Se afișează postările cu eticheta Coltul Bloggerului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Coltul Bloggerului. Afișați toate postările

vineri, 28 august 2015

ACTIVITĂȚI BLOGOSLOVITE

Vă întrebați de ce nu am mai scris în ultima perioadă pe blog? Ei bine, am fost extrem de prins în activități de muncă (pentru că se pare că bloggerii au și ei job-uri) și în activități bloggoslovite (ca să-l citez pe Daniel), acțiuni care consumă foarte mult timp, dar foarte plăcute.
Ca să spun lucrurilor pe nume – este vorba despre pregătirea Colțului Blogger-ului, care va fi amplasat într-o locație ținută secret până acum publicului larg (deși actuala locație este posibil să fie schimbată), dar cred că va fi o idee trăsnită și nouă pentru România. Tot ce vă pot spune despre ea, e că va beneficia de internet gratuit, va fi în aer liber și va cuprinde și băncuța din poza următoare (la care am lucrat din greu, alături de ceilalți bloggeri – Sanda, Daniel, Mircea și Mirela – deși noi am fost doar cu finisajele, lucrarea îi aparține unui sculptor), după ce în prealabil va fi prezentă la o expoziție în zilele următoare.


Pe lângă astfel de activități, voi participa mâine, sâmbătă 29 august, la Cupa de Volei pe Nisip,  un turneu amical, caritabil ce va fi desfășurat pe durata a două zile (29-30 august), pe terenul amplasat în spatele Sălii Polivalente din Craiova. Sunt înscrise 32 de echipe în competiție. Problema mea este următoarea – cu ce echipă să țin/joc?????? Sunt înscris în concurs cu două echipe, una a bloggerilor si alta a Asociației Allons-y – unde lucrez și sunt manager de proiect. Grea decizie, dar cred că voi juca pentru ambele (măcar câteva mingi de fiecare parte), pentru că oricum suntem pe tablouri separate și nu ne putem întâlni decât în fazele superioare, unde nu cred că voi ajunge cu vreuna dintre ele J deși acum sigur mă vor trag de urechi unii, dar vă voi ține la curent cu evoluția noastră.

Iată și dovada participării noastre în competiția de volei pe nisip: