A FI OPEN-MINDED - REALITATE SAU ILUZIE

Citeam zilele trecute un articol, de blog, ceea ce fac aproape zilnic, până aici nimic nou, numai că articolul aborda o temă extrem de complicată și așa cum era de așteptat s-au făcut o sumedenie de greșeli. Nu o să intru în amănuntele legate de modul în care cei care au scris articolul abordează tematica, ci o să încerc pe cât posibil să fac referire doar la tema în sine. Deși nu obișnuiesc să critic sau să-mi iau temele de articole din blogurile altora, în general caut surse de inspirație ceva mai solide, de data asta o să fac o excepție, pentru că mi-am amintit că am rămas dator de multă vreme cu acest subiect.

Tema este, ceea ce se numește în popor, open-minded. Termenul în sine, aparent banal, este unul extrem de profund și complicat. De aici și numeroasele probleme legate de el, de utilizarea lui și de modul în care ne raportăm la acest nou trend – a fi open-minded. Termenul în sine s-ar traduce direct prin – a avea mintea deschisă. Nimic complicat la prima vedere, numai că aici intervin o serie de nuanțe legate de specificul culturii de care aparține individul, de cutumele sociale și de valorile la care ne raportăm.

Multă lume se raportează la acest nou trend ca însemnând fără inhibiții, poate pe de o parte asta și este, numai că acest termen devine scuza numărul 1 în justificarea unor decizii/fapte reprobabile, care sunt criticate vehement de societatea în care individul trăiește. Pentru a fi mai explicit, o să mă folosesc de exemplul din articolul de care vă vorbeam mai devreme: multe persoane își justifică excentricitățile din viața personală prin faptul  că sunt open-minded și că ele nu sunt ca celelalte persoane îngrădite de stereotipuri. Numai că tocmai din această abordare vine și problema – dacă ești nonconformist de ce ții morțiș să te justifici și de ce îi vezi pe ceilalți inferiori ție? Doar pentru că au un set de valori (moștenit sau asimilat fără a-l înțelege sau oricare altă variantă), diferit de cel pe care îl ai tu? Pai nu tocmai de la acest aspect am plecat mai devreme: de a-i accepta pe ceilalți tocmai pentru ca și ceilalți să te accepte. Pai dacă tu îi desconsideri, pe motiv că nu sunt ca tine, ca nu sunt open-minded, nu este normal să vină și reculul: ei să te desconsidere la rândul lor?

Pentru a nu întra prea mult în analize filosofice/etimologice etc. (pentru că doresc să scriu un articol de blog, nu o lucrare de doctorat ), pot concluziona scurt: termenul de open-minded ne aruncă într-un cerc vicios, un perpetuum mobile al greșelilor de judecată. Nu putem fi open-minded cu adevărat, din simplul fapt că omul lucrează cu concepte – în limbaj, analiză etc., iar tocmai aceste concepte ne restrâng capacitatea de a fi open-minded la niște parametrii limitați. Probabil o să ajungem la acest nivel abia într-o altă dimensiune, în care lucrurile așa cum le cunoaștem acum vor fi schimbate și ne vor permite să evoluăm astfel încât să fim cu adevărat open-minded.

Până atunci, putem spune că a fi open-minded în deplinul sens al cuvântului este o utopie. Ne putem exprima în schimb: tind către a fi open-minded. Acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când vom putea accepta că suntem diferiți și totuși atât de asemănători, că trebuie să trăim într-o societate, iar asta presupune niște coordonate pe care va trebui să le respectăm, iar aceste coordonate nu ne permit să fim open-minded așa cum pretindem sau cum ne dorim. Pentru că odată ce ai înțeles că ești invariabil prizonier într-o matrice, poate începe procesul de eliberare.

Pro sau Contra Bisericii -2

Şi că tot am văzut că articolul precedent, legat de Biserică, a avut un succes neaşteptat, am hotărât să să mai fac o scurtă completare, cu menţiunea că până la sfârşitul lunii o sa fac un articol pe această temă mult mai cuprizător.

Legat de ultimele evenimente petrecute  în România şi de implicarea Bisericii în anumite jocuri, voi comenta succint câteva ştiri apărute în presă, dar care s-au lăsat rapid la fund, fără să facă prea multe valuri şi fără să stârnească prea multe critici din partea deontologiilor din presă şi din societatea civilă.

Este vorba despre ştirea care relata faptul că Guvernul a alocat 6-7 milioane lei, din fondul de urgenţă unor biserici, trei la număr. Această informaţie a trecut fără să facă vâlvă, ca şi cum ar fi perfect normal, ca aceşti bani să ajungă acolo unde au ajuns. 

Am constatat că subiectul Biserică, a devenit tabuu şi că nu e bine să vorbeşti de rău această instituţie şi pe conducătorii ei, pentru că te bate Dumnezeu. Ei bine, consider că atâta timp cât aceasta este o ţară democratică am voie să spun ce gândesc şi să îi întreb pe politruci ce fac cu banii din taxe, mai ales că se plâng de fiecare dată că nu au fonduri suficiente. Pai cum să ai, dacă dai cu nemiluita acolo de unde ei nu se mai întorc. Adică banii daţi Bisericii rămân daţi şi gata, ei nu se mai întorc prin taxe şi impozite către stat, ci se duc cu indicaţie în averea celor care conduc această instituţie, exemple de acest fel sunt cu nemiluita. 

Imi pun firesc întrebarea: de ce această instituţie, care promovează umilinţa, modestia, smerenia şi sărăcia are nevoie de atâţia bani, nu ar trebui să-mi ofere un exemplu, să-mi arate cum se poate trăi fără bani doar rugându-mă la Cel de Sus? Sau poate vrea să mă ajute să trăiesc astfel luându-mi toţi banii? Cine ştie ce planuri benefice au ei cu noi.!?

Am tot auzit şi replici de genu: în Biserică ar trebui să se investească mai mult, pentru că uite ce dezastre sunt peste tot în lume, ele apar pentru că oamenii nu mai sunt credincioşi, nu se mai roagă etc. În primul rând dezastre se petrec pe Terra de când s-a creat (sau a fost creată), faptul că nu vrem să vedem decât ce se întâmplă acum şi ignorăm cu bună ştiinţă (sau lipsa ei) istoria şi diferitele dovezi în acest sens, nu ne face mai deştepţi, ba din contră. Dacă am ajuns să credem că dacă nu mai aruncăm cu banii în Biserică, aşa cum o făceam în Evul Mediu, de asta apar cutremure, inundaţii, molime etc, nu putem să spunem că degeaba au trecut mii de ani peste omenire, că am rămas la nivel papuaşi şi că ne merităm soarta. Soarta de a fi conduşi de unii care să-şi bată joc de noi şi să ne jefuiască în numele Domnului, dar care ne spun că trebuie să ne mulţumim cu puţin şi să nu râvnim la mai mult.

Pentru cei care au depăşit nivelul de mai sus voi continua discuţia cu argumente, contra, a ceea ce fac unii politruci pe seama noastră.

Mă tot chinuie o întrebare, după ce am văzut ştirea în care se relata fapta măreaţă a Guvernului Poponeaţă: de ce era aşa de urgent să aloci asemenea fonduri unor biserici/mănăstiri? De ce tocmai acum? De ce în situaţia în care spitalele judeţene nu mai au bani pentru a achiziţiona vaccine pentru nou-născuţi, vaccine împotriva hepatitei B şi tuberculozei, mai ales când se ştie că suntem pe primul loc în Europa la numărul de cazuri de TBC.

Ne permitem să ne jucăm cu viaţa copiilor noştrii? De ce nu au sărit cei care se doresc a fi mai creştini decât alţii şi vor bani pentru biserici, de ce nu a luat o poziţie oficială Biserica la aceste atrocităţi, pentru că practic este la nivelul unui genocid naţional. 

