Se afișează postările cu eticheta oras. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oras. Afișați toate postările

miercuri, 16 martie 2016

CRAIOVA - Orașul din pădurea spânzuraților

Ca un făcut, după ce în week-end am anunțat că am fost implicat într-o campanie de plantare de copaci în cartierul Craiovița Nouă, azi în același cartier s-a trecut la operațiunea de fasonare a arborilor de pe domeniul public. Poate pentru unii nu sună foarte rău acest lucru sau poate pentru alții este dovada clară a faptului că autoritățile se implică în amenajarea spațiului public.
În realitate lucrurile nu stau deloc așa. În primul rând, când vorbim despre spațiul verde Craiova stă extrem de rău. Toate orașele din România au sub media europeană, în privința mp de spațiu verde raportat la numărul de locuitori.
Deși Primăria raportează anual cheltuieli uriașe în ceea ce privește costurile spațiilor verzi din oraș, în realitate lucrurile nu stau deloc bine când ne uităm la creșterea numărului de parcuri și spații verzi. Craiova a fost dintotdeauna un oraș cu o densitate medie a populației mult peste majoritatea orașelor din România, cca. 3700loc/kmp. Și ca să fie treaba treabă, în ultimii ani au început să dispară treptat parcuri/spații verzi ce reprezentau plămâni naturali ai orașului, devenind cartiere de locuințe sau gropi de gunoi. Exemple în acest sens avem Parcul Cornițoiu care a fost retrocedat (cine știe cum) și care astăzi este un cartier rezidențial în formare – s-au construit vile, o biserică și un supermarket; Parcul Craiovița (zona Bălții Craiovița) și el retrocedat pe bucăți și transformat în zonă de lux pentru hoteluri, supermarketuri și o groapă de gunoi unde oamenii aruncă moloz, iar ceea ce a mai rămas din vechea baltă lăsată a fost lăsat să se transforme în mlaștină. La acestea am mai adăuga și dispariția parcului de lângă Teatrul Național - transformat în parcare subterană.
Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că Parcul N. Romanescu era cât pe ce să fie ciuntit de către rechinii imobiliari, dar a fost salvat de faptul că fostul proprietar N. Romanescu a lăsat parcul prin testament și a interzis schimbarea destinației sale, ne putem face o imagine clară asupra modului în care este privită problema spațiului verde în acest oraș.
Revenind la ceea ce afirmam la începutul articolului legat de fasonarea arborilor aș putea spune că și ea la rându-i ar reprezenta o absurditate – având în vedere că nu cu mult timp în urmă s-a făcut același lucru. În urmă cu 3-4 ani au fost tăiați plopii din zonă, la jumătate, pe motiv că reprezentau un pericol public, riscând să cadă la un vânt mai puternic. Asta au pățit câțiva arbori, pentru că majoritatea au fost tăiați definitiv pentru a construi parcări sau pentru a pune gazon și petunii care costă enorm. Dacă inițial am înțeles că uneori se mai fac astfel de lucrări, de data aceasta nu am cum  să înțeleg de ce niște pomi care nu reușiseră să crească foarte mult după ultima tăiere, sunt tăiați să arate ca pădurile lui Țepeș când îi pedepsea pe turci.
Oare poate cineva să înțeleagă că un oraș cu cca. 300.000 de locuitori are nevoie și de spații verzi, nu doar de parcări, asfalt și betoane? Spațiu verde nu este doar acel spațiu în care se pun gazon și petunii care să coste anual cât bugetele unor comune mai mari pe 5 ani.
Recent am fost în câteva țări din Europa și peste tot în marile orașe existau parcuri mari, dese și cu arbori enormi și fără petunii schimbate de 20 de ori pe an. Oare nemții, austriecii sau polonezii nu au habar cum se administrează un oraș? Mă cam îndoiesc.
Prin anii 90 exista o melodie care avea niște versuri care se potrivesc de minune conducătorilor municipalității de astăzi – țăranul de oraș este cel mai prost animal.
Într-adevăr, unul care nu și-a găsit locul în mediul rural pentru că nu se pricepea la agricultură și la nimic altceva, murea de foame și, frustrat, a venit la oraș, s-a făcut politician și a devenit conducător de urbe. Conducător care urăște natura pentru că-i aduce aminte că era prost și nepriceput. Pentru el natura este doar nămol și wc în fundul curții, de asta nu suportă parcurile fără alei asfaltate, fără petunii și gazon costisitoare, urăște porumbeii că fac mizerie. Pentru un astfel de om orașul și civilizația înseamnă betoane, asfalt și mașini poluante.
Și din păcate ăștia nu sunt puțini, scriam în articolul precedent despre unul care ne-a înjurat de la balcon când plantam pomișori în curtea școlii 32 din Craiovița, ei sunt cei care-i votează pe cei care ne conduc.

În vară sunt alegeri locale, gândește-te ca alegător pe cine pui ștampila. Vei pune pe cineva care îți pune asfalt în grădina din fața blocului și în parcuri pentru a-și lua șpagă de la firmele de partid sau pe unul care are viziune și dorește să transforme orașul într-unul european – prietenos cu mediul?

vineri, 25 iulie 2014

Viata la sat sau la oras?

Vorbeam zilele trecute cu câţiva prieteni despre viaţa la ţară. Eu am susţinut că dacă aş avea posibilitatea m-aş muta la ţară, considerând viaţa la sat mult mai relaxantă decât cea de la oraş, traficul fiind mult mai lejer, nu prea există poluare, este multă linişte şi pe deasupra mai poţi să-ţi amenajezi şi un spaţiu al tău şi o gradină de toată splendoarea. La toate astea aş adăuga şi faptul că la sat cheltuielile sunt ceva mai mici decât în oraş.
Majoritatea au susţinut că nu ar putea să stea acolo decat preţ de câteva zile, pentru că nu sunt condiţii domne. Sunt de parere totuşi că asta depinde în primul rând de om, care  după cum spune datina „sfinţeşte locul„. Şi într-adevăr aşa este. Citeam articolul asta... şi mi-am răspuns încă odată că aşa este, dacă omul este gospodar şi doreşte să facă ceva pentru el şi pentru binele comunităţii face, dacă nu ... aşteaptă.
Uitându-ne la cum arată satele din sudul şi estul tării şi mă refer aici la satele adevărate, nu la cele din periferia marilor oraşe, care practic sunt cartiere rezidenţiale, aş înclina să le dau dreptate prietenilor mei, dar acum mi-a mai revenit inima la loc când am vazut imaginile alea superbe din comuna Biertan din judeţul Sibiu. E drept că acolo au locuit şi locuiesc saşi. Totuşi să nu uităm că omul face locul.
Şi  până la urmă, care soluţia ca satele din restul ţării să ajungă ca Biertanul? Poate că ar trebui să mai importăm nişte saşi, zic şi eu aşa.

Oricum ar fi, rămân la părerea că viaţa la ţară poate fi mult mai frumoasă decât cea printre betoane şi înghesuială, unde oamenii nu mai au timp nici măcar pentru ei.