Într-una dintre
postările precedente vă vorbeam despre Webstock, un eveniment care a reunit
reprezentanţi social-media din toată ţara. Personal am fost foarte încântat de
modul în care a fost gândit şi organizat acest eveniment.
Şi se pare că nu am
fost singurul care a avut o astfel de părere. Despre eveniment au mai scris şi
câţiva dintre cei prezenţi: Daniel, Minerva, Sergiu
În cadrul
evenimentului au fost prezentate şi câteva proiecte ale unor sponsori ai
evenimentului sau ale unor invitaţi speciali J. Un astfel de proiect este cel al unora dintre cei mai
cunoscuţi bloggeri Răzvan Exarhu si Adrian Hadean care şi-au propus să facă o hartă gastronomică a
României (sper că am înţeles bine ideea lor). Proiectul a fost sprijinit de
către cei de la Vodafone şi constă în organizarea unui tur culinar, pentru
descoperirea celor mai bune reţete
tradiţionale autentice. Pentru a putea vedea câteva dintre isprăvile lor au creat şi un filmuleţ pe
care l-au postat pe internet. Iar pentru cei mai
pasionaţi au creat şi aplicaţii, pentru sistemele android.
Pentru cei care
deţin un blogg şi care doresc să se implice mai serios în aceasta activitate şi
caută diferite colaborări exista posibilitatea de a completa un formular, iar datele furnizate să ajungă la sponsorii
Webstock, care vă vor putea contacta în vederea unor viitoare colaborări.
Totodată a mai fost
publicat şi un studiu care prezintă o analiză cantitativă a nivelului salarial
al celor ocupaţi în Social Media, care a fost completată cu date obţinute în urma unor discuţii şi
informaţii oferite de 10 companii care recrutează şi angajază în acest domeniu.
Rezultatele le puteţi găsi aici şi reliefează
faptul că acest sector, al Social Media, este într-o continuă ascensiune,
reuşind să atragă resurse importante, iar perspectivele sunt dintre
cele mai optimiste.
Pentru a vă putea
convinge de succesul major al evenimentului puteţi viziona pozele de pe
site-urile partenerilor Webstock:
-
HP
-
Lumia735
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu