Se afișează postările cu eticheta invazie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta invazie. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 septembrie 2015

EUROPA ÎNTRE CRIZĂ ȘI INVAZII

Probabil ați auzit cu toții, mai ales în ultimele săptămâni, despre criza imigranților din Europa.
Contextul este următorul: celebrele Revoluții ce aparțin Primăverii Arabe (așa cum au fost ele numite în presa internațională), au adus haos și anomie socială în câteva țări musulmane, care în ciuda faptului că aveau regimuri dictatoriale, erau sigure și relativ pașnice (comparativ cu situația actuală). Regimurile respective au fost înlăturate prin mișcări populare încurajate, mai mult sau mai puțin, de către Occident, în frunte cu SUA, care susțineau implementarea democrației în aceste zone.
În loc să aducă democrația, stabilitatea și bunăstarea în țările atinse de astfel de mișcări, în realitate a fost adusă ANOMIA SOCIALĂ – criză acută a sistemului social, cauzată de lipsa reperelor și a liderilor în care populația să aibă încredere și care să e apere interesele. Noii lideri, de cele mai multe ori susținuți de către Occident, nu au făcut altceva decât să apere interesele marilor companii internaționale (cu precădere din sectorul exploatării resurselor de subsol – petrol, gaze, minereuri, etc.), în dauna intereselor populației care cu toate că trăia la limita sărăciei, a sărăcit continuu.
Cine are interesul real ca în aceste zone ale planetei să existe în permanență conflicte civile sau războaie? Puteți să vă dați singuri seama sau vă puteți găsi anumite răspunsuri. Cert este că în acest moment soluțiile nu sunt găsite, soluții care să fie sustenabile și care să producă efecte pentru populația acestor zone.
După ce am trasat în linii extrem de largi contextul, acum vedem și care sunt efectele: Europa, aflată în plină criză – pe toate sectoarele economic, politic, de viziune, moral etc. frământată de propriile neputințe și atacată din toate părțile de politruci și grupuri de interese, este acum luată cu asalt de grupuri enorme de imigranți proveniți din țările africane și asiatice, acolo unde avusese loc și Primăvara Arabă, care văd în UE un El Dorado.
Ceea ce surprinde în toată această situație – nu că Europa este în criză sau că sunt valuri enorme de imigranți, ci lipsa de reacție a Occidentului, a țărilor implicate în această realitate. Tot ce a putut face o țară ca Germania a fost să accepte valurile de imigranți și a încercat să le impună și celorlalte state să primească imigranți pe teritoriul lor. Reacția liderilor UE lasă enorm de mult de dorit. În loc să caute măsuri de prevenire și de împiedicare  a imigranților să între pe teritoriu european, se limitează doar la declarații inutile și la măsuri de întârziere a imigranților.
Deși ocolită de valurile masive de imigranți, România pare să fi intrat și ea în joaca politrucilor europeni, semn că ai noștri nu sunt mai deștepți ca ai lor, ci chiar că sunt mai proști – s-au băgat într-o horă proastă care nici măcar nu e a noastră (privind lucrurile doar la nivel național). Mergând pe principiul ajutorului reciproc, România trebuia să vină cu soluții, nu să le accepte pe cele mai aberante, doar din simplul fapt că ele au venit de la Bruxelles sau de la Berlin.
După ce că Europa nu a reușit să rezolve problema propriilor grupuri etnice defavorizate – romii, acum se leagă la cap inutil, accentuând chiar problemele pe care le are în prezent. De ce ar face cineva așa ceva, de ce ar sacrifica binele propriilor cetățeni, ajutând alți cetățeni, străini, care au și altă mentalitate și care nu de puține ori aduc și haos.
Un exemplu în acest sens, pe care o să-l tot dau, este cel al capitalei UE, Bruxelles, unde populația de origini musulmane a depășit o treime din populația totală a orașului. Asta nu ar reprezenta în sine o problemă, dacă nu ar veni la pachet cu alte probleme.  Acum câțiva ani în acest oraș a existat o răzmeriță a celor de origine musulmană, care solicitau drepturi suplimentare – gen, dreptul de a le fi respectată religia (nimic rău în asta), însemnând practic călcarea în picioare a tradițiilor majorității – împodobirea bradului de Crăciun. Adică, în piețele publice ale Bruxelles-ului nu trebuie împodobiți brazi, deoarece acest lucru înseamnă pentru ei o ofensă adusă religiei lor. Personal am stat de vorbă cu mulți cetățeni musulmani (de altă origine decât cea română), care mi-au confirmat că religia lor nu interzice împodobirea brazilor și că doar unii imami propun acest lucru (mai ales cei din Arabia Saudită). Cu alte cuvinte – eu te ajut să îți găsești o viată mai bună, iar ca răsplată mă calci în picioare.
Astfel de situații se pot repeta și în alte orașe ale Europei. Departe de mine să fiu un bisericos, dar nu vreau să schimb aberațiile religiei creștine cu cele cretine ale anumitor imami. Dacă țin atât de mult la valorile religiei lor și dacă vor să trăiască într-o lume care respectă ad-litteram cuvântul Coranului și interpretările aberante ale extremiștilor musulmani, de ce nu au rămas în țările lor, de ce au ajuns în sărăcie lucie, de ce există țări cu peste 98% din populație analfabeți (Yemen, Oman), și mai ales DE CE NU AU EMIGRAT ÎN ALTE ȚĂRI ARABE/MUSULMANE ÎN CARE NU ESTE RĂZBOI ȘI CARE ECONOMIC STAU MAI BINE CA MULTE ȚĂRI EUROPENE??? Răspunsul este extrem de greu de dat. însă un lucru este cert – NE VA AȘTEPTA O PERIOADĂ LUNGĂ DE CRIZE, INVAZII ȘI RĂZMERIȚE CAUZATE DE POPULAȚIILE DE ORIGINE MUSULMANĂ. Nu întrevăd nicio speranță de îndreptare a  lucrurilor, cu atât mai mult cu cât nu există niciun lider european care să propună o soluție tranșantă.
Ar mai fi vreo întrebări esențiale, la care voi încerca să ofer un răspuns într-o altă postare: de ce Europa și America nu atacă ISIS? Și  ce garanții avem că în valurile de imigranți nu sunt și sandilăi de la ISIS?