Pentru că Biserica este câştigătoare din această situaţie, primeşte bani din toate părţile: de la Guvern şi de la părinţii care ajung să-şi ingroape copiii în urma contactării unor boli. Pare cinic, dar asta-i realitatea în care trăim. Biserica, cel puţin în zilele noastre, nu mai are nimic sfânt în ea, este doar un SRL PARAZIT, care suge din sângele poporului. Iar noi cu toţii suntem complici, pentru simplul fapt că nu ne implicăm şi asistăm cu mâinile în sân privind la tot ceea ce se întâmplă în jur.

Până când nu ne vom trezii cu adevărat, vom rămâne în aceeaşi mocirlă în care paraziţii gen Biserica şi politrucii, vor trăi bine merci pe spinarea noastră, iar noi ne vom plânge de milă în continuare. Rugăciunile şi banii aruncaţi în cutia milei nu ţin de foame şi nu ne scapă copiii de boală şi nu le oferă speranţă de mai bine.

Sună extrem de ciudat cum de 24 de ani avem un imn: Deşteaptă-te române! dar suntem în continuare adormiţi.

PS: poţi fi un bun creştin doar respectând cele 10 porunci, NU aruncând cu banii în CUTIA MILEI!

Pro sau Contra Bisericii?!

Astăzi unul dintre prietenii de pe facebook a postat următoarea fotografie:

Mi-am amintit că de mult timp vroiam să scriu un articol pe această temă care stârneşte pe zi ce trece din ce în ce mai multe valuri.

Unii sunt de acord cu ceea ce face Guvernul, că alocă bani în continuare pentru Biserică, alţii critică cu ardoare acest demers sub diferite considerente. Nu vreau să deschid discuţia despre cei care sunt împotriva acestei decizii, care sunt denumiţi uneori atei. Nu cred că astfel de discuţii îşi au rostul. Este dreptul fiecăruia să creadă sau nu în ceva.

Pe de altă parte nu cred că polemica ar trebui să fie dusă în direcţia pro sau contra Bisericii, ci dacă sunt normale astfel de investiţii sau nu, că până la urmă astfel de cheltuieli aşa sunt argumentate de către cei care ne conduc.

O să-mi expun cât se poate de scurt punctul de vedere în ceea ce priveşte acest subiect, pentru că este unul fierbinte şi care necesită mult mai multe resurse.

Într-un fel este normal ca după Revoluţie să fie construite şi biserici, având în vedere că în perioada comunistă au fost demolate foarte multe astfel de clădiri, iar oamenilor le erau impuse diferite restricţii în ceea ce priveşte participarea la slujbele religioase. Iar când oamenii s-au văzut liberi au refulat şi au cătat să facă ce le era restricţionat într-o anumită perioadă. Toate bune şi frumoase, până când această descătuşare, a luat amploare şi s-a transformat în fenomen.  

Evident că au apărut şi beneficiari de pe urma acestui fenomen. Şi nu mă refer la cei care construiau, care îşi câştigau existenţa ca lucrători în construcţii, ci la reprezentanţii Bisericii şi la politicieni. Primii au văzut o oportunitate de a-şi creşte influenţa în societate şi de a recupera din terenul pierdut, dar şi o oportunitate de a face bani, chiar dacă pare cinic este un fapt cât se poate de real.

Cea de a doua categorie s-a folosit de prima pentru a putea controla mai uşor masele şi cu ajutorul preoţilor care-i girau să câştige voturi şi astfel să ajungă la putere şi să controleze resursele bugetare.

Deşi sunt multe argumente legate de cifre pro şi contra, că ar fi prea multe lăcaşe de cult şi prea puţine spitale sau şcoli, lucrurile trebuiesc privite ŞI DINCOLO de numere. Este nevoie de astfel de investiţii? Evident că răspunsul este DA. Era nevoie şi de biserici, având în vedere că România este un stat laic. Dar de la avea nevoie, până la a construi în exces, la fiecare colţ de stradă, în fiecare parculeţ câte o biserică este deja prea mult.

