Chuang Tzu avea o povestioară - "A fost odată un om
căruia îi era teamă de umbra lui și pe care îl înspăimântau urmele sale; a vrut
să fugă de ele, dar cu cât gonea mai tare, cu atât mai multe urme făcea
și oricât de mult alerga, umbra lui nu se despărțea de el. Atunci, crezând că
aceasta se întâmplă pentru că nu alerga destul de repede, a început să fugă cât
îl țineau picioarele și nu a încetat să o facă până a murit de epuizare. Acel
om nu știa că atunci când stai la umbră, propria-ți umbră dispare, iar când
stai liniștit nu lași urme."
Ei bine, eu nu o să fac așa, nu o să alerg până
la epuizare, (nu de alta, dar nu sunt în ipostaza de a fugi de propria-mi umbră),
chiar dacă mă voi duce mâine la un cros destinat strângerii de fonduri pentru
construirea unui spital, nu unul oarecare, ci primul centru medical de
oncologie și hematologie pediatrică din România.
Înscrierea la cros este de 1 leu (minimum, dar
cei cu dare de mână pot dona și sume mai mari - ceea ce voi face și eu).
La acest eveniment alături de mine va mai
participa și Daniel Botea, tot blogger, dar cu siguranță vor mai veni și alți
participanți.
Defapt acest articol se dorește a fi o invitație
către cititori de a ni se alătura mâine, 04.07.2015 la 8:45, pentru
a ne face încălzirea, iar de la 9:00 va fi alergarea propriu-zisă.