În aşteptarea Utopiei!

Deşi poate părea absurd, se pare că în ţara asta mai sunt încă oameni care se ocupă şi cu altceva decât cu hlizitul la TV, datul cu părerea şi cu tentativa de campanie electorală.

Este cazul câtorva antreprenori români, adevăraţi – nu ca ăia fabricaţi în carciumi sau în spatele uşilor închise de către politruci, care s-au întâlnit la Piteşti la o reuniune a oamenilor de afaceri din judeţ. Tema conferinţei a fost: Cum dezvoltăm România? Sincer să fiu când am auzit despre acest eveniment, m-am gândit repede că o să fie discuţii de genul: ce ne facem, ţara e în colaps etc. Nu de alta, dar la conferinţele din Craiova, la care am reuşit şi eu să ajung, s-a vorbit pe lângă subiect, oamenii au venit să facă act de prezenţă, mai mult decât să dezbată idei.

Constat acum, după ce am citit în presă că totuşi acolo s-au dezbătut câteva idei de proiecte, foarte interesante. Cu alte cuvinte am fost plăcut surprins de ceea ce s-a dezbătut.

Unul dintre aceste aceste proiecte a fost legat de RE-lansarea ARO. Un demers fabulos, utopic la o primă vedere aruncată superficial. Dar până la urmă nu asta este reţeta succesului, să vi cu iniţiative noi şi să crezi cu tărie în ele, cu riscul de a fi declarat nebun, până la urmă, toţi marii oameni de afaceri şi nu numai, au acea doză de nebunie mult peste medie, probabil acesta este elementul care face diferenţa.

            Evident mă refer la acea nebunie pozitivă, susţinută de un feeling puternic, compensat cu multă încredere în sine.

Să revenim la proiectul ARO, (mai multe detalii aici), care a primit şi votul pentru cel mai interesant proiect, de către cei prezenţi în sală. Într-adevăr pare genul de iniţiativă care dacă este pusă în practică, corect, ajunge să fie un catalizator pentru economia întregii regiuni, dacă nu chiar naţional, având în vedere că proiectele plecate similar: ex – Dacia şi Ford însumează afaceri de 6 miliarde de euro anual, iar dacă adăgăm şi firmele de componente de pe lângă acestea cifrele se ridică la peste 12 miliarde euro/an. Par cifre fabuloase, aproape ireale pentru un om de rând, dar în realitate, când trebuie să ne referim la proiecte viabile pentru România, trebuie să ne gândim la proiecte de o asemenea anvergură, mai ales că mai este loc şi pentru mai bine.

Este loc de mai bine pentru că ţara încă duce lipsă de locuride muncă, deci există încă o categorie de cetăţeni care stau acasă desi ar putea să lucreze într-o astfel de companie, unde salariile medii nete sunt în jurul a 3000 de lei lunar, mult peste ceea ce oferă multe alte job-uri.

Zic în continuare că avem forţă de muncă suficient calificată şi o infrastructură acceptabilă (rămasă de la vechiul regim, infrastructura vechilor colosi industriali, care nu au apucat să fie casaţi integral), deşi mulţi antreprenori se plâng de lipsa forţei de calificate. Ea există, dar nu suficientă în zonele în care au mai apărut investiţii, ci în zonele sărace.

Aici încep să se ridice două semne de întrebare:

-          De ce acolo unde există investitori nu este forţă de muncă suficientă (ex judeţul Argeş – al III-lea după Bucureşti şi Ilfov, raportat la PIB)?

-          De ce nu există investitori acolo unde este forţă de muncă suficientă?

Păi răspunsul este simplu la ambele întrebări, după părerea mea. La prima întrebare aş răspunde aşa: pentru  că nu mai există şcoli profesionale, care să şcolească tehnicieni în meseriile căutate, cu alte cuvinte sistemul de învăţământ este în discordanţă cu piaţa muncii.

La cea de a doua aş răspunde: din cauza corupţiei. Aceasta este principala piedică în calea investiţiilor majore la nivel local şi chiar medii. Acest lucru nu îl spun doar eu, ci o afirmă întreg mediul de afaceri din România.

Am putea să ne întrebăm foarte simplu: cum toate investiţiile, alea care au existat, s-au polarizat în vestul ţării (Sibiu, Cluj, Timişoara) şi zona Bucureştiului, iar zonele cu ceva tradiţie, au rămas în paragină? În cazul capitalei am putea înţelege cauzele, dar în cazul marilor oraşe din Transilvania, lucrurile au stat puţin altfel. Acolo oamenii au înţeles că trebuie să ia decizii şi să creeze facilităţi investitorilor. Şi asta au şi făcut. Poate nici acolo autorităţile nu au fost îngeraşi, dar măcar au mişcat ceva.

În celelate zone autorităţile s-au preocupat să aloce banii de investiţii, către biserici, aducere de moaşte în aşteptarea unei distincţii. Este cazul unui prea-nefericit politruc, care deşi nu a făcut nimic pentru cetăţenii de rând, ceva palpabil d.p.d.v. social şi economic, a fost decorat de Prea-nefericitul Patriarh, pentru ceea ce nu a făcut, aici aveţi dovada.

 În rest......... Dumnezeu cu mila, nu facem altceva decât să aşteptăm să vină raclele cu moaşte şi să ne închinăm şi să aşteptăm o minune, dar ea trece neobservată pe lângă noi, care rămânem în continuare orbi şi goi, în aşteptarea izbăviri.