Sunt de înţeles şi cei care susţin că trebuiau construite mai multe şcoli, spitale noi, dar numai că acestea din urmă nu au reprezentat un interes real. Cu toate că pare cinic, în realitate s-a gândit în felul următor: oamenii analfabeţi se duc la vot, sunt uşor de cumpărat şi astfel sunt utili pentru cei care ne conduc; iar cei care sunt bolnavi au o predilecţie mai mare către religie şi preoţi, care la rândul lor îi îndreaptă către politicienii pe care-i girează.  În plus, cei bolnavi dau bani cu nemiluita, în speranţa că se vor vindeca, atât la biserică, cât şi pe medicamente mult prea scumpe, fără să-şi pună prea multe semne de întrebare, mai ales dacă sunt şi analfabeţi.

Poate părea mult prea dur ceea ce afirm, dar încercaţi să analizaţi şi voi rezultatele din ultimii 24 de ani: în ce zone au dispărut şcoli şi în ce zone s-au construit biserici; care sunt zonele cele mai sărace, care sunt zonele cu ce-i mai mulţi analfabeţi, dar cu oameni care se calcă în picioare la moaşte. O să constataţi că ele se suprapun. În plus încercaţi să vă duceţi de câteva ori la slujbe şi să vă uitaţi în jurul vostru care sunt oamenii care vin cu regularitate şi făceţi-le un portret simplu: vârstă, nivel de pregătire profesională şi zona din care provin.

Nu vreau să se creadă că îi susţin pe atei, din contră. Cu toţii credem în ceva, trebuie să ne răspundem într-un fel sau altul la întrebarea: cine ne-a creat? Evident că acest răspuns nu trebuie să aibă neapărat legătura cu religia. Şi până la urmă: dacă avem cu toţii un Dumnezeu, de ce există mai multe religii? Răspunsul este simplu, pentru că există mai multe grupuri de interese.

Şi totuşi nu cred că dacă am construit atâtea biserici este adevărata problemă, ci faptul că s-au construit numai biserici. Bani au fost, sunt şi vor mai fi, suficienţi cât să ajungă şi pentru spitale şi pentru şcoli, însă nu există interes. Oamenii mai culţi, mai citiţi, mai instruiţi vor fi mai greu de condus, de corupt, vor fi capabili să facă diferenţa între bine şi rău, între ce trebuie să facă şi ce nu, nu vor vota cu cine le zice preotul şi vor avea grijă de regimul de viaţă pe care-l duc.

Mai apar totuşi şi alte întrebări. Dacă tot s-au investit bani în biserici, de ce nu s-au investit în cele existente, în reabilitarea celor de patrimoniu, cu vechime, cu încărcătură istorică? Simplu, pentru că nu s-a dorit. Ele ar fi dovada clară a istoriei şi luptelor pe care strămoşii noştrii le-au dus pentru a-şi putea apăra credinţa. Dar în acelaşi timp ele ar face indirect trimitere la conştiinţa naţională, la identitatea poporului, ceea ce nu se doreşte, pentru că ar trezii plebea.

Personal aş mai ridica nişte întrebări pentru cei care sunt religioşi şi bisericoşi (fac distincţia între aceste categorii şi credincioşii adevăraţi): care a fost rolul Bisericii în societate după 1990, în beneficiul ei; câte centre pentru bătrânii abandonaţi, câte şcoli pentru orfani şi câte centre de economie socială a creat Biserica (în special cea Ortodoxă)? În Vest, Biserica s-a implicat activ în aceste domenii, în România în schimb aproape deloc, chiar dacă au avut fonduri şi cadrul legal de a face acest lucru. De ce nu au făcut nimic, de ce vedem preoţi la volanul unor Mercedes-uri sau BMW-uri? Atunci o să întelegem şi de ce s-au construit atâtea biserici.

Atunci când o să înţelegem că putem fi mult mai creştini când stăm acasă, dar să ne respectăm aproapele, îi ajutăm pe cei care au nevoie, nu înjurăm-blestemăm şi citim o carte în plus şi nu aşteptăm să ne pice din cer, ci punem osul la muncă, decât dacă pupăm moaşte, ne călcăm în picioare şi punem 100 în cutia milei; România va fi mult mai bogată şi cu oameni mult mai fericiţi.

Până când o să ne deşteptăm ca naţie, vă recomand următorul clip.