copii erau trimiși la facultatea la care doreau părinții lor și apoi tot părinții le găseau și serviciu, de obicei la stat – învățământ, medicină etc. Practic părinții le decideau soarta și gândeau în locul lor.

Evident că acei copii, acum adulți și specialiști în Ț domenii, deontologii de ocazie, vin acum în fața noastră să ne dea lecții despre cum ar trebui implementat sistemul de  învățământ. Vin cu tot felul de grafice care arată cum în alte țări copii sunt pregătiți și sunt bucuroși de școală și fac performanțe nemaiîntâlnite.

Nimeni nu vine să ne spună cât timp au fost implementate acele NOI METODE, cum au fost evaluate, în ce context și care sunt previziunile pe termen mediu și lung, cum evoluează indivizii după ce ies de pe băncile școlii, cât de adaptați sunt pentru viață. Evident că pe nimeni nu a interesat acest aspect. Cu toții au prezentat rezultatele imediate, cele care NU CONTEAZĂ.

Școala nu trebuie să creeze genii din indivizi care nu sunt, nu trebuie urmărite rezultatele imediate, ci doar cele ulterior finalizării studiilor.

Cu ce mă încălzește pe mine, societate, că am copii fericiți la școală, că nu sunt stresați să învețe, că primesc calificative peste nivelul real al pregătiri sau că învățământul românesc urcă șpe poziții în nu știu ce sistem de evaluare, dacă absolventul nu este capabil de absolut nimic, că nu este capabil să se integreze într-un colectiv, că se supra-evaluează, cere enorm fără să ofere nimic.

Acești indivizi ajung ca atunci când sunt încercați de soartă, de problemele reale ale vieții, pentru că până la urmă viața nu este tocmai roz, clachează, devin depresivi, anxioși sau ajung să se sinucidă.

Exact astfel de modele de sisteme de învățământ am ajuns să copiem. Ne uităm la faptul că odrasla are 10 pe linie la toate materiile, dar habar nu are să aplice nimic din  cele învățate, asta în cazul în care are acumulate ceva cunoștințe, pentru că de cele mai multe ori nu știu să scrie corect în limba maternă, au deficiențe grave în a citi și interpreta un text la prima vedere. Și toate astea în numele nu știu cărei teorii aberante și de dragul binelui imediat.

Pentru cei care tot susțin că odraslele trebuie să ia musai 10 la toate materiile, pe care nu-i interesează cu adevărat ce învață copilul la școală, ce știe să facă, cei care vor ca progeniturile lor să fie genii în toate domeniile, am o întrebare: vreți să creați o generație de copii hipersensibili care este practic incapabilă să înfrunte și să-și rezolve problemele sau doriți ca ei să izbutească cu adevărat, să își asume riscuri și eșecuri, dar pană la urmă să iasă la liman indiferent de problemele avute?

Poate un sistem de învățământ mai dur, asumat și respectat este mult mai benefic, ca cel în care copiilor le este inoculată ideea că viața este vată de zahăr.

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT - ANALIZĂ SUCCINTĂ

De multă vreme se vorbește despre problemele sistemului național de învățământ. Deși sunt 27 de ani de la schimbarea sistemului, în România, învățământul că și multe alte domenii încă așteaptă să fie reformate și să se așeze pe o traiectorie ascendentă.

Până acum, de câte ori s-a vorbit în spațiul public despre problemele sistemului de învățământ s-au analizat doar anumite aspecte, foarte importante, dar nu s-a plecat cu analiza din capătul corect. Este normal să mediatizezi școli care nu au fost reabilitate de zeci de ani, profesori care abuzează elevii, elevi care își batjocoresc colegii, e la fel de normal să se vorbească despre subfinanțarea acestui sistem.

De fapt, această subfinanțare trădează interesul pe care-l acordă politicul și cetățenii, acestei problematici. Atâta timp cât societatea civilă, oamenii de rând și instituțiile abilitate nu pun presiune pe factorul politic să schimbe radical sistemul și modul în care este tratat, nimic nu se va schimba.

Este normal ca presa să difuzeze și să vorbească despre bătăile din școli, atâta timp cât aceste subiecte fac rating și vând mai ceva ca pâinea caldă. Dar din aceste dezbateri și analize lipsește de cele mai multe ori esențialul sau el este tratat ca factor secundar – paradigmele sistemului, faptul ca nu există un proiect pe termen lung, nu sunt coroborate datele-interesele firmelor-politicile publice.

La ora actuală încă se mai învață după manuale sau după proiectele didactice de acum 40 de ani, fără să fi fost actualizată materia, fără să fie folosite instrumente moderne de învățare. În acest sens singurele luări de poziții au fost de apărare a elevului – că săracu are mult de învățat și nu face față, nu poate da randament că are teme, îi este frică de profesori, este terorizat de profesori. Tocmai aceste luări de poziții ne arată care este interesul real al nostru ca societate pentru învățământ. Vrem ca totul să fie ușor. Vrem să trecem prin școală ca gâsca prin apă, iar apoi ne plângem că nu găsim joburi, că avem salarii mici, că patronii cer prea multe. Nu o să discut aici problema patronilor, ci o să fac doar analiza sistemul de învățământ.

Adulții de azi, cei care își trimit copiii la școală sunt cei care au făcut tranziția de la comunism, copii fiind, la democrație, fără să fi înțeles ceva din cele două sisteme. Ei știu doar atât – democrație înseamnă că fac ce vreau, că am drepturi etc. Nimeni nu se întreabă – ce obligații am, dar de ce să nu trag tare să învăț mai mult decât au făcut-o părinții mei, de ce să nu încerc să le depășesc condiția? Pentru că a face asta este mult mai greu. A pune creierul la muncă este al naibii de greu, te seacă de energie, dar îți oferă șansa de a-ți depăși condiția, de a putea face o meserie și să poți trăi din ea.

Și eu îmi aduc aminte că atunci când eram în școala primară înjuram școala și abia așteptam să o termin să mă fac mare și să fac ce vreau. Numai că am avut părinți ceva mai responsabili și care au ținut de mine și m-au pus să învăț, s-au implicat în dezvoltarea mea, atât cât s-au priceput și ei. Tocmai asta lipsește acum – lipsa implicării părinților în procesul de educație-învățare-formare. Nu trebuie să facă părintele ce vrea copilul, ci copilul trebuie să fie ghidat de către tutorele său. Un copil va înjura școala, se va plânge că-l dor mâinile de la teme, dar nu are cum să conștientizeze cât de mult îl ajută asta.

Mulți vorbesc că matematica nu te ajută în viață, dar nu se gândesc că ea te ajută să gândești logic, să structurezi o analiză și să-i cauți soluțiile. Probabil pentru această categorie ar fi suficientă prezența pentru cinci minute la școală, bifarea prezenței în catalog și cam atât.

În urmă cu câțiva ani s-a dorit reformarea învățământului și ca de fiecare dată s-au luat măsuri pripite și chiar distructive. Este vorba despre măsurile propuse de către fostul ministru al învățământului Andrei Marga și implementată de către Ecaterina Andronescu – desființarea școlilor profesionale. Această decizie, catastrofală, nu doar pentru învățământ, ci și pentru economie, a fost luată în virtutea ideii că tinerii trebuie să se ducă la facultate. S-a încercat îngroșarea numărului de studenți, în mod artificial.

