Generația copiilor hipersensibili și afectați de școală

Este deja multă vreme de când, pe toate canalele media și new-media, se discută despre calitatea sistemului de învățământ.

Majoritatea opiniilor așa-zișilor specialiști merg în direcția în care acuză sistemul de învățământ, în special pe cel românesc, că nu face nimic pentru copii și că nu-i educă cum trebuie, că nu-i pregătește cu adevărat pentru viață. Poate că într-adevăr așa și este, dar argumentele lor sunt de cele mai multe ori inconsistente.

Ni se spune de tot felul de psihologi și specialiști în dezvoltarea copilului că școala nu face altceva decât să streseze copilul, că profesorii îi terorizează pe cei mici cu teme și cu lecții grele și că aplică metode deja depășite. Conform acestor teorii copiii ar trebui să se ducă la școală de plăcere, că ei eu oricum calitățile necesare pentru dezvoltare și mai ales curiozitatea de a cunoaște din ce în ce mai mult.

Nimic mai fals. Mă gândesc sincer că acești specialiști nu sunt altceva decât foștii copii care nu învățau nimic la școală și care erau cocoloșiți de părinți cu atenții și cadouri. Erau genul ala de copii ai căror părinți veneau la școală să vorbească cu doamna să îi pună în prima bancă și să-i trimită la concursuri pentru că odraslele lor sunt pline de calități, dar nimeni nu vedea că acei copii erau depășiți complet de situație. Probabil după terminarea școlii acei copii erau trimiși la facultatea la care doreau părinții lor și apoi tot părinții le găseau și serviciu, de obicei la stat – învățământ, medicină etc. Practic părinții le decideau soarta și gândeau în locul lor.

Evident că acei copii, acum adulți și specialiști în Ț domenii, deontologii de ocazie, vin acum în fața noastră să ne dea lecții despre cum ar trebui implementat sistemul de  învățământ. Vin cu tot felul de grafice care arată cum în alte țări copii sunt pregătiți și sunt bucuroși de școală și fac performanțe nemaiîntâlnite.

Nimeni nu vine să ne spună cât timp au fost implementate acele NOI METODE, cum au fost evaluate, în ce context și care sunt previziunile pe termen mediu și lung, cum evoluează indivizii după ce ies de pe băncile școlii, cât de adaptați sunt pentru viață. Evident că pe nimeni nu a interesat acest aspect. Cu toții au prezentat rezultatele imediate, cele care NU CONTEAZĂ.

Școala nu trebuie să creeze genii din indivizi care nu sunt, nu trebuie urmărite rezultatele imediate, ci doar cele ulterior finalizării studiilor.

Cu ce mă încălzește pe mine, societate, că am copii fericiți la școală, că nu sunt stresați să învețe, că primesc calificative peste nivelul real al pregătiri sau că învățământul românesc urcă șpe poziții în nu știu ce sistem de evaluare, dacă absolventul nu este capabil de absolut nimic, că nu este capabil să se integreze într-un colectiv, că se supra-evaluează, cere enorm fără să ofere nimic.

Acești indivizi ajung ca atunci când sunt încercați de soartă, de problemele reale ale vieții, pentru că până la urmă viața nu este tocmai roz, clachează, devin depresivi, anxioși sau ajung să se sinucidă.

Exact astfel de modele de sisteme de învățământ am ajuns să copiem. Ne uităm la faptul că odrasla are 10 pe linie la toate materiile, dar habar nu are să aplice nimic din  cele învățate, asta în cazul în care are acumulate ceva cunoștințe, pentru că de cele mai multe ori nu știu să scrie corect în limba maternă, au deficiențe grave în a citi și interpreta un text la prima vedere. Și toate astea în numele nu știu cărei teorii aberante și de dragul binelui imediat.

Pentru cei care tot susțin că odraslele trebuie să ia musai 10 la toate materiile, pe care nu-i interesează cu adevărat ce învață copilul la școală, ce știe să facă, cei care vor ca progeniturile lor să fie genii în toate domeniile, am o întrebare: vreți să creați o generație de copii hipersensibili care este practic incapabilă să înfrunte și să-și rezolve problemele sau doriți ca ei să izbutească cu adevărat, să își asume riscuri și eșecuri, dar pană la urmă să iasă la liman indiferent de problemele avute?

Poate un sistem de învățământ mai dur, asumat și respectat este mult mai benefic, ca cel în care copiilor le este inoculată ideea că viața este vată de zahăr.