Am vorbit în nenumărate rânduri despre gândurile necurate ale Rusiei. De obicei mă abţin să dau verdicte de genul: asta-i bună, asta-i rea, ci încerc pe cât posibil să prezint lucrurile cât pot de obiectiv. Dar în ceea ce priveşte Federaţia Rusă, lucrurile stau cu totul şi cu totul special. Recunosc, încă de la începutul articolului că am o antipatie în ceea ce priveşte vecinul de răsărit, colosul sau cum este numit de către popoarele din Estul Europei – Mama Rusie.
De unde am această antipatie? Sincer să fiu nu ştiu exact, pur şi simplu, poate din educaţia pe care am primit-o, mi-au fost inoculate anumite idei sau poate că nu pot fi orb, la toate mârşăviile ruşilor şi că am mai citit şi puţină istorie, pe lângă cea predată în şcolile româneşti de după 1989, cu o puternică influenţă comunistă.
Imi amintesc şi acum spusele bunicilor (din partea ambilor părinţi), legate de experienţele lor din cel de Al Doilea Război Mondial, îndeosebi cele legate de ruşi şi de comportamentul acestora. Tatăl maică-mi îmi povestea că după 23 august, după întoarcerea armelor, când au intrat ruşii în ţară, în toate satele erau ascunse fetele, femeile şi copiii, asta pe lângă bunurile de preţ ale fiecăruia, care dacă picau în mâinile aliaţiilor de la răsărit îţi puteai lua adio de la ele. În ceea ce priveşte femeile, acestea erau violate şi batjocorite de către fraţii estici. În fine, ca să închei cât mai repede povestea, mi-a fost relatată o întâmplare în care prin faţa casei bunicilor au trecut câţiva soldaţi ruşi. În curte au văzut un cireş imens, în plin rod. Soldaţii l-au întrebat pe bunică-miu dacă pot lua câteva, acesta le-a răspuns că pot să-şi ia; următoarea mişcare a ruşilor a fost să taie pomul cu totul.
Poate părea doar o poveste, dar în realitate ea arată adevărata faţă a rusului, a modului grobian în care se raportează la realitate. Exemple de acest fel sunt multe, s-au scris cărţi şi mii de articole de acest fel.
De ce am făcut această introducere? Simplu. Pentru că de mai bine de un an la frontiera estică a României se petrec lucruri ciudate şi periculoase în acelaşi timp. Periculoase pentru noi ca ţară, dar şi pentru stabilitatea întregii lumi.
Războiul din estul Ucrainei arată noua faţă a Rusiei şi adevăratele intenţii ale acestui colos. Trăind într-o eră ceva mai modernă, decât cea din urmă cu 70 de ani, războiul nu se mai poate duce doar pe plan militar cu puşcoace şi cu tancuri, el are nenumărate alte feţe: se duce în plan economic (şi vedem sancţiunile impuse de vestici Rusiei şi vice-versa), mediatic – război informaţional, politic etc.
Despre acţiunile economice şi despre modul în care îşi câştigă şi adepţi din rândurile politicienilor aflaţi la conducerea unor state precum Ungaria, Bulgaria şi chiar din Franţa sau România, am mai scris, însă acum lupta se duce în plan mediatic, în încercarea de a atrage noi adepţi, dar de data aceasta din rândurile populaţiei civile, pentru a crea mişcări populare, frământări sociale capabile să destabilizeze o ţară, o economie şi astfel să vulnerabilizeze statul respectiv în faţa mişcarilor Federaţiei Ruse. De ce face Rusia acest lucru este uşor de observat. Şi-a pierdut influenţa asupra blocului estic european şi îşi simte orgoliul rănit şi acum încearcă, prin orice mijloace să redobândească puterea.
Mulţi ar putea spune că este normal, că este o mare putere etc. dar uită un aspect: care au fost rezultatele ocupaţiei ruseşti asupra statelor pe care le-a cotropit? Rezultatele au fost catastrofale, nu doar în plan politic, ci şi social prin deportări masive de populaţii, schimbări ale compoziţiei sociale – din punct de vedere etnic (exemplu Transnistria, Nagorno-Karabah etc), dezastre economice – toate popoarele respective sunt cu sute de ani mai înapoiate faţă de Occident în ceea ce priveşte nivelul de trai – cel mai bun exemplu este România şi Republica Moldova care sunt nevoite să treacă prin perioade de tranziţie crunte, iar la 25 de ani acest declaj nu este estompat nici măcar la jumătate.
Ca să vă convingeţi şi singuri, căutaţi exemple de ţări puternice din punct de vedere economic, militar, politic din fostele ţări comuniste sau republici ex-soviete. Răspunsul este extrem de clar – nu veţi găsi nici măcar un exemplu. Statele care au început să mai mişte cât de cât s-au detaşat complet de Rusia şi îi sunt chiar adversari şi se opun mişcării de forţe de rusilor şi ale lui Putin de a duce Federaţia Rusă la forţa pe care o avea până în urmă cu 2-3 decenii.
În prezent circulă un filmuleţ pe facebook, cu un fragment dintr-un discurs al lui Vladimir Putin, care pare că stârneşte furori printre minţile tembele ale puştanilor semi-analfabeţi care nu au nici cea mai vagă idee despre ororile provocate de-a lungul istoriei şi chiar în trecutul apropiat de către ruşi şi nici nu caută să se documenteze pentru a-şi putea forma o opinie argumentată şi iau drept adevăr pur spusele noului ţar. Acesta este link-ul cu framentul discursului.
Eu nu neg spusele lui Putin, ci spun că ele sunt trunchiate astfel încât el să pară apăratorul dreptăţii absolute.
Dar să nu uităm ultimele desfăşurări de forţe din Ucraina, modul în care acţionat, faptul că provoacă periodic reacţii din partea liderilor occidentali, îşi trimite fregvent avioanele să survoleze spaţiile aeriene ale unor state NATO, printre care şi al României, aţâţând veşnic focul discordiei (asta dacă ne este lene să căutăm şi să analizăm istoria).
Pentru a putea face o comparaţie simplă, pentru a putea afla de partea cui vrem să fim: să ne uităm la nivelul de trai al ruşilor în ultima sută de ani şi s-o comparăm cu cea a occidentalilor. Ei bine, aţi aflat rezultatul? Încă mai sunteţi de partea lui Putin? Înseamnă că evoluţia şi progresul sunt doar cuvinte aberante pentru voi.
