În aşteptarea Utopiei!

Deşi poate părea absurd, se pare că în ţara asta mai sunt încă oameni care se ocupă şi cu altceva decât cu hlizitul la TV, datul cu părerea şi cu tentativa de campanie electorală.

Este cazul câtorva antreprenori români, adevăraţi – nu ca ăia fabricaţi în carciumi sau în spatele uşilor închise de către politruci, care s-au întâlnit la Piteşti la o reuniune a oamenilor de afaceri din judeţ. Tema conferinţei a fost: Cum dezvoltăm România? Sincer să fiu când am auzit despre acest eveniment, m-am gândit repede că o să fie discuţii de genul: ce ne facem, ţara e în colaps etc. Nu de alta, dar la conferinţele din Craiova, la care am reuşit şi eu să ajung, s-a vorbit pe lângă subiect, oamenii au venit să facă act de prezenţă, mai mult decât să dezbată idei.

Constat acum, după ce am citit în presă că totuşi acolo s-au dezbătut câteva idei de proiecte, foarte interesante. Cu alte cuvinte am fost plăcut surprins de ceea ce s-a dezbătut.

Unul dintre aceste aceste proiecte a fost legat de RE-lansarea ARO. Un demers fabulos, utopic la o primă vedere aruncată superficial. Dar până la urmă nu asta este reţeta succesului, să vi cu iniţiative noi şi să crezi cu tărie în ele, cu riscul de a fi declarat nebun, până la urmă, toţi marii oameni de afaceri şi nu numai, au acea doză de nebunie mult peste medie, probabil acesta este elementul care face diferenţa.

            Evident mă refer la acea nebunie pozitivă, susţinută de un feeling puternic, compensat cu multă încredere în sine.

Să revenim la proiectul ARO, (mai multe detalii aici), care a primit şi votul pentru cel mai interesant proiect, de către cei prezenţi în sală. Într-adevăr pare genul de iniţiativă care dacă este pusă în practică, corect, ajunge să fie un catalizator pentru economia întregii regiuni, dacă nu chiar naţional, având în vedere că proiectele plecate similar: ex – Dacia şi Ford însumează afaceri de 6 miliarde de euro anual, iar dacă adăgăm şi firmele de componente de pe lângă acestea cifrele se ridică la peste 12 miliarde euro/an. Par cifre fabuloase, aproape ireale pentru un om de rând, dar în realitate, când trebuie să ne referim la proiecte viabile pentru România, trebuie să ne gândim la proiecte de o asemenea anvergură, mai ales că mai este loc şi pentru mai bine.

Este loc de mai bine pentru că ţara încă duce lipsă de locuride muncă, deci există încă o categorie de cetăţeni care stau acasă desi ar putea să lucreze într-o astfel de companie, unde salariile medii nete sunt în jurul a 3000 de lei lunar, mult peste ceea ce oferă multe alte job-uri.

Zic în continuare că avem forţă de muncă suficient calificată şi o infrastructură acceptabilă (rămasă de la vechiul regim, infrastructura vechilor colosi industriali, care nu au apucat să fie casaţi integral), deşi mulţi antreprenori se plâng de lipsa forţei de calificate. Ea există, dar nu suficientă în zonele în care au mai apărut investiţii, ci în zonele sărace.

Aici încep să se ridice două semne de întrebare:

-          De ce acolo unde există investitori nu este forţă de muncă suficientă (ex judeţul Argeş – al III-lea după Bucureşti şi Ilfov, raportat la PIB)?

-          De ce nu există investitori acolo unde este forţă de muncă suficientă?

Păi răspunsul este simplu la ambele întrebări, după părerea mea. La prima întrebare aş răspunde aşa: pentru  că nu mai există şcoli profesionale, care să şcolească tehnicieni în meseriile căutate, cu alte cuvinte sistemul de învăţământ este în discordanţă cu piaţa muncii.

La cea de a doua aş răspunde: din cauza corupţiei. Aceasta este principala piedică în calea investiţiilor majore la nivel local şi chiar medii. Acest lucru nu îl spun doar eu, ci o afirmă întreg mediul de afaceri din România.

Am putea să ne întrebăm foarte simplu: cum toate investiţiile, alea care au existat, s-au polarizat în vestul ţării (Sibiu, Cluj, Timişoara) şi zona Bucureştiului, iar zonele cu ceva tradiţie, au rămas în paragină? În cazul capitalei am putea înţelege cauzele, dar în cazul marilor oraşe din Transilvania, lucrurile au stat puţin altfel. Acolo oamenii au înţeles că trebuie să ia decizii şi să creeze facilităţi investitorilor. Şi asta au şi făcut. Poate nici acolo autorităţile nu au fost îngeraşi, dar măcar au mişcat ceva.

În celelate zone autorităţile s-au preocupat să aloce banii de investiţii, către biserici, aducere de moaşte în aşteptarea unei distincţii. Este cazul unui prea-nefericit politruc, care deşi nu a făcut nimic pentru cetăţenii de rând, ceva palpabil d.p.d.v. social şi economic, a fost decorat de Prea-nefericitul Patriarh, pentru ceea ce nu a făcut, aici aveţi dovada.

 În rest......... Dumnezeu cu mila, nu facem altceva decât să aşteptăm să vină raclele cu moaşte şi să ne închinăm şi să aşteptăm o minune, dar ea trece neobservată pe lângă noi, care rămânem în continuare orbi şi goi, în aşteptarea izbăviri.

Economia României făcută ţăndări

      V-aţi întrebat vreodată de ce tot auzim pe la buletinele de ştiri: nu se face cutare investiţie, pentru că nu sunt bani; nu avem şcoli dotate sau măcar cu wc normal, nu în fundul curţii – pentru că nu avem bani de investiţii?

