Se afișează postările cu eticheta BloggMeet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BloggMeet. Afișați toate postările

luni, 15 februarie 2016

ASBO - PETRECEREA DE 4 ANI

Am tot vorbit în nenumărate postări despre întâlnirile bloggosferei craiovene și tot felul de proiecte în care internauții olteni sunt implicați, ei bine sâmbătă s-au împlinit 4 ani de existența a grupului informal constituit din pasionații de online din Cetatea Băniei. Recent a fost constituită și o asociație din membrii vechi ai bloggosferei, dar și nou veniți care au aderat rapid la principiile noastre, dar mai ales la proiectele inițiate până acum.
Și cum orice aniversare este un pretext pentru o petrecere, așa am făcut și noi, că de, nu ne puteam lăsa mai prejos. Petrecerea a avut loc la restaurantul REX, mai exact în crama acestuia. Și cum am precizat în mai multe rânduri, bloggerii olteni sunt pasionați în primul rând de activitățile din offline, pe care  le prezintă apoi în online, așa am făcut și de data aceasta – am arătat că ne place viața și știm să și petrecem.
Chiar dacă aveam bateriile puțin spre limită (cele biologice nu ale laptop-ului sau telefonului cu wi-fi ), nu am putut să mă țin prea mult deoparte de ringul de dans, cei drept puțin șchiop, după o partidă de fotbal în sală care s-a lăsat cu ceva lovituri.
Oricum am lua-o trebuie să menționăm încă odată că internauții olteni încing spiritele și ringurile de dans, nu doar cablurile de internet.

LA MULȚI ANI ASBO!



sâmbătă, 4 aprilie 2015

Craiova2Online – te conecteaza la blogosfera

Pentru cei care încă nu au aflat, marţi 07 aprilie va avea loc evenimentul Craiova2Online – te conecteaza la blogosfera, susţinut la  Filarmonica Oltenia în sala Filip Lazăr.
Evenimentul se adresează în principal tinerilor (de orice vârstă J ) şi are rolul de a prezenta mediul online ca pe o sursă alternativă de a obţine informaţii. Totodată blogul şi blogging-ul pot fi şi hobby, pasiune şi chiar business – reprezentând, pentru cei mai implicaţi în acest domeniu, un job şi o sursă de venit.
Toate aceste variante vă vor fi prezentate în cadrul Craiova2Online – te conecteaza lablogosfera”, de către diferiţi bloggeri, care îşi vor dezvălui secretele şi ceea ce îi determină să practice această activitate.
Între invitaţi se vor regăsii şi unii dintre cei mai renumiţi şi mai influenţi actori din această castă a societăţii J - dintre care îi amintim pe Chinezu, Cristian Florea şi nu în ultimul rând pe Daniel Botea – care este iniţiatorul acestei acţiuni la  nivel local şi cel care a reuşit să ne adune,  pe bloggerii din Craiova, lunar, în cadrul BloggMeet-urilor – unde socializăm în offline, ne cunoaştem şi iniţiem proiecte comune. Trebuie să reamintesc şi faptul că în cadrul evenimentului ce urmează a se desfăşura marţi 7 aprilie, începând cu orele 10:00 (deci intrarea în sală se va face începând cu ora 09:30), va avea şi un invitat surpriză – UnExpected Blogger – destul de cunoscut în afara mediului internaut.
Intrarea va fi liberă, adică = moca, free; însă rugămintea organizatorilor este să confirmaţi perticiparea la adresa de  e-mail cu subiectul "inscriere craiova2online" la danielbotea2008@gmail.com precizand:
·         Numele: 
·         Ocupatia: (elev, student, absolvent, blogger, angajat etc.)
·         E-mail: (adresa voastra de e-mail, pentru confirmarea inscrierii).