Desființarea acestor școli a dus la apariția unui fenomen dezastruos – mai mult de 50% dintre cei care terminau liceul erau incapabili să ia BAC-ul, nici chiar în situația în care subiectele erau mult simplificate și numărul de materii redus.

Nimeni nu și-a pus următoarele întrebări:

1.     Dacă acei elevi sunt incapabili să ia niște examene după patru ani de școală, ei sunt capabili să ia examenele din sesiunile de la facultate?

2.     Dacă toți se duc la facultate, cine mai zugrăvește, sudează, conduce camioanele sau cine mai repară țevile?

Și pentru ca dezastrul să fie complet au apărut peste noapte universități particulare unde prezența nu era obligatorie, examenele se luau și fără să te prezinți în sesiune și diplomele veneau în valuri. Ba mai mult, au înflorit și facultățile care te pregătesc pentru a deveni șomer și a toca banii părinților. Nimeni nu se întreabă ce face după ce termină Facultatea de Litere, Drept sau Marketing. Toată lumea se duce buluc acolo pentru a lua un carton cu numele lor și care nu o să le folosească la nimic.

În ultimii ani au apărut numeroase scandaluri de profesori care și-au plagiat tezele de doctorat, pentru a ocupa funcții importante. Acest lucru nu a făcut decât să consolideze ideea că degeaba înveți, că dacă stai acasă și te joci pe calculator o să primești la fel de mult ca cei care și-au tocit coatele prin școli pentru a învăța să facă ceva.

În concluzie: dacă vrem să reformăm cu adevărat învățământul românesc va trebui să învățăm cu adevărat să nu ne mai plângem și să acționăm. Trebuie să acumulăm cunoștințe la materiile de la școală, chiar dacă nu ne plac (nu trebuie să iei 10 peste tot, ci doar să treci, dar trebuie să te axezi pe ceva), trebuie să ne ducem la laboratoare și dacă școala nu are așa ceva să facem presiuni pentru a se dezvolta Sali de curs cu capacități specifice și în primul rând – părinți, implicați-vă în educarea copiilor, tine-ți-i din scurt, nu abuzați, dar pune-ți-i să învețe cu adevărat. După ce noi ca cetățeni vom face ceea ce ține de noi, apoi putem să vorbim de celelalte probleme – finanțarea sistemului etc.

ÎNVĂȚĂTURI NEPALEZE

1. Vorbește încet, dar gândește repede.
2. Nu judeca oamenii după rudele lor.
3. Când spui: «Te iubesc», – spune adevărul.
4. Când spui: «îmi pare rău», – privește omul in ochi.
5. Nu rade de visele altora.
6. Oferă-le oamenilor mai mult decât așteaptă, și fă asta cu plăcere.
7. Păstrează în cap poezia preferată.
8. Nu crede în tot ce auzi, cheltuie tot ce ai, dormi până te saturi de somn.
9. O dragoste mare și realizările mari cer un risc mare.
10. Când pierzi, încearcă să înveți o lecție din asta, sau să ai un folos.
11. Respecta-te pe tine, respecta-i pe alții, răspunde pentru faptele tale.
12. Nu permite unei cerți mici să ruineze o prietenie mare.
13. Când iți dai seama că ai făcut o greșeala, nu încerca s-o ascunzi, ci s-o rezolvi.
14. În fiecare zi petrece puțin timp în singurătate.
15. Fii deschis spre schimb, dar nu pierde din mâini valorile.
16. Uneori tăcerea este cel mai bun răspuns.
17. Citește mai multe cârti.
18. Crede în Dumnezeu, dar mereu încuie ușa.
19. Când te cerți cu omul iubit, discută doar despre situația de azi. Nu pune în discuție trecutul.
20. Citește printre rânduri.
21. Împarte-ți cunoștințele cu copiii. Astăzi asta este singura cale spre nemurire.
22. Fii gingaș cu pământul. Nu fă mizerie.
23. Nu întrerupe persoana care se lingușește.
24. Nu te implica în treburi străine, nu oferi sfaturi goale.
25. Nu crede în cei care în timp ce te săruta nu închid ochii.
26. Odată pe an mergi acolo unde nu ai mai fost.
27. Dacă câștigi mulți bani, o parte din ei cheltuie-i pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor.
28. Tine minte, să nu primești ceea ce-ți dorești, uneori este un noroc.
29. Ascultă doctorii, dar învață să încalci unele sfaturi de ale lor.
30. Evaluează-ți succesul în conformitate cu jertfele pe care le-ai făcut pentru el.
31. Eul tău este stația terminus în călătoria ta.
32. În dragoste și prepararea bucatelor fii atent, nu iubiți și nu gătiți după rețete străine

(sursa)

DIN ÎNVĂȚĂTURILE CELOR ÎNȚELEPȚI

"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmpla asta; cu toate acestea , încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști." (citat)

SECRETE CARE NE POT ADUCE SUCCESUL

Cu toții ne-am uitat cu admirație la reușitele altor popoare și ne-am pus întrebarea: de ce la ei se poate și la noi nu? Cel mai probabil majoritatea respectă un set de reguli și încearcă să îl urmeze cât mai fidel. Am putea lua câteva dintre acestea și să le urmăm la rândul nostru, nu cred că ne face rău să învățăm de la alții, că frumoși și deștepți am tot fost secole și milenii, dar de obținut rezultate nu prea am reușit. Poate că este timpul să avem în vedere exemplul unora dintre cele mai de succes popoare și culturi din istorie.

La o privire mai atentă, putem să ne dăm seama că unele dintre aceste învățăminte sunt asemănătoare, chiar dacă aparent cele două culturi-exemplu nu au foarte multe în comun și se află la multe mii de km distanță una de cealaltă. Și dacă am avea capacitatea de a analiza și de a corobora cele două seturi de sfaturi înțelepte și să le punem cap la cap cu învățăturile noastre populare (pe care o să le regăsiți într-un articol ulterior), cred că rețeta succesului este peste 50% rezolvată, mai rămâne doar să fim capabili de a le pune în practică.

ÎNVĂȚĂTURILE EVREILOR

1.În toate trebuie să ai echilibru.
2. Învață să delegi și să împarți munca ta.
3. Uită de mândrie și cere ajutor.
4. Fii cu toți politicos și nu uita să îi saluți.
5. Nu irosi timpul.
6. Vorbește doar atunci când ai ce spune.
7. Planifică-ți viața.
8. Nu întârzia cu salariul. Asigura-te să-ți plătești angajații la timp.
9. Ai făcut o promisiune? Ține-te de cuvânt!
10. Proprietatea aproapelui tău trebuie să fie la fel de prețioasă pentru tine ca a ta proprie.
11. Înconjoară-te de oameni pozitivi și buni și scapă de cei negativi.
12. Muncește fiecare clipă. Mergi înainte orice s-ar întâmpla.
13. Niciodată nu ofensa pe nimeni.
14. Dacă cineva vrea să te distrugă, distruge-l primul.
15. Orice persoană merită un simplu ”mulțumesc”.
16 Hoțul care-ți fură timpul, nu este mai bun decât cel care-ți fură bijuteriile. Gestionezi timpul – gestionezi banii.
17. Nu e neapărat necesar să spui tot ce gândești.
18. Recompensează-te pentru o treabă bine făcută.
19. Patronul trebuie să știe ce viață duce angajatul sau.
20. Uneori, trebuie sa dai mai mult decât suficient, dacă dorești cu adevărat să dai suficientul.
21. Pe timpuri grele, investește banii în viitorul civilizației – vei fi recompensat înzecit.
22. Devii bogat atunci când te mulțumești cu ceea ce ai.

