MINISTERUL EDUCAȚIEI
NAȚIONALE
Adresă: Str. Electroputere, nr. 21, Craiova, Dolj, România, E-mail: lipfvoltaire@gmail.com
COMUNICAT DE PRESA
În perioada 25-29 martie 2019, Liceul ”Voltaire” din
Craiova va fi gazda celei de a doua reuniuni din
cadrul proiectului de schimb
interșcolar intitulat „Educated
and Active Citizenship”, nr. 2018-1-PT01-KA229-047535_4, LTTA “READING THE NOVELS
– SCENARIO”, finanțat de Uniunea Europeană,
prin Programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2.
Obiectivele proiectului vizează dezvoltarea abilităților
de lectură, stimularea creativității, motivarea pentru descoperirea literaturii
naționale prin metode de predare transcurriculare, schimbul de experienţă şi
bune practici prin cooperare europeană.
În prima zi a manifestărilor, luni 25 martie, delegațiile
din cele șase țări partenere (Romania, Italia, Portugalia, Turcia, Grecia, Spania),
alcătuite din 27 de elevi și 10 profesori coordonatori, vor vizita unitatea de învățământ
și vor asista la un program cultural-artistic propus de către elevii și
profesorii liceului gazdă.
Tot luni vor avea loc activități de spargere a gheții,
care să le permită membrilor echipajelor țărilor partenere să se cunoască mai
bine și să împărtășească experiențe pozitive, pentru a putea, mai apoi, să
contureze următoarele axe strategice pentru activitățile ce urmează a fi
derulate în timpul vizitei în România.
După un popas la sediul Primăriei Municipiului Craiova, cea
de-a doua parte a zilei va fi destinată unei ”vânători de comori” în Centrul
Vechi; prin intermediul acestei activități recreative și incitante în același
timp, participanții vor intra în contact cu literatura românească și cultura
Craiovei.
Ziua de marți, 26 martie, va debuta cu o vizită la Muzeul
de Etnografie ”Casa Băniei”, urmată de conferința ”Literatură, stereotipii și
identități”, desfășurată la Muzeul Olteniei, Secția de Istorie și Arheologie în
cadrul căreia fiecare echipaj va trebui să prezinte un scriitor național și o
operă reprezentativă a acestuia. În urma acestei activități, vor lua cuvântul
și elevii din cele șase țări, nuanțându-și prezentările cu materiale video sau
dramatizări prin care să fie abordate
texte definitorii pentru literatura spațiului cultural pe care îl reprezintă.
După-amiaza celei de-a doua zi va fi sub semnul jocului
și, în acest sens, membrii echipajelor vor participa la activități în aer
liber, în Parcul ”Nicolae Romanescu”. Seara va fi destinată incursiunii
în cultura tuturor țărilor participante, întrucât se va organiza o seară interculturală
cu produse tradiționale acompaniate de muzică specifice teritoriilor
reprezentate, valorificându-se astfel tradițiile fiecărei țări.
Miercuri și joi, 27 și 28 martie, va fi
organizată o vizită de studiu intitulată ”Pe urmele scriitorilor români”, vizită
care va îmbina descoperirea monumentelor cu valoare patrimonială cu identificarea
reperelor din literatura română și prin intermediul cărora oaspeții vor intra
în contact cu mitul, istoria și cultura țării noastre. Este vorba despre Castelul
Bran, Castelul Peleș din Sinaia și Casa Memorială ”Cezar Petrescu” din Bușteni,
puncte de reper pentru identitatea noastră națională.
Vineri, 29 martie, cu începere de la ora 9:30,
delegațiile vor fi din nou prezente la Liceul ”Voltaire” din Craiova, acolo
unde vor asista la secvențe didactice, din timpul orelor de curs, pentru
acumularea de experiențe formative și pentru un schimb eficient de bune
practici.
De asemenea, membrii echipelor de proiect vor participa
la workshopul “Let’s draw our feelings”, urmat de o
expoziție în care vor fi prezentate postere sau colaje care ilustrează un text
din literatura fiecărei țări. După evaluarea lucrărilor expuse, va avea loc
întâlnirea de proiect a partenerilor, în cadrul căreia se vor trage concluziile
reuniunii transnaționale.
Prin intermediul programului ERASMUS+ „Educated and Active Citizenship”, echipajele țărilor partenere urmăresc să
popularizeze la nivelul întregii comunități europene numele unor personalități
cultural-artistice care reprezintă puncte de referință în literatura fiecărei națiuni, motiv pentru
care se are în vedere promovarea unor scrieri cu potențial creativ, care să
permită transformarea lor în orice formă de artă, inclusiv cea vizuală sau
dramatică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu