Se afișează postările cu eticheta Grow Up. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grow Up. Afișați toate postările

marți, 3 mai 2016

GROW-UP Final de capitol

Cum spunea o colegă acum câteva zile: a fost odată ca niciodată un proiect care s-a numit Grow-Up. Într-adevăr data de 30 aprilie a marcat finalul calendaristic al finanțării acestui proiect. După cum știți deja, Grow-Up a fost o inițiativă a două organizații neguvernamentale, Asociația Allons-y și Asociația Evolve, ce au primit finanțare de la SEE Grants prin intermediul Fondului ONG în România.
Proiectul s-a adresat unui număr de cinci comunități inter-etnice din județul Dolj – Bîrca, Cerăt, Lipovu, Malu Mare și Sadova. În cadrul acestui demers s-au atins toți indicatorii propuși, ba chiar unii au fost depășiți. O să prezentăm pe scurt câteva dintre rezultatele atinse în urma derulării Grow-Up:
-        7 ONG-URI ÎNFIINȚATE (față de 5 ONG cât era prevăzut inițial)
-        PESTE 600 DE BENEFICIARI DIRECȚI (față de 280 estimați în timpul depunerii propunerii  de proiect. Acestor 280 beneficiari direcți inițiali, li s-au adăugat peste 300 beneficiari dintr-o altă categorie, care inițial nu fusese prevăzută ca grup țintă – copiii din școlile generale din comunitățile vizate, care au beneficiat de instruire și informații oferite de către studenții Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova, în domeniul sănătății, igienei și a stilului de viață sănătos. Cei mici au primit și mici pachețele cu produse de igienă, asigurate de către cele două asociații, Allons-y și Evolve, prin intermediul Grow-Up)
-        3 EVENIMENTE DE FUNDRAISING – 2 prevăzute inițial
-        PESTE 25 DE PARTENERIATE CU ORGANIZAȚII SIMILARE, CU AUTORITĂȚI PUBLICE LOCALE, CU INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SAU CASE DE CULTURĂ – 20 prevăzute în proiectul narativ
-        5 PLANURI DE ACȚIUNE LOCALĂ PRIVIND INTEGRAREA COMUNITĂȚII ROMA ȘI DEZVOLTAREA COMUNITARĂ
-        2 EVENIMENTE DE INSTRUIRE PRIVIND SCRIEREA DE PROIECTE CU FINANȚARE NERAMBURSABILĂ
-        11 EVENIMENTE INFRMATIVE PRIVIND IMPORTANȚA ONG-URILOR ÎN DEZVOLTAREA COMUNITARĂ ȘI CARE SUNT PAȘII PENTRU CREAREA ȘI DEZVOLTAREA ACESTOR ORGANIZAȚII
-        2 EVENIMENTE DE INSTRUIRE PRIVIND DEZVOLTAREA COMUNITARĂ – LA HERCULANE ȘI CRAIOVA
-        5 EVENIMENTE DE INFORMARE PRIVIND STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS ȘI IGIENĂ – activitate introdusă ulterior în cadrul proiectului, la solicitarea reprezentanților celor 5 comunități
-        PESTE 60 DE VIZITE ÎN COMUNITĂȚILE VIZATE
-        CAMPANII DE INFORMARE ÎN MEDIA ȘI NEW-MEDIA
Aceste rezultate au fost atinse fără cheltuieli suplimentare și au fost rodul muncii echipei de proiect, ale cărei energii au fost canalizate și orientate către atingerea obiectivelor inițiale și chiar a depășirii acestora, ceea ce s-a și reușit de fapt.
Trebuie menționat faptul că data de 30 aprilie a marcat doar sfârșitul finanțării proiectului, nu și a proiectului efectiv, care va continua prin intermediul parteneriatelor nou-create și prin inițiativele ulterioare ale asociațiilor membre ale rețelei de ONG-uri ce au ca scop dezvoltarea comunitară.










