V-aţi întrebat
vreodată care sunt valorile după care se orientează românii şi ce-i determină să
acţioneze sau să nu acţioneze într-un anume fel?
Nu o să vorbesc
aici despre clisee de tipul: familia, morala creştină şi frica de Dumnezeu,
despre ele am mai vorbit sau vor face
subiectul altor articole.
Acum însă voi
încerca să deduc alte asemenea valori,
care stau la baza ne-reacţiei
românilor. Cunoaştem cu toţii o multitudine de fapte de corupţie ale înalţilor
funcţionari, mai marilor aleşi sau înalte feţe bisericeşti şi cu toate acestea
nu prea există niciun fel de reacţie din partea cetăţenilor şi a societăţii
civile. Aceste ultime două instituţii ale oricărui stat democratic, sunt
primele care reacţionează atunci când se întâmplă lucruri necurate şi când organele abilitate nu reacţionează sau o
fac cu întârziere şi doar de faţadă.
Cu toate că la noi
se întâmplă astfel de lucruri necurate, nimeni nu reacţionează, nici măcar
cetăţenii care sunt de cele mai multe ori vizaţi de actele abuzive. Nici măcar
cei care se declară credicioşi şi foarte credincioşi (din punct de vedere
religios) nu au niciun fel de reacţie când sunt comise furturi sau alte
asemenea acţiuni. Ba mai mult, de multe ori ei sunt primii care se duc să-i
realeagă sau să-i susţină pe cei care comit acele păcate. Păi cum vine asta? Eşti susţinătorul bisericii şi al celor
zece porunci, dar îi susţii pe cei care fură (să dăm doar un exemplu).
De unde vine
această lipsă de reacţie a românilor?! Pai în primul rând că ei nu au un sistem
de valori binedefinit după care să se ghideze, totul este negociabil atâta timp
cât nu mă afectează în mod direct. Şi dcă mie mi-a bine, nu mă interesează că-l
fură pe vecinu, eu să stau liniştit. Această atitudine nu este una demnă de o
societate, ci mai degrabă de o populaţie, indivizii ne-reuşind să empatizeze
între ei, fiind chiar indiferenţi şi chiar îi încearcă de foarte multe ori un sentiment de împlinire atunci când aproapele său dispare înaintea lui.
Această canibalizare
a populaţiei îmi aduce aminte de un banc pe care l-am auzit de la cineva foarte
în vârstă, care a încercat să-mi răspundă (eu copil fiind) la întrebarea: cum este poporul român? Răspunsul a
venit destul de promt sunb forma unui banc: se
duce Ceauşescu în Iad şi este întâmpinat de către Tartorul Dracilor, care se
oferă să-i prezinte fostului dictator noul mediu în care va trebui să-şi ducă
veşnicia; îi arată mai multe cazane cu smoală pe care erau inscripţionate
numele unor ţări, iar deasupra acestora erau mai mulţi draci care-i împingeau
cu furcile pe cei care încercau să scape; numai un cazan era fără draci
deasupra şi pe care scria România; Tartorul Dracilor îi explică de ce cazanul
românilor este fără paznici *pentru că ei se păzesc singuri, cum se ridică unu
să scape, cum vin cinci să-l tragă în jos*.
Cred în continuare
că această definiţie este una de actualitate, din păcate. Spun asta pentru că
se pare că au trecut 25 de ani, de pomană, peste acest popor care nu se mai
deşteaptă. Uitaţi-vă la ceea se întâmplă cu majoritatea borfaşilor de clasă ai
României care au ajuns, întâmplător sau nu, la
mititica. Nici când ar trebui să ne luminăm
puţin că reuşim să scăpăm de cei care şi-au bătut joc de noi, nu o facem. Ba mai
mult, le plângem de milă şi organizăm marşuri de protest, în semn de
solidaritate cu hoţii. Oare ne identificăm cu hoţii, oare aceste adevăratul
nostru set de valori?!?
Acesta este un
paradox al acestui popor român: ne bucurăm că vecinul s-a stins înaintea
noastră, dar îi plângem de milă borfaşului. Ne declarăm credincioşi, dar nu ne
ajutăm aproapele. Asta dacă nu cumva ne identificăm aproapele în rândul borfaşilor, dar în
situaţia asta – cu siguranţă nu ne putem declara credincioşi.
Până când nu o să
ne identificăm singuri (fiecare dintre noi trebuie să facem asta), un set de
valori pe care să-l respectăm, ne-negociabil şi să ni-l asumăm, nu ne putem
transforma în popor (în ceea ce înseamnă în mod real un popor), nu o să ne
poate fi mai bine.
Cred că această
fotografie, care mi-a parvenit de la o prietenă, este suficient de grăitoare
pentru ceea ce este românul în ziua de astăzi.
