Ştiu că în ultima
perioadă am cam lăsat-o mai moale cu scrisul pe blog, dar nu-i neapărat vina
mea, ci a timpului, care-mi pare din ce în ce mai puţin şi mai grăbit.
Deşi am fost mai leneş cu scrisul de articole, mi-am
făcut totuşi ceva timp pentru câteva pasiuni, pe care le cam lăsasem puţin de
izbelişte: filmele (la cinematograf) şi evenimentele culturale – ale Filarmonicii
Oltenia şi ale Operei Române.
Da, săptâmâna
trecută a fost puţin mai aglomerată, pe partea de desfătare culturală, care a venit
de minune după programul de la birou, puţin prelungit, că de – trebuie ternimate
rapoartele. În fine, ideea e că toate cele trei evenimente, la care am
participat, m-au uns pe suflet, deşi am fost rupt de oboseală ele au avut un
efect mai ceva ca al cafelei negre, neîndulcite (pentru că, nu-i aşa, cafeaua
cea mai bună se bea simplă pentru ai simţi aroma).
Pe scurt
evenimentele au fost următoarele:
+ am văzut celebrul
film despre viaţa lui Stephen Hawking, un film care sincer m-a impresionat, dar
despre care nu o să dau prea multe detalii, vă las plăcerea de a-l viziona,
bine-nţeles, într-o companie plăcută, aşa cum am avut şi eu J
+ concertul de
vineri seara de la Filarmonica Oltenia a fost unul de excepţie, venit în urma
unui parteneriat cu Asociaţia Interculturală Româno Koreană. În urma acestei
colaborări au fost derulate mai multe spectacole, dar acesta a avut ceva
deosebit. Pe lângă dirijorul sud-korean, LEE GEUN-WOO, pianista HYE-WON LEE şi SUNGHO SONG – bariton,
am avut-o pe scenă şi pe micuţa violonistă KIM JUNG-A, de numai 9 ani, dar care
în ciuda vârstei extreme de fragede a reuşit să ridice sala în picioare după
reprezentaţia sa.
+ şi nu în ultimul rând am vizionat şi celebrul
spectacol ELIXIRUL DRAGOSTEI – L’elisir d’amore,
a lui Gaetano Donizetti,
pusă în scenă de către Andras Kurthy, în premieră în Craiova. Opera este despre
povestea de dragoste dintre Nemorino şi Adina. Sincer să fiu, nu mă dau
în vânt după astfel de poveşti, ba chiar evit, pe cât posibil, astfel de
spectacole, care nu de puţine ori mi s-au părut plicticoase şi puerile, dar de această dată lucrurile au stat puţin diferit, am reuşit să fiu atent până la sfârşit şi chiar să trăiesc momentul. Şi de
data aceasta am avut tentaţia să refuz invitaţia, fără să cunosc detalii despre
piesă sau despre autor. Am avut totuşi noroc să
ajung la premieră, la insistenţele Mirelei, al cărei articol despre spectacol vi-l recomand. Şi chiar mi-a părut bine că am dat curs
invitaţiei, opera în sine nu trebuie povestită, pentru că nu aş reuşi să fac
altceva decât să distrug, prin descrierea mea, curiozitatea voastră şi poate nu
o să vă duceţi la viitoarele puneri în scenă ale operei. Dacă eşti pasionat de
cultură şi ai un oarecare simţ al umorului şi mai ales dacă ţi-a plăcut viaţa,
este imposibil să nu-ţi placă această piesă şi mai ales să nu te regăseşti
într-unul dintre cele două personaje. Mie mi-a plăcut şi rolul doctorului, creator de elixiruri miraculoase, care
arată adevărata faţă a oportunistului autentic. Iar ca un sfat de viaţă, dacă-mi permiteţi –
nu cautaţi elixiruri magice, ci căutaţi soluţiile în voi înşivă, s-ar putea să
aveţi mai mult succes.
Iar dacă vrei să fii un devorator de evenimente culturale
live te invit la Filarmonica Oltenia şi la Opera Română, unde se vor derula o
serie de spectacole dintre cele mai interesante şi nu vreau să fiu crezut pe cuvânt, ci convingeţi-vă
singuri, participând la spectacole.
PS: am fost şi în
culise după spectacolul de la Opera Română, L’elisir d’amore, unde am socializat cu
artiştii, cei care au pus în scenă, in mod fabulos, personajele şi ne-au
cufundat într-o lume fantastică, în care am
trăit pe viu emoţiile întâmplărilor.