Se afișează postările cu eticheta duminica orbului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta duminica orbului. Afișați toate postările

luni, 6 iunie 2016

REACȚII DUPĂ ALEGERILE LOCALE DIN DUMINICA ORBULUI

În cele din urmă, am decis să scriu un articol despre impresiile mele legate de aceste alegeri. Nu promit că o să mă abțin și nu o să folosesc cuvinte dure, așa că dacă sunteți mai pudici stați deoparte și lăsați-i pe cei mai cu capul pe umeri să citească, dacă vor.
După 26 de ani, ziua votului a fost din nou în ziua orbului (deși are rădăcini în Biblie, această zi se pare că este din nou una nefericită pentru români). Și pentru că tot era zi de alegeri, toți pensionarii, asistații social și cei cu probleme de funcționalitate a creierului s-au dus la vot și și-au exercitat dreptul fundamental. În schimb cei care trudesc la muncă, au o mică afacere a lor sau muncesc pentru alții (la privat, nu la STAT), au preferat să stea la bere, să iasă în părculeț cu copiii și să-i lase pe bătrâni sau asistați să decidă pentru ei. Până la urmă este și acesta dreptul lor, să comenteze că merge prost țara, că suntem conduși de hoți, dar ei nu-și asumă niciodată decizia de a vota pe X sau pe Y. În urmă cu un an și ceva tinerii au ieșit la vot și au schimbat radical soarta alegerilor și am ales pe unul care măcar nu ne ia la mișto. La 7 luni după incidentele de la clubul Colectiv, tinerii au ieșit în stradă și au schimbat Guvernul. Acum tinerii nu au mai ieșit la vot, oare ei și cei care pretind că mai au ceva materie cenușie, de ce nu au făcut și acum același lucru? Poate sunt dezamăgiți sau poate atunci era vremea mai rece și stăteau în case la TV și s-au inflamat de la ceea ce vedeau, acum însă au stat la grătar sau la terase și discutau.
În fine, oricum am privi lucrurile putem spune că cei care s-au dus la vot ne-au întors la situația din 1990, când au votat tot comuniștii ca să ne aducă prosperitate capitalistă. De data aceasta s-au schimbat puțin lucrurile, nu am mai votat comuniști, ci pe urmașii lor, tot hoți, dar care acum să ne scape de hoți.
Dovada vie constă în faptul că au fost votați (cu majoritate covârșitoare) politicieni corupți, care au dosare penale sau care erau în pușcărie (vezi cazul lui Cherecheș de la Baia Mare). A avea dosar penal a devenit un must have al politicii noastre. Dacă nu ai dosar la DNA și nu o înjuri pe Codruța nu ai șanse în alegeri, altfel nu se explică procentele zdrobitoare pe care le-au obținut penalii României în aceste alegeri.
Oamenii se plâng constant că nu au pe cine vota, că toți sunt la fel. Este o imbecilitate să crezi acest lucru. În primul rând oamenii deși aparent sunt la fel, ei au trăsături diferite – au comportament, atitudine, temperament și educație diferite, cum poți pretinde că sunt la fel? Priviți-vă una dintre mâini, vedeți cum degetele aceleiași mâini sunt diferite, cum poți spune că oameni care trăiesc în medii diferite, primesc educație diferită sau învață mai puțin sau mai mult sunt la fel?
În toate orașele țării pe listele de candidați au fost minimum 5 candidați pentru funcția de primar, în unele cazuri au fost și 15, cum ai putea spune că nu ai avut de unde alege? Nu au cum să fie toți la fel, nici dacă ar fi fost gemeni nu erau la fel.
La Craiova au fost 9 candidați și cu toate acestea Olga, primarul în funcție (cu dosare la DNA și cu foarte puține realizări pozitive în fostul mandat), a obținut cca. 60% dintre voturile celor care s-au prezentat la urne. Cu toate că a avut contracandidați oameni de afaceri, intelectuali, oameni care au demonstrat că știu să administreze cu succes ceva (o firma sau mai multe, o școală etc), primărița, care a avut prima meserie notabilă – cea de politician, i-a zdrobit pur și simplu pe contracandidați.
Având în vedere rezultatele din Craiova și din țară, să nu ne mirăm că o plece din România tinerii și oamenii care muncesc, iar orașele precum Bănia o să rămână în continuare fruntașe la numărul de șomeri, investitorii o să ocolească în continuare această zonă, iar afacerile celor care încă mai dețin așa ceva o să se năruiască. Dar nu contează, avem foișoare pentru pensionari unde să joace table și să pună țara la cale, pentru că nu-i așa, ei sunt generația de viitor a țării. Tinerii își merită soarta, pentru că stau în fața PC-ului sau a smartphone-ului și au nicio reacție.
După 26 de ani, duminica orbului ne readuce în același punct – să avem PSD (PDSR atunci) în cca. 70% din localitățile din România, fără nimic din ceea ce se cheamă opoziție și nimic nu o să-i oprească să-și continue drumul de dezintegrare a țării.

În ceea ce mă privește, opțiunea emigrării pare să fie cea mai bună soluție, sunt prea dezamăgit de români, țara este superbă, dar din păcate locuită. Nu cred că oriunde m-aș duce stau câinii cu covrigi în coadă, dar măcar de aceia nu-mi pasă cum sunt.