După o pauză bine-meritată de la muncile zilnice (timp
în care am fost la colindat pe meleagurile românești, dar asta este altă
poveste asupra căreia voi reveni), am reintrat în pâine cu activități
blogoslovite, cum ar spune Daniel, cel alături de care am fost prezent la
Târgul de Carte Gaudeamus – Craiova. Și cum bloggerii sunt multe în viața de zi cu zi, având meserii dintre cele mai diverse –
sociologi, ingineri, artiști sau medici, nu puteau lipsi si scriitorii sau
jurnaliștii dintre noi. Este vorba despre prietenul nostru Mihai Firică –
scriitor, jurnalist și om de televiziune, care și-a lansat cea de a treia carte
– ROMÂNIA PUZZLE-Ilustrate din
rezervația de cleptozauri.
Cartea este un puzzle (după cum probabil v-ați dat
seama din titlu) compus din articole scrise de-a lungul timpului, dar care par
desprinse din realitate. Așa cum spunea unul dintre cei care au ținut un
discurs în deschiderea evenimentului, autorul pare să aibă un real spirit de
anticipație al evenimentelor politice și cotidiene, o calitate din ce în ce mai
rară la scriitorii de azi.
Încă nu am apucat să citesc cartea, ci doar să o
răsfoiesc, dar o să-mi iau revanșa în week-end, mai ales că nu poate să fie
decât o plăcere aceea de a savura o scurtă lectură, sarcastică care să descrie
evenimente pe care le-am trăit cu toții.
Cartea cred că încă se mai găsește la rafturile
târgului, dacă se arată vreun pasionat.