(sursa)

ÎNVĂȚĂTURILE JAPONEZILOR

1. Cedează proștilor și nebunilor.
2. Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci.
3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.
4. Repede este același lent, dar fără întreruperi.
5. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.
6. Fără oameni simpli nu există oameni mari.
7. Cine cu adevărat dorește să se ridice sus, va inventa scara.
8. Soțul și soția trebuie ă fie asemenea mâinii și ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.
9. Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.
10. Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.
11. Și drumul lung începe cu cel scurt.
12. Cine bea, nu știe despre daunele vinului; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.
13. Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porți toată viața.
14. Florile frumoase nu aduc roadă gustoasă.
15. Necazul, ca și rochia ruptă, trebuie lăsat acasă.
16. Când există dragostea, și veziculele variolei sunt fel de frumoase ca gropițele din obrăjori.
17. Nimeni nu se împiedică stând întins în pat.
18. Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.
19. Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea.
20. Când desenezi o ramură, trebuie să simți adierea vântului.
21. De șapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om.
22. Încearcă să faci tot ce poți, în rest lasă-te în voia sorții.
23. Onestitate excesivă se învecinează cu prostia.
24. Fericirea vine în casa în care se râde.
25. Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.
26. Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.
27. Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.
28. Ceaiul rece și orezul rece sunt acceptabili, dar privirea rece și cuvântul rece sunt insuportabile.
29. La zece ani — minune, la douăzeci — geniu, iar după treizeci — un om obișnuit.
30. După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi.
31. Să întrebi e o rușine pentru un minut, să nu știi e o rușine pentru o viață.
32. O vază perfectă niciodată nu va ieși din mâinile unui meșter nepriceput.
33. Să nu-ți fie frică să te îndoi un pic, te vei îndrepta mai drept.
34. Râurile adânci curg liniștit.
35. Dacă te-ai pornit în drum din propria dorință, și o mie de ori ți se vor părea ca unul.

(sursa)

WORLD VISION - proiect pilot PÂINE ȘI MÂINE - O NOUĂ ȘANSĂ LA EDUCAȚIE

Vorbeam într-un articol precedent despre inițiativa fundației World Vision de a derula un proiect pilot în 6 localități din Oltenia: Dolj - Palilula, Sărbătoarea, Leordoasa, Salcia și din Vâlcea - Urși și Geamăna.

Inițiativa celor de la World Vision vine ca urmare a apariției unor date statistice extrem de îngrijorătoare cu privire la situația învățământului din România. Unul din opt copii cu vârste școlare din țara noastră se culcă flămând ceea ce afectează grav procesul de educare și instruire a acestora. Abandonul școlar a ajuns la cota 18%, fiind în creștere de la un an la altul și depășește cu mult rata europeană de 11%. Lucrurile sunt și mia grave dacă facem analiza defalcat pe cele două medii, rural și urban, unde copiii de la țară sunt mult mai predispuși la abandon (75% din cazurile de abandon), din cauze multiple – cele mai des întâlnite fiind sărăcia (45% din cazuri), rezultatele slabe la învățătură (37% din cazuri) și faptul că mulți părinți sunt plecați din țară și/sau nu-și permit să le ofere un cadru propice învățării.

În acest cadru și având aceste date fundația World Vision a luat inițiativa de a derula un program pilot – proiectul Pâine și Mâine, în cele 6 localități izolate din județele Vâlcea și Dolj.

Un sprijin important în derularea acestei inițiative a venit și din partea autorităților locale, a Inspectoratelor Școlare din cele două județe, la care s-a adăugat și un sprijin financiar consistent venit din partea Lidl România în valoare de 100.000 euro.

Proiectul presupune acordarea unei mese calde copiilor din ciclu primar, din școlile din aceste localități, plus un sprijin considerabil din partea dascălilor care îi ajută pe copii să-și facă temele, după care derulează activități de stimulare a creativității și a spiritului inovator prin organizarea de mici ateliere de teatru, desen sau pictură.

Organizarea de astfel de activități nu sunt o noutate pentru țările europene, ele intrând în rutina sistemului de învățământ. În România începutului de secol XXI astfel de programe sunt o raritate, o excepție, iar atunci când cineva încearcă să implementeze astfel de proiecte are de întâmpinat un cadru legislativ și birocratic infernale, ca să nu mai punem la socoteală faptul că în multe situații autoritățile nu vor să sprijine din N motive astfel de demersuri. Având în vedere că statul nu alocă sume de bani și nici nu creează astfel de proiecte, putem spune că astfel de inițiative, ca a World Vision în parteneriat cu Lidl România sunt cu atât mai lăudabile.

La evenimentul din 11 mai – Ziua Porților Deschise, am participat și câțiva susținători ai unor astfel de proiecte – din zona ONG-urilor, a bloggosferei sau chiar vedete de televiziune – cum este și Oana Cuzino (ambasadorul World Vision).

PROTESTE ALE SINDICALIȘTILOR LA CRAIOVA - CU IZ ELECTORAL?

Câteva sute de membrii ai sindicatelor din învățământ, sănătate și angajați ai Poștei Române au protestat joi 12 mai pe străzile Craiovei cerând demisia Guvernului Cioloș.

Am apreciat întotdeauna faptul că oamenii nemulțumiți își cer drepturile și își plâng situația disperată în stradă atunci când decidenții politici par să fie surzi.

Totul pare să fie ok la prima vedere – oameni nemulțumiți care protestează pentru mai bine. În realitate lucrurile nu stau deloc așa. În ultimele zile, odată cu începerea campaniei electorale s-au întețit atacurile asupra așa-zisului Guvern Tehnocrat. Atacurile vin din toate direcțiile – de la politicieni, de la presa aservită politic care a început să fie purecată de datorii către bugetul de stat și mai nou de așa-numiții reprezentanți ai societății civile (dar care trăiesc din bani publici) și acum sindicatele.

Privind superficial lucrurile, putem concluziona că Guvernul este unul de incompetenți și de oameni cu interese obscure. Dacă nu dorim să fim echidistanți și ne dăm voalul orbului de pe față, observăm ușor cum suntem direcționați să luptăm împotriva unor oameni care, nu or fi ei cei mai deștepți și mai profesioniști, dar este cam singurul Guvern care are în componența sa oameni care reprezintă ceva în meseriile lor și nu sunt cunoscuți că s-au îmbogățit din politică.

