Sfaturi ce te-ar putea transforma într-un om de succes

     De multe ori ne întrebăm ce trebuie să facem pentru a avea succes în viață, pentru a fi fericiți și pentru a reuși să ne îndeplinim planurile de viitor. În căutarea unor astfel de soluții apelăm la măsuri extreme. Cea mai bună rețetă este aceea a căutării echilibrului.

    Uneori este bine să ascultăm și sfaturile celor care au ajuns acolo unde ne dorim să ajungem la rândul nostru.

   Iată câteva sfaturi ce ne-ar putea oferi câteva repere pentru planurile noastre către succes:

1. Dimensiunea succesului tău este măsurată de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de felul cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes.

2. Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară.  Sunt amândouă importante, dar școala uită de una dintre ele.

3. Vestea bună este că n-ai nevoie de prea multi bani ca să schimbi felul în care gândești.  De fapt, poți s-o faci chiar gratis.  Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ti le-au vârât în cap generații după generații sau pe care le-ai învățat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la școală.  Şi totuși, se poate.

4. Este mai important să-ti crești veniturile decât să-ti scazi cheltuielile.  Este mai important să crești spiritual decât să renunți la visele tale. 

5. Trebuie să ai vise mari, să gândești pe termen lung, să câștigi în fiecare zi câte puțin și să faci mici pași înainte.  Aceasta este cheia succesului pe termen lung.

6. Dacă nu știi cum să ai grijă de bani, banii vor sta departe de tine.

7. Singura diferență dintre o persoană bogată și una săracă este felul în care își folosesc timpul.

8. “Astăzi” e cuvântul învingătorilor și “mâine” cel al rataților.

9. Regula numărul 1 ca să devii un om de afaceri de succes este să nu-ți iei niciodată o slujbă pentru banii pe care ți-i oferă.  Angajează-te doar pentru experiența și priceperea pe care le vei acumula la locul de muncă.

10. Uneori ai succes… iar alteori înveți.  Nu irosi o greșeală, învață din ea!

11. Oamenilor nu le place ideea de a gândi pe termen lung.  Mulți caută disperați soluții pe termen scurt pentru că au probleme cu banii care trebuie rezolvate azi.

12. Dacă vrei să mergi undeva, cel mai bine este să găsești pe cineva care a ajuns deja acolo. 

13. Cei mai de succes oameni sunt cei care pun întrebări.  Ei învață în permanentă.  Ei se dezvoltă în permanentă.  Ei îşi depășesc limitele în permanentă. 

14. Înainte de a-ţi putea transforma portofelul din sărac în bogat, trebuie să-ti transformi mintea din săracă în bogată.

15. Cel mai de preț bun pe care îl avem este mintea.  Dacă este bine pregătită, ea poate crea bogății imense.   

16. O slujbă este doar o soluție pe termen scurt la o problemă pe termen lung.   

17. Tu şi numai tu ești responsabil pentru alegerile şi deciziile tale. 

18. Caută persoane care au făcut deja ceea ce vrei tu să faci.  Nu te teme dacă ceilalți îi consideră nebuni, excentrici, săriți de pe fix etc.  Multă lume judecă doar la suprafață. Discută cu acești oameni şi inspiră-te din experiența lor.

19. Marile oportunități nu se văd cu ochii.  Ele se văd cu mintea. 

20. Există numai două lucruri pe care le poți investi: timpul şi banii.  Dintre cele două, timpul este mai important. 

21. Nu mai face ceea ce făceai.  Ia o pauză și lămurește-te ce funcționează și ce nu.  Definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptând rezultate diferite.

22. În interiorul fiecărei probleme se găsește o oportunitate.

23. Odată cu schimbarea modului meu de a gândi și a atitudinii, s-a modificat și modul meu de a acționa, precum şi rezultatul.

24. Mergem la școală pentru a învăța să muncim din greu pentru bani.  Eu scriu cărți și creez produse pentru a-i învăța pe oameni cum să facă banii să lucreze din greu pentru ei.

25. Cele mai bune răspunsuri se găsesc în inimă, nu în minte.

 (sursa)

DIN ÎNVĂȚĂTURILE CELOR ÎNȚELEPȚI

"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmpla asta; cu toate acestea , încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști." (citat)

WORLD VISION - proiect pilot PÂINE ȘI MÂINE - O NOUĂ ȘANSĂ LA EDUCAȚIE

Vorbeam într-un articol precedent despre inițiativa fundației World Vision de a derula un proiect pilot în 6 localități din Oltenia: Dolj - Palilula, Sărbătoarea, Leordoasa, Salcia și din Vâlcea - Urși și Geamăna.