marți, 19 aprilie 2016

GROW-UP - stil de viață sănătos

Zilele aceste, în săptămâna altfel Asociația Allons-y împreună cu Asociația Evolve și SSMC  au organizat evenimente interactive pe tema educației sanitare în școlile din cinci comunități doljene – Malu Mare, Sadova, Cerăt, Lipovu și Bîrca. Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului Grow-Up finanțat prin  granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în Romania, de către trei state donatoare – Norvegia, Icelanda și Liechtenstein.
În cadrul întâlnirilor copiii pot afla care sunt elementele esențiale ale unui stil de viață sănătos, de ce este important să păstreze o igienă impecabilă și mai ales de ce este necesară o alimentație sănătoasă. Informațiile au fost prezentate de către voluntari ai asociației SSMC Craiova, care și-au oferit sprijinul necondiționat pentru derularea acestor acțiuni în comunități.
Prezentările și informațiile le-au fost furnizate celor mici prin intermediul unor joculețe și instrumente de educație non-formală, dar au avut și o componentă practică – atunci când copiii au curățat curtea școlii de deșeuri. Au primit din partea reprezentanților celor trei asociații indicațiile esențiale protecției lor în timpul acestei activități și au folosit elemente de protecție – mănuși de cauciuc.
La sfârșitul evenimentelor copiii vor primii pachețele care conțin un săpun lichid, o pastă de dinți, o periuță de dinți și un săpun solid.
Până în prezent au fost desfășurate două evenimente în comunitățile Malu Mare – unde asociația ALMA (asociație înființată în cadrul proiectului Grow-Up) și-a adus aportul la rândul ei, fiind elementul de bază la nivel local în organizarea de activități la nivel local; și la Sadova unde asociația locală a ajutat la rândul său organizarea la astfel de acțiuni.
Miercuri 20 aprilie, începând cu orele 10:00 se va organiza un astfel de eveniment și în localitatea Cerăt, acolo unde cele trei organizații vor fi sprijinite de către asociația locală Dascălcer – asociație repusă pe picioare tot prin intermediul proiectului Grow-Up. În comunitățile Lipovu și Bîrca aceste acțiuni urmând să se desfășoare joi 21 aprilie începând cu orele 10:00 la Lipovu și vineri la orele 12:00 la Bîrca.
Unu dintre obiectivele principale ale proiectului Grow-Up este acela de a crea un mediu prielnic derulării de proiecte și acțiuni care să ajute la dezvoltarea comunitară, acest lucru constând în crearea și dezvoltarea unei societăți civile locale capabile să inițieze și să implementeze proiecte în interesul întregii comunități.

În toate cele cinci comunități în care se desfășoară proiectul Grow-Up vor fi create, până la finalul implementării, câte o organizație inter-etnică prin intermediul căreia se vor desfășura o serie de activități în funcție de nevoile locale. 









luni, 28 martie 2016

GROW-UP - lansarea primei organizații

Mâine începând cu orele 11:00 va avea loc lansarea Asociației ALMA, una dintre primele organizații neguvernamentale înființate în cadrul proiectului Grow-Up (este inițiativa a două asociații de tineri, Allons-y și Evolve și este finanțat prin  granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în Romania, de către trei state donatoare – Norvegia, Icelanda și Liechtenstein). Deși nu este prima asociație înființată în comunitățile inter-etnice, este prima care își lansează oficial începutul.
Scopul Asociației de Dezvoltare Comunitara ALMA, este acela de a dezvolta durabil comunitatea din Malu Mare prin creșterea nivelului de trai, consolidarea societății civile, promovarea valorilor socio-culturale, implicarea copiilor si tinerilor în activităţi de formare si susținerea membrilor comunității în vederea aplicării în cadrul programelor de învățare pe tot parcursul vieții.
Evenimentul lansării va avea loc mâine în localitatea Preajba/ Malu Mare la Smart Pub.
Pentru mai multe detalii legate de Asociația de Dezvoltare Comunitara ALMA aveți următoarele date de contact: telefon 0766344437-Laura Carmen Pirlogea sau la adresa de e-mail: alma_asociatiededezvoltare@yahoo.com.