Organizatorii eveimentului sunt: Asociaţia Evolve, Asociaţia Bloggerilor Olteni (ASBO.ro) şi David Mitran (prezentatorul evenimentului)

luni, 9 februarie 2015

Blog-meet de 3 ani

Rămăsesem dator cu câteva informaţii, legat de Blog-Meet-ul aniversar nr 36, adică trei ani de întâlniri blogosferice.
Din păcate nu am mai reuşit să ajung la chef, din motive personale, dar se pare că petrecerea a continuat şi fără mine, vorba aia o bere în  plus nu strică J.
Una peste alta se pare că oamenii s-au distrat de minune, mai ales că au  fost cei mai mulţi participanţi de până acum, peste 30 de persoane, conform estimărilor lui Sergiu.
O să completez şi mesajul lui Sergiu şi al lui Daniel, dacă aveţi un blog şi sunteţi din Craiova sau doar în trecere în ziua blogmeet-ului lunar sunteţi invitaţi să vă alăturaţi nouă, să discutăm proiecte blogosferice, să ne cunoaştem şi offline – chiar dacă suntem internauţi, preferăm socializarea faţă în faţă J.
Următoarea întâlnire a blogosferei craiovene va fi maine, 10 februarie la Casa de Cultură TraianDemetrescu, începând cu orele 18:00.


vineri, 6 februarie 2015

Banc + 3 ani de blogosferă craioveană

       Doi amici  discutau:
-          Eşti pre nervos în ultima vreme, nu crezi că ar trebui să consulţi un psihoterapeut?
-          Ba da! Chiar ieri am fost!
-          Ei şi...???
-          I-am tras o mamă de bataie...

PS: maine se împlinesc 3 ani de blogosferă craioveană, la care mândru am asistat, ce-i drept doar în calitate de invitat şi prieten al blogărilor.
Se pare totuşi că am reuşit să mă virusez şi să fiu bolnav de Blogosferă. Din acest motiv se va crea  o clinică, nu doar internaută pentru oferirea condiţiilor optime de socializare şi offline a blogărilor din această parte a lumii – AsBO (Asociaţia Blogărilor Olteni – pentru cei care nu au aflat încă).
Întâlnirea va avea loc la Q Clubm sâmbătă 07 februarie, de la 19:00 până la 22:00, unde se va bea bere si se va ciocni o cupă de shampanie, după care taraba se mută la Facebar – ex Chez Nous.
Voi reveni cu amănunte J

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Webstock 2014

Şi ca orice blogger care se respectă, deşi sunt încă la început de drum în acest domeniu, mă dusăi şi eu la Webstock, o întâlnire a bloggerilor şi a comunităţii social-media din toată ţara, unde fiecare dintre noi are posibilitatea de a interacţiona cu ceilalţi din această breaslă, să-i cunoască şi să se facă cunoscut.
Organizarea a fost ireproşabilă, mult mai bună decât mă aşteptam iniţial (şi asta pentru că sunt destul de exigent când vine vorba despre astfel de evenimente), deşi prietenii cu care m-am dus acolo şi care fuseseră prezenţi şi în anii trecuţi Daniel, Sergiu, Mircea, Minerva, Daniela Ianolia, Marina şi nu în ultimul rând Emil Călinescu (alias Minunatul), mi-au spus că este un eveniment de nota 10. Cu alte cuvinte a rezultat un adevărat BloggMeet naţional.


