Se afișează postările cu eticheta Burleanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Burleanu. Afișați toate postările

duminică, 10 iulie 2016

NEAMȚUL DE LA NAȚIONALĂ ȘI PENALII FOTBALULUI ROMÂNESC

După cum probabil ați aflat, începând de joi echipa națională a României la fotbal are un nou selecționer și nu unul oarecare, ci un neamț. Nu este singurul antrenor de origine germană al naționalei – în 1934 România a fost condusă de către un austriac.
Încă de la anunțarea listei de nominalizați au început criticile  din toate direcțiile. Pe această listă nu a fost niciun antrenor român, președintele FRF anunțând că cel care-l va înlocui pe Iordănescu va fi un străin.
S-a dorit în primul rând ca viitorul antrenor să fie unul străin de interesele meschine ale celor care au prădat sportul românesc și care s-au îmbogățit vânzând jucători, făcând tot felul de aranjamente. Se pare că persoana potrivită pentru a ocupa acest post, conform conducerii federației, este Christoph Daum – un antrenor german, cu experiență vastă și cu multe trofee în palmares. Deși este un antrenor cotat între primii 10 din Germania (lucru deloc de neglijat), este și un personaj controversat -  trecutul său fiind marcat de scandaluri de consum de droguri și participare la orgii sexuale (ceea ce l-a și împiedicat să devină selecționerul nemților, la începutul anilor 2000). Personajul este catalogat ca fiind un profesionist desăvârșit de către toți foștii lui colaboratori, fiind caracterizat ca un apropiat al jucătorilor, dar care se impune în fața acestora – vezi 10 motive pentru care Daum  este o soluție bună la naționala de fotbal.
Nu o să batem apa în piuă cu argumentele pro sau contra acestui antrenor, tot ceea ce doresc sa facem este să scoatem în evidență un lucru extrem de interesant pentru naționala de fotbal a României – este pentru prima dată când cineva ia decizia de a reforma din temelii ceea ce se numește în termeni destul de pompoși – fotbalul românesc. Rezultatele din domeniul fotbalului, în România, fie că vorbim de echipele de club sau de națională, s-au lăsat de foarte mulți ani așteptate. De fiecare dată s-a venit cu argumente: arbitrul ne-a furat, am avut accidentați, au stat mai bine fizic decât noi, nu am avut noroc etc. Deja sunt foarte mulți ani în care se tot așteaptă o schimbare în bine a acestui sport, considerat numărul 1 la români, iar rezultatele întârzie să apară. Nu poți reforma sau face schimbări mergând pe aceleași principii care au dus la faliment. Nu poți lăsa în continuare pe cei condamnați pentru fapte ilicite în sport și/sau în administrarea unor cluburi/federații să decidă în continuare. Undeva trebuia făcută o ruptură între trecutul mizer (cu mașinații) și viitorul ce se dorește prosper.
Un prim pas a fost făcut acum 2 ani când a fost ales Burleanu în locul lui Mircea Sandu ( alias Nașul), pasul doi a fost făcut prin condamnările date de DNA unor conducători din fotbal. Acum a venit timpul pentru pasul trei: schimbarea opticii și principiilor ce stau la baza sportului în general și a fotbalului în special – ruperea de practicile meschine și falimentare.
Acum s-a constatat că, indiferent ce antrenor român s-a adus la echipa națională, interesele unor așa-ziși oameni de afaceri primau și la prima selecționată ajungeau tot felul de jucători care nu activau la echipele de club sau a căror valoare nu îi recomanda pentru selecționare. Singurul lucru care se urmărea era acela de a le face un nume pentru a fi vânduți pe bani mulți în străinătate, acolo unde cei care ajungeau nu se conformau și se întorceau sau făceau tușa. Principalul câștigător era clubul Steaua (cu denumirile de rigoare) și Gigi Becali care își trimitea de fiecare dată jucători care nu aveau valoare și pe care reușea apoi să-i vândă pe bani foarte mulți. Și cu toate că se obțineau câștiguri enorme, în fotbal nu ajungeau deloc bani pentru finanțarea echipelor de club, centre de copii și juniori sau achiziționarea unor jucători de perspectivă.
Era evident că acest mecanism avea să moară la un moment dat, iar acum a venit acel moment, destul de târziu.
Așa cum era de așteptat, după anunțarea noului  selecționer, mulți dintre cei care au căpușat acest sistem au început să reacționeze că văd că-și pierd combinațiile de milioane, din care erau singurii care aveau de câștigat.
Dacă la reacțiile lui Becali și camarila, foști conducători ai federației și ai ligii  în frunte cu Nașul Sandu și cu Mitică Dragomir ne așteptam, se pare că și mulți din presă și dintre suporterii care au mai rămas, au aderat la aceste mișcări de afront la adresa lui Burleanu, caracterizându-l drept copil tâmpit, obraznic și neștiutor de fotbal. Pai atunci ne putem firesc întrebarea: cei care au adus fotbalul românesc în mizerie, cu toate că au beneficiat de o infrastructură solidă, generații de copii și juniori de excepție, suporteri fanatici și numeroși și mult timp chiar de bani investiți, știau mai mult fotbal și administrație? Cred că nu. Sau cu siguranță nu și-au dorit decât să-și urmărească interesele de a se îmbogăți, fără să-i intereseze de soarta fotbalului ca sport sau ca fenomen de masă.
Am putea să-i întrebăm pe cei care îi susțin în continuare pe Mitică, pe Nașul Sandu, Becali și compania: câte stadioane au construit în 26 de ani, câte au renovat, câte echipe de copii și juniori au înființat, câți sponsori au adus și câți suporteri mai vin la stadioane? Răspunsurile le știți cu toții. Nu trebuie să conteze argumente de genul: sunt patriot, vreau antrenor român la națională. Evident că vrei, că îți aduce ciurucurile acolo pe care apoi le vinzi și te îmbogățești.
De ce nu se întreabă nimeni de ce trei din ultimele 4 campioane ale României sunt dispărute sau în insolvență (Oțelul Galați și Unirea Urziceni – desființate, iar CFR Cluj în insolvență), de ce echipe de tradiție au fost desființate (din faliment sau dezafiliate) – FC Argeș, Universitatea Craiova, Inter Sibiu, Politehnica Timișoara, Sportul Studențesc sau FC Național sunt doar câteva exemple de echipe dispărute recent din fotbal și nu în mandatul lui Burleanu, ci al lui Sandu și Mitică. De ce nu-i trage nimeni la răspundere pentru ce au făcut?

Când o să vedem limpede aceste lucruri și vom învăța să nu mai apărăm penalii și să-i lăsăm să fie șterși de istorie și când jocurile fotbalului nu o sa mai fie coordonate de către un cioban analfabet, doar pentru că a făcut bani din furtul unor terenuri de la stat, abia atunci vom avea parte de un mediu sănătos în care se vor putea dezvolta echipe și campionate puternice care să producă rezultate și să readucă suporterii pe stadioane și în piețe.