Inițiativa celor de la World Vision vine ca urmare a apariției unor date statistice extrem de îngrijorătoare cu privire la situația învățământului din România. Unul din opt copii cu vârste școlare din țara noastră se culcă flămând ceea ce afectează grav procesul de educare și instruire a acestora. Abandonul școlar a ajuns la cota 18%, fiind în creștere de la un an la altul și depășește cu mult rata europeană de 11%. Lucrurile sunt și mia grave dacă facem analiza defalcat pe cele două medii, rural și urban, unde copiii de la țară sunt mult mai predispuși la abandon (75% din cazurile de abandon), din cauze multiple – cele mai des întâlnite fiind sărăcia (45% din cazuri), rezultatele slabe la învățătură (37% din cazuri) și faptul că mulți părinți sunt plecați din țară și/sau nu-și permit să le ofere un cadru propice învățării.

În acest cadru și având aceste date fundația World Vision a luat inițiativa de a derula un program pilot – proiectul Pâine și Mâine, în cele 6 localități izolate din județele Vâlcea și Dolj.

Un sprijin important în derularea acestei inițiative a venit și din partea autorităților locale, a Inspectoratelor Școlare din cele două județe, la care s-a adăugat și un sprijin financiar consistent venit din partea Lidl România în valoare de 100.000 euro.

Proiectul presupune acordarea unei mese calde copiilor din ciclu primar, din școlile din aceste localități, plus un sprijin considerabil din partea dascălilor care îi ajută pe copii să-și facă temele, după care derulează activități de stimulare a creativității și a spiritului inovator prin organizarea de mici ateliere de teatru, desen sau pictură.

Organizarea de astfel de activități nu sunt o noutate pentru țările europene, ele intrând în rutina sistemului de învățământ. În România începutului de secol XXI astfel de programe sunt o raritate, o excepție, iar atunci când cineva încearcă să implementeze astfel de proiecte are de întâmpinat un cadru legislativ și birocratic infernale, ca să nu mai punem la socoteală faptul că în multe situații autoritățile nu vor să sprijine din N motive astfel de demersuri. Având în vedere că statul nu alocă sume de bani și nici nu creează astfel de proiecte, putem spune că astfel de inițiative, ca a World Vision în parteneriat cu Lidl România sunt cu atât mai lăudabile.

La evenimentul din 11 mai – Ziua Porților Deschise, am participat și câțiva susținători ai unor astfel de proiecte – din zona ONG-urilor, a bloggosferei sau chiar vedete de televiziune – cum este și Oana Cuzino (ambasadorul World Vision).

Green School Education as a Promotion of Sustainable Use of a Cultural and Natural Heritage and Resources

Astăzi a avut loc lansarea proiectului Green School Education as a Promotion of Sustainable Use of a Cultural and Natural Heritage and Resources, ce va fi implementat de Forever for Europe Association în parteneriat cu Asociația Mereupentru Europa (MPE).

Proiectul se va desfășura în două zone: Districtul Montana din Bulgaria și județul Dolj din România. Inițiativa este una de cu scop educațional și va cuprinde activități pentru  elaborarea 10 filme de promovare turistică în limbile engleză, bulgară și română. În județul Dolj se vor dezvolta 10 studii, 5 privind patrimoniul cultural și 5 pe cel natural. În cadrul acțiunilor se vor selecta 150 de copii din România care vor participa la evenimentele Green School  din Vrshets Bulgaria.

Așteptăm cu mare interes derularea primelor activități ale proiectului ce vor include și reprezentanți ai grupurilor țină, activități ce vor fi urmărite cu atenție și interes de subsemnatul, pentru a vă putea ține la curent. 

De ce susţin reintroducerea şcolilor de corecţie

Citeam de dimineaţă următorul titlu Introducerea şcolilor de corecţie în acest secol ar însemna un pas uriaş înapoi şi mi-am adus aminte că de ceva vreme doream să scriu un articol pe această temă, mai ales că, pot spune sincer, că nu sunt de acord cu majoritatea aşa-ziselor măsuri de reformare a sistemului de învăţământ.

Cred cu tărie că modelul pe care se doreşte să-l urmeze sistemul de învătământ românesc este unul prost, ce poate fi dat ca exemplu de aşa nu. Se caută să se copieze măsuri ale modelului anglo-saxon, care este celebru pentru faptul că nu oferă chiar cele mai bune rezultate, cel puţin la nivel de şcoală primară, gimnaziu şi liceu (în schimb pare să fie cel mai performat în segmentul universitar). În plus, se pare că cei care au luat astfel de decizii au uitat un aspect – nu suntem anglo-saxoni, avem caracteristici diferite, nu chiar tot ce se poate aplica în Anglia sau USA, se poate aplica şi în România.

