EMOȚII DE ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR - cu bune și cu rele

După cum știți – astăzi a fost prima zi de școală a noul an școlar. Și pentru că au trecut ceva ani de la prima mea zi de școală – undeva peste 20, am zis să mai încerc și eu puțin emoțiile aferente zilei. Nu direct, ci alături de Kinder, care astăzi a avut primul contact cu sistemul de învățământ (exceptând grădinița). Evident că emoțiile au fost foarte mari, nu ale mele, ci ale mamei lui Kinder, care, ca o femeie ce se respectă și-a dus mica progenitură la o școală cu prestigiu – Colegiul Tehnic Ștefan Velovan, ex Pedagogic

Prestigiu doar cu numele, că realitatea nu a susținut numele. Din păcate o spun, a fost cel mai prost eveniment de deschidere de an școlar la care am participat. Cuvântul de ordine a fost HAOS, ca să facem un exercițiu de cuvinte. Pe lângă faptul că în același loc au trebuit să stea cei din clasa 0, alături de cei de clasa a 12-a, nimeni nu știa unde trebuie să se ducă, unde trebuie să stea.

Nu s-au respectat nici măcar elementele de bun simț legate de protocol – ca de exemplu – să se anunțe că urmează imnul național, care oricum abia se auzea din cauza hărmălaiei și a sistemului de sonorizare de pe vremea lui Decebal. Locul de desfășurare al evenimentului ziceai că se pregătește de război, nu de prima zi de școală, că așteaptă dușmanii poporului, nu viitorul ei. Dacă nu erai atent te trezeai pe burtă sau îți rupeai picioarele în tranșeele pregătite împotriva invaziei  trupelor otomane.

În fine, am trecut și peste acest aspect, nesemnificativ pentru o astfel de zi și am așteptat cuminți să se deruleze polologhia sforăitoare de la debut. Ce-i drept, invitații păreau să fie oameni de seamă, reprezentanți ai mai multor universități de pe planetă – Canada, Olanda, Austria și Universitatea din Craiova J . Am spus mai devreme că păreau, așa a și fost. Deși mai toți s-au prezentat drept domn profesor, discursurile lor au fost pline de clișee și abia se auzeau, asta pentru că țineau microfonul la ani lumină de gură, iar unii dintre ei cred că veneau de pe vremea lui Burebista. Nu am nimic cu persoanele în vârstă, dar ce să cauți la un astfel de eveniment dacă abia stai pe propriile picioare și abia poți scoate trei cuvinte din gură și alea pline de cuvinte goale de sens, pe care oricum nu le asculta nimeni. Oricum acești oameni se aflau la antipozi față de elevi, care păreau că vin direct din discotecă sau…

În fine (pentru a doua oară), am zis să trec și peste acest amănunt nesemnificativ pentru o astfel de zi, plină de emoții, asta dacă nu venea și miezul din dodoașcă – înaintea discursurile, cât și după – au urmat melodii ale lui Tudor Gheorghe, care spre surprinderea mea, se auzeau mult mai bine ca imnul național (pe care nu-l știa nimeni) și ca discursurile pline de gol ale invitaților. Ce treabă are Tudor Gheorghe cu școala? Și mai ales, de ce mama dracului trebuie să ascultăm așa ceva în prima zi de școală? Și să-i vezi pe toți ăștia care stăteau la masa de speekeri, ce fețe grave luau la auzirea melodiilor, cât de pătrunși de spiritul muzicii erau, deși la ascultarea imnului unii dintre ei erau cu smartphon-urile în mână – probabil uitaseră să-și dea check in.

În fine (pentru a treia oară), am trecut – cu greu și peste acest amănunt nesemnificativ, și ne-am îndreptat către clase, măcar astea erau cât de cât și semănau cu ceea ce știam și eu.

Și ca să închei într-o notă optimistă – sper să fie doar excepția de la regulă, ceea ce am văzut astăzi și că în alte părți lucrurile să stea mult mai bine, iar aici ele să se îmbunătățească considerabil.