luni, 7 martie 2016

GROW-UP - Seminar de scriere de proiecte

Acum când se apropie de final, echipa Grow-Up derulează la foc automat ultimele acțiuni prin care îi instruiesc pe tinerii ONG-iști în ceea ce se numește în termeni de specialitate – dezvoltare organizațională. Asta înseamnă că aplică unul dintre principiile Uniunii Europene – dezvoltare continuă. Exact asta s-a și întâmplat. Tinerii prezenți la seminariile organizate în cadrul proiectului Grow-Up au luat pulsul scrierilor de proiecte. Au învățat care sunt primii pași în scrierea de proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă și pentru a putea pune în practică inițiativele lor.
Un obiectiv urmărit în cadrul acestei acțiuni, de scriere de proiecte, a fost acela de a le arăta tinerilor cum poți transforma o idee într-un proiect de succes.
Pentru a putea pune în practică o dorință de a te implica în rezolvarea unor probleme și de a crea un proiect în care să-i atragi și pe alții ca tine, care sunt ghidați de dorința de implicare, trebuie să urmărești să respecți câțiva pași esențiali:
-        Identificarea problemei
-        Evaluarea resurselor – materiale și umane (pe care le ai și pe cele de care ai nevoie)
-        Identificarea sursei de finanțare
-        Construirea obiectivelor în funcție de: problema identificată, resurse și cererile finanțatorului
-        Scrierea și depunerea proiectului
-        Implementarea proiectului
-        Evaluarea rezultatelor
-        Sustenabilitatea proiectului
Aceștia sunt doar câțiva pași în drumul de transformare a unei idei într-un proiect de succes. Nu o să insistăm aici pe dezvoltarea acestor etape pentru că nu acesta este scopul articolului (ca să folosim termenii din domeniul scrierii de proiecte), ci doream să facem publice astfel de inițiative și să încercăm să-i determinăm pe tineri (de toate vârstele J ) să participe la astfel de evenimente, ori de câte ori au ocazia și să încerce să obțină de fiecare dată maximul de informații în unitatea de timp.
Și cum acumularea de informații nu reprezintă nimic fără utilizarea lor, următorul pas pe care ar trebui să-l facă fiecare dintre noi este acela de a urmări în permanență să fim implicați, conectați și să avem tot timpul dorința de a face mai mult – aceasta fiind unul dintre elementele necesare progresului și dezvoltării.
Trebuie să amintim că proiectul Grow-Up este inițiativa a două asociații de tineri, Allons-y și Evolve și este finanțat prin  granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG înRomania, de către trei state donatoare – Norvegia, Icelanda și Liechtenstein.