Dacă tot se dorea să se adopte măsuri ale altor sisteme, unele diferite de al nostru, puteau să copieze modelul finlandez – considerat unul dintre cele mai performante din lume la nivelul şcolii generale şi al liceului.

Cu alte cuvinte- după ce că s-a copiat un sistem care nu are nicio legătură cu cel autohton, nici nu s-a luat exemplul cel mai eficient. În fine, faptul că sistemul românesc este în criză nu mai miră pe nimeni, nici măcar nu ne mai miră faptul că se adoptă decizii pripite, cu efecte catastrofale, care sunt înlocuite la scurt timp cu unele şi mai proaste.

Nici măcar atunci când se doreşte să se adopte măsuri inovative, nu se reuşeşte să se facă aşa cum trebuie, ci i se pune o puternică amprentă de lasă bă că merge şi aşa. Un astfel de exemplu, de dată recentă, este cel al manualelor digitale – o măsură care pare de domeniul SF pentru România, dacă analizăm nivelul de pregătire al cadrelor didactice, al mentalităţii oamenilor şi al dotărilor şcolilor, dar care nu s-au materializat nici măcar după o lună şi jumătate de la începerea anului şcolar.

Ca să revenim totuşi la articolul despre care vă vorbeam la început, o să contest afirmaţia din titlu: trebuie reintroduse şcolile de corecţie. O spun în primul rând, pentru că ştiu care este realitatea mediului şcolar din România, care îi sunt problemele reale şi care sunt cauzele acestor probleme. Nu o să le detaliez pe toate, pentru că aş transforma acest articol într-o lucrare ştiiţifică, ceea ce nu cred că ar fi de dorit. Aşadar o să mă axez doar pe câteva aspecte, esenţiale, care reuşesc să-şi pună amprenta într-un mod negativ asupra învăţământului şi care sunt greşit abordate.

În primul rând toată vina pentru situaţia proastă este pusă în cârca profesorilor, ceea ce este total eronat. Nu este vina lor că ajung la catedră şi sunt slab pregătiţi, ei sunt rezultatul unui sistem care a stat în agonie mulţi ani după 1989, care s-a dorit să fie reformat şi care a fost azvârlit şi mai mult în mocirlă.

Faptul că în sistem nu intră cei mai bine pregătiţi absolvenţi de facultate, ci doar cei care apucă. Este un efect pervers al unei perioade de tranziţie în care se ascundeau posturile din oraş, pentru oamenii sistemului, care nu erau chiar cei mai bine pregătiţi – pentru că – de ce ar face-o; iar pentru ceilalţi erau doar posturi la dracu-n-praznic, unde nu se putea ajunge decât după multe ore şi cu chiu cu vai. Această situaţie, încă se mai practică în judeţele care beneficiază de sistemue universitare, şi face ca cei care sunt bine pregătiţi să caute de muncă în alte domenii sau să emigreze.

O altă cauză cu efecte perverse, este şi că părinţii sunt absolviţii complet de vină şi nu sunt implicaţi în procesul de educare. Numele ministerului care coordonează această situaţie se numeşte – al Educaţiei, ceea ce este total greşit. Educaţia trebuie făcută în familie, nu la şcoală. La şcoală trebuie instruit copilul şi trebuie să i se ofere nişte informaţii utile şi să i se ofere un cadru propice în care să înveţe să le pună în practică.

La noi educaţia nu se face, absolut deloc (sunt puţine familii care îşi educă progeniturile sau care îi înscriu la grădiniţă – acolo unde i se pun bazele educaţiei), din cauza părinţilor care nu se implică voit sau care nu o pot face, pentru că sunt plecaţi în străinătate.

Pentru aceste situaţii ar trebui ca fiecare şcoală să aibă cel puţin un psiho-pedagog care să se ocupe de aceste cazuri şi să îndrepte, atât cât se mai poate, acele carenţe pe care un copil ajuns la vârstă şcolară, le are, după ce a fost lăsat de izbelişte.

