Se afișează postările cu eticheta Webstock 2014. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Webstock 2014. Afișați toate postările

joi, 23 octombrie 2014

România fără rivali în domeniul IT

Oricât ne-am plânge noi, se pare că sunt şi sectoare în care România performează, comparativ cu ţările vecine şi, aş putea spune eu, chiar la nivel internaţional. Este vorba despre sectorul IT şi outsourcing.
Cunoaşte fiecare dintre noi, cel puţin un prieten, care este bun la calculatoare. Ei bine, se pare că tocmai acest lucru este căutat de către investitorii străini dindomeniu. Numărul mare de tineri care se pricep la IT şi forţa de muncă ieftină, face ca în prezent să existe un număr mare de investitori care-şi deschid afaceri, în oraşele principale, acolo unde există şi centre universitare de prestigiu naţional.
Mulţi ar spune că totuşi sistemul de învăţământ reuşeşte să producă forţă de muncă suficient de bine calificată, dacă privesc lucrurile superficial. Singurul merit pe care-l au şcolile româneşti, este legat de faptul că reuşesc să-i înveţe pe tineri o limbă străină, la un nivel acceptabil.
În rest singurele merite, după părerea mea, le au acei tineri, care deşi nu studiază la un nivel de bunsimţ domeniile legate de IT în ciclul de învăţământ, fie el universitar sau nu, reuşesc să înveţe autodidact şi să se se pregătească singuri pentru a putea face faţă în acest domeniu. Astfel de idei au susţinut şi majoritatea celor care au fost invitaţi la Webstock 2014, o întâlnire a oamenilor pasionaţi şi implicaţi în mediul internaut şi social-media, care au afirmat că s-au apucat să facă o meserie din blogging sau alte activităţi desfăşurate cu ajutorul calculatorului – programare, limbaj de specialitate etc. cu ajutorul tutorialelor şi prin munca lor after-school.
Este vorba si de talent nativ, dar care este susţinut şi de o muncă suplimentară, particulară, fără de care nu ar fi reuşit să fie capabil să practice nici măcar la nivelul de jos.
Personal cunosc foarte mulţi tineri care au făcut Facultatea de Automatică sau pe cea de Informatică, dar care, după spusele lor, nu au învăţat mai nimic la cursuri, ci tot ce ştiu să practice, au învăţat de pe tutorialele pe care le-au găsit pe internet. Acelaş afirmaţii le-au susţinut şi creatorii personajelor MO şi F.O.C.A. într-un interviu
Oricum ar fi, trebuie să apreciem faptul că reuşim să avem unii dintre cei mai buni IT-işti din lume, deşi cred că ar trebui să se facă mult mai mult pentru ei, să rămână în ţară, pentru că majoritatea pleacă după ce profesează 3-4 ani, pentru salarii de până la 10 ori mai mari, în Occident.

miercuri, 1 octombrie 2014

Webstock 2014 - Reacţii

Într-una dintre postările precedente vă vorbeam despre Webstock, un eveniment care a reunit reprezentanţi social-media din toată ţara. Personal am fost foarte încântat de modul în care a fost gândit şi organizat acest eveniment.
Şi se pare că nu am fost singurul care a avut o astfel de părere. Despre eveniment au mai scris şi câţiva dintre cei prezenţi: Daniel, Minerva, Sergiu
În cadrul evenimentului au fost prezentate şi câteva proiecte ale unor sponsori ai evenimentului sau ale unor invitaţi speciali J. Un astfel de proiect este cel al unora dintre cei mai cunoscuţi bloggeri Răzvan Exarhu si Adrian Hadean care şi-au propus să facă o hartă gastronomică a României (sper că am înţeles bine ideea lor). Proiectul a fost sprijinit de către cei de la Vodafone şi constă în organizarea unui tur culinar, pentru descoperirea celor mai bune reţete tradiţionale autentice. Pentru a putea vedea câteva dintre isprăvile lor au creat şi un filmuleţ pe care l-au postat pe internet. Iar pentru cei mai pasionaţi au creat şi aplicaţii, pentru sistemele android.
Pentru cei care deţin un blogg şi care doresc să se implice mai serios în aceasta activitate şi caută diferite colaborări exista posibilitatea de a completa un formular, iar datele furnizate să ajungă la sponsorii Webstock, care vă vor putea contacta în vederea unor viitoare colaborări.
Totodată a mai fost publicat şi un studiu care prezintă o analiză cantitativă a nivelului salarial al celor ocupaţi în Social Media, care a fost completată cu date obţinute în urma unor discuţii şi informaţii oferite de 10 companii care recrutează şi angajază în acest domeniu. Rezultatele le puteţi găsi aici şi reliefează faptul că acest sector, al Social Media, este într-o continuă ascensiune, reuşind să atragă resurse importante, iar perspectivele  sunt dintre cele mai optimiste.
Pentru a vă putea convinge de succesul major al evenimentului puteţi viziona pozele de pe site-urile partenerilor Webstock:
-          HP
-          Lumia735
-          Bitdefender
-          DragosAsaftei