În prima parte a evenimentul ne-au vorbit câţiva internauţi de succes, care şi-au prezentat câteva dintre proiectele lor din mediul online, cu mare priză la public. De asemenea au încercat să ne vândă câteva ponturi, pe care ei le-au folosit şi care i-au dus la un nivel de notorietate semnificativă în rândul breslei şi chiar în afara acesteia. Majoritatea dintre ei fiind implicaţi în foarte multe proiecte şi în afara mediului virtual.
Cel mai important lucru pe care au încercat să ni-l transmită cei care au urcat pe scenă este că: nu ar trebui să renunţăm niciodată la visul nostru, la pasiunile noastre. Eventual să încercăm să le integrăm în contextul social, să le îmbunătăţim şi să credem tot timpul în ele, chiar dacă ne va fi greu. Cunoaştem cu toţii că atunci când doreşti să iniţiezi o acţiune pe cont propriu şi încerci să-ţi iei soarta în propriile mâini şi să îţi coordonezi singur viitorul, o să apară mulţi oameni care te vor critica, care vor încerca să-ţi pună beţe în roate şi îţi vor spune că nu are rost, mai bine renunţi.
Dacă tu crezi cu adevărat în visele şi în planurile tale trebuie să continui, să faci sacrificii şi să aştepţi ca rezultatele să vină în timp, nu peste noapte. Într-adevăr nu trebuie să crezi că vei devenii milionar peste noapte şi fără să faci eforturi, uneori chiar foarte mari. Niciunul dintre cei care ne-au prezentat proiectele lor de succes şi care au devenit milionari (pentru că au fost şi astfel de întreprinzători), nu au avut succes începând de a doua zi, ci au trecut prin multe furci caudine, că să folosim puţin şi unul dintre clişee J, dar cu toate acestea au continuat să creadă şi să continue pe drumul lor. Fără să insisţi şi să mergi mai departe, în ciuda piedicilor, nu vei reuşi să-i convingi şi pe ceilalţi că planul tău este bun. Evident că trebuie să faci diferite analize pe parcurs şi să vezi unde ai greşit (pentru că vor există multe erori) şi să încerci să corectezi şi să te adaptezi din mers.
Toate eşecurile iniţiale se întâmplă cu un scop. Chiar dacă pare cinic, este cât se poate de adevărat. Aproape niciodată nu vei reuşii să convingi oameni în jurul tău din primul minut, pot trece chiar 2-3 ani până să-l găseşti pe acel nebun, care să dorească să te sprijine (şi să o facă), cu adevărat şi să mergeţi pe culmile succesului.
Cel mai important lucru, pe lângă credinţa maximă în ideile/proiectele tale, este şi capacitatea de a construi o echipă capabilă şi unită, în care de cele mai multe ori prietenia şi spiritul de sacrificiu contează mai mult decât succesul imediat şi extrem de perisabil. Subliniez încă odată: fără capacitate de sacrificiu şi nebunia de merge mai departe în ciuda obstacolelor, nu vei putea avea niciodată succes ca antreprenor, indiferent de ce domeniul este vorba.
Toţi cei prezenţi pe scenele de la Webstock, sunt întreprinzători/antreprenori care au început lucrul de la zero. Nu trebuie să înţelegem că au făcut ceva din nimic cu nimic, ci doar că au plecat de la ideile lor, multe dintre ele la prima vedere banale, au crezut în ele şi au luptat pentru ele. Cu alte cuvinte au căutat nişe de piaţă sau locuri unde piaţa nu era suficient de dezvoltată, dar cu perspective favorabile şi au încercat să ocupe şi să dezvolte aceste segmente.
Drumul succesului este anevoios, dureros şi plin de garduri de sârmă ghimpată peste care va trebui să treci, dar rezultatul muncii tale este cel mai dulce lucru posibil, care va vindeca rănile şi care-ţi va aduce multe satisfacţii – făcându-te să uiţi de toate  aceste capricii ale drumului către performanţă.

Pentru această experienţă năpraznică (acesta fiind epitetul preferat al unuia dintre vorbitori Ronativ), le mulţumesc pe această cale organizatorilor, ţinând să le menţionez că se vor procopsi cu mine şi la ediţiile viitoare ale Webstock-ului.

