Este deja multă vreme de când, pe toate canalele media
și new-media, se discută despre calitatea sistemului de învățământ.
Majoritatea opiniilor așa-zișilor specialiști merg în
direcția în care acuză sistemul de învățământ, în special pe cel românesc, că
nu face nimic pentru copii și că nu-i educă cum trebuie, că nu-i pregătește cu
adevărat pentru viață. Poate că într-adevăr așa și este, dar argumentele lor
sunt de cele mai multe ori inconsistente.
Ni se spune de tot felul de psihologi și specialiști
în dezvoltarea copilului că școala nu face altceva decât să streseze copilul,
că profesorii îi terorizează pe cei mici cu teme și cu lecții grele și că
aplică metode deja depășite. Conform acestor teorii copiii ar trebui să se ducă
la școală de plăcere, că ei eu oricum calitățile necesare pentru dezvoltare și
mai ales curiozitatea de a cunoaște din ce în ce mai mult.
Nimic mai fals. Mă gândesc sincer că acești specialiști nu sunt altceva decât foștii
copii care nu învățau nimic la școală și care erau cocoloșiți de părinți cu
atenții și cadouri. Erau genul ala de copii ai căror părinți veneau la școală
să vorbească cu doamna să îi pună în prima bancă și să-i trimită la concursuri
pentru că odraslele lor sunt pline de calități, dar nimeni nu vedea că acei
copii erau depășiți complet de situație. Probabil după terminarea școlii acei
copii erau trimiși la facultatea la care doreau părinții lor și apoi tot
părinții le găseau și serviciu, de obicei la stat – învățământ, medicină etc.
Practic părinții le decideau soarta și gândeau în locul lor.
Evident că acei copii, acum adulți și specialiști în Ț
domenii, deontologii de ocazie, vin acum în fața noastră să ne dea lecții
despre cum ar trebui implementat sistemul de învățământ. Vin cu tot felul de grafice care
arată cum în alte țări copii sunt pregătiți și sunt bucuroși de școală și fac
performanțe nemaiîntâlnite.
Nimeni nu vine să ne spună cât timp au fost
implementate acele NOI METODE, cum au fost evaluate, în ce context și care sunt
previziunile pe termen mediu și lung, cum evoluează indivizii după ce ies de pe
băncile școlii, cât de adaptați sunt pentru viață. Evident că pe nimeni nu a
interesat acest aspect. Cu toții au prezentat rezultatele imediate, cele care
NU CONTEAZĂ.
Școala nu trebuie să creeze genii din indivizi care nu
sunt, nu trebuie urmărite rezultatele imediate, ci doar cele ulterior
finalizării studiilor.
Cu ce mă încălzește pe mine, societate, că am copii
fericiți la școală, că nu sunt stresați
să învețe, că primesc calificative peste nivelul real al pregătiri sau că
învățământul românesc urcă șpe poziții în nu știu ce sistem de evaluare, dacă
absolventul nu este capabil de absolut nimic, că nu este capabil să se
integreze într-un colectiv, că se supra-evaluează, cere enorm fără să ofere
nimic.
Acești indivizi ajung ca atunci când sunt încercați de
soartă, de problemele reale ale vieții, pentru că până la urmă viața nu este
tocmai roz, clachează, devin depresivi, anxioși sau ajung să se sinucidă.
Exact astfel de modele de sisteme de învățământ am
ajuns să copiem. Ne uităm la faptul că odrasla are 10 pe linie la toate
materiile, dar habar nu are să aplice nimic din
cele învățate, asta în cazul în care are acumulate ceva cunoștințe,
pentru că de cele mai multe ori nu știu să scrie corect în limba maternă, au
deficiențe grave în a citi și interpreta un text la prima vedere. Și toate
astea în numele nu știu cărei teorii aberante și de dragul binelui imediat.
Pentru cei care tot susțin că odraslele trebuie să ia
musai 10 la toate materiile, pe care nu-i interesează cu adevărat ce învață
copilul la școală, ce știe să facă, cei care vor ca progeniturile lor să fie
genii în toate domeniile, am o întrebare: vreți să creați o generație de copii
hipersensibili care este practic incapabilă să înfrunte și să-și rezolve
problemele sau doriți ca ei să izbutească cu adevărat, să își asume riscuri și
eșecuri, dar pană la urmă să iasă la liman indiferent de problemele avute?
Poate
un sistem de învățământ mai dur, asumat și respectat este mult mai benefic,
ca cel în care copiilor le este inoculată ideea că viața este vată de zahăr.