Considerăm că singura mare problemă a Guvernului Cioloș este cea de comunicare. Nu reușește să transmită concret cetățenilor ce acțiuni sunt ale lui și care sunt venite în urma unor legi adoptate de Parlament în perioada în care frâiele erau în mâna lui Ponta. Nimeni nu s-a sesizat atunci când a ajuns în parlament aberația legislativă cu taxarea românilor din străinătate, nimeni nu s-a sesizat că autorizațiile de funcționare a cluburilor și barurilor erau date în funcție de culoarea politică a patronilor și nimeni nu s-a sesizat că dezinfectanții sunt diluați cu peste 2500% față de concentrația normală. De ce toate aceste ascunderi sub preș? Simplu, mecanismele grupurilor de interese funcționa corect – statul dădea contracte cu licitații mascate, fără controale asupra respectării calității, banii ajungeau la băieții din sistem care mai plăteau din când în când publicitate presei ca să aibă și ea ce să mănânce și să nu mai mârâie și să lase lucrurile să meargă în continuare pe cursul firesc.

Cunoaștem faptul că majoritatea liderilor de sindicat din România sunt în funcții de peste 25 ani, cu rădăcini în vechiul regim, de acolo de unde își trage seva și PSD-ul. Câte proteste sindicale au fost în vremea când Guvernul era condus de Ponta și oficial de PSD (tot de ei este condus și acum, dar într-o formă mascată)? Răspunsul – niciunul. De ce? Vă puteți da singuri seama. Acum se apropie alegerile și toți politrucii ies la rampă pentru noi mandate și pentru poziții din ce în ce mai favorabile pentru alegerile parlamentare din toamnă și au nevoie de curente de opinie pe care să le manipuleze în interes propriu, pentru a arăta publicului spectator că cei de acum (Cioloș și compania) sunt vinovați de dezastrul din sistemele de sănătate, învățământ și cel poștal.

Faptul că aceste sisteme sunt în colaps și practic muribunde, dar fără de care România nu se poate descotorosi în acest moment, cunoaștem, dar ne punem întrebarea – de ce nu au protestat și acum 1 an și acum 5 ani și acum 10 ani? Situația de față nu este nouă, ea pare să fie de o veșnicie și pare fără ieșire. Nu poți învinui un Guvern de tehnocrați (sau de marțieni sau de burchinavezi)  care este instalat de 6 luni și ai cărui membrii emblematici nu au făcut parte din alte Guverne, că sunt principalii vinovați de o situație de 25 ani. Singurul element comun din toți acești ani este PSD-ul – principalul partid din România din perioada post decembristă și cel care a condus de fapt și de drept țara indiferent de numele Guvernului sau al președintelui.

Pentru a-i crede pe sindicaliștii care au protestat joi în Craiova, ar fi trebuit să-i aud vociferând și în urmă cu cel puțin  an și nu în prag de campanie electorală. Am fi vrut să-i vedem că demaschează din interior practicile frauduloase, cele care au băgat companiile de stat și sistemul de sănătate și pe cel de învățământ în faliment, nu că se agită acum când acest Guvern a început să continue anchete ale unor oameni din presă (și așa flori rare), ce semnalau fraude masive în sistem și să facă publice date care incriminează finanțatori ai anumitor partide politice.

Cum poți să ceri demisia unui Guvern, pus pe post de carne de tun, instalat de 6 luni, după ce a început să funcționeze și să scoată la iveală matrapazlâcuri ale sistemului? Probabil cineva a început să fie deranjat de aceste controale și descoperiri și îi folosește pe cei care lucrează în sistemele corupte pentru a-și apăra interesele. Mulți dintre cei care au fost prezenți la mitingul sindicaliștilor erau plictisiți, nu credeau în aceste demersuri și arătau ca și cum ar fi fost aduși cu forța la protest. Au fost scoși în față pentru a masca interesele electorale și financiare ale celor care îi susțin pe șefii lor din sindicat.

Pentru a nu o mai lungi prea mult, o să concluzionăm logic – protestele de joi ale sindicaliștilor au fost organizate în scop electoral și au folosit oameni ai sistemelor de stat, falimentare.

Pentru a da o greutate demersului sindicalist aș dori ca astfel de mitinguri să fie organizate și în restul anului, când nu urmează alegeri electorale și să propună soluții viabile pentru sistem și să-i demascheze din interior pe cei care fraudează buna desfășurare a instituțiilor statului.

Până atunci nu uitați:

 (sursa Facebook)

EMOȚII DE ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR - cu bune și cu rele

După cum știți – astăzi a fost prima zi de școală a noul an școlar. Și pentru că au trecut ceva ani de la prima mea zi de școală – undeva peste 20, am zis să mai încerc și eu puțin emoțiile aferente zilei. Nu direct, ci alături de Kinder, care astăzi a avut primul contact cu sistemul de învățământ (exceptând grădinița). Evident că emoțiile au fost foarte mari, nu ale mele, ci ale mamei lui Kinder, care, ca o femeie ce se respectă și-a dus mica progenitură la o școală cu prestigiu – Colegiul Tehnic Ștefan Velovan, ex Pedagogic

Prestigiu doar cu numele, că realitatea nu a susținut numele. Din păcate o spun, a fost cel mai prost eveniment de deschidere de an școlar la care am participat. Cuvântul de ordine a fost HAOS, ca să facem un exercițiu de cuvinte. Pe lângă faptul că în același loc au trebuit să stea cei din clasa 0, alături de cei de clasa a 12-a, nimeni nu știa unde trebuie să se ducă, unde trebuie să stea.

Nu s-au respectat nici măcar elementele de bun simț legate de protocol – ca de exemplu – să se anunțe că urmează imnul național, care oricum abia se auzea din cauza hărmălaiei și a sistemului de sonorizare de pe vremea lui Decebal. Locul de desfășurare al evenimentului ziceai că se pregătește de război, nu de prima zi de școală, că așteaptă dușmanii poporului, nu viitorul ei. Dacă nu erai atent te trezeai pe burtă sau îți rupeai picioarele în tranșeele pregătite împotriva invaziei  trupelor otomane.

În fine, am trecut și peste acest aspect, nesemnificativ pentru o astfel de zi și am așteptat cuminți să se deruleze polologhia sforăitoare de la debut. Ce-i drept, invitații păreau să fie oameni de seamă, reprezentanți ai mai multor universități de pe planetă – Canada, Olanda, Austria și Universitatea din Craiova J . Am spus mai devreme că păreau, așa a și fost. Deși mai toți s-au prezentat drept domn profesor, discursurile lor au fost pline de clișee și abia se auzeau, asta pentru că țineau microfonul la ani lumină de gură, iar unii dintre ei cred că veneau de pe vremea lui Burebista. Nu am nimic cu persoanele în vârstă, dar ce să cauți la un astfel de eveniment dacă abia stai pe propriile picioare și abia poți scoate trei cuvinte din gură și alea pline de cuvinte goale de sens, pe care oricum nu le asculta nimeni. Oricum acești oameni se aflau la antipozi față de elevi, care păreau că vin direct din discotecă sau…

În fine (pentru a doua oară), am zis să trec și peste acest amănunt nesemnificativ pentru o astfel de zi, plină de emoții, asta dacă nu venea și miezul din dodoașcă – înaintea discursurile, cât și după – au urmat melodii ale lui Tudor Gheorghe, care spre surprinderea mea, se auzeau mult mai bine ca imnul național (pe care nu-l știa nimeni) și ca discursurile pline de gol ale invitaților. Ce treabă are Tudor Gheorghe cu școala? Și mai ales, de ce mama dracului trebuie să ascultăm așa ceva în prima zi de școală? Și să-i vezi pe toți ăștia care stăteau la masa de speekeri, ce fețe grave luau la auzirea melodiilor, cât de pătrunși de spiritul muzicii erau, deși la ascultarea imnului unii dintre ei erau cu smartphon-urile în mână – probabil uitaseră să-și dea check in.

