Când toleranţa nu are limite

   Vorbeam zilele trecute despre diferitele crize ale Europei şi ale lumii occidentale, de la cele economice la cele ideologice. Nu am vorbit însă despre o altă problemă, la fel de gravă, cea legată de imigranţii stabiliţi aici, în occident, care încearcă să îşi impună valorile sau ceea ce înţeleg unii dintre aceştia ca fiind valori.

   Mulţi dintre aceşti imigranţi vin în occident pentru a-şi face o viaţă mai bună decât cea pe care şi-o puteau permite în ţările de origine. Nimic spectaculos până aici. Dar dacă analizăm mai atent ne dăm seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Mulţi dintre aceştia nu înţeleg valorile şi principiile după care întreaga lume civilizată se ghidează: toleranţă, libertate de exprimare etc. Pentru mulţi, în special musulmani, aceste volori nu sunt recunoscute drept valori, ci mai degrabă pseudo-valori şi din acest motiv ei nu se pot regăsi şi nu se pot adapta lumii occidentale. Majoritatea dintre ei depun eforturi pentru a se intergra sau de a convieţui paşnic cu cetăţenii ţării adoptive. Dar există şi grupuri care încearcă să adapteze noul context social, cel occidental, valorilor lor, după care şi-au dus traiul în zonele de origine. Tocmai din aceste forţări, se nasc conflicte, unele dintre ele ajung să degenereze şi se soldează cu victime.

   Este şi cazul ultimului atentat terorist (aşa cum a fost el catalogat de către mediile occidentale), din Paris, soldat până în acest moment cu 12 morţi şi 7 răniţi (acestea sunt cifrele oficiale). Atentatul a fost produs de către fanatici religioşi simpatizanţi ai grupării jihadiste (aşa cum se auto-intitulează adepţii săi), Al-Qaeda. Justificarea acestui atac a fost: apariţia în nenumărate rânduri, în ziarul francez Charlie Hebdo, a unor caricaturi cu profetul Mahomed. Aceşti terorişti au dorit să răzbune denigrarea imaginii profetului lor. Din punctul lor de vedere, apariţia acestor caricaturi aduceau ofensă liderului lor spiritual, profetul Mahomed. Trebuie precizat că în publicaţia franceză au apărut numeroase caricaturi şi cu Iisus, diferiţii papi sau cu alţi lideri religioşi sau  politici. Şi caricaturile cu Iisus sau cu lideri ai Bisericii Creştine (în special Catolică), au stârnit valuri de indignare în rândurile creştinilor şi au fost de nenumărate ori criticate de aceştia, dar creştinii nu au recurs la acte violente sau de sorginte teroristă.

   În ciuda valurilor de nemulţumiri, au existat şi oameni care apreciau umorul jurnaliştilor francezi, de la publicaţia Charlie Hebdo, ceea ce  i-a făcut pe aceştia să continue în acelaşi stil, urmând una din regulile pieţei – dacă există cerere, există şi ofertă.

   Dacă atunci când mă refeream la musulmanii proveniţi din zona arabă sau Africa de Nord, care aveau anumite obiecţii la adresa unor astfel de apariţii media, reacţiile lor (obiecţiunile lor neviolente), le puteam înţelege – din simplul fapt că pentru ei aceste lucruri reprezentau o noutate pe care o puteau înţelege cu greu, sau deloc – în ceea ce îi priveşte pe cei născuţi în Franţa, spre exemplu, nu pot fi la  fel de îngăduitor – pentru simplul fapt că au trăit numeroase astfel de experienţe şi le puteau accepta mult mai uşor, nu neapărat să fie şi susţinători ai acestor caricaturi (ca să analizăm doar acest exemplu).

   Oricare ar fi justificarea unor astfel de reacţii, de genul atentatelor, ele nu rămân în picioare în faţa evenimentelor în sine. Nu poţi susţine sau argumenta într-un fel sau altul uciderea unor semeni, pe motiv că nu-ţi împărtăşesc convingerile religioase sau că apelează la umor pentru a-şi susţine punctul de vedere (chiar dacă prin acest umor se depăşesc limitele bunului-simţ). Oricum am lua-o, uciderea unor oameni sau săvârşirea unor atentate teroriste trebuie condamnată şi respinsă vehement, prin cele mai dure metode.