      Personal mi-am oferit un răspuns: se încearcă să se ascundă incompetenţa politrucilor, iar argumentele o să încerc să le concentrez mai departe în articol. Dar până atunci să încercăm să ne răspundem şi la o altă întrebare: noi restul, ce facem, de ce stăm cu mâinile în sân???

     Despre mecanismele inginereşti financiare la care se apelează în prag de campanie electorală, pentru că trebuie să ţinem cont şi de acest aspect (deşi nu vreau să transform acest blogg, într-unul politic, dar nu putem omite anumite aspecte care ne afectează pe fiecare în parte), s-a mai tot vorbit, cum apar anumite taxe peste noapte – pentru că nu sunt bani, iar tot peste noapte aceleaşi taxe se reduc – ca să ne arate ei nouă, cât de mult ne iubesc şi  ne vor binele. Dar în schimb nu văd reacţii, absolut deloc, în care să se ridice măcar întrebări de genu: de ce aţi mai pus încă o taxă sau de ce nu a fost impusă la un anumit nivel de la început??       Un astfel de exemplu este şi ceea ce se numeşte Taxa pe stâlp, apărută peste noapte, fără să fie consultat mediul de afaceri (principalul sector atins de această porcărie de taxă), care a fost scăzută de la 1,5 la 1% şi anunţată  ca un eveniment major, această scădere.

    S-a mers pe principiul golănesc: ia dă încoa' 100 de lei, ca taxă de şmecher, după care la o lună şmecherul îţi zice *pentru că îmi pasă de tine şi pentru că te iubesc îmi dai doar 50 de lei* tot taxă de şmecher bine-înteles. Iar noi stăm şi ne uităm contemplativi la tembelizor care ne seduce şi ne paralizează în acelaşi timp.

    Într-un articol postat de către Moise Guran, se menţiona foarte clar care sunt consecinţele noilor rectificări bugetare în prag de campanie electorală. În primul rând s-au făcut tăieri drastice de la investiţii, mai exact din banii destinaţi co-finanţarii proiectelor de infrastructură, acolo unde puteau veni şi câteva miliarde de euro din partea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte nu s-au adus bani europeni şi nu s-au creat locuri de muncă pentru ca banii să se ducă în teritoriu la primarii care urmează să se implice masiv în campania electorală. Banii respectivi se vor regăsi în mare parte în pomenile electorale. Ca să traduc pentru cei mai puţin cunoscători: ţi se va da un kg de ulei sau de zahăr, o găleată şi o ţuică, după care vei fi prădat până la ultimul cent, pentru că, nu-i aşa, trebuie reîntregit bugetul.

    Prin această inginerie financiară, bugetul de stat a fost prădat de 6 miliarde de euro (2 miliarde euro care se duc către primari + aproximativ 4 miliarde euro din fondurile europene care nu mai intră în ţară) şi peste 20.000 de locuri de muncă dispărute în urma sistării lucrărilor de infrastructură şi investiţii. În realitate impactul pe buget este unul infinit mai mare şi cu repercursiuni pe termen lung.

    La toate acestea se mai adaugă şi faptul că reacţia politrucilor la problemele reale ale economiei este sublimă şi lipseşte cu desăvârşire. 
    Nu sunt luate măsuri pentru corelarea programelor de studiu din licee şi facultăţi cu cererea de forţă de muncă. Prin simpla dispariţie a şcolilor profesionale a apărut în piaţă un deficit de forţă de muncă de peste 200.000 de muncitori. În prezent există un număr mare de antreprenori care se plâng că nu-şi pot dezvolta afacerile din pricina lipsei forţei de muncă specializate în meserii ca: sudori, electricieni, matriţeri etc.

    Venirea crizei în România a dus la dispariţia a peste 640.000 de locuride muncă cu impact în economie de peste 10 miliarde de euro. Aceste efecte perverse ale unei crize globale ce ne-a afectat şi pe noi, nu au fost combătute cu nicio altă măsură economică viabilă, ci doar cu unele care au accentuat efectele negative.

    Pierderea acestor locuri de muncă şi nerecuperarea lor în timp util s-a transformat într-o veritabilă bombă cu ceas, care va exploda în următoarea perioadă şi ale cărei efecte se vor vedea în plan economic, dar mai ales social, prin migrarea masivă a locuritorilor către occident, către centrele urbane mai dezvoltate sau, ce este cel mai rău, către sate acolo unde nu vor mai munci şi vor îngroşa rândurile asistaţilor sociali. Cu alte   cuvinte avem o depopulare masivă a oraşelor mici de provincie şi chiar a unor regiuni întregi, cum este cazul Olteniei şi Moldovei.

    Dacă ne raportăm la aceste două regiuni constatăm o accentuată discrepanţă economică în raport cu Bucureştiul şi Transilvania.

    Revenind la întrebarea de început: ce facem noi ceilalţi, adică cei care formăm poporul??? Răspunsul meu este foarte clar: suntem complicii politrucilor cu menţiunea că doar noi suntem cei care suferă, dar asta nu ne face mai puţin vinovaţi. Vinovăţia noastră constă în simplul fapt că suntem lipsiţi de reacţie şi ne complacem în mocirlă. Cel care închide ochii când vede o crimă, nu este mai puţin vinovat decât cel care a săvârşit-o.

    Avem datoria morală faţă de cei ce vor venii pe lumea asta după noi, să le oferim un mediu mai bun, dar vor sfârşii prin a ne condamna pentru lipsa de reacţie, atunci când poate se mai putea face ceva.