sâmbătă, 27 septembrie 2014

Webstock 2014

Şi ca orice blogger care se respectă, deşi sunt încă la început de drum în acest domeniu, mă dusăi şi eu la Webstock, o întâlnire a bloggerilor şi a comunităţii social-media din toată ţara, unde fiecare dintre noi are posibilitatea de a interacţiona cu ceilalţi din această breaslă, să-i cunoască şi să se facă cunoscut.
Organizarea a fost ireproşabilă, mult mai bună decât mă aşteptam iniţial (şi asta pentru că sunt destul de exigent când vine vorba despre astfel de evenimente), deşi prietenii cu care m-am dus acolo şi care fuseseră prezenţi şi în anii trecuţi Daniel, Sergiu, Mircea, Minerva, Daniela Ianolia, Marina şi nu în ultimul rând Emil Călinescu (alias Minunatul), mi-au spus că este un eveniment de nota 10. Cu alte cuvinte a rezultat un adevărat BloggMeet naţional.


În prima parte a evenimentul ne-au vorbit câţiva internauţi de succes, care şi-au prezentat câteva dintre proiectele lor din mediul online, cu mare priză la public. De asemenea au încercat să ne vândă câteva ponturi, pe care ei le-au folosit şi care i-au dus la un nivel de notorietate semnificativă în rândul breslei şi chiar în afara acesteia. Majoritatea dintre ei fiind implicaţi în foarte multe proiecte şi în afara mediului virtual.
Cel mai important lucru pe care au încercat să ni-l transmită cei care au urcat pe scenă este că: nu ar trebui să renunţăm niciodată la visul nostru, la pasiunile noastre. Eventual să încercăm să le integrăm în contextul social, să le îmbunătăţim şi să credem tot timpul în ele, chiar dacă ne va fi greu. Cunoaştem cu toţii că atunci când doreşti să iniţiezi o acţiune pe cont propriu şi încerci să-ţi iei soarta în propriile mâini şi să îţi coordonezi singur viitorul, o să apară mulţi oameni care te vor critica, care vor încerca să-ţi pună beţe în roate şi îţi vor spune că nu are rost, mai bine renunţi.
Dacă tu crezi cu adevărat în visele şi în planurile tale trebuie să continui, să faci sacrificii şi să aştepţi ca rezultatele să vină în timp, nu peste noapte. Într-adevăr nu trebuie să crezi că vei devenii milionar peste noapte şi fără să faci eforturi, uneori chiar foarte mari. Niciunul dintre cei care ne-au prezentat proiectele lor de succes şi care au devenit milionari (pentru că au fost şi astfel de întreprinzători), nu au avut succes începând de a doua zi, ci au trecut prin multe furci caudine, că să folosim puţin şi unul dintre clişee J, dar cu toate acestea au continuat să creadă şi să continue pe drumul lor. Fără să insisţi şi să mergi mai departe, în ciuda piedicilor, nu vei reuşi să-i convingi şi pe ceilalţi că planul tău este bun. Evident că trebuie să faci diferite analize pe parcurs şi să vezi unde ai greşit (pentru că vor există multe erori) şi să încerci să corectezi şi să te adaptezi din mers.
Toate eşecurile iniţiale se întâmplă cu un scop. Chiar dacă pare cinic, este cât se poate de adevărat. Aproape niciodată nu vei reuşii să convingi oameni în jurul tău din primul minut, pot trece chiar 2-3 ani până să-l găseşti pe acel nebun, care să dorească să te sprijine (şi să o facă), cu adevărat şi să mergeţi pe culmile succesului.
Cel mai important lucru, pe lângă credinţa maximă în ideile/proiectele tale, este şi capacitatea de a construi o echipă capabilă şi unită, în care de cele mai multe ori prietenia şi spiritul de sacrificiu contează mai mult decât succesul imediat şi extrem de perisabil. Subliniez încă odată: fără capacitate de sacrificiu şi nebunia de merge mai departe în ciuda obstacolelor, nu vei putea avea niciodată succes ca antreprenor, indiferent de ce domeniul este vorba.
Toţi cei prezenţi pe scenele de la Webstock, sunt întreprinzători/antreprenori care au început lucrul de la zero. Nu trebuie să înţelegem că au făcut ceva din nimic cu nimic, ci doar că au plecat de la ideile lor, multe dintre ele la prima vedere banale, au crezut în ele şi au luptat pentru ele. Cu alte cuvinte au căutat nişe de piaţă sau locuri unde piaţa nu era suficient de dezvoltată, dar cu perspective favorabile şi au încercat să ocupe şi să dezvolte aceste segmente.
Drumul succesului este anevoios, dureros şi plin de garduri de sârmă ghimpată peste care va trebui să treci, dar rezultatul muncii tale este cel mai dulce lucru posibil, care va vindeca rănile şi care-ţi va aduce multe satisfacţii – făcându-te să uiţi de toate  aceste capricii ale drumului către performanţă.

Pentru această experienţă năpraznică (acesta fiind epitetul preferat al unuia dintre vorbitori Ronativ), le mulţumesc pe această cale organizatorilor, ţinând să le menţionez că se vor procopsi cu mine şi la ediţiile viitoare ale Webstock-ului.