marți, 9 septembrie 2014

Bloggerii - talent şi iniţiativă civică

Constat în ultima perioadă o implicare foarte activă a bloggerilor, în deosebi a celor craioveni J, în diferite iniţiative sociale şi de voluntariat.
Recent vă vorbeam despre participarea noastră, ca echipă, la o competiţiede volei pe nisip, competiţie ce a fost organizată cu scopul de strânge fonduri pentru reabilitarea unei grădiniţe din oraş. Participarea fost numeroasă atât din partea noastră (pentru că am fost singura echipă cu 3 rezerve, nu una cât se cerea minumum şi ar mai fi venit mai multţi), cât şi a multor alte instituţii din oraş, dar şi a unor echipe de amatori.
Ieri am primit o provocare, de la Sergiu Boboc, în care ni se solicita să facem donaţii, pentru ONG-uri, el oferind pentru cei de la SMURD. Nu este obligatoriu să fie această instituţie. Eu personal mă implic activ în diferite ONG-uri de aproximativ 13 ani, dar cu precădere în ultimii 3-4 ani în AsociaţiaEvolve, acolo unde am investit multe resurse.
Astăzi am primit de la Mădălina Nanuţ invitaţie de ne implica într-o campanie de strângere de like-uri pe facebook. În urma acestei campanii în funcţie de numărul de like-uri vor venii anumite fonduri, din partea unui sponsor, pentru refacerea bazei sportive a unei şcoli chiar din cartierul meu, o bază de sport unde jucam în copilarie basket.
Şi Daniel Botea ştiu că se implică în tot felul de campanii de voluntariat. Anul trecut a donat o parte consistentă dintr-un câştig, de  la un concurs, unor familii sărace. În plus de asta el a fost şi iniţiatorul participării noastre la competiţia de volei.
Iar ca tacâmul să fie complet, recent am luat decizia constituirii noastre într-o asociaţie, care se va numi cel mai probabil Asociaţia Bloggerilor Craioveni, numele încă nu este bătut în cuie.
Un celebru preşedinte american a lansat o vorbă, pe care încerc să o redau cât mai fidel: ce faci pentru popor, ca să îţi fie bine? Pun şi eu firesc întrebarea, ce facem fiecare dintre noi pentru semenii nostrii, pentru societate, înainte de a cere ceva de la ei? Consider că în primul rând schimbarea ar trebui să plece de la noi. În fiecare societate sunt o multitudine de lucruri ce trebuiesc făcute, iar o parte dintre acestea chiar de către fiecare dintre noi, ca cetăţeni.
Orice cetăţean pe lângă drepturi are în primul rând obligaţii, despre care se evită de cele mai multe ori să se vorbească. Ne eschivăm  să ne asumăm anumite responsabilităţi din care nu avem de câştigat mai nimic, înafară de bucuria pe care o putem aduce unora dintre semenii noştrii.
Dacă noi evităm să ne implicăm activ în rezolvarea unor astfel de probleme, de ce avem pretenţia ca alţii să o facă pentru noi şi până la urmă: care este contribuţia noastră?
Într-un final: TU CE FACEŢI CA SĂ NE FIE MAI BINE?

IMPLICA-TE!

luni, 1 septembrie 2014

Cupa Rotaract 3

Şi că tot vorbeam în postările trecute despre Cupa Rotaract la volei pe nisip, cred că eram dator şi cu ce am făcut, Echipa Bloggărilor. În primul meci jucat sâmbăta am batut cu 2-0 ELSA, ceea ce ne-a cam depăşit aşteptările iniţiale, având în vedere nivelul de la care am pornit, în care nu mai jucasem de ani de zile volei.
În cel de al doilea meci, jucat duminică, am pierdut în trei seturi în faţa echipei organizatoare Rotari Probitas. A fost un scor strâns, dar în cele din urmă ne-am recunoscut învinşi, adversarii fiind mult mai pregătiţi fizic şi mult mai atenţi. Deşi am făcut numeroase greşeli, jocul a fost unul bun şi ne-am amuzat copios, mai ales când a inceput să-şi intre în rol Creţu :). Componenţa echipei a fost aceeaşi ca şi în prima zi.
Meciurile au fost supravegheate îndeaproape de către o dronă.
După meci am asistat la celelalte meciuri. Distracţia şi voia bună au fost la maximum, s-a lăsat cu numeroase donaţii pentru cauza pentru care s-a organizat această competiţie, reabilitarea unei grădiniţe.
În cele din urmă au căştigat cei de la Generaţia WhatsApp.
Seara a fost programat BloggMeet-ul la care nu am mai ajuns, din păcate, din cauza oboselii, la eveniment au venit şi câţiva bloggări noi.