În fine (pentru a treia oară), am trecut – cu greu și peste acest amănunt nesemnificativ, și ne-am îndreptat către clase, măcar astea erau cât de cât și semănau cu ceea ce știam și eu.

Și ca să închei într-o notă optimistă – sper să fie doar excepția de la regulă, ceea ce am văzut astăzi și că în alte părți lucrurile să stea mult mai bine, iar aici ele să se îmbunătățească considerabil.

EXAMENUL DE ADMITERE LA FACULTATE

La Academia de Poliţie lucrările au fost corectate de cimpanzei din alt judeţ.

La Medicină dosarele au fost verificate de directori de spitale din Occident, pentru că nu vor să angajeze pe oricine peste 6 ani;

La Ştiinţe Politice în comisie a fost şi un procuror DNA, care le-a spus studenţilor că a venit “ca să ne cunoaştem mai bine”;

La Conservator au fost, conform legii, 6 locuri speciale pentru etnici români, ca să nu intre doar ţiganii;

La Teologie a fost subiect unic: Obţine 1000 lei de la colegii din sală, folosind orice tertipuri;

(sursa)

Pro sau Contra orei de religie în şcoli

De câteva zile, pe toate posturile de ştiri şi pe toate site-urile de socializare s-a dezbătut intens subiectul: pro sau contra orei de religie.  Un subiect inutil, din punctul meu de vedere.

Adică ne punem problema religiei şi a faptul că în câţiva ani nu o să aibă România pupători de moaşte şi deştia care sunt mândri că sunt români, fără să respecte vreun pic legile şi bunul simţ, în general.

La noi chestia cu religia şi cu crezutul sau nu în Dumnezeu a ajuns să se rezume la făcutul de cruci infinite la fiecare trecere pe lângă un lăcaş de cult, la pupat icoane, moaşte şi la aruncat bani cu nemiluita în cutia milei, devenită un fel de spagă către popă – ca să se roage el pentru noi, oamenii de rând. Deşi încrederea în Biserică, în ceea ce-i priveşte pe români, depăşeşte 70-80%, conform majorităţii studiilor făcute, iar românii se consideră credincioşi şi bisericoşi, habar-n-au ce se sărbătoreşte de Crăciun sau de Paşte (căutaţi filmuleţe pe youtube – nu vreau să le fac publicitate, dar dacă sunteţi curioşi le puteţi căuta). Cu toate că în majoritatea statelor laice, occidentale, Biserica este la grade de incredere mult sub cea din România, această instiţie socială este mult mai implicată în societate, construieşte şcoli, spitale, azile şi se ocupă de oamenii străzii. La noi în schimb, Înalpreasfinţitul nu ştie altceva decât să  mai ceară  bani pentru instuţia pe care o  păstoreşte, de la Bugetul de Stat, pentru a mai construi biserici. Conform unor estimari, destul de realiste, numărul de clădiri aparţinând Bisericii va depăşi 21000 până în anul 2020, în prezent numărul  situându-se în jurul valorii de 18-19000, comparativ cu numărul de şcoli şi grădiniţe de numai 3000.

După ce vedem la televizor abundenţa şi bunăstarea în care se scaldă mai marii Bisericii şi chiar unii dintre popii de rând (intenţionat am folosit termenul de popă), iar sistemul de învăţământ şi cel sanitar se zbat în mizerie, sunt unii dintre noi care au sărit, destul de vehement, să ia apărarea profului de religie, care va rămâne fără slujbă. În primul rând, majoritatea celor care susţin ora de religie au o cultură îndoielnică sau se lăfăie din banii publici şi-şi câştigă mandatele cu ajutorul pochilor, cum spuneau unii pe la Tv. Cu alte cuvinte, au tot interesul să existe în continuare oameni spălaţi pe creier, pupători de moaşte.

Cred cu tărie că există multe alte subiecte sociale care merită mult mai multă atenţie şi ore de dezbatere publică. Unele dintre acestea, ca să ne legăm şi de sitemul de învăţământ, sunt de genul: educaţia sexuală, bunele maniere, etica şi morala – care nu sunt învăţate la ora de religie sau abandonul şcolar extrem de ridicat. Ei bine, niciunul dintre aceste subiecte nu este dezbătut măcar în spaţiul public, darămite să se caute şi soluţii. Noi de ne ocupăm de săracii profi de religie şi de Biserică. Niuna dintre acestea (religia şi Biserica),  nu îi ajută pe copii să reuşească în viaţă, pe când un sistem de învăţământ performant – DA.

 (sursa)

De ce nu se face asta – să se investească în învăţământ, probabil pentru faptul că oamenii mai educaţi, mai instruiţi sunt mai greu de fraierit să dea votul către corupţi şi banii către biserică şi taxe aberante, ei sunt mai exigenţi, caută performanţa – ştiu ce-i aia o VALOARE şi nu pot fi prostiţi chiar atât de uşor. Uneori e mai bine să ai de aface cu zombii intelectuali, oameni de manevră, care acceptă pe nemestecate orice li se aruncă în materie de informaţie.

Ca să nu o mai tot lungesc atâta inutil, o să-mi expun în punctul de vedere foarte clar: NU SUSŢIN ORA DE RELIGIE ÎN ŞCOLI, aş scoate-o definitiv chiar, dar probabil sunt unii care ar dori ca progeniturile să înveţe câteva rugăciuni, iar ei nu au suficient timp pentru asta, ŞI NU VREAU SĂ FIU OBLIGAT SĂ-MI LAS COPILUL SĂ FIE TRANSFORMAT ÎN ZOMBI CARE NU GÂNDEŞTE, NU ACŢIONEAZĂ, DAR SE DUCE SĂ PUPE ICOANE.

O vorbă din bătrâni spunea aşa: ne naştem inteligenţi, dar educaţia ne ruinează (îndeosebi cea religioasa). Să ne gândim puţin câte state dezvoltate cunoaştem, cu un standard ridicat al vieţii, în care Biserica şi religia sunt în prim-planul a orice mişcă în ţara respectivă – rezultatul=ZERO. Cu alte cuvinte – când religia primează învăţăturii, populaţia se imbecilizează, iar ţara se năruie.

