PATREL BERCEANU - 10 ANI DUPĂ ...

Marți 10 mai, a fost desfășurat un eveniment, in memoriam Patrel Berceanu, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova.

Deși probabil v-ați aștepta ca evenimentul să fie unul solemn și plin de gravitate, în realitate a fost mai degrabă o întâlnire, ca între prieteni, cu cei care i-au fost apropiați scriitorului băileștean, care și dedicat întreaga viață artei și poeziei. S-au spus povești, care mai de care mai hazlii din timpul vieții lui Patrel (așa cum era numit de apropiați). Fiecare dintre cei prezenți la eveniment avea de împărtășit cu ceilalți foarte multe amintiri care-i legau de poet.

Din descrierile și poveștile celor din jur am înțeles un singur lucru – aveam extrem de multe trăsături comune cu Patrel. Mă refer la trăsăturile comportamentale, nu la talente, că în ceea ce privește aceste ultime calități, sunt la ani lumină.

Cred că amândoi reprezentăm stilul olteanului autentic (Subțire-n umeri și schimbător din fire...) care nu știe să se ascundă după cuvinte și spune lucrurilor pe nume, mai ales acele lucruri care nu sunt tocmai confortabile pentru cel ce le ascultă sau pentru cel ce face subiectul criticii. O altă trăsătură este legată de spiritul mereu tânăr și liber, ce nu poate fi supus de nimeni și nimic și care dăinuie chiar și după …

Vorbind de artiști și de poeți, cred că nu-și pot desăvârși opera dacă nu reușesc să fie liberi, să fie contra curentului și să aibă ceva pătimaș, de neînțeles pentru ceilalți.

Evenimentul, așa cum era de așteptat, a fost presărat și cu poezii recitate de către actori ai Teatrului Național craiovean – foști colegi ai poetului, care și-a dedicat mulți ani din viață celor două teatre reprezentative pentru Craiova: Teatrul Național Marin Sorescu și Teatrul de Păpuși (care și-a trăit apogeul sub conducerea lui Patrel).

Nefiind mare amator și consumator de poezie, pot spune însă că modul în care au recitat foștii colegi ai lui Patrel Berceanu, dar și versurile poeziilor în sine, mi-au stimulat neuronii și m-au introdus într-o stare aparte de meditare și contemplare, mai ales că pe alocuri, poeziile erau însoțite și de câteva note de violoncel, cântate în surdină.

Prin flori, în trap mărunt

  

spunem că noaptea are ochii mari

dar Doamne numai atât să fi învăţat ea

din viaţa asta a noastră

dacă face loc zorilor fără luptă

de aceea să nu mă întrebaţi ce mai visez

prefer un coşmar în locul unui vis

care-mi intră în cameră

pe scara de serviciu

de aceea n-am cuvinte de milă pentru tei

dacă se lasă turnat în flacoane de parfum

fără să încerce un gest de împotrivire acolo

pentru crizantema care nu-şi face din petale

uşi groase capitonate în care

să nu se mai zărească

butonul soneriei

doar ştiţi se mai intră în flori călare

ca într-o catedrală cu uşile vraişte

sub pretextul

schimbului de experienţă.