    Problema cu cetăţenii de origine musulmană din Occident nu este o  noutate, dar ea este ignorată de către mai toate sferele de conducere şi de către cei care ar putea/ şi trebui să ia decizii în acest sens. O să mai dau un exemplu, la care am fost martor: în decembrie 2012 am fost într-o excursie la Bruxelles şi am constat cu stupoare că în pieţele lor publice nu mai erau împodobiţi brazi de Crăciun, deşi până atunci o făcuseră, ci în locul lor erau amplasate nişte hărăgăi – opere de artă (aşa cum erau ele descrise de către cei care luaseră decizia de a le amplasa). Nedumerit, am încercat să întreb şi eu ce reprezintă acele obiecte, iar răspunsul a fost de genul – sunt brazi de Crăciun, reacţia mea a fost una pe care nu v-o descriu. Apoi am fost lămurit – acele obiecte existau pentru că cetăţenii de origine musulmană au protestat public, faţă de amplasarea brazilor de Crăciun, pe motiv că aceştia ar fi în contradicţie cu prevederile Coranului (în Bruxelles numărul musulmanilor se ridică la 33% din numărul total al populaţiei), iar ca urmare – brazii au fost înlocuiţi cu opere de artă. Chiar dacă exemplul meu nu este unul important, el ne arată cum cei pe care-i primim cu braţele deschise şi încercăm să le oferim posibilitatea unui viitor mai bun, ajung să îşi bată joc de tradiţiile noastre, pe motiv că ele contravin principiilor lor.

   Păi dacă vi la mine în casă, atunci trebuie să-mi respecţi regulile şi valorile, dacă ele contravin atât de mult principiilor tale, atunci caută-ţi alt loc sau adaptază-te, nu mă obliga să mă schimb ca să-ţi fie ţie bine. Dacă veneam la tine acasă, atunci da, îţi impuneai valorile, iar eu eram obligat să le respect. Atâta timp, cât tu eşti cel care caută un trai mai bun, iar eu te ajut, atunci respectă-mă.

   Exact asta nu au pus în aplicare liderii europeni. Toleranţa fără margini faţă de oaspeţi şi impunerea de restricţii populaţiei băştinaşe, nu poate duce niciunde. Eventual ne poate transforma în ceea ce este acum Africa sau Orientul Mijlociu, unde omul nu are nicio valoare.

   Atâta timp cât nimeni nu i-a forţat pe imigranţii proveniţi din zonele obscure ale planetei să-şi schimbe religia, ba mai mult, le-a permis să-şi construiască lăcaşuri de cult – ceea ce nu este un lucru rău – atunci şi ei trebuie să respecte principiile şi valorile noastre – cum ar fi libertatea presei.

   Atunci când o să fie obligaţi (prin orice mijloace), aceşti imigranţi să ne respecte valorile şi să nu ne mai calce în picioare (pentru că aşa le spune imamul), probabil vom avea o viaţă mai bună, chiar  unii alături de ceilalţi. Cei care consideră că principiile şi valorile occidentale sunt denigratoare şi neadecvate omenirii sau decadente, sunt invitaţii mei să părăsească această zonă şi să o caute pe aceea unde valorile lor sunt la putere.

PS: nu susţin că trebuie ca musulmanii care vin în Europa, spre exemplu, trebuie să renunţe la religia lor, ci să respecte valorile noastre. Coranul nu susţine că adepţii lui Mahomed trebuie să ucidă creştini, ci astea sunt aberaţiile unor bolnavi mintal.

Paradoxul României

V-aţi întrebat vreodată care sunt valorile după care se orientează românii şi ce-i determină să acţioneze sau să nu acţioneze într-un anume fel?

Nu o să vorbesc aici despre clisee de tipul: familia, morala creştină şi frica de Dumnezeu, despre ele am mai vorbit sau  vor face subiectul altor articole.

