După cum probabil cunoașteți deja – sunt un fan al
degustărilor de bunătăți, iar printre acestea se numără vinurile de adevărate
combinate cu specialități alese din lumea brânzeturilor. Nu știu dacă sunt celmai mare fan brânză din România, dar cu siguranță sunt printre cei care știu să
aprecieze calitatea produselor și mai ales componenta de bază a oricărui
rezultat – pasiunea, implicarea producătorului dincolo de material – cu sufletul.
Având o astfel de pasiune nu puteam rata ediția de
aprilie a proiectului AsBO – Brânzeturi cum se cuVin, proiect ce și-a propus
pentru început, să promoveze cramele din zona Olteniei și produsele culinare
românești. Ultima ediție a fost dedicată Cramei Vinc - Drănic (zona Segarcea, Dolj), o
zonă viticolă de tradiție cu un climat prielnic oricăror soiuri, în tandem cu
calitatea solurilor ce îi oferă vinului proprietăți desăvârșite, organizat la Crema Bistro.
Și cum vinul merge însoțit, întotdeauna, de un
partener de nădejde, care îl ajută să-și etaleze calitățile și de data aceasta
tovarășul de drum a fost brânza de la Delaco. Vinurile oferite spre degustare
de către Yves, cel care a reușit să desăvârșească această băutură a zeilor (cum
era denumită în Tracia antică), au fost însoțite de brânzeturi alese cu grijă
din gama variată de produse Delaco.
Combinația preferată, vin + brânză, a fost destul de
greu de ales și asta din pricina faptului că nu am reușit să mă decid de partea
cărei sunt. Toate combinațiile propuse au reușit să-mi îmbie simțurile,
susținute și de partea muzicală, fiind pentru prima oară când la o degustare la care iau parte
există și un spectacol muzical care să completeze perfect tabloul. Surpriza oferită
de către organizatori a reușit să mă încânte, având în vedere că artiștii nu au
fost unii oarecare și prim-artiștii Filarmonicii Oltenia, care ne-au oferit
câteva melodii de excepție care îmbrăcau într-o aură melodioasă atmosfera.
Ca să nu ne mai abatem prea mult de la subiect, va trebui să desemnez în cele din urmă o
variantă câștigătoare, pe care v-o recomand s-o încercați (alături de
celelalte, cu mențiunea că puteți face și propriile variante, după gusturile fiecăruia).
Câștigătoarea este combinația dintre rosé și maasdam. Da știu, este o variantă
deja clasică la mine, dar nici de data aceasta nu m-am putut abține J