De multă vreme la nivelul Uniunii Europene și nu numai
se observă mișcări naționaliste, prin care cetățenii își etalează valorile naționale și se mândresc cu
statutul lor de aparținători la o națiune sau alta. Cunoaștem și în țara
noastră cum un partid, acum vreo doi ani, în campania pentru câștigarea
alegerilor prezidențiale a folosit sloganul – Mândri că suntem români! Cu toate acestea, cel puțin în România,
oamenii se declară credincioși și acest lucru naște un paradox – în credința
creștină, mândria este un păcat de
moarte (Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă
de Dumnezeu, semeni şi natură), deci cum ai
putea fii mândru și credincios în același timp?
Lăsând analizele de genul acesta
deoparte și trecând la lucruri mai serioase, putem spune că toate curentele
naționaliste născute în ultima perioadă în mai multe țări au un efect toxic
pentru societățile respective, din simplul motiv că acum ele dezbină
societatea, opus situației de acum un secol jumătate când aceste curente făceau
ca națiunile să devină mai puternice prin unirea diferitelor subdiviziuni
statale care de cele mai multe ori se aflau în conflict. Astăzi lumea a trecut
într-o nouă eră, a secolului XXI, când se urmărește crearea unei societăți
globale, a unui singur stat, depășirea granițelor și limitelor teritoriale. De
fapt acesta este visul tuturor conducătorilor mari ai lumii care doreau să
conducă tot globul și încercau să facă acest lucru pe cale armată, adică să
ducă războaie de cucerire (foarte rar se ajungea la uniune pe cale pașnică).
Astăzi se încearcă să se creeze uniuni continentale și transcontinentale fără
imixtiunea armatei sau cu minimalizarea intervenției sale, singurele argumente
fiind cele economice și chiar sociale.
Pe argumentele economice nu voi insista,
probabil sunteți deja la curent cu aceste argumente. În schimb voi puncta unul
sau mai multe argumente ce țin și de sfera socialului. În primul rând, oamenii
au posibilitatea de a se deplasa oriunde și oricând în scop turistic sau în
căutarea unui loc de muncă, sau chiar la studii. De ce eu ca cetățean să fiu
limitat în acest sens, numai pentru că liderii politici vor altfel, de ce trebuie
neapărat ca unii sau alții să-mi spună în permanență ce să fac și unde să
trăiesc, să studiez etc?
Oricum interesele economice au primat de
fiecare dată – fie că vorbim de uniuni, războaie sau alianțe. Interesele reale
au fost și vor fi doar ale celor mai mari, nu a oamenilor de rând, ei sunt
folosiți ca masă de manevră, ei mor pentru interesele celorlalți.
Se pune următoarea întrebare: De ce să mor pentru ambițiile financiare ale lui X sau
Y puse sub cupola de apartenență la un popor sau altul? De ce să-mi fie
îngrădit dreptul de a pleca din zona sau
țara în care m-am născut, fără voia mea? Și cui i-ar servi aceste lucruri?
Evident ca răspunsurile la aceste
întrebări va trebui să-și le ofere fiecare dintre voi, dar cu siguranță nu cred
că unui om de rând i-ar fi mai bine daca ar sta în țara lui (pentru că e
naționalist sau pentru că nu are voie să plece) și să fie condus de X sau Y, în
interesul lui X sau Y. Categoric cel care va pierde din această ecuație va fi
tot omul de rând, omul simplu, care nu are potențial financiar să poată accesa
un pașaport diplomatic și să se ducă oriunde în caz de pericol sau nevoie sau
poate pur și simplu pentru că așa are el chef.
Acum câteva zeci de ani au existat niște
oameni extrem de inteligenți care au avut un proiect fantastic – Uniunea
Europeană. Acest proiect avea că scop interesele economice ale țărilor din
vestul Europei. În ciuda istoriei și a conflictelor seculare, a orgoliilor de
orice natură, a naționalismului deșănțat al unor lideri, ei au reușit să
conceapă un proiect și să-l pună în practică pe cale pașnică – fără să se ducă
războaie aberante și să moară sute de mii, milioane sau zeci de milioane de
oameni, să distrugă orașe sau chiar civilizații peste noapte (dacă este să ne
raportăm la scara istoriei). Cu alte cuvinte s-a încercat crearea unui
super-stat, format din națiuni și culturi dintre cele mai diverse, pe cale
pașnică, proces ce s-a desfășurat pe parcursul deceniilor, pentru a putea
asimila mentalități și sisteme economice extrem de diferite. Succesul acestui
proiect a atras ca un magnet și alte națiuni sau construcții statale care au
dorit să adere la noul proiect în speranța că vor putea beneficia de pe urma
acestuia. Procesul de asimilare s-a accentuat cu precădere la sfârșitul anilor
90, când după prăbușirea blocului comunist țările est-Europene au început
negocierile de aderare, încheiate la începutul anilor 2000.