Vă recomand să citiţi şi: PRO sau CONTRA Bisericii?! Pro sau Contra Bisericii 2, Învăţămânutul celor frumoşi şi deştepţi

De ce susţin reintroducerea şcolilor de corecţie

Citeam de dimineaţă următorul titlu Introducerea şcolilor de corecţie în acest secol ar însemna un pas uriaş înapoi şi mi-am adus aminte că de ceva vreme doream să scriu un articol pe această temă, mai ales că, pot spune sincer, că nu sunt de acord cu majoritatea aşa-ziselor măsuri de reformare a sistemului de învăţământ.

Cred cu tărie că modelul pe care se doreşte să-l urmeze sistemul de învătământ românesc este unul prost, ce poate fi dat ca exemplu de aşa nu. Se caută să se copieze măsuri ale modelului anglo-saxon, care este celebru pentru faptul că nu oferă chiar cele mai bune rezultate, cel puţin la nivel de şcoală primară, gimnaziu şi liceu (în schimb pare să fie cel mai performat în segmentul universitar). În plus, se pare că cei care au luat astfel de decizii au uitat un aspect – nu suntem anglo-saxoni, avem caracteristici diferite, nu chiar tot ce se poate aplica în Anglia sau USA, se poate aplica şi în România.

Dacă tot se dorea să se adopte măsuri ale altor sisteme, unele diferite de al nostru, puteau să copieze modelul finlandez – considerat unul dintre cele mai performante din lume la nivelul şcolii generale şi al liceului.

Cu alte cuvinte- după ce că s-a copiat un sistem care nu are nicio legătură cu cel autohton, nici nu s-a luat exemplul cel mai eficient. În fine, faptul că sistemul românesc este în criză nu mai miră pe nimeni, nici măcar nu ne mai miră faptul că se adoptă decizii pripite, cu efecte catastrofale, care sunt înlocuite la scurt timp cu unele şi mai proaste.

Nici măcar atunci când se doreşte să se adopte măsuri inovative, nu se reuşeşte să se facă aşa cum trebuie, ci i se pune o puternică amprentă de lasă bă că merge şi aşa. Un astfel de exemplu, de dată recentă, este cel al manualelor digitale – o măsură care pare de domeniul SF pentru România, dacă analizăm nivelul de pregătire al cadrelor didactice, al mentalităţii oamenilor şi al dotărilor şcolilor, dar care nu s-au materializat nici măcar după o lună şi jumătate de la începerea anului şcolar.

Ca să revenim totuşi la articolul despre care vă vorbeam la început, o să contest afirmaţia din titlu: trebuie reintroduse şcolile de corecţie. O spun în primul rând, pentru că ştiu care este realitatea mediului şcolar din România, care îi sunt problemele reale şi care sunt cauzele acestor probleme. Nu o să le detaliez pe toate, pentru că aş transforma acest articol într-o lucrare ştiiţifică, ceea ce nu cred că ar fi de dorit. Aşadar o să mă axez doar pe câteva aspecte, esenţiale, care reuşesc să-şi pună amprenta într-un mod negativ asupra învăţământului şi care sunt greşit abordate.

În primul rând toată vina pentru situaţia proastă este pusă în cârca profesorilor, ceea ce este total eronat. Nu este vina lor că ajung la catedră şi sunt slab pregătiţi, ei sunt rezultatul unui sistem care a stat în agonie mulţi ani după 1989, care s-a dorit să fie reformat şi care a fost azvârlit şi mai mult în mocirlă.

Faptul că în sistem nu intră cei mai bine pregătiţi absolvenţi de facultate, ci doar cei care apucă. Este un efect pervers al unei perioade de tranziţie în care se ascundeau posturile din oraş, pentru oamenii sistemului, care nu erau chiar cei mai bine pregătiţi – pentru că – de ce ar face-o; iar pentru ceilalţi erau doar posturi la dracu-n-praznic, unde nu se putea ajunge decât după multe ore şi cu chiu cu vai. Această situaţie, încă se mai practică în judeţele care beneficiază de sistemue universitare, şi face ca cei care sunt bine pregătiţi să caute de muncă în alte domenii sau să emigreze.

O altă cauză cu efecte perverse, este şi că părinţii sunt absolviţii complet de vină şi nu sunt implicaţi în procesul de educare. Numele ministerului care coordonează această situaţie se numeşte – al Educaţiei, ceea ce este total greşit. Educaţia trebuie făcută în familie, nu la şcoală. La şcoală trebuie instruit copilul şi trebuie să i se ofere nişte informaţii utile şi să i se ofere un cadru propice în care să înveţe să le pună în practică.

La noi educaţia nu se face, absolut deloc (sunt puţine familii care îşi educă progeniturile sau care îi înscriu la grădiniţă – acolo unde i se pun bazele educaţiei), din cauza părinţilor care nu se implică voit sau care nu o pot face, pentru că sunt plecaţi în străinătate.

Pentru aceste situaţii ar trebui ca fiecare şcoală să aibă cel puţin un psiho-pedagog care să se ocupe de aceste cazuri şi să îndrepte, atât cât se mai poate, acele carenţe pe care un copil ajuns la vârstă şcolară, le are, după ce a fost lăsat de izbelişte.

Ei bine, acele mega-reforme anunţate nu au prevăzut decât pe hârtie astfel de măsuri, în practică foarte puţine unităţi şcolare îşi permit să angajeze personal calificat, care să poată să corecteze într-o oarecare măsură, deficienţele din educaţia copiilor. Se ştie faptul că orice copil are perioade, în care începe să-şi dezvolte personalitatea, care sunt caraterizate de diferite crize de comportament, care dacă nu sunt controlate eficient, pot degenera şi îl pot transforma în timp pe acel copil într-un delicvent.  În cazul acestor copii, ajunşi la stadiul de delicvenţi sunt necesare măsuri ce pot fi luate în centrele de reeducare. Nu pot fi lăsaţi în acelaşi colectiv de copii, pentru că riscă să îi influenţeze şi pe aceştia şi astfel de la un caz de acest gen, am ajunge la zeci de cazuri. Şi exact asta se şi întâmplă, delicvenţii reuşesc să îşi creeze găşti, nu neapărat din copii cu deficienţe de educaţie, pe care să-i influenţeze şi să-i transforme în următorii delicvenţi.

Nu orice dascăl şi nu orice părinte poate sau nu are capacitatea şi pregătirea necesară pentru a putea contracara eficient cauzele şi efectele lipsei de educaţie. Acestea sunt cazuri speciale, de care să se ocupe oameni foarte bine calificaţi şi în condiţii speciale – nu susţin ca aceste măsuri să fie luate ca acum 30 de ani, ci şi ele la rândul lor trebuiesc reformate, eficient, modernizate şi care să fie capabile să implementeze noile descoperiri şi inovaţii din domeniu.

În cadrul dialogului pe care o doamnă psiho-pedagog a purtat-o cu diferiţi cetăţeni, prin intermediul mediului online, s-a susţinut faptul că educaţia nu trebuie făcută cu bataia şi trebuie avută în vedere că trebuie înlăturată orice situaţie care îi va putea afecta dezvoltarea emoţională.

