Imaginile anilor de comunism

Şi pentru că tot este decembrie şi se împlinesc 25 de ani de la căderea unui regim (de tristă amintire zic eu, chiar daca eram foarte mic atunci, dar am văzut care au fost efectele şi în anii ce au urmat), vă propun să vizionaţi câteva imagini (din Bucureşti), din acea perioadă. Imaginile le găsiţi aici, cu menţiunea că o să revin şi cu altele personale.

Repere istorice ale vinului în România

Acum vreo două zile citeam un articol despre cultura vitei de vie în România. Ştirea era prezentată destul de pozitiv (dacă imi este permisă exprimarea), că în prezent în ţara noastrp se cultivă peste 180.000  ha de viţă de vie. Sincer să fiu nu am ştiut cum să iau ştirea asta, că la o primă vedere poate părea mult, că astfel de suprafeţe ar fi destinate producerii finale a licorii dionisiace.

Dar dacă e să privim mai atent, ne dăm seama de un singur lucru: revenirea culturii viţei de vie către adevăratul ei potenţial. Trebuie să amintesc că în anii de după revoluţie, când toată agricultura românească s-a prăbuşit, la fel s-a întâmplat şi cu acest sector.

În ultimii ani, odată cu intrarea în ţară a numeroşi străini, dar şi cu ajutorul  fondurilor europene, pare că lucrurile încep să reintre în normal. Străinii au fost primii care au redescoperit oportunităţile pieţei şi potenţialul acestei zone.

Majoritatea suprafeţelor  cultivate sunt destul de mici şi pe care se practică o agricultură rudimentară, ale cărei rezultate asigură cel mult consumul unei familii.

Dar încetul cu încetul apar în piaţa şi investitori serioşi, care se preocupă de dezvoltarea unei afaceri şi caută să obţină produse de calitate superioară. Accesul acestor produse pe piaţă este îngreunat de mai multţi  factori:

1.                         Un prim element nociv, este existenţa produselor de proastă calitate, care au un preţ mizerabil şi care de cele mai multe ori nici măcar nu sunt vinuri, ci diferite combinaţii de apă cu aditivi.

2.                         Mentalitatea oamenilor, care în loc să consume produse de calitate, le preferă pe cele care au un preţ mic, dar care nu sunt nici pe departe vinuri.

3.                Legislaţia şi sistemul de taxe şi impozite în vigoare în România, este departe unul care să stimuleze investiţiile, în orice sector, cu atât mai puţin cel agricol/viticol. Reglementarea segmentului legislativ este obligatorie, dacă vrem să  dezvoltăm cu adevărat un sector economic.

   În ceea ce priveşte legislaţia, lucrurile nu depinde de noi, aşa că în privinţa asta nu putem schimba foarte multe de la o zi la alta. Dar în privinţa primilor doi factori, fiecare dintre noi ar putea şi trebuie să o facă, să încerce să schimbe optica şi să acţioneze pe cont propriu, alegând produse de calitate, autohtone în dauna celor din import, care sunt departe de a putea fi numite vinuri, ci mai degrabă – poşirci.

Sincer să fiu mă bazez pe o schimbare a mentalităţii românilor, mai ales dacă e să ne gândim la tradiţia milenară a acestui popor (dacă îi luăm în considerare şi pe daci), în domeniul viticol.

Herodot spunea că originea viţei de vie trebuie căutată în regiunea Traciei. Şi dacă e să analizăm câteva evenimente istorice, de exeplu, cel în care Burebista a dat ordin să se ardă toate viile, iar acest eveniment este menţionat şi astăzi prin cărţile de istorie, ne putem da seama, cât de mult iubeau dacii şi ulterior românii această băutură, dacă au reuşit să reţină acest eveniment şi după mai mult de 2000 de ani. Cred că a fost un şoc atât de mare, încât el a trebuit păstrat secole, chiar milenii la rând J.

O altă legendă spune că celebrul zeu, Dyonisos, s-ar fi născut în Tracia nord-Dunăreană, actualul teritoriu al României, el era patronul vegetaţiei, al vinului şi al fertilităţii, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi  zei ai antichităţii. În cinstea sa se organizau adevărate ritualuri în speranţa că în anul următor recoltele vor fi bogate.

O altă istorioară, interesantă, care denotă felul de al fi al  acestui popor, încă de la origini, şi locul pe care-l ocupa vinul în cultura populară, este legată de regele dac Dromihete, care a organizat un ospăţ în cinstea capturării unui prizonier. Oaspeţii acelui ospăţ au fost serviţi cu vin în cupe de aur şi argint, iar gazdele l-au servit sec, fără apă – după moda scitică, dum cupe de lemn sau din cornuri de animale, pentru a le arăta străinilor simplitatea şi sobrietatea acestui neam.

Oricum am privi lucrurile putem spune că românul are din cele mai vechii timpuri o relaţie specială cu vinul, atât cu producerea s-a, cât şi cu felul în care este el privit şi rolul pe care-l poartă în tradiţii şi ritualuri

Se spune că românul este animat de ambiţia de a face un vin bun pe care să-l închine cu prietenii. Pot spune că din experienţa mea cu oamenii din mediul rural, modul în care se raportează şi astăzi la vin, cu întreg procesul său, este unul cu totul şi cu totul special. Pe lângă struguri, ca să poată să iasă un vin bun, românul pune înainte de toate – pasiune, se implică cu toată fiinţa sa pentru ca să poată face un lucru desăvârşit.

Omul se reintalneste cu planta sa de suflet, parca revenit dintr-o lunga bejenie, prinde curaj gasind-o in viata si, prin ea, se regaseste pe sine. (sursa)