SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT - ANALIZĂ SUCCINTĂ

De multă vreme se vorbește despre problemele sistemului național de învățământ. Deși sunt 27 de ani de la schimbarea sistemului, în România, învățământul că și multe alte domenii încă așteaptă să fie reformate și să se așeze pe o traiectorie ascendentă.

Până acum, de câte ori s-a vorbit în spațiul public despre problemele sistemului de învățământ s-au analizat doar anumite aspecte, foarte importante, dar nu s-a plecat cu analiza din capătul corect. Este normal să mediatizezi școli care nu au fost reabilitate de zeci de ani, profesori care abuzează elevii, elevi care își batjocoresc colegii, e la fel de normal să se vorbească despre subfinanțarea acestui sistem.

De fapt, această subfinanțare trădează interesul pe care-l acordă politicul și cetățenii, acestei problematici. Atâta timp cât societatea civilă, oamenii de rând și instituțiile abilitate nu pun presiune pe factorul politic să schimbe radical sistemul și modul în care este tratat, nimic nu se va schimba.

Este normal ca presa să difuzeze și să vorbească despre bătăile din școli, atâta timp cât aceste subiecte fac rating și vând mai ceva ca pâinea caldă. Dar din aceste dezbateri și analize lipsește de cele mai multe ori esențialul sau el este tratat ca factor secundar – paradigmele sistemului, faptul ca nu există un proiect pe termen lung, nu sunt coroborate datele-interesele firmelor-politicile publice.

La ora actuală încă se mai învață după manuale sau după proiectele didactice de acum 40 de ani, fără să fi fost actualizată materia, fără să fie folosite instrumente moderne de învățare. În acest sens singurele luări de poziții au fost de apărare a elevului – că săracu are mult de învățat și nu face față, nu poate da randament că are teme, îi este frică de profesori, este terorizat de profesori. Tocmai aceste luări de poziții ne arată care este interesul real al nostru ca societate pentru învățământ. Vrem ca totul să fie ușor. Vrem să trecem prin școală ca gâsca prin apă, iar apoi ne plângem că nu găsim joburi, că avem salarii mici, că patronii cer prea multe. Nu o să discut aici problema patronilor, ci o să fac doar analiza sistemul de învățământ.

Adulții de azi, cei care își trimit copiii la școală sunt cei care au făcut tranziția de la comunism, copii fiind, la democrație, fără să fi înțeles ceva din cele două sisteme. Ei știu doar atât – democrație înseamnă că fac ce vreau, că am drepturi etc. Nimeni nu se întreabă – ce obligații am, dar de ce să nu trag tare să învăț mai mult decât au făcut-o părinții mei, de ce să nu încerc să le depășesc condiția? Pentru că a face asta este mult mai greu. A pune creierul la muncă este al naibii de greu, te seacă de energie, dar îți oferă șansa de a-ți depăși condiția, de a putea face o meserie și să poți trăi din ea.

Și eu îmi aduc aminte că atunci când eram în școala primară înjuram școala și abia așteptam să o termin să mă fac mare și să fac ce vreau. Numai că am avut părinți ceva mai responsabili și care au ținut de mine și m-au pus să învăț, s-au implicat în dezvoltarea mea, atât cât s-au priceput și ei. Tocmai asta lipsește acum – lipsa implicării părinților în procesul de educație-învățare-formare. Nu trebuie să facă părintele ce vrea copilul, ci copilul trebuie să fie ghidat de către tutorele său. Un copil va înjura școala, se va plânge că-l dor mâinile de la teme, dar nu are cum să conștientizeze cât de mult îl ajută asta.

Mulți vorbesc că matematica nu te ajută în viață, dar nu se gândesc că ea te ajută să gândești logic, să structurezi o analiză și să-i cauți soluțiile. Probabil pentru această categorie ar fi suficientă prezența pentru cinci minute la școală, bifarea prezenței în catalog și cam atât.

În urmă cu câțiva ani s-a dorit reformarea învățământului și ca de fiecare dată s-au luat măsuri pripite și chiar distructive. Este vorba despre măsurile propuse de către fostul ministru al învățământului Andrei Marga și implementată de către Ecaterina Andronescu – desființarea școlilor profesionale. Această decizie, catastrofală, nu doar pentru învățământ, ci și pentru economie, a fost luată în virtutea ideii că tinerii trebuie să se ducă la facultate. S-a încercat îngroșarea numărului de studenți, în mod artificial.

Desființarea acestor școli a dus la apariția unui fenomen dezastruos – mai mult de 50% dintre cei care terminau liceul erau incapabili să ia BAC-ul, nici chiar în situația în care subiectele erau mult simplificate și numărul de materii redus.

Nimeni nu și-a pus următoarele întrebări:

1.     Dacă acei elevi sunt incapabili să ia niște examene după patru ani de școală, ei sunt capabili să ia examenele din sesiunile de la facultate?

2.     Dacă toți se duc la facultate, cine mai zugrăvește, sudează, conduce camioanele sau cine mai repară țevile?

Și pentru ca dezastrul să fie complet au apărut peste noapte universități particulare unde prezența nu era obligatorie, examenele se luau și fără să te prezinți în sesiune și diplomele veneau în valuri. Ba mai mult, au înflorit și facultățile care te pregătesc pentru a deveni șomer și a toca banii părinților. Nimeni nu se întreabă ce face după ce termină Facultatea de Litere, Drept sau Marketing. Toată lumea se duce buluc acolo pentru a lua un carton cu numele lor și care nu o să le folosească la nimic.

În ultimii ani au apărut numeroase scandaluri de profesori care și-au plagiat tezele de doctorat, pentru a ocupa funcții importante. Acest lucru nu a făcut decât să consolideze ideea că degeaba înveți, că dacă stai acasă și te joci pe calculator o să primești la fel de mult ca cei care și-au tocit coatele prin școli pentru a învăța să facă ceva.

În concluzie: dacă vrem să reformăm cu adevărat învățământul românesc va trebui să învățăm cu adevărat să nu ne mai plângem și să acționăm. Trebuie să acumulăm cunoștințe la materiile de la școală, chiar dacă nu ne plac (nu trebuie să iei 10 peste tot, ci doar să treci, dar trebuie să te axezi pe ceva), trebuie să ne ducem la laboratoare și dacă școala nu are așa ceva să facem presiuni pentru a se dezvolta Sali de curs cu capacități specifice și în primul rând – părinți, implicați-vă în educarea copiilor, tine-ți-i din scurt, nu abuzați, dar pune-ți-i să învețe cu adevărat. După ce noi ca cetățeni vom face ceea ce ține de noi, apoi putem să vorbim de celelalte probleme – finanțarea sistemului etc.