În primul rând nu sunt de acord cu o astfel de abordare. Nu se poate face o educaţie eficientă fără măsuri de persuasiune, iar când acestea se dovedesc a fi ineficiente se apelează şi la mecanisme de constrângere mai dure – a nu se înţelege greşit ideea că trebuie snopit în bătaie, copilul care greşeşte. Dar trebuie construite şi astfel de mecanisme prin care să i se dea dascălului posibilitatea de a putea a-l putea constrânge pe elev, pentru a-l putea controla. Pentru că nu poţi să-ţi susţii ora şi să faci şi educaţie cu fiecare în parte.

Se susţine şi ideea că un dascăl care are probleme cu elevii nu este unul bine pregătit – poate fi şi asta o cauză, dar nu singura. Am cunoscut profesori foarte bine pregătiţi profesional, dar care aveau probleme cu aceiaşi elevi, cu care aveau şi alţi profesori probleme. Cum ar putea să mai controleze un profesor un astfel de elev, dacă nu i se mai dau niciun fel de instrumente pentru a face acest lucru.

Cred ca fiecare care a trecut prin şcoală a avut colegi pe care nu-i putea controla niciun profesor, chiar dacă la momentul respectiv se mai tolerau: beţele la palmă, castanele şi notle scăzute la purtare şi chiar exmatriculările. Ei bine, noul cod deontologic al cadrelor didactice interzice astfel de practici, fără să ofere în schimb alternative. Rezultatul – dascăli umiliţi de elevi, elevi care se filmează făcând sex în şcoli, care se înjunghie etc. astfel de situaţii s-au petrecut din totdeauna, diferenţa făcând-o faptul că în prezent aceste cazuri au luat o amploare fără precedent, iar cei care trebuie să ia măsuri se văd legaţi de mâini şi de picioare.

Consider că reintroducerea un măsuri speciale, pentru cazurile speciale – care să funcţioneze eficient, până când elevul respectiv nu ajunge să devină un delicvent – sunt imperios necesare. Nu trebuie să acţionăm cu atât exces de zel când un dascăl greşeşte, dar când situaţia scapă de sub control stăm cu mâinile în sân, pentru că nu putem să acţionăm – pentru că este copilul afectat emoţional. Dacă ajungem să gândim astfel, nu se va îndrepta nimic şi ne vom afunda continuu în mizerie.

Majoritatea acestor cazuri ar putea fi prevenite şi combătute încă de la nivele incipiente, dacă statul ar respecta legile, pe care tot el le-a impus, care prevăd ca fiecare şcoală să aibă un specialist psiho-pedagog, care să se ocupe de aceste cazuri, iar pentru cazurile extreme, care scapă de sub control să fie prevăzută introducerea lor în şcoli speciale de reeducare.

Nu trebuie scăpată din vedere nici implicarea activă a familiei în procesul educaţional şi de învăţământ.

Biserica Ortodoxă Română îşi bate joc de România

De când am deschis acest blog am avut câteva articole, nu foarte laudative, la adresa Bisericii – în special al celei Ortodoxe.

Ei bine, şi de data aceasta am să fac la fel ca şi până acum. Nu de alta, dar încep să mă satur de aberaţiile celor care conduc această instituţie şi care nu fac altceva decât să acapareze averi, prin orice mijloace, dar îi critică pe credincioşii care fac acelaşi lucru. Înclin să cred că în această situaţie, Biserica nu suportă concurenţa, nu acceptă să existe alţii care să fure mai mult decât ei.

Încă nu am priceput DE CE  Biserica Ortodoxă promovează smerenia, umilinţa, etc. dar pe de altă parte opulenţa cu care îşi etalează avuţiile, este de-a dreptul provocatoare de greaţă. Cum vi tu Biserică să-mi spui mie că nu am nevoie de bogaţii în viaţa asta, că trebuie să mă rog, să ajut săracii, dar tu eşti plină de aur, averi, ceri bani de la Statul Român, ceri bani de la credincioşi, dar nu ajuţi pe nimeni înafară de conducătorii acestei instituţii, nu să trăiască decent, ci obscen de bine.

Pe de altă parte – consider sincer, că Biserica nu mai are nimic de aface cu credinţa în Dumnezeu (şi cred că ar fi avut vreodată). Cred cu tărie că această instituţie a fost şi este un instrument în mâinile unora pentru a putea conduce mai uşor plebea, pentru ca nişte şmecheri să o ducă mai bine.

 În Occident instituţiile de cult primesc sume uriaşe de la cetăţeni, dar se implică cu adevărat în bunăstarea societăţii – crează/susţin şcoli, centre pentru bătrâni etc

Dacă poate cineva să-mi dea un exemplu de implicare clară a Bisericii Ortodoxe în acţiuni de caritate sau dacă a construit azile de bătrâni, orfelinate, a creat locuri de muncă pentru cei cu oportunităţi reduse/unităţi de economie socială, dacă s-a implicat în integrarea socială a tinerilor de peste 18 ani care sunt daţi afară din centrele de plasament. Până să fiu şi eu informat de aceste lucruri, o să consider Biserica Ortodoxă un SRL PARAZIT.

Şi pentru că mă consider un om raţional, am nevoie de argumente şi dovezi pentru a-mi susţine punctul de vedere şi asta voi face în continuare:

¤ în anul 2007 Mitropolia Olteniei a cerut să-i fie retrocedată o cladire din Municipiul Craiova, în care funcţiona un liceu şi nu unul oarecare, ci unul dintre cele mai bune licee din România – Colegiul Naţional ¨Elena Cuza¨. Evident că instituţiile statului şi-au făcut datoria şi au subcombat, în ceea ce priveşte acţiunea în instanţă a Mitropoliei, aceasta din urmă având căştig de cauză. Recentaceastă instituţie bisericească a somatconducerea liceului să achite plăţile restante, aferente chiriei pe ultimii 7 ani şi să evacueze clădirea. Cu alte cuvinte – nu numai că Biserica Ortodoxă nu se implică să susţină activităţi care să ducă la bunul mers al societăţii, ci luptă cu ardoare la destructurarea şi a puţinelor instituţii care mai funcţionează. Cauza? Păi este simplu, cu cât oamenii sunt mai culţi, cu cât stau în sistemul de învâţământ şi studiază mai mult, cu atât şansele ca acei oameni să fie superstiţioşi şi să meargă la biserică scad, există studii în acest sens.

¤o altă chestiune dubioasă a Bisericii Ortodoxe, este că, deşi a susţinut că nu se implică în politică şi în campania electorală, asta face. Recent unul dintre vicepremieri a fost medaliat de către conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, chiar în campania electorală, respectivul politician fiind unul dintre cei mai implicaţi oameni în această campanie electorală. De ce au făcut asta? Simplu- au  primit 6 milioane, din banii noştrii, în prag de campanie. Aceşti bani nu ajung la diferite acţiuni umanitare ale Bisericii, ci în burţile preoţilor ortodoxi. Acest lucru reprezintă un alt pretext de a parazita cetăţeanul român, în folosul ştabilor de la putere.