luni, 4 ianuarie 2016

GIVE- campanie în cadrul proiectului GROW UP

Am scris în nenumărate rânduri despre proiectul Grow Up – inițiativă a două organizații de tineri voluntari din Craiova, care se implică activ în rezolvarea unor probleme ale comunităților doljene – probleme legate de discriminare, sărăcie, educație, integrarea persoanelor cu oportunități reduse  sau studii de cercetare sociologică. În preajma sărbătorilor de iarnă membrii echipei Allons-y și cei ai Evolve au derulat o campanie de strângere de fonduri, în cadrul proiectului Grow Up, prin care cei care doreau să ajute familii nevoiașe din comunitățile vizate de proiect – Malu Mare, Lipovu, Sadova, Cerăt sau Bîrca, o puteau face donând produse alimentare neperisabile sau îmbrăcăminte, la sediul de proiect din strada Bibescu nr 1 în perioada 1 – 23 decembrie.
Deși ne doream să aibă succes această campanie – intitulată inspirat – GIVE (Generozitate, Inițiativă, Voluntariat, Empatie), aceasta ne-a depășit așteptările prin numărul mare de oameni care au dorit să ajute, după puterile fiecăruia, ajungând cu câteva zile înaintea terminării perioadei de colectare de ajutoare, să nu mai avem suficient spațiu pentru depozitarea acestor donații împrumutând din spațiul celorlalte firme din clădire. Încă nu am terminat de făcut o evaluare a acestor donații, una de contabilitate, dar făcând o estimare profană pot spune că valoarea produselor s-a ridicat în jurul valorii de 10.000 lei. O sumă frumușică, ținând cont că cele două asociații nu sunt printre cele mai mari din oraș, dar cu siguranță sunt cele mai inimoase.
Având în vedere reușita acestei campanii trebuie să le mulțumim tuturor celor care au făcut donații și celor care au înțeles și sau implicat activ în campania GIVE. Un merit special l-au avut și voluntarii noștri care au lucrat mult ca această inițiativă să-și atingă obiectivele. Am stat 3 zile la rând, lucrând peste 7-8 ore/zi pentru a putea împacheta ajutoarele pentru persoanele cu oportunități reduse din comunitățile vizate de proiect.
Nu ne-am propus să rezolvăm în întregime problemele tuturor oamenilor nevoiași din aceste localități doljene, pentru că acest lucru ar fi fost peste puterea noastră de lucru. Tot ceea ce am dorit să facem, a fost legat de dorința noastră de a aduce bucurii și câteva picături de speranță în sânul unor familii nevoiașe, cu mulți copii, fără venituri și care aveau unul dintre părinți decedat s-au care se regăseau mult sub pragul limită al sărăciei.
Selecția familiilor nevoiașe a fost făcută de către reprezentanții noștri în aceste comunități, promotorii de proiect, care cunosc foarte bine comunitatea și problemele ei. Au fost selectate persoanele și familiile acestora care au copii mulți și care au rezultate bune la învățătură și care sunt caracterizați de către restul reprezentanților comunităților ca fiind persoane serioase, muncitoare și care depun eforturi pentru a ieși din situația financiară precară, dar care nu au avut până acum prea multe șanse.
Rezultatele muncii noastre și a voluntarilor noștri care au făcut ca această inițiativă să fie una de succes pot fi văzute în filmulețul următor, un colaj din câteva poze din această campanie. Deși au fost făcute foarte multe poze, în colaj nu au fost prinse decât o mică parte a acestora, restul urmând a fi postate pe pagina de Facebook dedicată proiectului Grow Up sau pe site-ul oficial.

Cei care au aflat prea târziu despre această campanie și care nu au apucat să își ofere sprijinul, deși ar fi dorit să o facă, trebuie să știe ca va mai fi o astfel de campanie înaintea sărbătorilor de Paște, așa că tot ceea aș putea să vă spun este că vă recomand să urmăriți activitatea noastră ale cărei rezultate vor fi făcute public online pe pagina de Facebook și site-ul de proiect.