Acum însă voi încerca să deduc alte asemenea valori, care stau la baza ne-reacţiei românilor. Cunoaştem cu toţii o multitudine de fapte de corupţie ale înalţilor funcţionari, mai marilor aleşi sau înalte feţe bisericeşti şi cu toate acestea nu prea există niciun fel de reacţie din partea cetăţenilor şi a societăţii civile. Aceste ultime două instituţii ale oricărui stat democratic, sunt primele care reacţionează atunci când se întâmplă lucruri necurate şi când organele abilitate nu reacţionează sau o fac cu întârziere şi doar de faţadă.

Cu toate că la noi se întâmplă astfel de lucruri necurate, nimeni nu reacţionează, nici măcar cetăţenii care sunt de cele mai multe ori vizaţi de actele abuzive. Nici măcar cei care se declară credicioşi şi foarte credincioşi (din punct de vedere religios) nu au niciun fel de reacţie când sunt comise furturi sau alte asemenea acţiuni. Ba mai mult, de multe ori ei sunt primii care se duc să-i realeagă sau să-i susţină pe cei care comit acele păcate. Păi cum vine asta? Eşti susţinătorul bisericii şi al celor zece porunci, dar îi susţii pe cei care fură (să dăm doar un exemplu).

De unde vine această lipsă de reacţie a românilor?! Pai în primul rând că ei nu au un sistem de valori binedefinit după care să se ghideze, totul este negociabil atâta timp cât nu mă afectează în mod direct. Şi dcă mie mi-a bine, nu mă interesează că-l fură pe vecinu, eu să stau liniştit. Această atitudine nu este una demnă de o societate, ci mai degrabă de o populaţie, indivizii ne-reuşind să empatizeze între ei, fiind chiar indiferenţi şi chiar îi încearcă de foarte multe ori un sentiment de împlinire atunci când aproapele său dispare înaintea lui.

Această canibalizare a populaţiei îmi aduce aminte de un banc pe care l-am auzit de la cineva foarte în vârstă, care a încercat să-mi răspundă (eu copil fiind) la întrebarea: cum este poporul român? Răspunsul a venit destul de promt sunb forma unui banc: se duce Ceauşescu în Iad şi este întâmpinat de către Tartorul Dracilor, care se oferă să-i prezinte fostului dictator noul mediu în care va trebui să-şi ducă veşnicia; îi arată mai multe cazane cu smoală pe care erau inscripţionate numele unor ţări, iar deasupra acestora erau mai mulţi draci care-i împingeau cu furcile pe cei care încercau să scape; numai un cazan era fără draci deasupra şi pe care scria România; Tartorul Dracilor îi explică de ce cazanul românilor este fără paznici *pentru că ei se păzesc singuri, cum se ridică unu să scape, cum vin cinci să-l tragă în jos*.

Cred în continuare că această definiţie este una de actualitate, din păcate. Spun asta pentru că se pare că au trecut 25 de ani, de pomană, peste acest popor care nu se mai deşteaptă. Uitaţi-vă la ceea se întâmplă cu majoritatea borfaşilor de clasă ai României care au ajuns, întâmplător sau nu, la mititica. Nici când ar trebui să ne luminăm puţin că reuşim să scăpăm de cei care şi-au bătut joc de noi, nu o facem. Ba mai mult, le plângem de milă şi organizăm marşuri de protest, în semn de solidaritate cu hoţii. Oare ne identificăm cu hoţii, oare aceste adevăratul nostru set de valori?!?

Acesta este un paradox al acestui popor român: ne bucurăm că vecinul s-a stins înaintea noastră, dar îi plângem de milă borfaşului. Ne declarăm credincioşi, dar nu ne ajutăm aproapele. Asta dacă nu cumva ne identificăm  aproapele în rândul borfaşilor, dar în situaţia asta – cu siguranţă nu ne putem declara credincioşi.

Până când nu o să ne identificăm singuri (fiecare dintre noi trebuie să facem asta), un set de valori pe care să-l respectăm, ne-negociabil şi să ni-l asumăm, nu ne putem transforma în popor (în ceea ce înseamnă în mod real un popor), nu o să ne poate fi mai bine.

Cred că această fotografie, care mi-a parvenit de la o prietenă, este suficient de grăitoare pentru ceea ce este românul în ziua de astăzi.