Deşi dacă ar fi vrut să onoreze şi să decoreze pe cineva, Biserica ar fi putut lejer să-i acorde o distincţie guvernatorului BNR. Acesta a folosit o parte din banii din profitul diferitelor acţiuni ale instituţiei pe care o guvernează în restaurarea unor clădiri aparţinând Bisericii, dar care sunt în patrimoniul naţional- lăsate de izbelişte de mai marii de la guvernare. Evident că acest lucru nu s-a întâmplat, că nu avea nimeni interesul să evidenţieze o faptă onorabilă a unuia care nu este implicat în politică şi în alegeri.

¤şi ca să fie tacâmul complet, Biserica şi-a înfiinţat o instituţie de tip bancar – întitulată ciudat CAR (casă de ajutor reciproc), dar care are anumite condiţii de acordare a împrumuturilor dubioase.

Se cunoaşte faptul că Biserica are foarte multe activităţi economice pe care le desfăşoară în România, care-i aduc profit, dar pentru care nu plăteşte taxe şi impozite,către bugetul de stat. Cu alte cuvinte este o dublă parazitare a ţării de către această instituţie – denumită ingenios – a Domnului; pe de o parte nu plăteşte taxe şi impozite, deşi are profit şi pe de altă parte, mai cere şi alţi bani de la buget – din taxele şi impozitele românilor.

Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că, deşi apar foarte multe dovezi ale modurilor în care Biserica Ortodoxă Română jefuieşte România şi pune umărul la destructurarea instituţiilor de stat, care încă mai funcţionează, este în continuare la cote incredibil de mari, în ceea ce priveşte încrederea – fiind pe primul loc în top.

Păi atunci zic – nu ne merităm soarta?!

În aşteptarea Utopiei!

Deşi poate părea absurd, se pare că în ţara asta mai sunt încă oameni care se ocupă şi cu altceva decât cu hlizitul la TV, datul cu părerea şi cu tentativa de campanie electorală.

Este cazul câtorva antreprenori români, adevăraţi – nu ca ăia fabricaţi în carciumi sau în spatele uşilor închise de către politruci, care s-au întâlnit la Piteşti la o reuniune a oamenilor de afaceri din judeţ. Tema conferinţei a fost: Cum dezvoltăm România? Sincer să fiu când am auzit despre acest eveniment, m-am gândit repede că o să fie discuţii de genul: ce ne facem, ţara e în colaps etc. Nu de alta, dar la conferinţele din Craiova, la care am reuşit şi eu să ajung, s-a vorbit pe lângă subiect, oamenii au venit să facă act de prezenţă, mai mult decât să dezbată idei.

Constat acum, după ce am citit în presă că totuşi acolo s-au dezbătut câteva idei de proiecte, foarte interesante. Cu alte cuvinte am fost plăcut surprins de ceea ce s-a dezbătut.

Unul dintre aceste aceste proiecte a fost legat de RE-lansarea ARO. Un demers fabulos, utopic la o primă vedere aruncată superficial. Dar până la urmă nu asta este reţeta succesului, să vi cu iniţiative noi şi să crezi cu tărie în ele, cu riscul de a fi declarat nebun, până la urmă, toţi marii oameni de afaceri şi nu numai, au acea doză de nebunie mult peste medie, probabil acesta este elementul care face diferenţa.

            Evident mă refer la acea nebunie pozitivă, susţinută de un feeling puternic, compensat cu multă încredere în sine.

Să revenim la proiectul ARO, (mai multe detalii aici), care a primit şi votul pentru cel mai interesant proiect, de către cei prezenţi în sală. Într-adevăr pare genul de iniţiativă care dacă este pusă în practică, corect, ajunge să fie un catalizator pentru economia întregii regiuni, dacă nu chiar naţional, având în vedere că proiectele plecate similar: ex – Dacia şi Ford însumează afaceri de 6 miliarde de euro anual, iar dacă adăgăm şi firmele de componente de pe lângă acestea cifrele se ridică la peste 12 miliarde euro/an. Par cifre fabuloase, aproape ireale pentru un om de rând, dar în realitate, când trebuie să ne referim la proiecte viabile pentru România, trebuie să ne gândim la proiecte de o asemenea anvergură, mai ales că mai este loc şi pentru mai bine.

Este loc de mai bine pentru că ţara încă duce lipsă de locuride muncă, deci există încă o categorie de cetăţeni care stau acasă desi ar putea să lucreze într-o astfel de companie, unde salariile medii nete sunt în jurul a 3000 de lei lunar, mult peste ceea ce oferă multe alte job-uri.

Zic în continuare că avem forţă de muncă suficient calificată şi o infrastructură acceptabilă (rămasă de la vechiul regim, infrastructura vechilor colosi industriali, care nu au apucat să fie casaţi integral), deşi mulţi antreprenori se plâng de lipsa forţei de calificate. Ea există, dar nu suficientă în zonele în care au mai apărut investiţii, ci în zonele sărace.

Aici încep să se ridice două semne de întrebare:

-          De ce acolo unde există investitori nu este forţă de muncă suficientă (ex judeţul Argeş – al III-lea după Bucureşti şi Ilfov, raportat la PIB)?

-          De ce nu există investitori acolo unde este forţă de muncă suficientă?

Păi răspunsul este simplu la ambele întrebări, după părerea mea. La prima întrebare aş răspunde aşa: pentru  că nu mai există şcoli profesionale, care să şcolească tehnicieni în meseriile căutate, cu alte cuvinte sistemul de învăţământ este în discordanţă cu piaţa muncii.

La cea de a doua aş răspunde: din cauza corupţiei. Aceasta este principala piedică în calea investiţiilor majore la nivel local şi chiar medii. Acest lucru nu îl spun doar eu, ci o afirmă întreg mediul de afaceri din România.

Am putea să ne întrebăm foarte simplu: cum toate investiţiile, alea care au existat, s-au polarizat în vestul ţării (Sibiu, Cluj, Timişoara) şi zona Bucureştiului, iar zonele cu ceva tradiţie, au rămas în paragină? În cazul capitalei am putea înţelege cauzele, dar în cazul marilor oraşe din Transilvania, lucrurile au stat puţin altfel. Acolo oamenii au înţeles că trebuie să ia decizii şi să creeze facilităţi investitorilor. Şi asta au şi făcut. Poate nici acolo autorităţile nu au fost îngeraşi, dar măcar au mişcat ceva.

În celelate zone autorităţile s-au preocupat să aloce banii de investiţii, către biserici, aducere de moaşte în aşteptarea unei distincţii. Este cazul unui prea-nefericit politruc, care deşi nu a făcut nimic pentru cetăţenii de rând, ceva palpabil d.p.d.v. social şi economic, a fost decorat de Prea-nefericitul Patriarh, pentru ceea ce nu a făcut, aici aveţi dovada.

 În rest......... Dumnezeu cu mila, nu facem altceva decât să aşteptăm să vină raclele cu moaşte şi să ne închinăm şi să aşteptăm o minune, dar ea trece neobservată pe lângă noi, care rămânem în continuare orbi şi goi, în aşteptarea izbăviri.