duminică, 6 decembrie 2015

GROW-UP - Sesiune de instruire privind scrierea de proiecte I

Vorbeam în câteva postări anterioare despre proiectul Grow Up, în care sunt implicați cetățeni din comunitățile Cerăt, Bârca, Sadova, Lipovu și Malu Mare. Proiectul este finanțat prin intermediul Fondului ONG în România de către guvernele a trei state – Icelanda, Norvegia și Liechtenstein.
În cadrul acestei inițiative derulate de către Asociația Allons-y în parteneriat cu Asociația Evolve, cetățenii din comunitățile vizate sunt încurajați și susținuți să deruleze inițiative similare sau de altă natură, menite să ducă la rezolvarea unor probleme specifice localităților din care provin. Cetățenii sunt informați asupra modului în care ei pot intervenii, atât din inițiativă proprie, cât și cu ajutorul semenilor și chiar al autorităților locale.
Un prim pas important în demersul nostru a fost să-i susținem pe reprezentanții comunităților vizate să înființeze organizații neguvernamentale inter-etnice, la nivelul fiecărei comune. Primii pași au fost făcuți deja, iar luna aceasta sunt șanse foarte mari să apară primul dintre acestea – în localitatea Lipovu, urmând ca în luna viitoare să apară și celelalte 4 pentru care s-au început procedurile de rezervare de nume și se lucrează la statut și actul constitutiv.
Și pentru că nu este suficient să înființezi un ONG și să te aștepți ca el să funcționeze, trebuie ca membrii lui să știe cum se gestionează o astfel de organizație, cum se poate dezvolta și mai ales cum se pot crea proiecte sustenabile care să reflecte capacitatea lor de a gestiona rezolvarea unor probleme, cât și cauzele care duc la apariția acestor dificultăți. În acest sens membrii celor două asociații care implementează proiectul Grow Up, au derulat în 5 decembrie prima parte a campaniei de instruire a viitorilor membrii ai ONG-urilor inter-etnice în ceea ce privește modul de construire a unui proiect și care sunt primii pași. Cum o instruire bună a acestor viitori membrii de ONG nu se poate face doar într-o zi, sunt prevăzute și viitoare sesiuni care să continue ceea ce s-a început sâmbăta aceasta, urmând ca din lunile următoare, atunci când vor fi gata și celelalte ONG-uri să se creeze o rețea din acestea, la care pot adera și alte organizații doritoare, prin intermediul căreia să poată fi derulate proiecte mult mai ample.
Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă și pentru unii reprezentanți ai comunităților este destul de dificil să ajungă în Craiova, prezența la evenimentul de sâmbătă nu a fost extrem de numeroasă, dar a fost inimoasă, dedicată cauzei ceea ce a însemnat prelungirea timpului alocat sesiunii cu 2 ore, adică dublu față de timpul inițial alocat.




marți, 3 noiembrie 2015

GROW UP - Curs de dezvoltare comunitară, dezvoltare durabilă.

În week-end-ul trecut Asociația Allons-y împreună cu Asociația Evolve au organizat la Herculane evenimentul Curs de dezvoltare comunitară, dezvoltare durabilă.
Evenimentul a reprezentat o activitate a proiectului Grow Up, finanțat prin Granturile SEE în cadrul Fondului ONG în România. La aceste seminarii au fost prezenți reprezentanți ai comunităților în care se implementează proiectul: Malu Mare, Sadova, Bârca, Cerăt, Lipovu.
În cadrul acestor seminarii participanții au fost instruiți în ceea ce se numește în termeni de specialitate – facilitare comunitară, dar și în privința altor acțiuni utile în munca lor de viitori lideri ai comunităților lor – cum se construiește un ONG, cum se poate dezvolta o organizație ne-guvernamentală, cum se identifică problemele reale ale comunităților și cum pot eficientiza munca depusă de ei.
Un rezultat așteptat al acestui proiect este crearea în cele cinci localități a câte o astfel de organizație care să reprezinte comunitatea în relația cu autoritățile și factorii decizionali pentru rezolvarea problemelor comunității și care să ducă implicit la dezvoltarea comunitară.
Seminariile s-au desfășurat pe durata a 4 zile în care participanții au obținut informațiile necesare viitoarei lor sarcini – cea de ong-iști.
Participanții au putut avea libertatea de a modifica puțin calendarul oficial al cursurilor, în sensul că au putut primii informații și din domenii conexe temelor propuse de către organizatori.

La sfârșit viitorii ONG-iști au primit diplome de participare și s-au arătat extrem de optimiști în privința rezultatelor muncii lor în cadrul organizațiilor pe care le vor organiza.

            La eveniment a fost și un invitat special – nea Tomiță, lider comunitar din Caraș-Severin– care ne-a împărtășit din experiența sa și cum a ajuns să primească multiple premii pentru eforturile pe care le-a depus în sprijinirea dezvoltării comunității sale. Nea Tomiță se poate lăuda cu premii înmânate chiar de către reprezentanții Casei Regale a României sau de către reprezentanți ai unor țări din Occident.