O săptămână culturală

Ştiu că în ultima perioadă am cam lăsat-o mai moale cu scrisul pe blog, dar nu-i neapărat vina mea, ci a timpului, care-mi pare din ce în ce mai puţin şi mai grăbit.

Deşi am fost mai leneş cu scrisul de articole, mi-am făcut totuşi ceva timp pentru câteva pasiuni, pe care le cam lăsasem puţin de izbelişte: filmele (la cinematograf) şi evenimentele culturale – ale Filarmonicii Oltenia şi ale Operei Române.

Da, săptâmâna trecută a fost puţin mai aglomerată, pe partea de desfătare culturală, care a venit de minune după programul de la birou, puţin prelungit, că de – trebuie ternimate rapoartele. În fine, ideea e că toate cele trei evenimente, la care am participat, m-au uns pe suflet, deşi am fost rupt de oboseală ele au avut un efect mai ceva ca al cafelei negre, neîndulcite (pentru că, nu-i aşa, cafeaua cea mai bună se bea simplă pentru ai simţi aroma).

Pe scurt evenimentele au fost următoarele:

+ am văzut celebrul film despre viaţa lui Stephen Hawking, un film care sincer m-a impresionat, dar despre care nu o să dau prea multe detalii, vă las plăcerea de a-l viziona, bine-nţeles, într-o companie plăcută, aşa cum am avut şi eu J

+ concertul de vineri seara de la Filarmonica Oltenia a fost unul de excepţie, venit în urma unui parteneriat cu Asociaţia Interculturală Româno Koreană. În urma acestei colaborări au fost derulate mai multe spectacole, dar acesta a avut ceva deosebit. Pe lângă dirijorul sud-korean, LEE GEUN-WOO, pianista HYE-WON LEE şi SUNGHO SONG – bariton, am avut-o pe scenă şi pe micuţa violonistă KIM JUNG-A, de numai 9 ani, dar care în ciuda vârstei extreme de fragede a reuşit să ridice sala în picioare după reprezentaţia sa.

+ şi nu în ultimul rând am vizionat şi celebrul spectacol ELIXIRUL DRAGOSTEI – L’elisir d’amore, a lui Gaetano Donizetti, pusă în scenă de către Andras Kurthy, în premieră în Craiova. Opera este despre povestea de dragoste dintre Nemorino şi Adina.  Sincer să fiu, nu mă dau în vânt după astfel de poveşti, ba chiar evit, pe cât posibil, astfel de spectacole, care nu de puţine ori mi s-au părut plicticoase şi puerile, dar de această dată lucrurile au stat puţin diferit, am reuşit să fiu atent până la sfârşit şi chiar să trăiesc momentul. Şi de data aceasta am avut tentaţia să refuz invitaţia, fără să cunosc detalii despre piesă sau despre autor. Am avut totuşi noroc să  ajung la premieră, la insistenţele Mirelei, al cărei articol despre spectacol vi-l recomand.  Şi chiar mi-a părut bine că am dat curs invitaţiei, opera în sine nu trebuie povestită, pentru că nu aş reuşi să fac altceva decât să distrug, prin descrierea mea, curiozitatea voastră şi poate nu o să vă duceţi la viitoarele puneri în scenă ale operei. Dacă eşti pasionat de cultură şi ai un oarecare simţ al umorului şi mai ales dacă ţi-a plăcut viaţa, este imposibil să nu-ţi placă această piesă şi mai ales să nu te regăseşti într-unul dintre cele două personaje. Mie mi-a plăcut şi rolul doctorului, creator de elixiruri miraculoase, care arată adevărata faţă a oportunistului autentic.  Iar ca un sfat de viaţă, dacă-mi permiteţi – nu cautaţi elixiruri magice, ci căutaţi soluţiile în voi înşivă, s-ar putea să aveţi mai mult succes.

Iar dacă vrei să fii un devorator de evenimente culturale live te invit la Filarmonica Oltenia şi la Opera Română, unde se vor derula o serie de spectacole dintre cele mai interesante şi nu vreau să  fiu crezut pe cuvânt, ci convingeţi-vă singuri, participând la spectacole.

PS: am fost şi în culise după spectacolul de la Opera Română, L’elisir d’amore, unde am socializat cu artiştii, cei care au pus în scenă, in mod fabulos, personajele şi ne-au cufundat într-o lume fantastică, în care am trăit pe viu emoţiile întâmplărilor.