Ce înseamnă mesajul "Je suis Charlie"

Am susţinut în articole precedente, ce înseamnă pentru mine Je suis Charlie, mesajul în sine nu reprezintă neapărat o acceptare a ceea ce făceau acei jurnalişti de la publicaţia franceză – Charlie Hebdo, ci el reprezintă un mesaj de susţinere a ideii de libertate, de a putea face ce doreşti, să spui ce doreşti – atât timp cât nu-i afectezi pe cei din jur.

Pot înţelege faptul că mulţi creştini sau musulmani s-au simţit ofensaţi de acele caricaturi publicate în mai sus amintita publicaţie, dar asta nu poate justifica atacurile armate soldate cu victime. Cei care doreau să îi atace pe cei de la Charlie Hebdo, o puteau face paşnic, tot printr-o publicaţie sau prin proteste democratice, nu să recurgă la crime şi asasinate. Folosirea muniţiei şi a armelor de război împotriva civililor reprezintă un act criminal în sine, care nu va face altceva decât să inflameze spiritele şi mai puţin să închidă gura unora sau altora.  

Cei care cred că violenţa îi poate reduce la tăcere pe cei care au puncte de vedere, mai mult sau mai puţin argumentate, care ne convin sau nu, se înşală amarnic, ele vor duce chiar la o escaladare a unor reacţii violente pe toate planurile.

Revin la mesajul pe care am dorit să-l transmit şi pe care îl voi transmite ori de câte ori voi avea ocazia: când te duci într-o ţară, într-o societate – respectă-i regulile, dacă vrei să fi acceptat, dacă nu vrei să o faci, eşti liber să te cari de unde ai venit.

Acelaşi mesaj a fost transmis, ce-i drept, mult mai bine şi de către Prim-ministrul Australiei, Kevin Rudd, care le-a propus musulmanilor care doresc sa trăiască după legile islamice să părăseascăa Australia, în contextul în care guvernul a ţintit radicalismul într-o încercare de a decapita potenţiale tentative de atac terorist.

“IMIGRANŢII ŞI NU AUSTRALIENII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Asta e, vă convine sau nu. Sunt sătul de ingrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali încoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritaţii australienilor.

Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbati şi femei în căutarea libertăţii.

Vorbim mai cu seamă ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţaţi limba!

Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât bărbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensa pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinţele voastre fără a va întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaţi pe a noastra şi sa trăiţi cu noi în armonie şi bucurie paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU şi STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand cu căldură să profitaţi de o altă mare liberatate australiană, LIBERATATEA DE A PLECA.

Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci PLECAŢI. Nu v-am obligat noi să veniţi aici. Voi aţi solicitat să fiţi aici. Asadar, acceptaţi ţara pe care VOI aţi dorit-o.”

Cuvintele acestea trebuie băgate la cap de către orice găgăuţă care crede că lui i se cuvine totul. Nu-ţi convine, pleci, cu atât mai mult cu cât tu ai venit în căutarea unui trai mai bun.

Ţine-ţi minte: cu toţii avem acelaşi Dumnezeu, chiar dacă avem credinţe diferite, nicio religie nu promovează violenţa şi crima, ci pacea şi armonia.

(sursa)

Je suis Charlie

Nu s-au dezmeticit bine francezii după ziua de ieri, în care a avut loc măcelărirea pur şi simplu a unor ziarişti, chiar la ei în birouri, că astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, au mai avut loc câteva incidente. Unul dintre acestea seamănă izbitor cu cel de ieri, diferenţa este că acesta  s-a soldat doar cu uciderea unui singur poliţist, o femeie şi rănirea gravă a colegului acesteia. Actul terorist a fost săvârşit de către doi cetăţeni înarmaţi cu arme automate, asemănătoare celor pe care le-au avut şi atacatorii de ieri. La scurt timp după acest incident au avut loc alte trei incidente, de data aceasta fără victime. Incidentele de această dată au privit locaţii frecventate de către musulmani – locaşuri de cult sau restaurante. Acestea ne arată foarte clar că situaţia în Franţa s-a agravat şi că sunt posibile oricând astfel de incidente, justificate religios şi care doresc răzbunare, din partea ambelor tabere.

În ceea ce priveşte evenimentul de ieri, de la publicaţia Charlie  Hebdo, după ultimele informaţii făcute publice, se pare că atacatorii au venit chitiţi să-i omoare pe Stephane Charbonnier, Jean Cabut , Bernard Verlhac şi Georges Wolinski, care conduceau publicaţia franceză. După ce au întrat în biroul redacţiei, acolo unde jurnaliştii tineau o şedinţă de rutină, le-au strigat numele celor trei, i-au tras deoparte, iar apoi i-au executat cu câte un glonţ în cap. Acest lucru denotă clar că atacatorii nu erau simplii fanatici care doreau să răzbune umilinţa profetului Mahomed, ci ei au acţionat, cel mai probabil la ordin, execuţia fiind comandată,  nefăcând obiectul unui act terorist întâmplător, organizat de nişte descreieraţi.

Modul în care au acţionat ucigaşii arată clar că aceştia nu erau simplii musulmani, ci beneficiaseră de instrucţie militară, fiind foarte bine organizaţi şi riguroşi în acţiuni. Cu alte cuvinte, aceşti terorişti au fost defapt mercenari/asasini care au acţionat la comanda, cel mai probabil, a unui şeic sau calif.

 Într-un astfel de context, în care sunt săvârşite acte teroriste la comandă de către oameni bine instruiţi şi în care cetăţeni născuţi în occident se alătură benevol grupărilor teroriste, ne putem aştepta oricând la apariţia unor cazuri similare sau chiar de o amploare sporită şi cel mai probabil din partea ambelor tabere.

Oricum ar fi, sincer condamn toate incidentele desfăşurate în Franţa în ultimele două zile, atât actele de terorism săvârşite de către musulmani, cât şi actele de răzbunare săvârşite de către creştini (aşa cum se crede la această oră). Personal nu am cum să argumentez sau să susţin un act terorist sau unul de răzbunare, în care se folosesc arme de război asupra unor cetăţeni simplii în plină stradă.

 Trebuiesc comdamnate la fel de ferm toate actele de acest gen, pentru că ele nu fac altceva decât să ducă la escaladarea violenţelor şi vor încinge şi mai tare spiritele de ambele tabere, iar o astfel de situaţie este de evitat.

 Dacă suntem cu adevărat credincioşi – fie creştini, fie musulmani – şi credem cu tărie în puterea unei forţe divine, nu recurgem la astfel de demersuri, în care nu facem altceva decât să stricăm ceea ce Dumnezeu/Allah a creat.

 În încheiere o să vă aduc aminte o vorbă din bătrâni: peniţa este mai ascuţită decât sabia, lasă urme mai adânci şi crează efecte ce nu mai pot fi şterse cu buretele. Adaptaţi şi voi contextului actual şi veţi vedea cine a câştigat în final partida de ieri, cei care s-au luptat pentru libertatea cuvântului sau cei care au folosit armele, pentru a-i reduce la tăcere?