După mărirea exponențială a suprafeței
și a populației, proiectul a intrat în impas. Noile economii ale Uniunii
Europene erau nematurizate, slabe și căpușate de corupție. Aceste probleme au
creat noi provocări, provocări care încă își mai așteaptă soluțiile din partea
factorilor politici.
În prezent societatea globală se
confruntă cu o criză acută de lideri, de vizionari, de oameni capabili să vadă
în viitor, să anticipeze și găsească soluții. Într-o astfel de societate problemele
pot fi mult mai complicate ca cele găsite într-o mică națiune, iar dacă
soluțiile nu apar la timp ele se acutizează într-un ritm greu de controlat fără
măsuri prompte. Exact aceasta este și situația Uniunii Europene astăzi – în
plină criză și cu lideri fără idei și depășiți complet de situație.
În această anomie generală își fac
apariția o serie de politruci, de populiști care mimează pe faptul că au soluții
și vin cu idei aberante, inventând probleme cu care apar în fața electoratului.
Se pare că acești lideri populiști primesc din ce în ce mai mult girul
populației, prin vot, și astfel se ajunge la o escaladare a problemelor și o
criză mult mai acută a soluțiilor.
Pentru a înțelege mai bine această
situație putem lua cazul Marii Britanii, care recent a votat pentru Brexit –
pentru ieșirea regatului din Uniunea Europeană. Cei care au susținut campania
pro-Brexit au venit cu soluții false la problemele reale ale societății
britanice. Una dintre cele mai importante teme de campanie a fost sistemul de
sănătate, care este sub-finanțat (conform analizei lor), ei argumentând că
acest lucru se întâmplă din cauza UE care ia de la UK cca. 350 milioane de
lire/săptămână și că acești bani ar putea și trebuie să se ducă în sistemul de
sănătate. După câștigarea referendumului, principalul susținător al Brexit-ului
a recunoscut că această temă este o eroare.
Această eroare i-a costat pe britanici
multe sute de miliarde în primele săptămâni de după anunțarea rezultatelor.
Costul principal o să-l plătească populația civilă care va trebui să repare în
timp erorile făcute practic într-o singură zi. Cu alte cuvinte, britanicii au
reușit să distrugă prin vot, în 24 de ore, ce s-a clădit în zeci de ani.
Pentru a demonstra că acești falși
lideri, care profită de o situație, de o criză de moment, nu au practic nicio
idee și că încearcă doar să profite de pe urma crizei, putem analiza ceea ce au
făcut aceștia după ce au câștigat: s-au retras rând pe rând din funcțiile de
conducere pe care le ocupau pentru a fugi de responsabilitate (vezi cazul luiNigel Farage care s-a retras de la conducerea UKIP ca să nu-și asume
negocierile de ieșire din UE, dar cu toate astea a rămas europarlamentar ca
să-și ia salariul de la europenii pe care i-a înjurat), de ceea ce urmează și
care va fi infernal de greu față de situația actuală. Cu alte cuvinte, s-au
speriat de propriul succes, populația i-a investit cu încredere sperând ca ei
să vină cu idei și soluții, iar politrucii au fugit ca potârnichile, fiind
conștienți că au bluffat și că acum trebuie să și pună în practică planul pe
care susțineau că-l au. Numai că nu au ce pune în practică. Strategia a fost
clară – câștigăm procente la referendum după care vom obține procente și
funcții la viitoarele alegeri. Numai că nici ei nu au luat în calcul să câștige
referendumul și să pună în aplicare programul de trei penny pe care l-au
promovat.
Este mai ușor să dai din gură și să
critici decât să vi cu soluții viabile și să construiești. Urmând ideile
naționaliste – să ne luăm țara înapoi – nu facem altceva decât să distrugem un
proiect de geniu (dar înțeles prost și aplicat și mai prost), într-o singură
zi.
Soluția ar fi să
începem să gândim mai mult, să ne asumăm responsabilități, să venim cu soluții
și să nu mai așteptăm miracolul de la cei care dau din gură fără să facă ceva
concret.