Ei bine, acele mega-reforme anunţate nu au prevăzut decât pe hârtie astfel de măsuri, în practică foarte puţine unităţi şcolare îşi permit să angajeze personal calificat, care să poată să corecteze într-o oarecare măsură, deficienţele din educaţia copiilor. Se ştie faptul că orice copil are perioade, în care începe să-şi dezvolte personalitatea, care sunt caraterizate de diferite crize de comportament, care dacă nu sunt controlate eficient, pot degenera şi îl pot transforma în timp pe acel copil într-un delicvent.  În cazul acestor copii, ajunşi la stadiul de delicvenţi sunt necesare măsuri ce pot fi luate în centrele de reeducare. Nu pot fi lăsaţi în acelaşi colectiv de copii, pentru că riscă să îi influenţeze şi pe aceştia şi astfel de la un caz de acest gen, am ajunge la zeci de cazuri. Şi exact asta se şi întâmplă, delicvenţii reuşesc să îşi creeze găşti, nu neapărat din copii cu deficienţe de educaţie, pe care să-i influenţeze şi să-i transforme în următorii delicvenţi.

Nu orice dascăl şi nu orice părinte poate sau nu are capacitatea şi pregătirea necesară pentru a putea contracara eficient cauzele şi efectele lipsei de educaţie. Acestea sunt cazuri speciale, de care să se ocupe oameni foarte bine calificaţi şi în condiţii speciale – nu susţin ca aceste măsuri să fie luate ca acum 30 de ani, ci şi ele la rândul lor trebuiesc reformate, eficient, modernizate şi care să fie capabile să implementeze noile descoperiri şi inovaţii din domeniu.

În cadrul dialogului pe care o doamnă psiho-pedagog a purtat-o cu diferiţi cetăţeni, prin intermediul mediului online, s-a susţinut faptul că educaţia nu trebuie făcută cu bataia şi trebuie avută în vedere că trebuie înlăturată orice situaţie care îi va putea afecta dezvoltarea emoţională.

În primul rând nu sunt de acord cu o astfel de abordare. Nu se poate face o educaţie eficientă fără măsuri de persuasiune, iar când acestea se dovedesc a fi ineficiente se apelează şi la mecanisme de constrângere mai dure – a nu se înţelege greşit ideea că trebuie snopit în bătaie, copilul care greşeşte. Dar trebuie construite şi astfel de mecanisme prin care să i se dea dascălului posibilitatea de a putea a-l putea constrânge pe elev, pentru a-l putea controla. Pentru că nu poţi să-ţi susţii ora şi să faci şi educaţie cu fiecare în parte.

Se susţine şi ideea că un dascăl care are probleme cu elevii nu este unul bine pregătit – poate fi şi asta o cauză, dar nu singura. Am cunoscut profesori foarte bine pregătiţi profesional, dar care aveau probleme cu aceiaşi elevi, cu care aveau şi alţi profesori probleme. Cum ar putea să mai controleze un profesor un astfel de elev, dacă nu i se mai dau niciun fel de instrumente pentru a face acest lucru.

Cred ca fiecare care a trecut prin şcoală a avut colegi pe care nu-i putea controla niciun profesor, chiar dacă la momentul respectiv se mai tolerau: beţele la palmă, castanele şi notle scăzute la purtare şi chiar exmatriculările. Ei bine, noul cod deontologic al cadrelor didactice interzice astfel de practici, fără să ofere în schimb alternative. Rezultatul – dascăli umiliţi de elevi, elevi care se filmează făcând sex în şcoli, care se înjunghie etc. astfel de situaţii s-au petrecut din totdeauna, diferenţa făcând-o faptul că în prezent aceste cazuri au luat o amploare fără precedent, iar cei care trebuie să ia măsuri se văd legaţi de mâini şi de picioare.

Consider că reintroducerea un măsuri speciale, pentru cazurile speciale – care să funcţioneze eficient, până când elevul respectiv nu ajunge să devină un delicvent – sunt imperios necesare. Nu trebuie să acţionăm cu atât exces de zel când un dascăl greşeşte, dar când situaţia scapă de sub control stăm cu mâinile în sân, pentru că nu putem să acţionăm – pentru că este copilul afectat emoţional. Dacă ajungem să gândim astfel, nu se va îndrepta nimic şi ne vom afunda continuu în mizerie.

Majoritatea acestor cazuri ar putea fi prevenite şi combătute încă de la nivele incipiente, dacă statul ar respecta legile, pe care tot el le-a impus, care prevăd ca fiecare şcoală să aibă un specialist psiho-pedagog, care să se ocupe de aceste cazuri, iar pentru cazurile extreme, care scapă de sub control să fie prevăzută introducerea lor în şcoli speciale de reeducare.

Nu trebuie scăpată din vedere nici implicarea activă a familiei în procesul educaţional şi de învăţământ.