Parcă am avut un
feeling ieri când am postat articolul despre
fanatismul unor maghiari din Transilvania. Astăzi a apărut, ce-i drept doar pe
surse până acum, proiectul extins al UDMR de autonomie în zona intitulată
generic Ţinutul Secuiesc.
Sincer să fiu mă
aşteptam de ceva vreme să vină cu astfel de propuneri, având în vedere că se
apropie campania electorală, mai ales că nu este prima oară când liderii
acestei formaţiuni vorbesc despre acest subiect. Acest proiect, legat de
autonomie, este singurul de altfel, cu care această formaţiune, extremistă aş
numi-o eu – cu toată răspunderea. În ultimii 24 de ani, UDMR-ul nu a avut nicio
iniţiativă de proiect măcar pentru cetăţenii acestei ţări, ci au urmărit cu
precădere să rupă o bucată din teritoriul României pe care să-l folosească în
propriul interes – de a se îmbogăţii pe seama etnicilor maghiari.
Evident, această
problemă cu minoritatea maghiară, din cele două judeţe în special, este una mai delicată, cu rădăcini în istorie,
dar care a fost alimentată în permanenţă de către diferite grupuri de interese
obscure, care nu caută altceva decât să destabilizeze zona.
Cine ar avea de câştigat din această anomie, întreţinută
de multe ori artificial? Evident că nu populaţia
de origine maghiară, care nu o duce cu mult mai bine decât populaţia din
restul ţării şi nici nu are speranţă de
mai bine nici după o eventuală obţinere a unei forme de autonomie. Economia zonală este la
pământ, situaţia fiind mult mai dificilă decât în multe alte zone ale ţării,
tradiţional sărace.
De ce ar vrea maghiarii să fie autonomi? în situaţia de faţă, în care dacă ar obţine ceea ce
solicită ar murii de foame la propriu, mai ales că ei nu se pot întreţine din
taxele care se colectează de la cetăţenii acestei zone. Evident că acest lucru
nu-i interesează pe liderii lor, care într-o astfel de situaţie ar reuşi să taie şi să spânzure acolo, ceea ce nu
li se permite chiar, deşi puterea lor în zonă este mult mai mare decât cea a
celor de la Bucureşti, care tradiţional au închis ochii la conflictul mocnit
din zonă. Asta denotă o clară
mediocritate a tuturor politicienilor care ne-au condus în ultimii 24 de ani,
pentru că doar la ei ne raportăm acum.
Lipsa de viziune politică şi de orice natură a
conducătorilor de la Bucureşti nu a făcut decât să le permită unor politruci,
ca cei din UDMR să poată să exploateze
această situaţie, în special pe spinarea populaţiei maghiare din Transilvania.
La fel de importantă în această analiză este şi situaţia
istorică, care în ciuda celor 100 de ani, aproximativ, care au trecut nu a fost
ştearsă şi nici măcar aplanată. Există şi în prezent multe reminiscenţe ale trecutului
şi mentalităţii imperialiste şi a aerului de superioritate arătat de către
liderii maghiari.
Dacă analizăm
obiectiv, situaţia Ungariei în regiunea de centru-est a Europei, putem constata
că ceea ce am afirmat mai sus, legat de tendinţele imperialiste – neşterse din
mentalul unor conducători maghiari şi aberant promovate într-un atare context –
cel EUROPEAN; vedem clar că această ţară este singura care are probleme mari cu
toţi vecinii săi. Vedem că liderii de la Budapesta sunt atent monitorizaţi de
către marile cancelarii ale lumii democratice şi nu odată au fost acuzaţi de
tendinţe totalitariste şi expansioniste.
Dacă uităm să vedem
contextul în care liderii maghiari îşi declară intenţiile de autonomie, şi vedem
doar conflictele mizere dintre Gheorghe şi Laci (Loţi pentru români J ), nu facem altceva decât să nu vedem pădurea de copaci.
Tradiţional Ungaria a fost mult mai apropiată sentimental de Rusia decât de
lumea democratică – deşi au fost câteva divergenţe între ei pe timpul Cortinei de
Fier.
Nu putem să nu
vedem că Ungaria a preferat să rupă acordul cu FMI-ul şi să se împrumute din
Federaţia Rusă. Nu putem să nu vedem că declararea autonomiei şi proiectele
fanteziste ale UDMR-ului vin în contextul conflictului din Ucraina şi că
permanent ungurii au fost împotriva
cursului Europei.
În contextul Summit-uluiNATO din Ţara Galilor în care mai toate statele membre aflate în estul Europei
au cerut sancţiuni mai drastice la adresa regimului de la Moscova şi o
interveniţie mai clară a Alianţei în Ucraina, Ungaria a fost singurul stat aflat la marginea Bătrânului Continent
care a avut o voce anemică pe această
problematică. Iar dacă în analiză mai adăugăm şi faptul că partidul cu o
fulminantă ascensiune, de orientare extremă-dreapta, din Ungaria, este suspectat
că ar primii finanţări din partea liderilor ruşi.
Punând cap la cap toate informaţiile şi contextul dat nu
putem să nu suspectăm că în momentul de faţă Ungaria joacă pe cartea Moscovei,
sperând să obţină influenţe teritoriale sau chiar mai mult, asupra fostelor
teritorii ale Imperiului Habsburgic, dinamitând
astfel întreaga Europă.
Se pare că
maghiarii încă nu au înţeles ce înseamnă cu adevărat Uniunea Europeană şi se pierd în interese mărunte, care nu
fac decât să creeze şi să susţină o stare de agitaţie permanentă în regiunea de
centru-est a continentului, dând astfel apă la moară şi intenţiilor
imperialiste, niciodată stinse, ale Rusiei şi asupra jumătăţii de Europă, pe
care o controla în perioada Războiului Rece.
Cu alte cuvinte, că
să putem închide acest articol, nesuficient de încăpător pentru a aborda o
astfel temă, trebuie să vedem că ceea ce
fac liderii maghiari, fie ei din România sau din afara ei, nu sunt acţiuni
singulare, ci elemente ale unui plan întreg, macabru menit să devoreze Europa
şi lumea democratică.
Nu trebuie să ne
luăm după argumentele de plastilină
aruncate de politruci, legate de situaţia maghiarilor, că sunt oprimaţi, că nu
li se respectă drepturile (în România minorităţile având cele mai multe
drepturi comparativ chiar cu state democratice cu ştate mult mai vechi în ceea
ce priveşte democraţia), ci trebuie să rămânem uniţi (indiferent de culoare,
etnie sau cultură) şi să încercăm să ne urmăm drumul, alături de ţările
civilizate ale lumii.
A da frâu liber
unor interese meschine, mizere şi de slabă factură, nu face altceva decât să-i
încurajeze pe semidocţi să ne conducă şi să fie stăpâni pe viaţa noastră şi să
ne oblige să le apărăm interesele în defavoarea libertăţilor noastre.
